Maria: Straniu... Descrierea făcută seamănă oarecum cu cea a unor ființe microscopice unicelulare, de pe planeta noastră. Un fel de amibe.
Dick: Posibil, domnișoară, însă nu chiar. Dantonienii nu erau deloc ființe microscopice și nici unicelulare, structura lor fiind foarte, foarte complexă, bine dezvoltată, dar total diferită de tot ceea ce ne este nouă familiar. Iar plantele și animalele de pe Dantonia erau la fel de ciudate, de diferite, nu semănau cu nimic din ceea ce știm noi, absolut deloc.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Stela: Dar creier aveau aceste bizare creaturi?
Dick: Nu, nu aveau nici creier, deși erau ființe raționale, însă sistemul lor de gândire era cu totul altfel, foarte diferit, nu se asemăna deloc cu al nostru, nu aveau deci nici sistem nervos. Nici măcar oase nu aveau, deci erau lipsiți de sistemul osos, de cel muscular, ca și de inimă, vene, sânge și tot ceea ce noi cunoaștem drept fiind sistemul circulator. De altfel, aveau niște organe interne foarte ciudate și simple, care erau și ele total diferite de ale noastre. În plus, fiind transparenți, erau vizibile.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nistor: Nu aveau gură?! Păi... Și cum naiba mâncau atunci?
Dick: Deoarece suprafața exterioară a corpului lor gelatinos nu era tare, pur și simplu, ceea ce constituia pentru ei hrana, se integra parcă în materia lor, hrana lor fiind constituită din ceva cu aspect dubios, aproape la fel de respingător ca și ei. Și totuși, nu s-ar putea spune că erau chiar urâți, ci doar foarte ciudați, diferiți de ceea ce noi sau voi obișnuim a concepe drept a fi normal. Depinde de cum anume erau priviți.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eugen: Știi ce avea Luci printre bagaje, la obiectele sale personale?
Traian: Nu; n-am văzut decât biluțele de sticlă din colecția lui Alex, care erau împrăștiate pe jos și niște animălușe de pluș.
Eugen: Animălușele erau ale domnișoarei biolog Maria; iar Luci avea haine pentru păpuși, deși păpuși n-am observat, dar dacă erau hăinuțe, probabil erau și păpușile pe undeva...
Traian: Luci?! Ai văzut tu?!
Eugen: Foarte clar. În plus, domnișoara consilier avea vreo câteva arme din secolele trecute, Nistor o grămadă de pietroaie...
Traian: Pietroaie?! Poate dulciuri.
Eugen: Nu; pietroaie. Dulciurile nu m-ar fi mirat deloc; asta era de așteptat din partea lui.
Traian: Pietroaie?! Și arme?!
Eugen: Da; pistoale, din acelea cu gloanțe, dar acelea, ale domnișoarei, fiind de colecție, n-aveau gloanțe. Erau vechi, însă arătau ca noi; erau foarte bine îngrijite.
Traian: Auzi; pistoale?!
Eugen: Și pe mine m-a surprins foarte mult. Cât despre ceilalți doi, nu s-au lăsat nici ei mai prejos: tânărul informatician avea o sumedenie de componente electronice minuscule confecționate chiar de el, iar domnișoara doctor o foarte stranie colecție de... încuietori.
Traian: Poftim?!
Eugen: Încuietori; lacăte și alte chestii de genul ăsta.
Traian: Hmm... Ce pasiuni mai au și copiii ăștia...
Eugen: Foarte ciudate!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Dar asta-i imposibil!
Dick: O fi imposibil pe Terra, Lucian, însă nu și pe pe planeta noastră. Aici e foarte posibil, deci ar trebui să accepți realitatea.
Lucian: Mă văd nevoit să accept realitatea așa cum mi-o prezentați voi, Dick, n-am încotro, deși mie mi se pare ceva în neregulă, pe undeva.
Dick: Întotdeauna ți se pare a fi ceva în neregulă?
Lucian: Nu, Dick, nu chiar întotdeauna.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar dacă treaba mersese greu în cazul produselor nealimentare, nici în cazul celor alimentare nu se dovedi a fi mai ușoară; mergea destul de greu, oricât de priceput ar fi fost Mihai. În plus, deja sosiseră o parte din produsele, de data asta alimentare, deci, erau nevoiți să se ocupe și de depozitarea lor, sau cel puțin de coordonarea acestei activități. Ah; și cât de multe erau! Însă, evident, toate erau foarte necesare, chiar în cantități mari, așa cum le comandaseră, sfătuiți de director (dânsul avea mare grijă să nu cumva să omită ceva de pe liste, pentru că nu dorea să le lipseasă nimic, iar grija dumnealui nu era deloc exagerată). Treaba mergea greu, anevoios; noroc însă că președintele întârzia; foarte probabil fusese reținut pe traseu, din cauza altor probleme, politice sau nu; erau destule.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înaintau, fără a se grăbi, sperând că vor găsi un alt drum, o altă cale spre ieșirea din această peșteră; de abia acum luau seama la aspectul ei interior... Avea galeriile foarte largi și înalte, deci, nu erau deloc nevoiți să se aplece în timp ce mergeau, ceea ce era în favoarea lor, altfel înaintarea le-ar fi fost cu mult îngreunată. Ca aspect, semăna mult cu peșterile din munții de pe Terra; lipseau, evident, orice urmă de vegetație, fie ea reprezentată doar de mușchi și licheni, cât și animalele sau umezeala specifică peșterilor, altfel era destul de frumos, de plăcut. Însă aspectul peșterii nu era prioritar în acel moment; nici nu-i atrăgea, nici nu-i impresiona, altceva interesându-i pe ei, anume cum să ajungă mai repede afară de acolo. Ce bine că totuși nu se aflau într-un loc strâmtorat, galeriile fiind înalte și largi, foarte spațioase.
citat din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dick: Ei, bine, aici este. Acesta este locul pe care-l va ocupa Ema, această minunată creatură micuță. Ce părere aveți, domnișoară? E suficient de potrivit pentru Ema acest loc?
Maria: Da, bineînțeles. De fapt, ea nu are preferințe. Se simte bine oriunde, atâta timp cât e liberă și nu o amenință nimic.
Dick: Păi, aici chiar că nu o amenință nimic.
Maria: Eu știu, însă Ema nu știe acest lucru. În orice caz, îl va afla în curând, cu siguranță. Aș putea să întreb ce anume îi veți da de mâncare?
Dick: Asta ar fi putut constitui o problemă, însă de acest lucru se va ocupa specialistul nostru în domeniu, aici de față. Sem, te rog...
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pantere negre, superbe, pătate... Frumoase animale! Nu doar felinele, ci, în general, toate. Poate chiar și gândacii; de ce nu?! Dacă nu-i privești din prima clipă cu un sentiment de repulsie, de scârbă, nu sunt deloc atât de dezgustători cum par. El începu să-și schimbe impresia despre gândaci, nu i se mai păreau deloc atât de respingători cum îi considerase prima oară când îi văzuse, dar încă era mai rezervat în a le lăuda aspectul; de asemenea, nu intenționa să intre în contact tactil cu ei; prefera să păstreze distanța față de aceste creaturi bizare. Acum nu mai erau respingătoare, ci doar bizare; altfel decât cum obișnuiesc oamenii să perceapă normalitatea. Și ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit și determinat în ecosistem, adică erau importante; și în număr foarte mare.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Atunci, de ce nu faci așa cum ai spus?
Lucian: Poftim?!
Maria: Păi, n-ai ținut deloc cont de părerea noastră, nici măcar nu ne-ai întrebat... Te-ai retras și ai recurs la această separare, ceea ce nu-i deloc corect. Noi nu doream această separare, nici să-ți reproșăm ceva sau să te schimbăm cumva din funcție. Doar ea a spus ceea ce a spus, însă Lia nu e întregul echipaj; nu reprezintă nici măcar majoritatea, e în minoritate absolută, de asta nu e corect ceea ce faci.
Lucian: Mda, înțeleg... Ce-ai vrea?! Poate că am greșit, nu-i imposibil. Sunt și eu doar un om, nu-s perfect. Uneori am toane, am gărgăunii mei...
Maria: Gărgăuni; că bine le zici... Dar renunță odată la ei!
Lucian: Nu pot, nu-i așa de simplu...
Maria: Și atunci cum rămâne cu partea "decidem împreună cum ar fi cel mai bine să procedăm, după ce ascultăm părerea fiecăruia"?
Lucian: Da, bine, recunosc, poate am exagerat, poate am greșit... Și ce vrei să faci în acest sens? Vrei să mă dai în judecată? Sau... Hai, ia-mă la bătaie! Eu îți permit.
Maria: De parcă aș putea...
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Norocul tău... Și ce intenționezi acum? Ai de gând să le spui și celorlalți despre mesajul pe care l-ai trimis sau nu?
Mihai: Nu știu, nu m-am gândit. Tu ce crezi?
Lucian: Că ar fi mai bine să le spunem. Nu există motive să le ascundem acest lucru.
Mihai: Da, dar dacă le spunem, nu crezi că vor dori și ei să vorbească acasă, cu cei dragi, sau să le lase mesaje?
Lucian: Treaba lor! Nu mă interesează! Au tot dreptul să facă orice doresc. Eu nu le pot interzice!
Mihai: Nu te înțeleg deloc, comandante! Parcă tocmai spuneai că asta ne-ar distrage total de la activitatea noastră pe această planetă, că nu ne-am mai concentra la ceea ce avem de făcut aici, că ne-ar provoca suferință, atât nouă, cât și lor...
Lucian: Da, așa este. Dar nici asta nu-mi dă dreptul să le interzic să ia legătura cu cei de acasă, dacă ei doresc acest lucru. Desigur, am să le expun din nou punctul meu de vedere în ceea ce privește această problemă delicată, nu pentru a-i influența în decizia pe care o vor lua, ci doar pentru a le da serios de gândit. Apoi să hotărească ei singuri cum ar fi mai bine să procedeze. Am încredere deplină în judecata lor. Știu că oricare ar fi decizia lor, ar fi cea corectă.
Mihai: Ah, acum te înțeleg... Ești foarte subtil! Nu le interzici direct, dar le expui punctul tău de vedere, pentru a le da serios de gândit, deci într-un fel, tot a interdicție seamănă.
Lucian: Poți s-o consideri cum vrei tu, dar oricum ar fi, nici unul dintre voi nu va putea să-mi reproșeze nimic, pentru că nu v-am interzis deloc acest lucru, nici unuia, niciodată. Înțelegi?
Mihai: Da, așa e... După cum am spus, foarte subtil!
replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit și determinat în ecosistem, adică erau importante; și în număr foarte mare. Blonda le admira; încercă să-și expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau niște creaturi, în general, neînțelese de marea majoritate a oamenilor, însă niște adevărate supraviețuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariției dinozaurilor, au continuat să existe și-n timpul dominației dinozaurilor și după dispariția acestora; ca dovadă, încă există și-n prezent. După spusele blondei, vor continua să se încăpățâneze să existe și în viitor... Dacă argumentele domnișoarei biolog începură să clatine serios părerea pe care Lucian o avusese despre gândaci, în cazul lui Rikky, n-avură nici un efect.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: E greu de crezut că ai putea avea dușmani.
Lucian: Așa ți se pare ție, din cauză că ești foarte bună. Cum reușești?
Maria: Explicația ar fi simplă: Trăind mereu printre plante și animale, iubindu-le, prețuindu-le și îngrijindu-le cu drag, am devenit poate sufletistă și bună. În plus, aș putea afirma că am reușit să înțeleg adevărata valoare a vieții.
Lucian: Adevărata valoare a vieții?! Și care ar fi aceasta?
Maria: Nu știu dacă într-adevăr am dreptate și chiar aș fi descoperit această valoare inestimabilă, dar, după umila mea părere, ea constă în existență însăși.
Lucian: Adică?!
Maria: Adică fiece vietate e importantă pentru că există; și nu mă refer doar la ființele vii, ci și la plante, pentru că și ele trăiesc, chiar dacă n-au posibilitatea de a se deplasa singure, prin mijloace proprii, dintr-un loc în altul. În plus, nu e deloc corect ca noi să ne autoconsiderăm superiori tuturor celorlalte ființe, doar pentru că așa ni se pare nouă. Nu suntem cu nimic mai presus decât celelalte creaturi cu care conviețuim, doar pentru că noi avem impresia că putem fi stăpâni, că totul ni s-ar cuveni; nu-i chiar așa! Chiar și o muscă, o floare sau un microb este la fel de important și poate revendica aceleași drepturi. De ce? Pur și simplu, pentru că există! Dacă n-ar fi importante, n-ar exista, iar lucrurile s-ar simplifica, reducându-se doar la existența noastră, a speciei umane. Ar fi însă monoton, plictisitor și deloc interesant dacă n-ar exista nimic altceva cu excepția oamenilor. De aceea îndrăznesc să afirm că fiecare își are rolul și rostul bine determinat.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În apartamentul familiei Stoica, animalele erau neliniștite, deși nu era prima oară când vedeau o furtună. Totuși, nu erau foarte speriate, mai ales că se aflau la adăpost de ploaie, în interiorul apartamentului. Cu toate acestea, Maria se trezi, pentru a-și liniști vietățile cu prezența ei plăcută, pentru a nu risca să se creeze panică.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lucian: Un moment! Vrei să spui că toate aceste plante existente aici, nu au în structura lor celulară acizii nucleici?
Dick: Exact. Nu au ADN, nici ARN.
Lucian: Dar asta e imposibil! ADN-ul este esența tuturor organismelor vii.
Dick: Așa o fi pe Pământ, dar nu și aici, Lucian. Toate aceste plante obținute de noi pe căi artificiale nu au ADN, dar ele există. La fel se întâmplă și-n cazul animalelor și pomilor din pădurea artificială.
Lucian: Asta nu se poate! Fără molecula de ADN, acestea nu pot exista; e de neconceput să poată exista plante fără ADN. Ce să mai spunem despre animale? Animale, ființe vii, fără ADN?!
Dick: Nu au ADN, Lucian! Dacă ar avea, n-ar mai fi deloc artificiale, chiar dacă ar fi create de noi, în laboratoare. Ar fi naturale, reale, normale, sau cum să mă exprim ca să înțelegeți mai bine? Dar nu au ADN, deci sunt artificiale; n-am avut de unde să procurăm ADN-ul lor. Poate mai mult din cauza asta putem afirma că ar fi artificiale, nu în sensul că ar fi de plastic, iluzii, holograme sau altceva de genul acesta.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Maria: Văd că ai adus mici modificări uniformei tale, Luci. Interesantă tactică! Ai greșit însă îndepărtând doar însemnele comandantului. Dacă doreai să pari altfel decât noi, trebuia să nu mai fi îmbrăcat deloc uniforma albastră. Era o soluție mai bună, mult mai practică.
Lucian: Da?! Mersi pentru sugestie. Data viitoare voi ține cont de ea.
Maria: Luci, nu era un sfat pe care să-l urmezi; nu vorbeam serios.
Lucian: În schimb, eu vorbesc foarte serios!
Maria: Ce să înțeleg din atitudinea ta? Mai ești sau nu comandantul nostru?
Lucian: Blondo, te rog... Aș vrea să nu vorbim despre acest subiect!
Maria: Dar trebuie. Aș vrea să știu. E un lucru foarte important. Deci, ești sau nu?
Lucian: Vezi bine că nu mai sunt. Și știi de ce.
Maria: Șase buline mici, aurii sau nu; n-are importanță faptul că le-ai îndepărtat de pe uniformă. E irelevant! Cu sau fără ele, trebuie să știi că noi tot pe tine te considerăm și te-am considerat tot timpul comandantul nostru, nu ne-am ales un altul în locul tău, în lipsa ta, nici măcar n-am încercat; pentru noi, tot tu ai rămas, mereu...
Lucian: Blondo, pricepe, te rog, că nu vreau să vorbesc despre asta și gata! Nu mă interesează! Clar? Nu-mi pasă deloc ce anume ați considerat voi în tot timpul ăsta. Ajunge! Nu vreau să mai aud nimic! Absolut nimic.
Maria: Mda, e clar... Nu ți-a trecut deloc de atunci. Ești încă prost dispus.
replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Andrei: Drăguț comandantul vostru, draga mea.
Maria: Tare drăguț, tată.
Andrei: Sper că tot așa se va purta și-n cursul misiunii, cu eleganță... Pare manierat și deloc încrezut. Dacă nu i se vor urca la cap fumurile conducerii și nu se va deprinde să poruncească mereu, să țipe la voi, ceilalți, membrii echipajului, va fi numai bine.
Maria: El însuși tocmai ne-a asigurat pe toți că nu se va schimba deloc, din cauza funcției în care a fost numit. În plus, ne-a rugat să-i vorbim cu "tu" și să-i spunem pe nume, Luci, nu "domnule comandant", cum s-ar cuveni. E un tip deosebit; bun, înțelegător, inteligent și foarte frumos...
Eleonora: Ai grijă cum vorbești despre el, domnișoară! Nu-ți face iluzii în ceea ce-l privește; s-ar putea să suferi și nu-ți doresc așa ceva. Noi nu vom fi lângă tine, ca să te putem ajuta.
Maria: Lasă, mamă, o să mă descurc și singură.
Eleonora: Să sperăm, draga mea.
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămase însă tăcut pe scaunul său, fără a comenta nimic, deși era clar că nu-i convenea deloc nesupunerea colegilor săi. Era însă, într-adevăr, în minoritate totală față de ei. Unul singur contra celorlalți colegi ai săi... Oricum l-ar fi sucit, raportul nu se dovedea a fi în favoarea lui, nici măcar din punct de vedere matematic. Cifrele, pe care le considera de obicei aliatele sale, vorbeau acum totalmente împotriva lui, îi erau dușmani. Și atunci, ce-i rămânea de făcut?! Să asiste neputincios la transformarea navei sale?! Hmm... Deloc convenabil!
citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alex: Scuzați-mă, vă rog, dumneavoastră sunteți cumva...
Petra: Fată?! Da, sunt! Și; ce-i cu asta? Aveți ceva împotriva fetelor care practică această meserie, de body-guard?
Alex: Ah, nu, deloc, domnișoară... N-am nimic împotriva dumneavoastră sau a meseriei pe care v-ați ales-o. Sunteți liberă să vă alegeți orice considerați că vi se potrivește...
Petra: Foarte bine! Mă numesc Petra Nețoiu, cunoscută printre body-guarzi drept "Ucigașa"; asta-i porecla mea.
Alex: Interesant, foarte interesant... Mi se părea doar puțin cam nepotrivit ca protecția să-mi fie asigurată de o domnișoară...
Petra: Adică ești nemulțumit că ți-a fost repartizat un body-guard ca mine?!
Alex: Ah, nu, deloc... De ce-aș fi nemulțumit?!
Petra: Ar trebui să te consideri norocos că sunt body-guardul tău!
Alex: Chiar mă consider norocos; foarte norocos... Mă bucur că-mi veți asigura protecția și vă mulțumesc pentru asta, deși personal nu cred că aș fi avut nevoie de protecție, dar dacă dom' director așa a stabilit...
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spațioase, pentru a putea adăposti acele vietăți. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alți câini, Lucian privi încăperea cu și mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colțișor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereții erau ingenios ascunși de plante, ca și tavanul, acoperit în întregime de același verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezența ferestrelor, deși chiar și acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuși într-o încăpere. Lumina, deși nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuși foarte naturală.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iulian: Iată-vă! Sunteți pe prima pagină, în mai toate ziarele de azi.
Lucian: Nu mă interesează, blondule! Absolut deloc!
Iulian: Domnul comandant are mereu tendința de a mă contrazice, domnișoară. Ne-a fost de mare folos papagalul dumitale... Vreți să-l luați acasă?
Maria: Da, așa aș vrea.
Iulian: Se pare că dumnealui nu e de acord.
Maria: Ah, scuzați-l, domnule; e doar un papagal, nu știe ce zice... Rikky, taci! Mă scuzați, vă rog... Rikky, nu te prosti! Nu mă face de râs. Ce; ai înnebunit?
Lucian: Se pare că aveți o problemă. Știi ce, din partea mea, îl poți lăsa și aici, nu mă deranjează deloc.
Maria: Dar o să-l aducem aici pe Nero.
Iulian: E un papagal tare drăgălaș... Luați loc, domnișoară!
replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!