Deodată se auzi un zgomot uşor. Dintr-un ungher ascuns al sălii înaintează spre noi nişte fiinţe ciudate, purtând în mâini diferite lumini – albastre, roşii, verzi etc – lumini care nu proveneau din vreo ardere, ci erau simple fosforescenţe intense.

Victor Anestin în În anul 4000 sau o călătorie la Venus
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deşi erau fiinţe raţionale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiţi de sistemul osos, de cel muscular, ca şi de inimă, vene, sânge şi tot ceea ce noi cunoaştem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau nişte organe interne foarte ciudate şi simple, care erau şi ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenţi, erau vizibile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eterna fugă

Fugare intersecţii de lumini,
Ce cântec duceţi oare
Pornite de la cer din rădăcini?

Spre care neastâpăr pur,
Mărşăluiţi pierzare,
Fugare intersecţii de lumini?

Desprinse de la cer din rădăcini,
Spre unde duceţi oare?
Fugare intersecţii de lumini!

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plecat şi ea mai departe cât putea de repede şi deodată au întâmpinat-o o mulţime de fulgi de zăpadă; fulgii nu cădeau din cer; cerul era senin şi luminat de Aurora Boreală. Alergau chiar pe pământ şi cu cât se apropiau, cu atât se făceau mai mari. Gretchen şi-a adus aminte ce mari şi meşteşugiţi fuseseră fulgii când se uitase la ei cu lupa. Aici însă erau şi mai mari, şi mai fioroşi, erau vii, erau străjerii de la palatul Crăiesei Zăpezii. Aveau chipurile cele mai ciudate, unii parcă erau nişte arici mari şi urâţi, alţii păreau nişte mănunchiuri de şerpi încolăciţi, care îşi întindeau capetele în toate părţile, iar alţii erau ca nişte ursuleţi bondoci şi zbârliţi; toţi erau albi, sclipitori, erau fulgi de zăpadă vii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Straniu... Descrierea făcută seamănă oarecum cu cea a unor fiinţe microscopice unicelulare, de pe planeta noastră. Un fel de amibe.
Dick: Posibil, domnişoară, însă nu chiar. Dantonienii nu erau deloc fiinţe microscopice şi nici unicelulare, structura lor fiind foarte, foarte complexă, bine dezvoltată, dar total diferită de tot ceea ce ne este nouă familiar. Iar plantele şi animalele de pe Dantonia erau la fel de ciudate, de diferite, nu semănau cu nimic din ceea ce ştim noi, absolut deloc.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini în oraş

Lumini în oraş
Gălbui - de stâlpi cu felinar,
Verzi - de farmacii înzăuate,
Albe - de parfumerii milostive
Şi mai ales
Roşii de amanet...

Fiecare emite o poveste-cod
Mai multe Şeherezade-Penlumine
Ori mesaje bobinate din cerul înrămat.

Prin culorile ondulatorii
Ne privesc îngerii exterminatori
Sau poate niscai demoni simpatici.

Computerul opticii medicale de vizavi
Ne coordonează tăcut din raza Lunii de metal

Luna divină e plină de trei zile
Prin stelele rărite
Ne mai priveşte totuşi
Dumnezeu.

poezie de Eugen Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul morţilor

Cât e noaptea-n lung şi-n lat
nu s-aude un lătrat.
Colo numai dintre spini
pân' la stelele-n vecini
licuricii dau lumini.

Licuricii cu lămpaşe
semne verzi dau spre oraşe
pentr-un tren care va trece
prin văzduhul mare, rece.
Pentr-un tren care-a veni,
nimeni nu-1 va auzi.

poezie celebră de Lucian Blaga din La cumpăna apelor (1932)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În armonia ideilor

lumini pictează peisaje pe perete
eu mai bifez o zi din calendar
pe geam se oglindesc zboruri de egrete
ce mult aş vrea acum un zbor în dar.

pe aripi de vis să ajung la comete
acolo unde cerul nu este murdar
lumini pictează forme pe perete
şi eu mai rup o zi din calendar.

izvorul de credinţă nu este în zadar
m-a inpirat cu slove scrise pe caiete
rămân eternităţii poemele cu har
ideile ţesute cu albastre paiete.

lumini pictează peisaje pe perete
şi eu mai rup o zi din calendar.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt înainte

Te-am răspândit, stea umedă, prin rouă,
În ceasul când ferestrele albastre s-au deschis
Spre lumi nelămurite. Iată slava nouă,
În care am să intru ca-ntr-un vis.

Prevăd înalturi mari de timp, curate,
Şi adâncimi de întuneric nefireşti;
Pe mâini lumini de veghe strecurate
Prin dunga nesfârşitelor fereşti.
Cum urcă limpede în inimi liniştea...

Priveşti?...

poezie de George Drumur din Solstiţii (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradis în alcătuire

într-o primă dimineaţă fântânile
îşi cer ciuturile
peste trezie
îngeri goi îşi întind aripile
în ciocuri de lapte păsări de nicăieri
aduc lumini dintr-un alt soare vecin
peste lumea nouă
din pânză de păianjen curge apă vie

printre flăcări albastre mâini febrile
în jocul comorilor imaginate
adună amiezii
necăutatul din toate drumurile
pierdute
în cea mai lungă noapte
ce îşi închide ochii
fericiţi să rămână singuri şi fără păcate

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini în aer cristalin

În lume se deschide alba poartă
prin care trece lumea ca la moară,
şi se agaţă de pământ o toartă
să-l ridice la cota necesară.

Te chinui fără a-ţi afla ieşirea,
un fluture rămas într-o fereastră
ce nu-şi găseşte nicăieri iubirea
cu mângâierea florilor din glastră.

Liniştea pe care o vrei aproape
într-un ungher să îţi rămân-o clipă,
la ruga lăsată, să te îngroape
un înger al iubirii sub aripă.

Şi noaptea să îţi fie lungă, blândă
c-o adiere ţesută-n somnul lin,
să aprindă sub albia flămândă
lumini cu flacăra-n aer cristalin.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă glosselor

Glossă glosselor spre care
Plânsă, îmi îndrept privirea,
Căutând lumini, culoare,
Cuprinzând nemărginirea...
Lacrimă îmi e cuvântul,
Plânsul clopot, gândul frază,
Alergând spre cer cu vântul,
Toamna lin şi blând valsează.

Glossă glosselor spre care
Îngenunchi - un vis de toamnă
Ce trezeşte din visare
Trup firav de amazoană.
Dantelate umbre, taină,
În crepusculul tăcerii,
Codrului ascunsă haină,
Dulce viers al mângâierii...

Plânsă îmi îndrept privirea,
Cununându-mă cu cerul,
Spre-a uni nemărginirea
Nemuririi cu misterul...
Plouă-n ceruri gri deodată
Cu petale de lumină -
Glossă glosselor, cu roze
Şi renaştere divină...

Căutând lumini, culoare,
Pacea nerostită-n versuri,
Zbor de păsări călătoare
Dar şi simple înţelesuri,
Din dantele parfumate
Transcendentul drum spre mâine
L-am croit tăcut, în noapte...
Luna, ca un colţ de pâine,

Cuprinzând nemărginirea,
Ca o mare-nlăcrimată,
Printr-un pact cu fericirea
Transformase lumea toată.
Îngerii pavau lumină
În pirdute epopee,
Glossă glosselor divină,
Unică-n calea lactee.

Lacrimă îmi e cuvântul,
Clopot sufletul... şi cânt,
Mănăstire pentru locul
Sfânt în care m-am născut.
Graiul - grâu e, copt în vatră,
Iar cenuşa-i trupul meu
Şi gutuia-mpafumată
Este, Doamne, dorul greu.

Plânsul clopot, gândul frază,
Dorul arşiţă ce doare,
Graiul dulce ce vibrează
Tainic zvon de sărbătoare.
Portu-ascunde măreţia
Românescului pământ,
Munţii, apele, câmpia
Şi iubirea de cuânt.

Alergând spre cer cu vântul
M-am oprit să văd în zare
Dans de păsări şi de frunze,
Dans de îngeri şi izvoare...
Nu e lume mai frumoasă,
Nici mireasă-ntre cuvinte,
Glossă glosselor la care
V-aş ruga să luaţi aminte.

Toamnei frunza lin valsează,
Nu-i străină, nici uitată...
Cu arome dulci pavează
Cerul, clipele deodată.
Portativ de ramuri frânte
Pe aleile sticloase...
Doar arcuşul se avântă,
Frânt, spre stelele albastre.

Toamnei, lin şi blând valsează
Alergând spre cer cu vântul,
Plânsul-clopot, vântul-frază,
Lacrima îmi e cuvântul.
Cuprinzând nemărginirea,
Căutând lumini, culoare,
Plânsă îmi îndrept privirea...
Glossă glosselor în zare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obsesii nocturne

lansez spre cer un vis ca pe-o rachetă
în slava lui vreau să scap de coşmare
să stau la poveşti cu steaua mea cochetă
pentru lumini serafice am mereu chemare.

nopţile albastre provoacă o schimbare
armonii ancestrale sunt dictate de Lună
iubirea de natură mă scoate la plimbare
să strâng lumini cât norii nu se-adună.

nu am să las bezne în suflet să se nască
demonice fantome vreau să piară în foc
turma mea de doruri miresme să pască
la ospăţ cu prieteni să cânt şi să joc

arnunc tristeţea cu întunecată mască
în fântâna de opal ce izvoreşte-n noroc.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau uniţi cu un fir elastic şi invizibil, ascuns sub o mulţime de lucruri fără importanţă, un fir care numai între două fiinţe ca ei putea să existe, două fiinţe care şi-au recunoscut singurătatea una în cealaltă. Acea singurătate care nu poate fi fără soţ.

citat din Paolo Giordano
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vreo 35 km pe fiecare secundă vine Vega spre noi, cu 20 km pe secundă ne îndreptăm noi spre ea, deci apropierea se face cu vreo 55 km pe fiecare secundă şi cu toate acestea aşa vedeau elinii şi romanii steaua Vega şi tot cu aceeaşi strălucire o vor vedea şi cei cari vor trăi peste 2-3000 de ani după noi, când vom fi trecuţi la rândul nostru în rândul celor antici. Ar trebui poate zeci de mii de ani ca să observăm vreo sporire a strălucirei acestei stele. Vega se află la mari depărtări; nu i se cunoaşte bine destinaţia, dar s'a socotit că-i trebuie luminei acestei stele cel puţin vreo 30 de ani ca să ajungă până la noi.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremurile acelea erau mai mulţi cei care cunoşteau stelele, căci se trăia mai mult sub cerul liber.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre celălalt mal

Înotam amândoi în mijlocul fluviului,
de parc-am fi vrut să fugim dintr-un tărâm fără nume,
spre un alt tărâm fără nume, al libertăţii.
O noapte de smoală, fără lună...
Gândul acelui spaţiu imens de apă,
gândul că sub noi se întind atâtea adâncimi tainice,
înfricoşătoare ne dădea fiori şi ne mâna, fără odihnă, către înainte.
Înotam spre bezna unui mal pe care ni-l indica doar pâlpâirea
unor lumini galbene, probabil nişte case, în care putea să nu mai
locuiască nimeni; case abandonate sau case cu stăpâni defuncţi,
în care lumina mergea chiar şi după moarte,
în care becurile gălbui ardeau nestinse de nimeni, ca nişte
ochiuri de far, până când, exilaţi din propriile răni, ar fi ajuns
secătuiţi de puteri, cu mâinile întinse la ele şi s-ar fi salvat
cu un codru de pâine tare ca lemnul în odăile acelea simple
şi pustii, din bârne.
Se mai apropia de noi câte unul ce părea grănicer,
îmbrăcat însă civil, stând oficial, în picioare, într-o barcă
prăpădită, care lua apă: "Aţi depăşit de mult geamandurile de siguranţă,
sunteţi pe cale de a depăşi apele teritoriale ale propriei dumneavoastră
existenţe, eu nu vă mai spun nimic, de acum sunteţi pe cont propriu!"
Ultimele cuvinte abia le auzeam, căci se scufunda demn, în picioare,
în prăpădita aia de barcă, în mijlocul unui fluviu care ne
ameţea cu parfumul lui de apă verde şi dulce.
Înotam fără să vorbim. Uneori ne atingeam sau ne atingeau
valurile unul de altul.

Noroc cu corul acela discret de copii,
altfel, pluta pescarului ce dormea ar fi intrat, fără ştire, în noi.
Noroc cu copiii; cântau pe nas ca nişte diaconi, sau cum s-or numi
ajutorii ăia de popi care cântă mereu cu ei. Pescarul dormea
cu o sticlă goală lângă el şi la căpătâiul lui cântau vreo cinci copii,
sub pânze croite din vestoane militare groase, întinse slab în sfori.
Le străluceau bumbii în noapte. Înotam spre luminiţele acelea
gălbui şi câte un peşte sfârtecat mai trecea lin pe lângă noi,
cu câte un pui de vultur adăpostit ca într-un cuib în miezul
cărnii roşii, ferfeniţite. Algele începeau să se ridice de sub ape
ca nişte păduri lacustre, cu plante groase, unduitoare.
Ne strigam obosiţi în mijlocul fluviului, începusem
să ne auzim tot mai slab...

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raţiunea îmi aprinde nişte lumini pe care dragostea mă face să le alung. E o luptă crâncenă!

Balzac în Istoria celor treisprezece, Ferragus
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vreodată, la o oră foarte matinală, să spunem între cinci şi şase, vreun demon ar fi să te îndrume spre Naumburg şi să-ţi îndrepte complezent paşii către mine, atunci te rog să nu încremeneşti în faţa spectacolului care ţi se va desfăşura înaintea ochilor. Deodată, va trebui să respiri un aer de grajd. În semiîntunericul unei lumini de lanternă se vor ivi nişte figuri. În jurul tău se va tropăi, necheza, peria, pocni. Şi, la mijloc, costumat în grăjdar, dându-şi mare osteneală să care de acolo cu mâinile lucruri de neexprimat şi neplăcute la vedere ori să ţesale gloaba - mă îngrozesc când îi zăresc chipul - este, jur, propria mea figură.

Friedrich Nietzsche în Aforisme. Scrisori (3 noiembrie 1867)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi apoi cerul inspira înainte mare teamă, mai ales când se întâmpla vreo întunecime de Soare, sau când apărea vreo cometă cu coada lungă şi încovoiată.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!