Ecourile Vanei

Prin pereţii uitării
Noaptea
Merge la pas.

Ne răvăşesc cuvintele
Cu gust de frunze
Încă must.

Altarul preaplinului
Zâmbetul fiarei rănite
Cu puii flămânzi.

Niciodată mai aproape
Ca-n dimineaţa cafelei
Cu crengile frânte.

poezie de Maria Podari
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin întoarcerea-n loc

... de la capăt
nu venea altoirea fântânii
lăsării sau ridicării pe vârfuri
în oglinzile mării
nici zâmbetul fiarei
prin întoarcerea-n loc
flacără în trupul cuvintelor
nici piatră
în ochiul pădurii
spulberării în crug
sau poate
o cât de greu
a-nvăţa cu glas tare
istoria mâinilor
ce-n fiecare secundă
dintre tine şi prag
ţipătul hialin al tăcerii
dezleagă...

poezie de Maria Podari din Prin Labirintul nemărginirilor, Gânduri întoarse din drum (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele barcă

... îmi făcusem o casă
din jumătăţile de cuvinte
pe care
le aruncai aproape noi
gândindu-mă
de făceam din ele o barcă
puteam ajunge departe
sufletul meu...

poezie de Maria Podari din Romănia Literară, Lacrima Maicii Domnului pe masă (2005)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de sărate cuvintele

În aşezarea unor altfel de arbori
Zbaterea ochiului verde
Ajunsă imagine
Se retrage cu spatele
Până cuvintele atât de sărate
Prind grai de cremene
Niciodată mai sigure
Rezervările
Astăzi
Înşine urme

poezie de Maria Podari
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... cine mânuie cuvintele cum armele
se dovedeşte pe sine...

poezie de Maria Podari
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi vad de sănătate la Techirghiol, a apărut... bă nene, ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea este luminată reclama... Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari.

citat din Tudor Gheorghe (2012)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regrete în revers

Revin amintiri din trecut, în cuante,
cu doruri lăsate la margini de vis
pe filele vremii, cu semne flotante,
ce încă mai poartă misterul rescris.
Şi zeci de regrete, rămase în urmă,
cu umbrele serii se-ntorc uneori,
tăcerea uitării pe umbre se curmă,
în sufletul nins plâng mii de viori.

Imagini turnante ajung pe retină
pe aripa gândului rupt din trecut,
viorile plâng mai departe-n surdină
romanţa ajunsă cu visul pierdut.
Regretele curg din romanţa vrăjită,
s-aşază rănite în suflet şi plâng,
cândva, din neant, le cânta o ursită
să fie uitate la margini de crâng.

Acolo-ntr-o seară târzie de vară,
sub plopii rămaşi fără soţ după noi,
destinele noastre, uitate afară,
rănite pângeau, să venim înapoi.
Iar astăzi, la poarta uitării sosite,
regretele încă mai plâng pe-nserat
cu lacrimi căzute din frunze cernite
rămase orfane-ntr-un plop fulgerat.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa

dimineaţa
are alt gust

merg prin lumină
fără s-o ating

toamna mă-nvăluie
într-o pânză subţire
de frunze şi frig

dincolo
o femeie scutură aşternutul
şi gestul ei simplu
pune ordine în univers

iau această amintire
lăsând după mine
o urmă de melc

poezie de Silvia Velea
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boabă cu boabă

... o mulţime de lucruri sapă-n pereţii
pământului viu
cu ochi verde de cramă
fântână cu cumpănă
şi patru nuci păzitori
şi cobiliţă cu struguri
şi sânul cu pui
ce coboară în sat
şi boabă cu boabă
ari până la padină
cu ceasul în mână
şi nu mai ştii seama
nici forma
nici mersul cuvântului
lacrimă lungă de crâng
prin propria vană...

poezie de Maria Podari din Prin Labirintul nemărginirilor (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranţe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul şi fapta, dar vorbe puţine,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
aşez peste astăzi şi ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-aşez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfinţite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris şi liturgic mister.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am strâns dimineaţa

între gene avea polen
şi-un pic de somn plutea
pe crengile ce băteau discret
la geam cu lemnul uşor
udat de ploaie ca-n lungi
sonde spaţiale
mă furnica dimineaţa care a întins
frunzele cu degetele îngheţate
să mă mângâie în singurătate
am strâns dimineaţa între buze
şi i-am strigat cu sângele ce iriga
inima mereu îndrăgostită

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrurile se rearanjează

Subtil, rotindu-se, lumea se schimbă.
Dimineaţa aroma cafelei aduce-n memorie licărul unui fagure de miere,
în vreme ce dincolo de fereastră, prin ceaţa zorilor, se văd, încă uzi, măslinii.
În depărtare, sunete stinse se ţin aproape de paşi mărunţi,
iar pescarul întors la ţărm stă jos la cherhana
şi priveşte o pasăre găurind copacii.
El mai visează la scrisorile pe care le va trimite acasă.
Marea uită. Din gheţari se desprind aisberguri;
în acest fel toate lucrurile de sub soare
se rearanjează.

poezie de Huang Lihai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitării mă vei da

Înot prin ape zbuciumate
Cu ochii închişi, cu faţa într-o parte,
Cu mâinile ce te-au atins,
Înotând spre pace, spre abis.
Uitării mă vei da când vei privi faleza;
Eu voi fi departe, nu mă vei vedea.
Ţinându-te de mână cu o altă trecătoare,
Uitării maă vei da.

poezie de Maria Neski (noiembrie 2017)
Adăugat de Maria Neski
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa eşti tristă

Îmi spun că încă nu te-ai trezit.
Cuvintele stau în ibricul albastru.
Îţi pun două ceşti.
Ninge de câteva eternităţi.
Bach curge printre cărămizi.
Am dat zăpada de pe inima ta.
Atât cât am putut.
Sunt treaz iubito.
Prea treaz să nu îmi pese.
Fericirea ta nu-i la mine.
Am cautat-o în fiecare noapte.
După ce ai adormit.
Cu visurile pe pieptul meu.
Nu ţi-am spus.
Nici nu o voi face.
Cafeaua are gust de mâine.
Şi ieri a avut gust de azi.
Amară.
Ochii tăi au rămas atât de dulci.
Îi amestec în ceaşca mea.
Tu nu zici nimic.
Eu nu mai am braţe.
Câteva secunde mucegăite cad.
Chiar pe moşul de muşama.
Ceasul nostru are o gaură.
La fel şi inima mea.
Acolo încap o mulţime de oameni.
Când se va umple va exploda.
Eşti şi tu acolo.
Ai un apartament matrimonial.
Nu am reuşit să îl mobilez complet.
Iartă-mă.
Am multe iertări pe care încă nu le cunosc.
Nu le voi lua cu mine atunci.
Niciodată.
Vor rămâne în punga de cafea.
Dimineaţa vor face parte din trezire.
Trezirea ta.
Uite.
Am încetat să ning.
Dacă aş putea să te sărut m-ai mai iubi?

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziuă mustind

Se lustruiesc păsările de albastrul prăfos.
La demisol e inundaţie de cutii muzicale
dirijorul în sus şi-n jos
păşeşte pe notele sale.
Sunt urme de copaci pe frunze.
Dansează crengile nude
cu pământ la gust
Între buzele crude
muşcatele
învechesc roşul crud
prin parfumul dulceagului must.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot mai toamnă

E tot mai toamnă
în cuvintele păstrate printre vişini,
locul de plecare s-a destrămat
pentru o cămaşă uitată în cuier.
Liniştea mea fugărită s-a scurs într-o clepsidră,
uitări sonore desprind o lumină nouă,
printre crengile copacului învelit în frunze,
noaptea e-nchisă într-o eclipsă.

Itinerarul pasager atinge sentimente încremenite
dintr-o libertate închipuită,
dincolo de hotarul silabelor,
unde timpul este reciclabil.
Toamna e o trecere spre înserare
unde rugina se-mparte pe frunze,
iar rujul rămâne mereu în calendar.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul e încă pe drum

Cade noaptea în pereţii scorojiţi
şi-n odaie niciodată n-a fost singurătate,
n-a fost nici tristeţe
cu lacrimi fără să curgă.

Dar ce nelinişte apasă în genunchi
de nimic nu mai contează
înrourând inima pietrei.

Doamne, fiorul lăuntric
trăirea în afară...

rupe din mine bucăţi colţuroase
pe care nu vrau să le pierd.

Noaptea fuge, scapă din capcana
pe care timpul mi-o lasă mie
şi tu-mi şopteşti
sfârşitul e încă pe drum.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul nimănui

În adierea serii, sub el, priveam spre zări
plecarea primăverii, cu ale ei cântări;
În vara cea toridă, stăteam la umbra lui,
copacul nostru care-i, de fapt, al nimănui.

Sub ploaia toamnei triste, din norii ruginii,
copacul de departe plângea din frunze, ştii?
Simţea că vine iarna cu zâmbetul de ger
şi suferea la gândul că, încă, e stingher.

Era copacul falnic din visul ce-am avut
în noaptea când un fulger prin trunchi l-a străbătut.
A fost şi... încă este, căci iată, un lăstar
se-nalţă spre lumină cu noi cu tot. Bizar!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aproape ca-n inimă poţi auzi

Când aproape ca-n inimă poţi auzi
ceasuri bătând fără grabă,
şi când cu voce slabă,
lucrurile se-ntreabă:
eşti aci? –:

Atunci nu-s acel ce-n zori se trezeşte,
noaptea un nume îmi dăruieşte,
pe care, ziua, oricui l-aş spune,
temeri adânci i-ar stârni –

Orice uşă
De-a mea se supune...

Şi atunci ştiu că nimic nu moare,
nici o rugă şi nici o mişcare,
(pentru asta, orice lucru-i prea greu)
copilăria-mi întreagă şi mare
este veşnic în jurul meu.
Singur nu-s niciodată.
Mulţi din cei ce cândva,
departe de mine, trăind, s-au zbătut,
au ţesut,
au ţesut,
existenţa mea.

Şi de m-aşez lângă tine
Şi-ţi spun încet: am suferit –
Auzi tu?

Cine ştie cine
mă-ngână şoptit.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atatea...

Atâtea ape pier şi nu se-ntorc
Să vadă pieptul muntelui cum storc,
Mocnind în zbucium - aprigă chemare -
Ca-n primul tremur - prima sărutare -

Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l
Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,
Că mă descind când îl revăd tomnatic,
Atât de trist şi-atât de singuratic;

Atâtea ceasuri bat stârnind minutul
Ca-n mine să-ntrevăd necunoscutul,
Incât mă leagă parcă un blestem
Să ies în noapte, veşnic să te chem.

Atâtea ape pier pe căi de ape...
Atâtea frunze cad tot mai aproape...
Atâtea ceasuri bat la căpătâi...
Doar tu rămâi ca-n clipa de întâi.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!