Sinonim de-o gară

E gara sinonim cu nostalgie;
de la plecări pe linii paralele
pierdute-ntr-un refren de șine!... Melodie
stinsă-n vagon-lit, în negrele cafele?!

E gara sinonim de așteptare;
de unul singur, lângă ceasul de peron,
cu pumnul umed strâns pe un buchet cu lăcrămioare
și gândul dus, doar tresărind la megafon?!

E gara sinonim de-un rendez-vous;
secret de-o viață între două curse,
grăbind intimitatea, dumneata la tu!...
Cerșind întârzieri minutelor nescurse?!

E gara sinonim de aventuri
înflăcărate pe-un traseu de două halte,
cu inima-ntre două partituri;
rutina molcomă și drogul... s-o tresalte?!

E gara un repaos; antonim
doar clipă-ntr-un tumult-accelerat al vieții
ce-așteaptă trenul personal... dar anonim
neștiind nici câte stații sunt, nici ce direcții?!

E lumea parcă sinonim de-o gară
cu așteptări, sosire și plecare;
cu linii trase, drepte... și urcat pe scără?!
... Sau stat la stop?!... C-așa-i semnalizare?!?!

poezie de (29 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Gara tristului destin

se-aude-n gară șuieratul unui tren
vagoanele-i așteaptă înșirate
pe călătorii matinalului peron
îngrămădiți la casa de bilete

vor cumpăra tichetele ce-i poartă
în paradisul cel visat sau în infern
de trenul care trece doar o dată
prin gara tristului destin...

poezie de
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sala de așteptare

Ninge-afar-a disperare
Peste linii și marfare
Ce confuză așteptare,
Sala de așteptare

Trupuri-sloi de-nfrigurare
Răstignite de spătare
Lângă triste valigioare,
Sala de așteptare

Răvășite lupanare
De destine boschetare
Se-afundă-n dormitoare,
Sala de așteptare

Tremură în mâini murdare
Cartea de identificare
La somații reci, jandare,
Sala de așteptare

Stația de-amplificare
Anunță o suspendare
Între doruri pendulare,
Sala de așteptare

Primul tren care apare
Pune lumea în mișcare
Îmbulzeală la urcare,
Sala de așteptare

Doar năluce solitare
Trezite din hibernare
Zgribulesc pe culuoare,
Sala de așteptare

Gara din Bacău, între două geruri, două trenuri, două spleen-uri

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Gara Titu

trenuri trecând trist
prin gara asta mică și roșie
gar-gară
aș spune
aici peronu-i pustiu
și doar vântul rostogolește
o hârtie
paralel cu linii paralele
care se duc
se tot duc
până unde
știu numai ele

e târziu...
luna se stinge încet
și apune
iar eu pe nimeni nu am să conduc
pe nimeni să aștept
fantome se pierd sub valul de ceață
dă-l dracu de tren
că nici nu oprește
trag aer în piept
deja e dimineață

poezie de
Adăugat de George IonițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Burt Bacharach
sinonim
Un sinonim este un cuvânt pe care îl folosești când nu știi cum se scrie cuvântul la care te-ai gândit prima dată.

definiție de
Adăugat de Lucian VeleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Un tren, o gară, o viață

te-am așteptat în gară iubito
o viață întreagă
plecau trenuri grăbite spre vremea de apoi
apoi nu a rămas nimeni în gară, decât noi
treceau trecători, prin noi, pe lângă noi
azi noi nu eram doi
mereu mă întreb, unde eram noi
eram străini, într-o gară de doi
era frig și era ger, între noi, amândoi
trec trenuri, prin gară, prin noi
eu am așteptat într-o parte
tu nu ai venit astăzi la noi
un tren, o gară, o viață
și o iubire uitată între noi
te-am așteptat iubito, într-o gară
în suflet, o chitară ruptă de gânduri
în mână, un trifoi cu trei foi
trenul s-a dus
nu a oprit între stații
a plecat fără noi
trec timpuri în gara uitată de lume
cafeaua arde pe masă
nu e nimeni acasă
tăcerea, uitarea, zace în noi
iubirea plânge pe-o bancă, iubito
în gara aceea, la margine de noi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alin Ghiorghieș

Valul

Ardea gara!
Trenurile șuierau în sala de așteptare.
Ceasurile purtau mâini la încheieturi.
Biletele ne cereau socoteală
și semnături...
Ardea gara
și noi ne deșteptam întorcând dinspre mare
valul cu sărutul prea multor guri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Leliana Rădulescu

Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Și eu și vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeții-nalți din cale;
De m-aș opri, n-aș mai fi eu,
M-aș îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneți bețe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung și pe brânci, pe coate,
Căci nu mă dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut să uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la ușă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaște din cenușă!

Vouă nimic n-am să vă cer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut și-n cer,
Undeva, am și eu o gară!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tristețea gărilor ce plâng

Tristețea gărilor ce plâng
un tren cu șuierul prelung,
e doar pustiu și rece gol,
viața dată rostogol,
și disperărilor obol
de dor nătâng.

Tu știi, iubito? gara mea
era un tren care plângea
cu ochiul trist
de ametist,
copilul cel nevinovat
ce mâna lui și-a fluturat
și îmi zâmbea.

Erai și tu,
nici nu mai știu,
acum mi-i sufletul morțiu
de tren
în gară șuierând,
scrâșnind din roți,
încet murind
și cer în mine prăvălind
către pustiu...

Tristețea gărilor ce plâng
cu ochiul drept,
cu ochiul stâng,
sădită-n mine e mereu:
că gara, trenul,
sunt chiar eu
în dor nătâng.

poezie de din Bântuit de furtuni
Adăugat de Leonid IacobSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Inutil

Fug, alerg
în pleonasm...
N-ajung, nu prind
în sinonim.
Criticu-l șterg
Pentru sarcasm...
Suflet aprind
la anonim.

Sunt minte, gând...
le-mpărtășesc,
dau suflu, har
pe gratuit.
Mă-nvăț mergând,
mă spovedesc...
N-aștept vreun dar,
dau neplătit.

Mă-ntreb -nu știu,
e-același lucru-
mai mult să fac
și pentru cine...
Că doar pustiu
parte-am, de hâtru.
Ascult și tac...
Voi știți... ce-i bine?!?

poezie de (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Ileana Nana Filip

Nu cred că e tabloul vieții tale

Tu doar empatizezi cu starea țării noastre
Gara prăfuită, iluzia pierderii dragostei sunt doar scene dintr-un film prost realizat
Ea, soția ți-a arătat dragostea nemăsurată într-o gară aglomerată
Ea, cu cele trei flori ți-au fost alături în singurătatea poetului desăvârșit
Nici urmă de prietenii de altă dată, cu care poate mergeai la băut.
Nici gând de revedere, nici gesturi de rămas-bun
O parte din vechiul tine a părăsit gara pustie
Acum ești noul scump iubit, ce nimeni nu-ți este egal
Compatibilitatea voastră îi lasă cu gura-n mască
Pasul în doi, lunga călătorie o scurtează
Plăcerea retrăirii vechii și noii iubiri o-nobilează.
Când aștri s-au oprit din rotație pentru a vă privi pe voi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Iubiri interzise

Mulțimea in forfotă și gălăgie
Două priviri cu licăre inchise,
Se intretaie intr-un bilet de zâmbet
Pe un peron de viață dezorientat,

Genele prinse de-o sublimă vrajă,
Fandează rușinate.. neincetat,
Goluri de sentimente derivă
In săli de așteptare infocat,

Dorința e mare si de neuitat...
Buzele uscate in văpăi se zbat
Privirele se ascund se imbată
Se ridică unison... deodată!

Se fâstâcesc in valsurile
Iubirilor interzise de
Destine pe căi paralele
In trenuri cu direcții fixe

Cu tuneluri și gări de zile
Unde se intălnesc iubiri...
Prea slabe să zboare din
Colivia ce le ține captive,

Puterea de a bate din aripi
E plină de neîncredere
Primită in alte case de bilete
Cu rute de iubiri promise

Pierdute pe peroanele
Asteptări amăgitoare..
Se mai privesc odată
Se intorc gata de plecare

Aruncă o ultimă privire
Pline de dorință si neputință
Se suie triste in vagoane
Și pleacă pe rute false...

Privind galeș pe ferestre
La difuzoare se aude o romanță
In gara cu trenurile iubiri... interzise.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trist

Se joacă-n feste ne... norocul ce și-a uitat, ingrat, origini,
Că o negație-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuație-ntr-un șir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi și umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de șansă, sinonim de ce-ar fi vrut și s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.

Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este și-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâșiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colțul de ochi drept.

Și nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Și nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranță; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...

poezie de (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Ceaușu

Biletul... la control! (Pentru preșcolari și oameni mari)

Azi, plecând un tren din gară,
Cu trei babe și trei moși,
A ajuns în prag de seară
În halta de la Barboși,

De unde o domnișoară
Încălțată în galoși
A urcat, c-așa-i la țară,
Mai ales în ani ploioși.

Când trenul părăsi gara,
Controlorul hop pe hol
Și le spuse:,, Bună seara!
Rog biletul la control.''

Eu de la voi pe-ndelete,
Dar nu cu juma' de gură,
Vreau să știu câte bilete
Se aflau în garnitură.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Truță

Chiar în mijlocul zilei, guzganii ocupară Gara. În câteva clipe, în țipetele celor câțiva călători, invazia cenușie cuprinde peroane, terasamente, linii. Ciorchini de șobolani atârnă, târtiță lângă târtiță, pe pereți, pe ferestre și acoperișuri. Două garnituri de tren staționate sunt pictate busc în cenușiu. Șeful gării, aflat pe peron cu paleta întinsă, e acoperit, într-o singură clipă, din tălpi până la caschetă, pe revere, pe mustăți. Rămâne ca o mumie în mijlocul peronului devenit o mare cenușie, cu valuri tremurătoare, pufoase.

în Raiul șobolanilor (1999)
Adăugat de Delia JulaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Corneliu Neagu

Gara Vieții

O altă toamnă-mi bate la fereastră
cu frunze ruginii și dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, otravă să îmi cearnă,
când vara-și plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea se-așează în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
țesută-n nopți cu doruri austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârșit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe șinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereții mele,
ajuns în gara vieții prea târziu,
aș da din anii mei, numai să știu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de din Creație lirică nouă
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În gara fiecărui om opresc multe trenuri, unele doar o dată în viață. Le numim trenurile vieții...

aforism de
Adăugat de Dan SurducanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Teodor Dume

Plecări spre nicăieri

lacrimi sfărmate în batistă
o privire
spre asfințit
un drum cu sens unic
și nicio barieră

plouă mărunt

un tren șuieră prelung
de parcă lumea
nu ar ști
încotro e gara

pe geamul înghețat doar
o atingere de deget
și ultima promisiune...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Argentina Stanciu

sosiri și plecări -
cuiburi de rândunele
în gara veche

haiku de
Adăugat de Argentina StanciuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Trenul

Gări și iar gări se perindă pe-o cale
Dusă de-a valma, în ropot de tren,
Peste urcușuri ori pante domoale,
Des prin pustiuri și rar prin eden.

Gări cu peroane în tristă-așteptare,
Scrâșnet de frâne, sincope, final,
Strigăte, larmă, semnal de plecare,
Trenul ce iese din gară, brutal.

Unii îl pierd și așteaptă un altul,
Alții coboară pe câte-un peron,
Mulți își încep prin vreo gară asaltul
Spre un mai plin de speranță cotlon.

Stâlpii se-aleargă spre gara din urmă
Într-o-mbulzeală mai greu de-nțeles,
Căci, printr-o gară ce-a fost nu se scurmă
După ce calea-nainte-ai ales.

Gări și peroane și stâlpi ce aleargă,
Vuiet prin urme de pași, amintiri,
Trenul ce încă mai poate să meargă,
Eu... aruncând prin fereastră priviri.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Eugen Ilișiu

Risc major

Risc să fac atac de cord,
C-ai intrat cu trei vagoane,
De vrăjeli și de boscoane,
Fix în Gara mea de Nord,

Mi-ai dat cioara de pe gard,
Pentru vrabia din mână,
Și în nici o săptămână
Ai făcut atac de card,

Dar apoi am câștigat,
Însutit și înmiit,
Pentru că te-am păcălit,
Și mă simt din nou bogat,

Căci mi-ai dat o cafă scurtă,
Îndulcită cu pupici,
De pe buze dulci și mici,
Din cănița de sub burtă...

Și din nou aș fi de-acord,
Să ne mai jucăm și mâine,
Precum mâța cu un câine,
Fix în Gara mea de Nord...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook