Romanţa izvorului

Luceşte diamantul amintirii
Ascuns în praful clipelor trecute,

Mult am căutat izvorul fericirii
Un însetat, pe căi necunoscute.
L-am întâlnit şi undele-i părură,
Tot ce-i mai bun în stare să m-aline
Iar eu băui din apa cea mai pură,

Atunci pieriră negrele-mi suspine.
N-am zăbovit acolo multă vreme,
Iuţindu-mi pasul într-o altă parte;

Alte miraje nu-ncetau să cheme.
Lăsatu-m-am târât tot mai departe
Iar azi, cuprins de cruda disperare,
Nu mai găsesc scânteia de speranţă
A apelor prea pline de-alinare.

Izvor secătuit pe totdeauna,
Vei curge-n gândul meu ca o romanţă
A unui menestrel din vremea veche,
Nemângâiat, însufleţindu-şi struna:
"O fată susur blând revarsă-ntruna,
Vai, era cândva sufletu-mi pereche."

acrostih de Ionel Adrian Gugea (3 aprilie 2013)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Votează! | Copiază!