Îngerii cetăţii

Mamele nu mor niciodată...
Doar pleacă să se odihnească
dincolo... în odaia cu Lumină;
aici nu şi-au găsit tihna.
Candele incandescente cu lacrimi,
s-au stins pentru că au ars
fără oprire.
Iau cu ele durerile nemărturisite
şi clipele de bucurie pe care noi
le-am dăruit.
Izvoare din care curge mereu viaţă;
suntem înlănţuiţi de ele de la zămislire
prin noduri gordiene.
E ca şi cum ai desface pământul de ape
şi luminătorii de cer.
La asfinţit devin îngeri păzitori
peste cetăţile noastre;
noi reaprindem candelele lor
şi le aducem în rugă
la ceas de taină.

poezie de Angelina Nădejde (8 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamele noastre - candele de lumină ce ard cu lacrimi

Daţi-mi o măsură să pot afla
durerile mamelor.
Fii pentru un ceas măicuţa aceluia
ce plecă în depărtări lăsând-o pustiită.
Nu-i rămân decât zile cu dor
şi nopţi ce dor.
Priviţi ochii unei mame ce-şi veghează
copilul bolnav;
ai să pătrunzi în adâncul unui ocean
încărcat de temeri şi valuri de tristeţe.
Sufletul contopit cu ruga arde
continuu.
Opreşte-te şi simte pentru o clipă
durerea mamei pentru fiul plecat
în lumea cu vise.
E o pasăre cu aripile retezate ce vrea
să-şi ridice puiul din mlaştina vremurilor
şi să-l salveze.
Prin măduva ei curg râuri de disperare
şi neputinţă.
Fii pentru o noapte mama pruncului nenăscut
aflat printre îngeri;
ascultă-i plânsul în noapte şi numără-i
suspinele.
A rămas golită de viaţă.
Priveşte chipul unei mame ce şi-a pierdut copilul
pentru totdeauna;
nu mai trăieşte ci doar aşteaptă
trecerea timpului.
În orice copil ce-i trece prin faţă îşi vede
puiul pierdut.
Supraveţuieşte poverii unei vieţi rămase
de trăit.
Stană de piatră aşteptând în tăcere trecerea
în lumea de dincolo.
Nu i-a rămas decât candela credinţei ce arde
cu lacrimi şi speranţa întâlnirii în lumea
de dincolo.

poezie de Angelina Nădejde (27 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora exactă

Orice oră dacă e exactă,
Începe rău şi se termină bine
Echilibrul nostru se menţine
Pân-la prima cataractă

Dacă ai un ceas, să nu-l potriveşti
Să nu se producă nu'ş ce tragedie
Nu te mai uita, fix în bagdadie
Că ea nu e harta bolţilor cereşti!

Cată să-nţelegi, peste tot e-o lege
Face şi desface, noduri la destine
Noduri la cravate sau la intestine
Dacă tu n-o vrei şi ea te alege;

Nu mai răspândi vorbe de prisos
Zilele cu fluturi sunt mai numeroase
Că noi suntem doar, un pachet cu oase
Peste care viaţa toarnă sos;

Urcă-te pe scaun, ţine un discurs
Dacă te ascultă sau nu te ascultă
Orice chestiune cât e de ocultă
Se mai rotunjeşte pe parcurs

Rugineşte frunza de melancolie
Fă un sindicat doar pentru poeţii
Care şi-au vândut aurul vieţii
Ca să prindă clipa, când zefiru-adie!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea pentru mine...

Vă intrebaţi poate
Ce este feicirea pentru mine?
E tihna in care pot admira
Frumuseţea liliacului inflorit,
Din gradina casei mele,
Intr-o dimineaţă senină de mai.

Fericirea mea...
O seară caldă de vară alături de prietenii mei,
Ascultând cântecul liniştitor al greierilor,
Ca simfonia unei orchestre.

Fericirea mea - copiii mei...
Cu frumuseţea tinereţii,
Cu optimismul lor,
Cu grijile pe care şi le fac cand se indragostesc
Crezând că in viaţă,
Te îndrăgosteşti doar o singură dată...
NU... doar dragostea adevărată vine doar o singură dată...

Fericirea mea: viaţa alături de cel drag mie,
Sărutul furat al unei dimineti grabite
Si clipele de linişte de peste zi...
Fără grija zilei de mâine,
Pentru că ştiu, că am un umar
Pe care să mă sprijin.

Fericirea mea...
Frumuseţea liturghiei de duminică
A cântului de ingeri de la strană
Si a legăturii mele cu Dumnezeu
Prin rugăciune.
Aceasta este fericirea mea...

poezie de Angelina Nădejde (15 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi doi şi... norii

Te iubesc... ş'-acum
Şi te voi iubii mereu
Cu-o teamă de nebun
Şi chiar de vei fugi,
Eu în urma Ta... voi rătăci
Şi nu o clipă doar,
O secundă, sau o viaţă!

Voi rătăci şi Eu şi Tu
Prin lumea fără Noi
Prin nopţi fără de vise
Prin inimi tot mai îngheţate,
Prin timpul fără de hotar,
Prin mii de lacrimi şi amar
Până ne vom regăsi din nou!

Iar Noi...
Vom fi cu-o clipă mai târzii,
Cu-o clipă mai bătrâni,
Cu-o viaţă mai pustii
Cu ochii plânşi,
Secătuiţi de atâtea lacrimi.

Ne vom întoarce la izvoare,
În alte vieţi trecute-n asfinţit!
Vom asfinţi în depărtări
Doar Noi, Noi doi şi... norii!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi fluturii plâng, nu-i aşa?

Plâng când văd petalele florilor
rupte de vânt;
în nopţi,
cerniţi
de singurătate
Plng când se îneacă în roua ierbii
şi in ploi;
când nu zăresc copii
purtători de bucurie şi viaţă
în jurul lor.
Plang când le este întrerupt valsul cu soarele
şi nu mai aud
simfonia pământului;
când le sunt strivite aripile.
Prinşi devin trişti,
se lasă ofrandă
şi mor.
Sunt simbolul
sufletului şi al femeii.
Ea - plânge în singurătate
când îi sunt ucise
visele.
Zborul amândurora
în lumină,
o zbatere pentru viaţă
şi de trecere în lumea
de dincolo!

poezie de Angelina Nădejde (1 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

În asfinţit

Când îţi vei aduce aminte de mine
voi fi doar câmp în asfinţit,
mistuit de radiaţiile unei iubiri
ce a declanşat tumori multiple.
Toamnele aspre ce mi-au trecut prin suflet
însoţite de vânturi şi ploi
mi-au spulberat
aşteptările.
Au şters şi ultimile rămaşite de dor;
erau învelite în ceara durerii şi miruite
cu lacrimi.
Din când în când lăsam să intre
primavara;
S-au ivit ghioceii dar nu au mai avut niciodata putere
să înflorească;
au murit cum mor unii copii în faşă,
de dorul mamei ce a murit
la naştere.

poezie de Angelina Nădejde (10 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tancuri la Praga

În sângele de asfinţit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coşmar,
Strivind sub şenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătuşele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldaţii care
Şi-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârşăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Puşkin şi Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Şinele, clamele unor dosare
În şenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, duşmanul Rusiei?
Nu tot acelaşi din urmă sunt,
Când, copilaş, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot vieţui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca nişte rindele,
Ne raşchetează toate speranţele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ştampilat nu ştiu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu şi-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtuşenko,
La Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!"

poezie de Evgheni Evtuşenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenilor dragi din viaţa mea

Am trimis inima să-mi caute
iubirile pierdute de ea;
din indiferenţă,
laşitate
sau prea mult orgoliu.
Să-mi cer iertare pentru
neiubire.
Am trimis dupa dimineţile
în care,
nu v-am acoperit cu o rouă
de cuvinte frumoase
le-am lăsat
nespuse,
uscate
pe buzele mele.
Ar fi trebuit să vă spun
mereu
cât de mult vă iubesc
şi că nu pot trăi
fără voi.
Că viaţa mea stă
suspendată
de a voastră
şi depind de dragostea voastră
ca de un drog fără de care
aş intra în
sevraj emoţional.
Am trimis să-mi caute nopţile
în care am adormit
fără să-mi dau seama că pierd
clipe,
trăiri
viaţă;
şi uneori oameni pe care
nu-i voi mai revedea
niciodată...
Am pierdut ocazia
să le pot spune
cât de mult i-am iubit!

poezie de Angelina Nădejde (17 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea de azi e aceeaşi ca în fiecare zi...

Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de uşor, ca şi cum aş fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeaşi oră în fiecare dimineaţă...
Mai întâi simt cum mă doare liniştea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin uşa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon şi număr stelele, dacă sunt şi câte apuc până ameţesc... mă goneşte pustiul străzii...
Ce puţin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, ţigară şi la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viaţă!
Decorul se estompează brusc şi intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se defineşte, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deşi nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginaţiei mele... e starea de graţie care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca şi cum m-aş lovi, în cădere, de colţul ascuţit al unei pietre...
Ziua trece leneşă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineaţă devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pentru tine

Ploaie de lacrimi am văzut
picurând
din cerul ochilor tăi...
şi m-am gândit
la furtuna din suflet.
Gândul că-ţi sunt tunet
şi fulger
mă întristează.
Vreau să-ţi fiu doar curcubeu
de speranţă,
dragoste
şi mult dor.
Să-ţi fiu răsărit în fiecare dimineaţă
când mă priveşti
şi potecă spre bucurie.
Seara să fiu apusul supărărilor de peste zi

iar noaptea, înger păzitor peste
visele tale...

poezie de Angelina Nădejde (15 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu

Ploile-lacrimile cerului;
uneori de bucurie,
binefăcătoare
din dragoste pentru noi.
Alteori- de tristeţe;
curg năvalnic,
fără oprire
ca după o durere înabuşită.
Durere provocată
de noi oamenii
prin nesupunere
şi păcăt
înaintea Domnului.
Când apare curcubeul,
e semn de speranţă,
iertare
şi de împăcare
cu Dumnezeu.
Este puntea
între noi şi El
şi mâna ce ne-o întinde
spre vindecare,
îndreptare
şi pocainţă.

poezie de Angelina Nădejde (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi iubirea

În mijlocul lumii tăcute, învinse,
durerile îmi strigă să mă feresc
şi ce am iubit să nu îmi amintesc,
când calc printre visele noastre, ucise...

În taină, culeg un buchet de sclipiri
născute în dorul de mine, de noi,
cu grijă, 'l-aşez printre visele noi,
în şoapte de-ADOR şi în tandre priviri.

În vii sentimente, comori risipesc,
redând viaţă lumii-omorâte barbar,
cu gândul curat, ce-a uitat de amar,
pe crinii din suflet îţi scriu TE IUBESC!

Pe aripi de îngeri, în lacrimi fierbinţi,
trimitem o rugă, s-ajungă la Cer...
Mereu, în IUBIRE, e-acelaşi mister,
suntem mistuiţi de aceleaşi dorinţi...

Spălând cicatrici, cu balsam de IUBIRE,
brodăm gingăşii, în noi curcubeie,
un nou început, o nouă-odisee...
Şi Iadul rămâne... o biat-amintire!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce ne facem, Doamne?

Întinăm cuvinte,
Spunem la intamplare
Fără să ne pese,
Vorbe care dor.

Întinăm iubiri,
Nu contează care:
De iubit, de frate, de parinţi, copii;
Întinăm mai grav.... dragostea de ţară.

Ne întinăm credinţa,
Pentru care moşii şi strămoşii noştri
Şi-au dat a lor viaţă,
Pe altarul ei.

Întinăm pe Domnul
Prin purtarea noastră,
Prin nesăbuinţă, vorbe, fapte rele;
Intinăm cuvinte, iubiri si credinţă
Dragostea de ţară.

poezie de Angelina Nădejde (17 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet la ofertă...

Am strâns grămezi de suflet
Apoi le-am pus pe masă...
Şi le-am spus tuturor:
Luaţi... e gratis.

Şi au venit străinii,
Dar nu m- au inteles.
Cum să luăm pe gratis?
Fără nimic la schimb?
Deci, nu e marfă bună...

Şi mi-am chemat prieteni,
De aici şi pretutindeni
Şi s-au uitat miraţi!!!...

Şi mi-au venit copiii,
Mereu preocupati,
De şcoală de petreceri,
De fel de fel de lucruri...
Şi nici n-au observat....
Grămezile de suflet.
Li s-a părut normal...
Să fie la ofertă...
C-aşa s-au invăţat.

În lumea asta mare
Nu totu-i de vânzare
Deci haideţi toţi,
Străini, copii, prietenii..
De suflet la ofertă,
Acum... vă bucuraţi...

poezie de Angelina Nădejde (15 mai 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

CÂT TIMP TRĂIM, SUNTEM AICI ÎNLĂNŢUIŢI PE TERRA-Rubaiat
Cât timp trăim, suntem aici înlănţuiţi pe Terra,
Urmaşii noştri cred că va veni-n curând şi era
În care Omul-spirit liber ar putea să plece
Oriunde în astral şi să ignore atmosfera.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine...

Îţi voi împrejmui grădina sufletului
cu trandafiri albi,
sălbatici
căţărători,
nimeni să nu te rănescă
prin cuvânt.
Ca să ştii că sunt mereu
lângă tine,
din loc în loc voi pune
câte unul galben,
pază peste
cei albi.
Îi voi stropi
cu lacrimi de bucurie
şi voi răsădi printre ei
dragoste.
Aş ruga toamna vieţii
să-i lase înfloriţi
pentru totdeauna.
Dacă şi numai dacă
ar începe să-şi scuture floarea
de tristeţe,
voi face un parfum
din ei
şi- l voi numi
petale de suflet.

poezie de Angelina Nădejde (4 noiembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ales iubirea

Din multele trăiri
ce ni le-ai dăruit Doamne,
am ales iubirea.
Bucurie şi-amar
împletind buchete de lacrimi,
în sufletul meu.
Am adunat picături de rouă
să privesc în oglinda lor
din când în când,
amintirile şi clipele zilei
răsturnate firesc în paşii mei,
de pe caldarâmul speranţei.
Îmi vine să râd
când mă văd din nou acolo...
în clipa primei iubiri.
Dăruiam frenetic
pumni de lumină zorilor.
Cu ochii umflaţi de nesomn,
aşteptam răsăritul sau măcar geana zilei
să-şi tremure clipele în fereastră.
Aştept şi acum... doar gândul
sau,
frântura din visul din vis,
să mi-l dărui.
Iubesc Doamne!
Iubesc azurul în care,
din când în când,
aburul desenează palmele Tale.
Ştii Doamne?
Sunt atât de fericită că le întrezăresc
acolo, sus,...
Nu mai sunt singură!
Suntem doi:
Tu, prin palmele Tale
şi
eu, mărunta făptură iubind
Să fie Doamne adevărat că iubind,
devenim munte de flori?
Atunci crestele devin vârfuri de petale?
Tulpinile adunate sunt oare trup de munte?
Sensurile sunt ameţitoare esenţe de flori,
de clipe alergând printre nori?
Atâta iubire mi-ai dăruit încât, uneori,
prea plinul se revarsă înfiorând,
formele humei dăruite de tine Doamne,
cărărilor de lumină prin care,
şerpuitor se strecoară
destinul meu...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga bunicii

La căsuţa bunei mele
Cu icoane împodobită,
Busuioc uscat în grindă,
Candela-i mereu aprinsă.
Îngerii din cer coboară
În fapt de seară până-n tindă.
I-a chemat în rugăciune
Buna mea şi-n astă seară.
Stă-n genunchi, iar rugăciunea
N-o citeşte din vreo carte;
Ruga ei e din străfunduri
S-a născut cu ea deodată.
Palidă şi istovită
Ea-şi găseşte timp în noapte
Domnului să-aducă slava.
Şi cum stă aşa plecată,
Lacrima-i pătrunsă-n rugă
Pare-un înger de Lumină
Coborât din cele înalte.
La căsuţa bunei mele
Îngerii din cer coboară
Păzitori peste-o cetate
Aduc pace şi lumină.

poezie de Angelina Nădejde (15 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Auschwitz

La Auschwitz e ploaie de lacrimi...
Dosarele s-au închis.
Gropile comune sunt dovada ororilor.
Camera de tortură
Are uşa deschisă.
Doar întunericul poposeşte
La fereastra spălată cu lacrimi.
Camera de gazare îşi cheamă pruncii şi mamele.
Adormiţi în osoare,
Morţii se strigă pe nume.
Îşi caută locul în lume...
Dinţii de aur şi de argint
Stau mărturie atâtor poveşti nerostite.
Prin ochelari prăfuiţi
Priveşte moartea
Spre cel mai întunecat veac.
Plete blonde se zbuciumă
În vântul tăcerii.
Se strigă la ceasu-nvierii...
Cel mai mare cimitir al Poloniei
Şi-a închis porţile,
Scriindu-şi istoria
Din urmele crucilor împodobite cu sânge,
Poposind pe carnea în care s-au sădit
Durerile sufletelor.
Morminte comune
Ascund durerea celor ce printre morţi
Şi-au aflat moartea.
Spânzurătoarea este o cumpănă
Între două ere.
Scheletele eliberate se tem de lumină,
Dar cred în ea.
O numesc libertate...
Fiţi lumina ce arde
Spre a le lumina calea!
Speranţa lor a fost mult timp un vis...
Voi sădiţi pacea, adevărul şi dreptatea
La care ei nu au avut acces!
În semn de mulţumire,
Vor fii cete de îngeri şi suflete
Ce vă vor susţine
Din univers...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!