Introspecţie

nu sunt decât o introspecţie secundară
de-o frântură de clipă
în trupul tău
caut
visurile numărând şoaptele
desenez pe cer
un sân rubicon
în triunghiul facerii am descoperit
să mă număr cu viaţa
nu bat la porţile eului, fără duplicitatea ta
încă trenul aşteaptă, în staţie

gara

poezie de Viorel Muha (mai 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plouă

geamul lăcrimează cu ploaie
te ating şi număr secunde
mi-aduc aminte
că,
am pus mâna pe rotula genuchiului tău
că-am sărutat mai sus şi-am am ars ca un jăratec
fiorul m-a electrocutat
talpa piciorului tău mă sprijiea, în străduinţă
şi-am muşcat, cu sete, te vroiam cu totul
simţeam că mă doreai şi muşchiul tău firav
s-a contractat
am alunecat usor spre cavitatea unde sunt tainele facerii tale
şi-am simţit, că sărut inima lumii
şi acum iarăşi vreau
să mă agăţ de un fir de păr, pentru ca să ajung
la umărul tău divin
gura-mi cerşeşte, încă o clipă de dragoste
să te simt că mă săruţi, cu tine intrând în mine
te vreau

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o staţie de metrou ...

privesc braţul tău, caut unghiul perfect
plinul rotundului te unduieşte şi degetele-mi alergă-n jos, după o umbră
imaginar paşii îmi arată un picior, desculţ, întins pe-o margine de lume
graniţa vederi-mi opreşte, gândul să păşească-n necunoscutul tău
abandonată pe leagănul lumii, tresari, te strângi, revii şi te retragi
mâine voi rămâne c-o gură arsă de sete şi cu gânduri de sinucigaş
nu mai am mărunţiş pentru încă o zi, voi cânta într-o staţie de metrou
în palmă încă mai am semnul atingerii tale, mă arde
la masa serii voi număra clipele unite, iar-n note de chitară te voi striga
sub ochi am rămas cu cercănele chipului tău, privindu-mă

poezie de Viorel Muha (iulie 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a fost

sunt acolo, departe
o mică frântură de lumină, pe retină
o lume mare într-o picătură
te culeg dintre stele
străin cu ochii goi

suflă vântul, a toamnă cu ploi
o frunză s-a lipit, umedă de geamul meu
citesc o carte, încă nescrisă despre noi
despre o viaţă, ce încă nu a fost
între noi doi

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întors în gânduri de iarnă

asfinţitul pogoară-ncet în vale
un copac dezgolit încă mai suspină printr-o frunză
se aude susurul unei ape
un pleosc tulbură liniştea
e lacul, e unda ce mă răscoleşte

o potecă strecoară-n pădure drumul ei
paşi şi foşnet, crengi ce suspină
un alb fugărit de lumină îmi amăgeşte privirea
este ea, iubirea pierdută

sărut cerul şi număr gânduri pe un nor
inima-mi bate-n clopot
biserica din trupul vieţii mă logodeşte
cu tine, te caut
răsună glasuri, un cor de copii

afară este iarnă, bate vântul, ninge câte un fulg
amintirea ta din vară îmi mai stăruie în minte
vreau înapoi sărutul umed al buzelor încă
nedeschise
vreau să mă auzi, vreau să mă ştii din nou
sunt aici
te ţin imaginar de mână
port în suflet încă trupul tău
mă auzi?
nu mă lăsa să strig în noapte
unde eşti, te vreau,
te vreau înapoi

poezie de Viorel Muha (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul fericirii nu are staţie - te urci din mers!

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este o gară pentru trenul timpului!

Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este ca aceea petrecută într-un tren în care te urci, dar nu ştii în care staţie cobori.

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii nu-şi mai vor părinţii

feţe crispate, deşertice dungi bătătorite
poartă umeri printre pomi uscaţi
în suflete
o mână prinde marginea lumii, caută vieţii
sprijin
din iubirea plecată a mai rămas doar un număr

nu striga munţilor, versuri fără cântec
păsările nopţii, hulpave, sorb inimi vânate
în ceasuri de noapte
în lăcaşul fără linişte, bat bolovanii pământul facerii
ei scot ţipete ciudate
amintirile tale şi-au bătut paşii până la mine

un cer fără aer ne sufocă gândurile laşe
lumini ciudate se sparg în idei sterile, nefecundate
nu trăim în normalul realităţii
un stârc îşi cară în spate povara existenţei
pe o câmpie fără iarbă

un miez de noapte rătăceşte, între ore, singuratic
nu ştie unde să se oprească
unii duc capătul sfârşitului, drept victorie
la bariera din gara fără peron nu mai opresc trenuri
aştept semnalul întoarcerii timpului înapoi
copii nu-şi mai vor părinţii

poezie de Viorel Muha (iulie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sinonim de-o gară

E gara sinonim cu nostalgie;
de la plecări pe linii paralele
pierdute-ntr-un refren de şine!... Melodie
stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?!

E gara sinonim de aşteptare;
de unul singur, lângă ceasul de peron,
cu pumnul umed strâns pe un buchet cu lăcrămioare
şi gândul dus, doar tresărind la megafon?!

E gara sinonim de-un rendez-vous;
secret de-o viaţă între două curse,
grăbind intimitatea, dumneata la tu!...
Cerşind întârzieri minutelor nescurse?!

E gara sinonim de aventuri
înflăcărate pe-un traseu de două halte,
cu inima-ntre două partituri;
rutina molcomă şi drogul... s-o tresalte?!

E gara un repaos; antonim
doar clipă-ntr-un tumult-accelerat al vieţii
ce-aşteaptă trenul personal... dar anonim
neştiind nici câte staţii sunt, nici ce direcţii?!

E lumea parcă sinonim de-o gară
cu aşteptări, sosire şi plecare;
cu linii trase, drepte... şi urcat pe scără?!
... Sau stat la stop?!... C-aşa-i semnalizare?!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Goana vremii

Am scris pe cai-viteză de timp
în goana vremurilor cu cercei la urechi
La colţul străzii cu chitara în mână
cântam pentru gologanul iubirii
cu păr uitat vâlvoi şi
pijamalele mototolite
cand claviaturile bat singure.
Rucsacul aşteaptă a plecare.
Întrebare
ce caut eu aici, oare,
din casa timpului pierdut
voi pleca să trăiesc
cu adevărat
cu cine îmi place.
Viaţa odată o am
şi nu o dau nimănui
decât mie.

poezie de Viorel Muha (mai 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

sunt o groapă întoarsă
ca un sac
pe care mulţi nu ştiu să-i găsească capătul
nu mai exist în el, pentru că m-am pierdut
în ceea ce nu mai este
sunt un capăt nedeşirat al unui alt început
sunt o clipă furată din prezent

gândurile-mi sunt diluate-n spatele unei armuri false
fântâni seci, săpate-n mine fără cuvinte
aşteaptă plânsul cerului
clipele nu-mi fac statui din gândul nimănui
prăbuşirea este adâncul din care încerc să urc
spre ceea ce nu eşti
mă salvez, salvând pe cel ce nu mă ştie
decât urând sau
îngropându-şi propriul destin
urcându-se spre ceea ce nu este

să nu devenim, niciodată, cer înnegurat şi furtună-n
viaţa nimănui
să nu alergăm spre trecut

poezie de Viorel Muha (iunie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa năpăstuită, fără alternativă, este partenerul de care nu prea vrem să "divorţăm", pentru că speranţa până în ultima clipă o purtăm în noi!

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara tristului destin

se-aude-n gară şuieratul unui tren
vagoanele-i aşteaptă înşirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiţi la casa de bilete

vor cumpăra tichetele ce-i poartă
în paradisul cel visat sau în infern
de trenul care trece doar o dată
prin gara tristului destin...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii de la un număr în sus îşi pierd mintea. "Adaugă" fără sens în detrimetrul altora.

Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o clipă...

ochii tăi nu mă văd
nu mai sunt
o clipă
de timp pierdută
cineva m-a aruncat în lume
o simplă clipă
care nu trebuie nimănui
când mă vezi mă arunci
un bobârnac şi gata
m-am dus
am fost oare dată ţie?
eu cu sufletul meu
transformat în clipa
nici măcar colorată
doar simplă şi incoloră
nu spun nimănui nimic
nici măcar o clipă
iar în final tu sufli
în timp să mă duc
departe
gata ai scăpat de mine
de inutila clipă
care nu are ce căuta
în viaţa ta!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul de singurătate

Cele mai anoste visuri sunt acelea fără tine,
Dar decât realitatea nu-i vreunul mai banal;
M-am trezit la el de-o clipă şi-n a doua simt că-mi vine
Să mă culc la loc, dar somnul meu e foarte matinal.

Visurile fără Domnul cel plecat cu noaptea-n cap,
Sunt coşmarul vieţii mele, botezat Realitate;
Din a lor încercuire până seara nu mai scap,
Sărind zilnic peste somnul de frumusingurătate.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Introspecţie. Nu coborî în "adâncul" tău prea mult, că s-ar putea să nu mai ai cale de întorcere, şi, dacă o faci, asigură-te că eşti capabil să te întorci înapoi mai bun!

Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul înţelept nu aşteaptă ca viaţa să-l înveţe. Încearcă el să înveţe ce-i viaţa!

Viorel Muha (ianuarie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alerg

alerg străzile lumii încordată
te caut în firul de smoală de pe autostradă
ce a-şi vrea să fie albă fără negreală
dintr-un sufletul curat fără greşeală
pe care l-am dat arvună într-o zi goală
la un stop făcâd semn disperată
sper să te mai întâlnesc odată
tălpile-mi ard şi încerc să te găsesc îndată
mă împidec însă de copaci de asfalt betonat
şi sunt speriată că viaţa mea sa terminat

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sân

mi-am tăiat privirile
într-o zi de nenăscute clipe
în încăperile ochilor am adunat, lumi
câteva
foi albe desenează chipuri plângând
mă aşteaptă să le număr
tributul

foamea vrea măcar o neagră pâine
durerea se strambă încă pe feţe netrezite
surde vorbele strigă
aripile nu pot fi frânte, de margini de timp
acolo unde atârnă putreziciunea

dar mi-a rămas, curată, mută şi albă, ca nimbul unui sân
însetat în căuşul palmei, uimită revolta
iubeşte-mă lume hulpavă
norocul prostului încă împinge tăvălugul destinului
nu creşte pământul în copaci
nici rădăcinile sale nu pot sprijini cerul
nici noaptea nu poate intra în zi, decât murind încet
iar sfârşitul va începe cu începutul

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!