Romanţa izvorului

Luceşte diamantul amintirii
Ascuns în praful clipelor trecute,

Mult am căutat izvorul fericirii
Un însetat, pe căi necunoscute.
L-am întâlnit şi undele-i părură,
Tot ce-i mai bun în stare să m-aline
Iar eu băui din apa cea mai pură,

Atunci pieriră negrele-mi suspine.
N-am zăbovit acolo multă vreme,
Iuţindu-mi pasul într-o altă parte;

Alte miraje nu-ncetau să cheme.
Lăsatu-m-am târât tot mai departe
Iar azi, cuprins de cruda disperare,
Nu mai găsesc scânteia de speranţă
A apelor prea pline de-alinare.

Izvor secătuit pe totdeauna,
Vei curge-n gândul meu ca o romanţă
A unui menestrel din vremea veche,
Nemângâiat, însufleţindu-şi struna:
"O fată susur blând revarsă-ntruna,
Vai, era cândva sufletu-mi pereche."

acrostih de Ionel Adrian Gugea (3 aprilie 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felicitare

Azi am găsit, şi nu din întâmplare,
Mergând în satul vetrei din străbuni,
Uitată, de demult, felicitare,
În ceaslovul cel vechi, de rugăciuni.

A mai trecut un an, nădejdi, regrete,
Le-am împletit în suflet, rând pe rând,
Duioşii ochi cu-acele margarete,
Ce înfloreau în mine-atât de blând.

Şi recitind cu-aceeaşi încordare,
Aceleşi slove ce atâtea-mi spun,
Am retrăit profund a ta urare,
Trecutul încercând să-l recompun.

N-ai înţeles, erai cea adorată,
Tot ce-aş fi vrut vreodată să-mi doresc,
Ai fost şi eşti cea mai frumoasă fată,
Dar drumul către tine nu-l găsesc.

Din scrinul amintirilor închise
Presar acum, cenuşă albă-n vânt
Şi-mprăştii amăgirile promise
Ce le-am primit cândva, cu crezământ.

Azi am găsit, de mult felicitare,
O rază-n bezna bietei mele vieţi,
Când se aşterne praful a uitare,
Şi flori de mucegai cresc pe pereţi.

poezie de Ionel Adrian Gugea (30 noiembrie 2014)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul meu

Mai demult
Mi-am căutat locul într-o casă, pe pământ,
Dar nu l-am găsit.
După,
L-am căutat în aer
Şi tot nu l-am găsit.
Când am văzut că nici în aer nu e
L-am căutat în apă
Şi, nici acolo nu era.
În vis, m-am uitat până şi în adâncul pământului,
Dar, deja, mă obişnuisem
Să nu fie acolo unde îl caut
Şi, aşteptarea mi s-a împlinit
Căci, nici în pământ nu era.
Şi, când, într-un târziu, obosit,
M-am oprit din căutat,
L-am găsit!
Era unde eram şi eu.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de Adrian Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo-n Nord

Acolo-n Nord, am învăţat, la şcoală,
Că-n polul arctic, ferecat în gheaţă,
Zăpada şi cu gerul au de soaţă
Pe mândra auroră boreală.

Acolo marea încă-n a sa briză
Mai poartă cutezanţei pomenirea
Şi neuitată încă, amintirea
Lui Fram, mai încolţeşte pe-o banchiză.

Acolo se-ntreţes şi-acum vedenii
Călătorind pe sloiuri, în neştire,
Mugesc furtuni ce nu-şi găsesc oprire
Şi numai Moş Crăciun îşi plimbă renii.

Azi, năruit tărâmul cel de vise,
Povestea, se sfârşeşte c-un tremolo,
Copil fiind, spre ţărmuri interzise,
M-aventuram cândva, s-ajung... acolo!

poezie de Ionel Adrian Gugea (20 februarie 2018)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fântână departe

un drum
o răscruce
obositor e doar gândul
primului însetat
a prins să umble vântul
stârnind amintiri
regretele ca mărăcinii
purtaţi spre înălţimi
un şobolan într-o parte
aţintind cerul
gândind;
pe vremea când eram om
şi-a fugit speriat
furişându-se în văgăuni
acolo unde
un zeu al pământului
doarme
neştiutor
absent
insensibil

poezie de Vasile Gavrilescu (1985)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedesluşit în dragoste iubind

De-al fericirii plâns am fost atinsă,
Când soarele pe cer apune
Şi când răsare văpaia necuprinsă
A inimii ce mult prea mult ar spune.

Într-o candoare pueril înveşmântată
A fost ţinută-n cuşcă multă vreme,
Crezând că dragostea uitată
Se va întoarce şi-i va face semne.

Lovind potopul, gânduri negre aduce,
Dar ele fost-au secerate atunci pe loc...
Iar cântecul curat cu-aromă dulce
A răspândit definitiv vrutul potop.

O vreme labirintică ascunsă,
În care tot mai mult se destrăma,
Inima care n-a fost unsă
Cu dragostea ce tot mai aştepta.

Nedesluşit în dragoste... iubind.
Iubind nedesluşit dintr-o privire,
M-ai cucerit, iubindu-te mocnind,
Citind sfârşitul despre regăsire.

Şi fost-a greu să mă întrec pe mine,
Să lupt pentru o zi cât zece ani...
Să uit de dragostea clipelor regine
Ce-au detronat momentele de bani.

De-al fericirii glas am fost atinsă,
În dimineaţa în care m-ai găsit...
În niciuna din nopţi nu s-a vrut stinsă
Dragostea ce blând ne-a desluşit.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A trecut prea multă vreme...

Ţi-am deschis zăvorul porţii c-o dorinţă în cuvânt,
N-ai vrut să-mi dai ascultare, am plecat tăcut, înfrânt,
Un răspuns îl aşteptam, că tăcerea nu te iartă,
M-am retras, n-ai spus nimic, ţi-am lăsat dorinţa-n poartă.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un gând legat de tine,
Gândului n-ai dat crezare, te-ai opus, nu mi-a fost bine,
Cu priviri rătăcitoare căutai în altă parte,
Ţi-am lăsat gândul în poartă, mi l-ai dus în hău, departe.

Ţi-am deschis zăvorul porţii cu un dor uscat de plâns,
L-ai trimis spre alte locuri, mi-l ţineam la pieptu-mi strâns,
N-ai dorit să mi te-apropii, nici măcar să-mi dai o veste,
Ţi-am lăsat dorul în poartă, s-a pierdut într-o poveste.

Dorul, gândul şi dorinţa, toate-acum sunt pe sfârşite,
Nu vor să se mai deschidă zăvoarele ruginite,
Tu mă vrei să vin la tine, zici că am calea deschisă,
A trecut prea multă vreme... Poarta-i rece şi închisă...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea aceea

Purtam costumul de pionier
- cămaşa albă şi fusta plisată bleumarin -
(fustele mele erau întotdeauna scurte)
distanţele erau lungi.
plecasem la Cântarea României
în satul vecin
care părea atât de departe.
diriginta era tânără
dar, vai! o vedeam matusalemică,
nu contează, noi tot o iubeam.
şi Adrian o iubea, pricepusem noi cam ce e ăla un iubit.
Adrian ne-a servit cu bomboane,
noi i-am dat dirigintei cadou o păpuşă
era băiat
ne-a întrebat cum să-l cheme
noi, în cor: "Adrian"
a zâmbit...

La sfârşitul anului ne-a anunţat, aşa,
pur şi simplu că pleacă.
cum să plece?
dintotdeauna am urât plecările.
ne spusese profu' de geografie,
nu l-am crezut
minţiţi, tovarăşe profesor!

am condus-o cu flori până în gara din satul vecin
pe o căldură de 40, prin colb
ne imaginam că mergem la Cântarea României...
s-a urcat în tren
lăsând în urmă parfumul.
a rămas la geam, fluturându-şi mâna;
mergeam şi noi pe urma trenului
şi-a amintirii...

drumul înapoi a fost lung,
pe vremea aceea nu credeam
că poţi pleca doar cu-o fluturare din mână,
pe vremea aceea credeam
că oamenii se întâlnesc pentru totdeauna,
că iubirile durează o viaţă.

pe vremea aceea...

poezie de Florentina Loredana Dalian din Domnişoara Nimeni (2017)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemarea inimii

Te voi iubi în mugurii sălbatici,
Când pleoapa dimineţii se desface,
Iar tu-i priveşti cu ochii enigmatici
Care vorbesc, chiar dacă gura tace

Am să te simt în adieri de lună,
Ce îşi strecoară printre ramuri raza,
De parcă îşi doreşte să îmi spună,
Că blânda ei lumină ne e paza

Te-mbrăţişez în susur de izvoare,
Acolo unde curge fericirea,
În mijloc de albastru, într-o zare,
Ce a pictat în curcubeu iubirea

Am să-ţi sărut pe chip tot ce e vreme,
Să înţelegi cum inima îmi bate,
Când ritmul ei încearcă să te cheme,
În clipe-n care mi-eşti mult prea departe

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicatie intarziata

păşind greu, dar nu târât,
vine din timp în timp,
tânăr blând cu părul lins,
cu barba tunsă scurt.

acolo, în stradă se opreşte
cu dulce tăcere în jur priveşte,
se-ncruntă uşor ca o înserare,
se-apucă cu mâinile să culeagă aer.

se-ndepărtează calm, cu resemnarea
de-a nu întâlni ce-a căutat
în urma lui plângând firav
îngerul cu aripi lungi pe care l-a creat.

într-o zi însă a rămas mai mult
în mijlocul cotidian,
din mâini părea ca dirija
un cor de îngeri ce-i cânta:

“La Mulţi Ani! La Mulţi Ani!”

poezie de Anca Pepelea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

Sunt umbra unui vis cu aripi frânte,
Ce-şi bandajează rana cu poeme,
Când stelele n-au voie să mai cânte
Şi versul e-arestat între dileme...

Sunt întrebare cu răspuns ambiguu
Şi zborul interzis de păpădie,
Metaforă cu geamătul contiguu
La început şi punct final de poezie...

Sunt hologramă dintr-o altă lume
Pe un ecran expus în piaţa mare,
Unde mă strigă pescăruşi pe nume
Cu ţipete născute la-ntâmplare...

Sunt susur de izvor, doinind a jale
Prin dimineţi proscrise în apusuri.
Arunc cu rime-n nopţile murdare
De-atâtea fantomatice răspunsuri...

Sunt gândul interzis, oprit la vamă
Întors din drum, pe umeri, cu blesteme
Sunt scenaristă-n propria mea dramă
Sunt versul mov ce sfâşie şi geme...

Sunt firul de nisip ce curge-n grabă
Într-o clepsidră spartă de tic-tac-uri
Sunt literă orfană de silabă
Fără-adăpost şi pentru răni n-am leacuri...

Sunt... oare sunt, sau e doar nălucire?
Nu mă mai simt şi nici nu mă mai ştiu
Şi n-am nici cui să dau măcar de ştire
Că sunt devremele din prea târziu...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut izvorul

Sunt o cascadă
Cu lacrimi clare
Ce-si lasă gândul
Să curgă agale

Cu gândul meu
Sărut izvorul
Credinţă e la greu
Tacit prind zborul

Ajung in matcă
La destinul meu
Cascadă sacră
Iubirea unui zeu

Gându mi visează
La omul însetat
Ce dintr o sorbitură
Izvorul l-a secat

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mormântul lui, înţelege mata cuvintele astea absurde? Mormântul lui! Dar... nu l-am simţit pe el acolo, dedesubt. El e în altă parte. O să-l caut şi o să-l găsesc. Prea mi-e dor de el ca să nu mai fie nicăieri.

Otilia Cazimir în Confesiunile Otiliei Cazimir, la nouă zile de la moartea lui G. Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decadenţă

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade
furtuni fac ravagii nu s-au prevăzut
curg nenorocirile din cer... cascade.

în puterea lui Hristos m-am încrezut
L-am cinstit cu versuri cu balade
de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

splendori de primăvară pier în nevăzut
pe întreg pământul bântuie tornade
departe de biserici îngeri au decăzut
pretutindeni moartea se înfruptă din roade.

de multă vreme minuni n-am mai văzut
omenirea ca natura în hăuri decade.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-ai să te mai găseşti printre cuvintele mele, atunci mă vei iubi, dar voi fi mult prea departe şi mult prea prinsă într-o altă poveste.

aforism de Any Drăgoianu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt

Te-am căutat în zbuciumul de mare
În ţipătul furtunii,-n tremur de pământ,
În susurul ce plânge în izvoare
În taina ce-i purtată de-un cuvânt.

Te-am căutat în razele de soare,
Sub umbra munţilor încărunţiţi,
Pe după nori, în zarzării în floare,
În codrii de cuvânt-n versuri despletiţi.

Te-am căutat în stele, după Lună,
În ochii ce pe drum i-am întâlnit,
În liniştea ce tace în furtună,
În versul ce durerea şi-a doinit...

Te-am căutat... dar unde n-am făcut-o?
Că universu-ntreg l-am răscolit,
La îngerii din cer ce-au zis:
-Nebuno!
La tine-n suflet încă n-ai privit!

Mi-am amintit că te-am ascuns în mine,
Ca să te am chiar dacă nu-mi mai eşti,
Când doruri plâng inima să-mi aline...
Cuvântul care-mi deapănă poveşti.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă speranţă şi prea multă disperare - iată cele două feţe ale erorii morale.

Andrei Pleşu în Minima moralia
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o fată necăjită

prin colb de drum asfaltul greu
muşcă cu fierbinţeală din pasul meu
atârnată şi dureros în mâna dreaptă
duc o parte din necăjita mea viaţă

stânga tresare şi duce greoi
o parte din destinul cel mi la-ţi dat voi
n-am casă, n-am bani, am doar 12 ani
ce-i târâi cu mine aşteptând alţii noi

ziare vând şi-mi-s murdară rău de tot
căci nu sunt robinete cu apă peste tot
seara cu groza-o-n-tâmpin şi încet eu plâng
căci sunt o fată ce nu poate să ducă tot

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exilat în iubire

M-am exilat într-o iubire
De ani şi ani mult tăinuită,
Doar începutul îl percep
Ca pe-o zambilă înflorită.

Atunci speram că o să-ţi placă
Gestul ascuns în fericire
Prin care dulce te-am cuprins
Şi ţi-am promis mereu iubire.

Tu ai zâmbit. Pe loc izvorul,
Pădurii unde ţi-am jurat
Intrarea mea-n acest exil,
Cu susur ne-a înconjurat.

Din mână ai scăpat zambila,
Cerul prin frunze ne-a privit,
De-atâtea fericite vise
În torţa vieţii ne-am topit.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul pe care n-am apucat

Două drumuri se despărţeau într-o pădure aurie.
Îmi pare rău că nu le-am putut pe amândouă urma.
Şi, pentru că eram singurul călător, am zăbovit
Privind în lungul celui dintâi, cât mai departe.
Până acolo unde se pierdea sub pământ.
Apoi am apucat-o pe al doilea, ce nu era mai prejos.
Şi care poate era chiar mai îndreptăţit să-l străbat.
Căci era acoperit cu iarbă şi neumblat.
Deşi, trecând pe unul dintre ele,
Era de parcă le-aş fi străbătut pe amândouă,

Iar în acea dimineaţă se întindeau la fel:
Iarba lor nu era bătătorită de paşi.
L-am lăsat pe primul pentru o altă zi
Ştiind totuşi că, pornind pe unul dintre ele,
Cu greu m-aş mai fi întors vreodată.

Aşa voi povesti cu un suspin
Cândva, peste ani şi ani:
Două drumuri se despărţeau într-o pădure, iar eu
Am pornit-o pe cel mai puţin străbătut
Şi asta mi-a schimbat viaţa.

poezie clasică de Robert Frost (1916), traducere de Horia Gârbea
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă ceaţă

E ceaţă, genul acela intens de ceaţă
În care se pierde mult chiar din... speranţă
Şi caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăţ de speranţă... doar ea mă alină.

E ceaţă extinsă, la oras si la ţară
E ceaţă în cap, e ceaţă şi-afară
Din cauza ceţii ne dăm cap în cap
E lipsă de lumină şi-i mare handicap.

Rătăcim bezmetici, că-i ceaţă în ţară
Unii rătăcesc frustraţi şi pe-afară
Se agaţă de câte-un licurici crezând că-i lumină
Uitând că aceştia au viaţă puţină.

Ce-i ce creează lumină.... înţelepţii
Nu încap de cei ce au alte concepţii
Şi care, din tristă întâmplare, oare?
Formează acea clasă.... conducătoare.

Şi zilnic această clasă ceaţă sifonează
O ceaţă ce pare din ce în ce mai deasă
Iar noi, noi nu mai vedem ce-i bine
Şi asta face să mă cert eu şi cu tine

Iată, e multă orbecăială că-i smog
Produs de-un sistem intens demagog
Şi caut, tot caut un licăr de lumină
Mă agăţ de speranţă... doar ea mă alină.

poezie de Ionel Popa (5 decembrie 2013)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!