Aşa cum pasărea împinsă de uragan în pampasul pârjolit de secetă încearcă în zadar să se opună, să se întoarcă la umbra pădurii natale şi revine abia după furtună, cu penele zburlite, şi caută zadarnic cuibul dragostelor sale dând rotocoale pe deasupra copacului distrus, la fel şi sufletul meu măcinat de dor visează să rătăcească în jurul a tot ce a mai rămas din casa părinţilor mei.

Jorge Isaacs în Maria, LXIV (1867), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi glisante

Sunt prinsă de gheara şoimului
Ce mă ţine pe rogojina lui
Îşi împreunează aripile glisante deasupra mea
când trebuie să mă apere de dragoni

E chioşc cuibul lui în care dimineţile îşi pierd penele
şi se învârt în jurul ciocului său cu aripile strânse
planează şoimul cutezător în resemnarea lui
şi mă caută în acvariul cu peşti
întinde gheara de care sunt prinsă fără să mă vadă
şi descrie cercuri concentrice
mici vârtejuri în inimă

Mi-e mâna obosită
şi gheara lui tremură
emoţie, tristeţe, nesiguraţă
să îmi dea drumul? lăsată să alerg printre culorile dragonilor de cretă colorată
îmi las părul să îmi fluture în curentul născut din bătaia aripilor şoimului

îmi dau seama că ochii şoimului privesc în ochii dragonilor de pe ceainic
se studiază reciproc şi pornesc bătălia din priviri
în oglinđirea ceainicului ce dă în clocot pe măsuţa lui de bronz
înclinat pe o parte nu ia parte la luptă
priveşte şi fierbe
şi stropeşte penele zburlite ale şoimului şi dragonii sprijiniţi pe ceainic
cu picături luate din acvariu
eu înot printre aripile glisante ale şoimului

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

în pendula de aur
plouă mărunt.

pasărea singurătăţii
îşi acoperă cuibul
cu o aripă.

prin lentilă zăreşte
anticarul cărunt
rotocoale de fum
dintr-o pipă.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrelind zadarnic zborul - Sonet

Zeci zefire zgândărind
Zorii zilelor zburlite,
Zornăie zale zorite
Zvelte ziduri zămislind.

Ziua zburdă-n zări zvâcnind.
Zac zorele zvânturate-
Zumzet, zarve zvăpăiate,
Zelos zimţii-şi zăngănind.

Zăbovind zăganul zorul,
Zace-n zaua-i zdruncinat.
Zgârie-n zadar zăvorul,

Zvârcolindu-se-n zăporul
Zbaterilor, zbuciumat,
Zăbrelind zadarnic zborul.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea confident

Dintre pereţii casei, o simt căutându-şi
cuibul pe umerii tăi.
Doar tu-cel fără de nume
o vezi cum se înalţă sub mirajul
ninsorilor încremenite.
E pasărea confident!
Mă caută doar în zbor, neînduplecată
arcuindu-se lângă trupul meu zvelt.
Zilnic, îi auzi rugăciunea,
o asculţi cum se tânguie
după ferestrele cerului,
într-o tăcere ce mă revoltă.
Priveşte-o cum se hrăneşte
cu argintăria cuvintelor,
cum îşi deschide aripile
către vânătorul din oglindă
ce nu-i vorbeşte despre o măsură
a dragostei...

Pasăre-Cuvânt,
la ceas înalt
sărută-mi sufletul încătuşat
de-atâta aşteptare.

poezie de Violeta Pasat din Pasărea confident (noiembrie 2004)
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

la casa mea uşa deschid
păşesc agale, sovaind....
in jurul meu in plină noapte
aud doar vocea ta in şoapte

e atât de cald si-atat de bine
simt liniştea care revine
după un an ce a-mpietrit
o lacrimă la foc mocnit

e casa mea, ce dor mi-a fost
pierdută-n lume fără rost...
An Nou vreau să-mi aduci in dar
lumină-n inima de jar!

poezie de Doina Bonescu din Confesiuni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

casa cu lacăt -
la umbra copacului
clopoţei de vânt

haiku de Florina Vulpoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După multe rugăciuni şi stăruinţă, împăratul se înduplecă şi-i dete voie şi fiului său mai mic. Îşi alese calul ce-i plăcu din grajdul împărătesc, un ogar să-l aibă de tovarăş, îşi luă merinde de ajuns şi plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră şi o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumuseţea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se aşeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers, şi toţi câţi o vedea o căinea cum de o aşa pasăre frumoasă şi mândră să nu aibă viers, pentru care şi împăratul, cu toată bucuria ce avea pentru biserică şi turnul ei, se mâhnea că pasărea nu-i cânta. Locuitorii începuseră a uita de fiul împăratului cel mic: atâta de multă bucurie aveau ei că li se adusese pasărea măiastră, ceea ce oprise turnul de a se surpa, şi astfel biserica se putuse face cu desăvârşire; numai împăratul se mâhnea în sufletul său că nu este faţă şi fiul său cel mic care să se împărtăşească de bucuria poporului său.

Petre Ispirescu în Pasărea măiastră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra copacului roşu

Lacrimi de patimă ating pământul
şi pământul devine palid
în umbra copacului roşu,
ce-şi întoarce rădăcinile din pricina furiei.
De ce-mi doresc mângâierea frunzelor
ce se lipesc de geamurile tale
rigide,
opace,
ca inima ta – orbită de insomniile tuturor,
când sufletul meu pluteşte
peste tăcerile tale
şi se sfărâmiţează?

poezie de Viorela Codreanu Tiron din Vraj(B)a clipei (19 septembrie 2007)
Adăugat de Viorela Codreanu Tiron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e sufletul ...

Mi-e sufletul ca bolta în furtună
Pe care norii negrii parcă mână.
E zbatere, e zbucium şi pustie,
E uragan, taifun şi vijelie.
Mi-e sufletul ca marea-nvolburată
Ce lungi corăbii încărcate poartă.
Este abis, e stâncă, e pieire,
Este vâltoare şi nemărginire.
Mi-e sufletul ca holda aurie,
Cu spice legănate de urgie.
E tăvălug, e freamăt în neştire,
Este pârjol, văpaie, tânguire.
Mi-e sufletul ca o livadă-n floare,
Ce mândră-şi saltă fiicele la soare.
Este parfum, culoare, feerie,
Splendoare şi speranţa, reverie.
Mi-e sufletul ca brazda-nsămânţată,
Din care mugurii capul să-şi scoată.
Ca grâul ce renaşte din sudoare,
După o îndelungă aşteptare.
Mi-e sufletul ca stolul de cocori,
Ca cerul dimineţilor cu nori,
Ca stelele zâmbind sub clar de lună,
Ca vânturile prevestind furtună.
Mi-e sufletul fluid şi volatil
Şi schimbător, cu toane de copil,
Tânjind după iubire şi alint,
Ce fericesc inima şi nu mint.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E în zadar

Zadarnic cauţi un răspuns
La ghiduşiile-ţi neroade;
Zadarnic cerci în nepătruns
Să te strecori...
Şi-ntinzi în calea mea năvoade...

Zadarnic boldul ţi-l ascuţi;
Săgeata ta rămâne boantă.
Azi ochii mei rămas-au muţi.
E greu s-aprinzi cu umbra raza-naltă.

Zadarnic vrei să moi oţelul,
Punându-l la amiaz în soare;
Şi-oricât de mare ţi-ar fi zelul,
Nu vei putea
Să seci neţărmurita mare.

Zadarnic vei veni de-acuma
Să-ntinereşti petala ruptă...
O, nu-ncerca să aduni spumă,
Cu-argintul ei,
Ce-n valurile mării luptă!
...........................

Iar geana razei din crepuscul
Ce-a sfredelit cu strălucirea
Bobul de spumă--bob minuscul--
În vârf de val,
Îmbrăţişând nemărginirea

Se va topi lăsând în urmă
Doar golul plutitor în haos.
Căci în zadar cuvânt-ţi scurmă
Patimi de foc.
A ars al fericirii naos!...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

,, Istoria e sufletul nostru, străpuns şi pătruns de ură, ce încearcă să acopere o baltă, după o furtună. "

citat din Daria Creţu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vela

Sclipeşte-n zare-o velă albă, se-înclină şi revine,
Acolo unde cerul şi marea-albastră-s una:
Ce caută-n aceste ţinuturi – pentru ea străine?
Ce-a lăsat în urmă,-acasă, înfruntând furtuna?

Straşnic, vântul stârneşte-înalte valuri,
Catargul geme şi-oftează-n genuni de ape...
Dar ea nu caută-ale fericirii voaluri
Şi nu de fericire vrea să scape.

Dedesupt, limpede, aleargă curentul submarin,
Deasupra, soarele razele aurii îşi toarce;
Rebelă, parcă-ar căuta-n furtună un altfel de destin,
Ca şi cum doar în uragan ar găsi linişte şi pace.

poezie de Mihail Lermontov, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Pasărea mălai visează..."

Tâmplele deşi-mi sunt albe,
Că-s bunic, nu numai unchi,
Ce-aş mai bea cinci-şase halbe
C-o studentă pe genunchi.

epigramă de Marian Grigore Dobreanu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar muierea tot muiere! Dă-i ce-ţi cere, că o să te certe de ce i l-ai dat. Cu încetul, cu încetul, începu fata a lua seama că sufletul voinicului se înmuiase de dogoreala dragostelor femeieşti; acum îi părea rău şi-i venea ciudă că iubitul ei nu mai era ca mai nainte, vitejelul plaiurilor, căruia lumea îi zicea cu laudă: Feciorul de împărat, cel cu noroc la vânat! În zadar îi cânta ea, cu viers dulce femeiesc, mândru cântec haiducesc; în zadar îl ruga să se trezească din traiul lânced şi trândav în care îl cufundase viaţa de iubire; în zadar îl tot îndemna ca să iasă cu dânsa din pustietate, ca s-o ducă să vadă lumea.

Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, XI (1874)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tristă

Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng şi aştept...
Multă iubire regret...
Se sting irişii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn uşor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare şi plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulţi l-au pus să ardă pe jar...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia mă nasc

abia mă nasc din cenuşa aceea
unde nefiresc existam.
m-am extras cu toate sentimentele fertile
ascunse-n părţile inimii.
între cutele rămase caut traseul pierdut în zona gri
şi nu voi alerga după ultimul tău pas omniscient din acel loc.
voi logodi supărarea de tăcerea copacului acela,
martorul ce m-a băgat în seamă.
e tulburat aerul de pasărea ce trece-n zbor
şi ochii mi-s lipiţi de străzile fugite,
de acel departe ce-mi strigă versurile
în spaţiul deschis abandonat eternului timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea din colivie

Pasărea liberă dansează
pe aripile vântului
până ce suflul se opreşte
şi îşi înmoaie aripile
în razele aurii de soare
şi-ndrăzneşte să revendice întreg cerul.

Dar pasărea ce-o iscodeşte
din strâmta-i colivie
abia de vede printre
zăbrele de furie
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

Pasărea liberă visează la o altă boare
de vânturi calde suspinând prin
ramuri
şi larve grase aşteptând-o pe răzor
şi ea stăpână pe cerul întreg.

Dar pasărea din colivie e ţintuită pe-o tombă de vise
umbra ei ţipă speriată ca după un îngrozitor coşmar
aripile-i sunt tăiate şi
picioarele legate
aşa că deschide ciocul larg să cânte.

Pasărea captivă cântă
un tril sfâşietor
despre doruri ascunse
dar mult râvnite
şi cântu-i se aude
departe peste deal
pentru că ea cântă
despre libertate.

poezie celebră de Maya Angelou (1994), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul revenirii

Revine acasă călătoarea,
O încearcă mici regrete
C-au fost vorbe desuete,
Şi niciodată abordarea

Promisiunilor concrete,
Ca s-ducă schimbarea...
Revine acasă călătoarea,
O încearcă mici regrete.

Este prinsă în vâltoarea
Gândurilor înţelepte,
Ce-i alungă întristarea,
Suind ale vieţii trepte.

Revine acasă călătoarea.

rondel de Ioan Friciu (8 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai distrus viaţa! Eu n-am trăit, n-am trăit! Datorită ţie mi-am distrus, mi-am măcinat cei mai buni ani ai vieţii! Eşti cel mai mare duşman al meu!

Anton Cehov în Unchiul Vanea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasăre neagră

umbra se desprinde de mine
în fiecare seară
şi devine pasăre neagră
cuvânt de cercetat întunericul
dar se întoarce
la streaşina trupului meu
în fiecare dimineaţă
acolo unde i-a rămas cuibul
într-o zi, în cuibul ei
a apărut o umbră micuţă
care avea un dulce piuit de viaţă
iar umbra mea o hrănea
într-o îmbrăţişare
cu mici porţii de întuneric
hrană pentru o nouă
pasăre neagră

poezie de Ionuţ Caragea din Umbră lucidă (aprilie 2016)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!