Abia mă nasc

abia mă nasc din cenuşa aceea
unde nefiresc existam.
m-am extras cu toate sentimentele fertile
ascunse-n părţile inimii.
între cutele rămase caut traseul pierdut în zona gri
şi nu voi alerga după ultimul tău pas omniscient din acel loc.
voi logodi supărarea de tăcerea copacului acela,
martorul ce m-a băgat în seamă.
e tulburat aerul de pasărea ce trece-n zbor
şi ochii mi-s lipiţi de străzile fugite,
de acel departe ce-mi strigă versurile
în spaţiul deschis abandonat eternului timp.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mai departe

şi mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
ameţesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
şi caut copacii cu simfonii pe crengi
şi las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală

nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezenţă
adăugat respiraţiei
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna şi iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
şi acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul e prezent

nimicul e prezent în dimineaţa asta peste tot
eu caut o simulare în alt timp
aerul naufragiază pe fereastră
rămân bucăţi ce cad din el
şi-un bulgăre de praf martir pe-o carte

strada murdară de vise
buimacă evită zidurile resemnate-n
cenuşiul lor etern
fantezia găureşte pereţii urmând trasee anesteziate
pe unde umblă sfinţii
demoni nu-s
şi nici ochi lipiţi de ferestre
există o cale lungită peste a şaptea durere
unde lumina migrează cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cer cad îngeri

lumea e aşezată strat peste strat
învelişul e zgâlţâit
aerul ninge cu virusuri
dezinfectantele sar de pe raft
străzile lungi n-au capăt
mă aud trecând prin nelinişte
sentimentul fricii strigă după mine

iubirea se descompune în particule
unele mai lente
altele mai iuţi
formând un conglomerat uneori confuz
pereţii sunt mâzgâliţi cu iluzii
unde lumina joacă printre umbre
ducem cu noi dragostea dincolo de suprafaţă
lipind-o ca un magnet de tâmple

stăm aţipiţi mutând mereu secundele
din aerul plecat către moarte
ne facem că avem răbdare
că ne adaptăm unei stări de nisip
într-un timp aberant
convulsiv
din cer cad îngeri veniţi să ne salveze de eşec

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

pe spinarea răspunsurilor s-au înmulţit întrebările.
coridorul de aer e un timp pierdut.
se nasc secunde gravide urlând.
frunzele rămase verzi se simt vinovate.
curba zării apasă dureros ochii.

adevărul se plimbă liber, neconfiscat de nimeni.
minciuna ninge în ochii mulţimii:
se sparg vederi curate,
se văd ziduri oarbe,
drumurile sunt rostogolite în canale,
spirala se lăţeşte şi se sfarmă.

icoana respiră antic o vreme apusă.
rugăciunea din cuvintele goale
nu coboară moartea-n întuneric.

oraşul s-a trezit mai sus de clopotul bisericii.
fantomele femei poartă talgere în mâini
înclinate de speranţe spre raiul veşnic
stârnind o mireasmă de mir.
spaţiul se împarte într-o ordine nealeasă.
neînvins timpul se caţără pe oameni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii mă strâng

pereţii mă strâng aproape palpabil
printre lucruri caut sarea
pentru condimentarea orelor liniare
rămase după clătinarea lutului
şi al ochiului meu verde căzut în palmă străină

am fost absentă la căderea măştii
când lumina vinovată
adusese amiaza adunată din toate părţile
arătându-mi floarea diafană
şi-un sentiment înfăşurat pe-o frunză

în golul acoperit cu-o umbră
intra lent ispita stârnită de jocul palmelor
în părul răvăşit şi metamorfoza
raiului hiperbolizat din albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pauza

Apăsarea sculptează o pauză de alb
acoperind solemn mâinile goale,
cuvintele libere încetează să critice,
doar ochii rămân şi întreabă.

Liniştea îşi aşază culorile în golul creat,
uimit întunericul pleacă.
Ideile topite din zona de ieri
au plămădit o pulbere în gând
şi care nu se spală nici cu lacrimi.

În spaţiul micşorat,
un timp redesenat măsoară
în neştire miezul nopţii.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să te vreau

nu pot să te vreau,
nedescifrate hotărâri sunt în neîmpăcata iubire,
convoi lung de iluzii tresărind arhaic
graţie eternului amăgitor scăldat în glasul dulce.

nu pot să te vreau
împăcând noaptea cu lumina din frunze,
aşa de aproape încât visele deşarte
ştiu că sunt năluci şi nu există.

nu pot plimba euforia prin abisuri
lângă fântâna aceea care minte.

nu pot să te vreau
peste fragilul adânc răscolit
ce cunoaşte infernul zărit în acel te iubesc nesupus.
nu pot să te vreau într-o biserică de plumb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul năvăleşte dezmăţat

orizontul năvăleşte dezmăţat în pictura ierbii,
chiotul de flori se dă la o parte,
mi-s largi braţele ce le cuprind
şi-n treacăt îmi strivesc ochii albaştri.
sunt într-un zbor de fluturi
ce taie albastru spălat de ploi,
între minus şi plus infinit,
pe calea ce nicicând n-o voi străbate.
coloşi de gânduri mă-nconjoară
înfloriţi de ispita lunii,
cu fantomele îmbrăţişărilor pictate-n apus,
eliberând destinul de căruntele amintiri.
stăpânesc geometric doar spaţiul meu
tocmindu-mă cu noaptea pentru stele
şi mă doare umărul tău stâng
ca şi piramida cuvintelor prăbuşită
în locul ce-nverzise ochiul orb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul poem

ultimul poem uitat pe masă
înnegreşte cuvinte tocite de timp
copacii sunt singuri
stelele plutesc neştiute
străzile-s plecate spre infinit
se descompun lacrimi din dor
şi din frica de moarte
lumina coboară muşcând din fereastră
cuvântul se plimbă pe ecran
o sintagmă destramă aerul
în forme de frig şi de ceaţă
e o furtună între pereţi
o amiază umplută cu gol
oboseală turtită la capete
prelungită-n oglinzi
un clopot cu suflet bate uneori
e o vreme de somn

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între ucigaşi

Ultimul vis s-a sinucis
Ca un soldat în avanpost,
Şi dintre toate câte-au fost,
Nu îmi mai e nimic permis.

Îi dau acestei toamne scris
Că am plătit cumplitul cost,
Ultimul vis s-a sinucis
Ca un soldat în avanpost.

N-am râs şi nici n-am contrazis
Acel ceasornicar anost
Ce-mi ştie viaţa pe de rost,
Deşi, în fapt, l-aş fi ucis!

Ultimul vis s-a sinucis.

rondel de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut

Singur şi abătut
Toată noaptea pe lac,
Unde se-întinde ceaţa şi se insinuează negurile,
Fluierul unei bărci
Cheamă şi strigă necontenit,
Ca un copil pierdut
În pânza lacrimilor, abandonat,
Căutând sânul
Şi ochii portului.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e timp

nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieşire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justiţiară.

nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, aşteptând degeaba,
ochii sunt spălaţi de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
şi de iluzii pe frunza îngălbenită.

sunt într-o absenţă, pedepsită de viaţă,
vârtejuri înrămate încremenesc în spaţiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea pluteşte în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nezidite

te vreau în fotoliul acela
între pereţii neplecaţi
între tăcerile rupându-se egal
pe partea mea de timp şi de spaţiu
dincoace de departe
dincoace de orice
zăbovind cu lumânări pe masa
romanticelor cine

nezidite cuvintele fug
absenţa ta se soarbe-n vinul roşu
pe ţărmul meu se face iarăşi noapte
şi duhurile ies să-ntunece luna
şi mă pândeşte iarăşi ora gri
coboară noaptea iar ca-ntotdeuna

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost acolo

ai fost acolo
lângă zâmbetul neterminat
unde galbenul cucerea spaţiul ocupat de verde
emoţia respira deasupra cuvintelor
sideful de unghii sclipea băgându-se în seamă
noaptea se auzea din căldura pietrelor
nesfârşitul domnea între cer şi pământ
închiderile ne-au învins
pauzele au dispărut
reîntoarcerile au rămas pictate-n poem
totul se închide
golul se resetează
nimicul se împarte la doi
ceaiul de seară fierbe halucinant
trezind sângele neadormit între pereţii neclintiţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzură

uzură-n complexul fiinţei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neştiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
şi brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.

pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrăneşte porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin ştie un cântec,
frunzele foşnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfica

În ochii tăi caut
Unicul răspuns.

În privirea ta caut după
Acel poem adânc ascuns,
Scris de viaţă prin tine,
În tine.

În zâmbetul tău caut să
Întrezăresc sacrul!

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-a atins

nu te-a atins nicio ispită,
pe trepte ai coborât singur,
respiraţia a rămas întreagă,
supravieţuind impulsului ce se plimba ondulat
pe-un portativ de frunze.

dacă aş reuşi să nuanţez curba aceea netedă
s-ar clătina poate cuvântul inventat pe loc
şi luna n-ar privi pe acelaşi geam
în aceeaşi cameră intimitatea colii albe crucificată-n cuvinte.

după încăierări cu lucrurile şi umbrele lor
până şi banalitatea nimicului
prin aerul făcut bucăţi
are ceva acolo ce-mi arată
că ochii nu pot să moară iubind.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!