E în zadar

Zadarnic cauţi un răspuns
La ghiduşiile-ţi neroade;
Zadarnic cerci în nepătruns
Să te strecori...
Şi-ntinzi în calea mea năvoade...

Zadarnic boldul ţi-l ascuţi;
Săgeata ta rămâne boantă.
Azi ochii mei rămas-au muţi.
E greu s-aprinzi cu umbra raza-naltă.

Zadarnic vrei să moi oţelul,
Punându-l la amiaz în soare;
Şi-oricât de mare ţi-ar fi zelul,
Nu vei putea
Să seci neţărmurita mare.

Zadarnic vei veni de-acuma
Să-ntinereşti petala ruptă...
O, nu-ncerca să aduni spumă,
Cu-argintul ei,
Ce-n valurile mării luptă!
...........................

Iar geana razei din crepuscul
Ce-a sfredelit cu strălucirea
Bobul de spumă--bob minuscul--
În vârf de val,
Îmbrăţişând nemărginirea

Se va topi lăsând în urmă
Doar golul plutitor în haos.
Căci în zadar cuvânt-ţi scurmă
Patimi de foc.
A ars al fericirii naos!...

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1928)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic

Cercul ochilor în jurul tău se prinde,
Tu eşti la judecată fără avocat,
Şi-i greu de explicat chiar tot ce s-a-ntamplat,
Şi-i greu de înţeles cum ea te poate vinde,
Şi ultima speranţă din suflet se desprinde,
Tu nu mai ai a spune nici două, trei cuvinte,
Şi realizezi cu ură că singur ai luptat,
Şi nu-i aşa frumos cum ţi-ai imaginat,
Un gând lăsat în urmă, privirea înainte,
Şi-aceleaşi amintiri se răscolesc în minte,
Şi spune unde-i rostul în lupta ce-ai purtat?
Căci în final din toate nimic n-ai câştigat,
Zadarnic ai iubit, zadarnic ai sperat...

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi crezut

N-aş fi crezut

Când ai plecat

N-ai spus la revedere,

Şi ai lăsat

În urmă-ţi doar tăcere,

Şi-un gust amar,

Tivit cu neputinţă;

Odăi, îmi par

Căzute-n suferinţă...

Dar e târziu

Şi tu departe eşti,

Zadarnic ştiu

Acum, cât îmi lipseşti,

În van, acum,

Din greu te preţuiesc...

Când totu-i scrum

Zadarnic te doresc,

De mi de ori

Mai mult ca înainte...

Îmi dă fiori

Cea de pe urmă minte,

Şi-aş vrea să ştiu,

De-a ta înstrăinare,

De ce-i pustiu

În jur, atât de mare?

N-aş fi crezut

Preţ maxim să plătesc:

Când te-am pirdut

Mai mult să te iubesc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăbrelind zadarnic zborul - Sonet

Zeci zefire zgândărind
Zorii zilelor zburlite,
Zornăie zale zorite
Zvelte ziduri zămislind.

Ziua zburdă-n zări zvâcnind.
Zac zorele zvânturate-
Zumzet, zarve zvăpăiate,
Zelos zimţii-şi zăngănind.

Zăbovind zăganul zorul,
Zace-n zaua-i zdruncinat.
Zgârie-n zadar zăvorul,

Zvârcolindu-se-n zăporul
Zbaterilor, zbuciumat,
Zăbrelind zadarnic zborul.

sonet de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept zadarnic, primavară?!

Te-aştept zadarnic, primavară?!
Îţi ies in cale-a câta oară?!
Ai doar trei file-n calendare
Şi hoinareşti pe-alte răzoare.
Înfoaie-ţi mugurii spre soare,
Pictează-mi crengile-n culoare!
Mă scapă de a iernii geruri,
Întinde braţe verzi spre ceruri!
Covor de ierburi, drum de floare,
Aşterne-mi-le la picioare!
Fă păsări în văzduh să zboare,
Redă-mi câmpia-nfloritoare!
Topeşte cuşma de zăpadă
Şi umple vârf de munţi cu zadă,
În care muguri cât o boabă,
Să nască frunze noi degrabă!
Întoarnă-mi stoluri cu cocorii
Ce-au pribegit, în timp ce norii,
Au invadat cu-nverşunare
Tot cerul larg, din zare-n zare!
Ştiu, glasul meu de stentor pare
Dar să nu-ţi fie-a supărare,
Puneam şi eu o întrebare...
Te-aştept zadarnic, primavară?!
Îţi ies in cale-a câta oară?!
Pe unde-mi umbli iar hai-hui,
Ori îţi tragi sufletul pe-un grui?!

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic fuge de război cel ce nu se poate bucura de pace şi zadarnic fuge de trudă cel ce nu se poate bucura de răgaz.

aforism celebru de Michel de Montaigne
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O insulă pustie

o umbră
o speranţă
spre altă întoarcere
aşa începe povestea

revenirea
la cele ce-au fost
o altă închipuire
toate îţi par cunoscute
tu doar le vezi de aproape
de aceea ţii focul aprins
ca un semn pregătit
pentru toate corăbiile
care vor trece
nu se ştie când
pe acolo
supărător e doar visul
mare pustie
şi papagalul neadormit
care cârâie mereu
în urechea aşteptărilor
tale
zadarnic! zadarnic!
pe tine
nu te aşteaptă
nimeni
acolo...

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic îţi pui vălul

Zadarnic îţi pui vălul, eu sunt bărbatul care
cu suliţa doboară vrăjmaşul de-a-n călare.

Mai iute vorbe bune aştept din partea ta,
sunt blând când nu mă scoate din fire cineva.

Cu cine mă-ntărâtă, necruţător devin,
şi mai amar mi-e gustul ca frunza de pelin.

poezie clasică de Antara Ibn Shaddad din Din poezia de dragoste a lumii (1965), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua mea onomastică

Mă caut şi nu mă găsesc!...

Mă caut în vechiul ogor strămoşesc-
În grâu, în porumb şi-n secară,
În apa fântânii cu ghizduri de piatră
Şi-n focul din vatră,
În golul din casă
Şi-n gloata de-afară,
Şi-n toţi răposaţii ce-n mine trăiesc
Mă caut zadarnic...

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc!...

Când vântul se ceartă cu plopii pe drum
Şi drumul trosneşte sub paşii greoi,
Mă caut şi-n larma vieţii de-acum,
şi-n pacea vieţii de apoi...

Când ziua se-ngână cu noaptea pe lac,
Mă caut în iarba de leac,
În Steaua polară, ce poartă noroc,
În bobi
Şi-n ghioc...
Mă caut şi-n vechiul ceaslov bătrânesc
Cu slovele şterse...
Dar nu mă găsesc.

Zadarnic mă caut, că nu mă găsesc...

Părinte!...
Ce vină mă face s-alerg
Cu gândul şi fapta spre morţii de ieri,
Că urmele mele din lume se şterg
Şi nu mă găsec nicăieri?...

Ce vină mă face să nu mă găsesc
Când tot mai trăiesc?...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 3 (martie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic pe geam pictezi inimi

Zadarnic pe geam pictezi inimi:
prinţul tăcerii
strânge ostaşi, jos, în curtea castelului
Flamura sa o-nalţă-n copac – o frunză, de-azur când e toamnă;
împarte oştirii iarba tristeţii, florile timpului;
cu păsări în plete el merge spadele să le cufunde.

Zadarnic pe geam pictezi inimi: e un zeu între cete
înfăşurat în manta ce cândva de pe umerii tăi căzuse, noaptea, pe scară,
cândva, cand era castelul în flăcări şi tu rosteai omeneşte: Iubito...
El manta nu o cunoaşte şi steaua n-a implorat-o şi se ia după frunza ce-i pluteşte-nainte.
"O, iarbă", i se pare c-aude, "o, floare a timpului".

poezie clasică de Paul Celan din Poezia germană modernă de la Ştefan George la Enzensberger (1967), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi...

De-ai fi ultima gară,
Popas în zări virgine,
Pavată cu miraje,
N-aş mai veni la tine.

Zadarnic jurăminte
Şi false sărutări.
În sufletu-ţi se-ascunde
Furtună şi ninsori.

Zadarnic timpul trece,
Căci trece fără tine,
Mă bântuie durerea
Care musteşte-n mine.

Ce aşteptare crudă
Cu sensul "a uita",
De ce-ai plecat, Alina,
Rănindu-mi inima?!

În pumnu-ţi bate încă
Inima mea rănită...
Acum te-ntreb, iubito,
Eşti oare fericită?!

Îmi las pe banca udă
De lacrimi, tot ce-a fost.
Iau în bagaj tăcerea...
N-ar mai avea vreun rost

Să petecesc iubirea
Care s-a rupt în trei.
Tu eşti cu altu-n braţe...
Ştiu că nu mă mai vrei.

Mai crezi în fericire?!
Cum nu, iubita mea?!
Dar ai schimbat macazul...
Nu asta-i gara mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, vorbind despre cărţi, mai spune că din ele înveţi mai mult decât din călătorii şi când îmi dă de înţeles că are o bibliotecă, îmi exprim dorinţa de a o vedea. Mă duc la omul acesta. Mă primeşte într-o casă în care, de la scară, mi se face rău din pricina damfului de marochiu negru în care îi sunt îmbrăcate toate cărţile. Zadarnic îmi ţipă în urechi, ca să mă readucă în fire, că sunt aurite pe cotor, împodobite cu reliefuri de aur şi reprezintă ediţii de lux; zadarnic mi le înşiră, una după alta pe cele mai bune, zadarnic îmi spune că sala e ticsită de ele, cu excepţia câtorva locuri, pictate în aşa fel încât să pară cărţi adevărate, rânduite pe nişte policioare, care amăgesc privirile; zadarnic îmi mai spune că dânsul nu citeşte niciodată şi că nu pune piciorul în încăperea aceasta, dar că va intra în ea numai de hatârul meu; îi mulţumesc pentru bunăvoinţă şi nici eu nu ţin, cum nu ţine nici dânsul, să-i vizitez tăbăcăria pe care o numeşte el bibliotecă.

citat clasic din La Bruyere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E-aşa de tristă aşteptarea

E-aşa de tristă aşteptarea când ştii c-aştepţi zadarnic!
Şi-aşa de tristă e speranţa când ştii că n-ai la ce spera...
Şi-aşa de jalnică-i chemarea când ştii că nu te poate-aude...

Şi-aşa de grea e resemnarea
Şi-aşa e chinul de amarnic,
Când tot aştepţi, aştepţi zadarnic
Şi ştii că n-ai ce aştepta...

Încât de s-ar găsi cuvinte
Să-exprimi a tale simţăminte,
Să poţi aşterne pe hârtie
Şi suferinţă,
Şi durere,
Şi lacrimile ce-n tăcere
Le verşi amar
Dar în zadar,
În aşteptarea celui care
Nu vrea să vie,
Nici să scrie
Şi nici să ştie
Că tot aştepţi, aştepţi zadarnic ca să vie...

De s-ar găsi cuvinte, zic,
Să poţi aşterne pe hârtie
Această mare tragedie
Ce-unor-ar pare un nimic,
Atuncea s-ar mişca şi munţii,
Şi stâncile s-ar sfărâma;
Şi stelele din cer s-ar rupe,
Şi-oceanele ar îngheţa,
Şi norii s-ar preface-n lacrimi,
Şi toţi vulcanii ar erupe,
Şi lava lor ar arunca

Pe inimile reci ca gheaţa,
Pe sufletele împietrite
Şi pe conştiinţele-ncărcate
De suferinţi pricinuite,
De lacrimi,
Din nopţi nedormite.

Şi s-ar mişca întreaga lume!
La fel un rege ca ţiganul...
Şi ar lăsa din mână tocul
Acel ce scrie;
Şi ciocanul
Acel ce bate;
Şi ţăranul
Ar zvârli din mâini toporul,
Şi mosorul,
Ţesătorul,
Şi-ar merge fiecare
Să-şi găsească acela care
Plânge, plânge şi aşteaptă
-- Tot zadarnic ca să vie
Acela ce nu vrea să vie,
Acela ce nu vrea să scrie,
Acela ce nu vrea să ştie
Că s-ar putea ca încă astăzi
Să se despartă pe vecie.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine să uiţi

- Ar fi bine s-o uiţi! îi spuneam inimii,
uit-o, îţi spun! Îi strigam furios,
aşază lespezi înalte de linişte în urma ei,
uit-o!, suflând încet, dă zbor păpădiei străine...
- Uşor de zis! Mi-a răspuns – nicicând
n-a fost dat nimănui a uita
focul în care piere arzând.

- Uitaţi-o! le strig ochilor – pentru Dumnezeu,
alungaţi-o din lacrimă şi din lumină,
uitaţi-o, vă spun!
- Eram nişte cratere stinse, mi-au spus, lumina
nu mai găsea drumul spre noi.
Ca nişte afumate răni de glonţ,
spre lume aţinteam
sticloase întrebări încremenite. Doar ea,
buzele ei, aburind uşor geamul subţire, uscat,
lumini reaprinse în ferestrele reci. Doar ea –
lumini fierbinţi, în mijlocul cărora
tolănită, domneşte.
Nu-ncerca, n-ai cum s-o alungi, orb vei rămâne –
alungă-ţi ochii, lumina,
căci numai o dată cu noi
va pleca şi ea de la tine.

- Uitaţi-o, uitaţi-o! le strig disperat mâinilor,
uitaţi-o, voi, ciudate vietăţi electrice,
liniştitele mele unelte:
de-acum înainte, cuprindeţi văzduhul în braţe,
hărăziţi mângâieri doar obrazului pufos
al poamelor, al pruncilor,
doar întinderii albe a hârtiei,
şi rotunjiţi-vă palmele în jurul mărului
şi-al portocalei,
de-acum înainte, cuprindeţi de mijloc
doar arborele din drum, tăcut şi statornic.

- Uit-o şi tu, îi strig sângelui,
întoarce-te acasă, prostule, adună-ţi apele
în matca lor veche şi, cântând,
lasă unda să-ţi joace în voie
pe prundurile multicolore ale vieţii...
- Zadarnic, zadarnic! îmi spune
n-ai cum să-ntorci, nu mai poţi alege
unda grăbită a râului
din vânătul val nestatornic al mării
în care s-a pierdut fără urmă...

- Uit-o! îmi strig disperat mie însumi,
fugi, goneşte, scapără-ţi paşii
departe spre zare, încotro vezi cu ochii,
fugi, nu te mai uita în urmă,
azvârle peste umăr pieptenele:
dese păduri înalte s-or aşterne
între tine şi ea!
fugi, azvârle oglinda: lacul întins,
cu nemărginirea-i de ape, va îneca
amintirea ei...

Fug, alerg... Zadarnic alerg, o, zadarnic:
oglinda umedă a lacului
cu ochii ei calzi, luminoşi, mă priveşte,
iar şoapta pădurii adânci mă tot cheamă
cu glasul, cu vorbele ei,
şi toţi arborii, arborii dragi, spre mine întind
o, arborii mereu spre mine întind
braţele ei.

poezie de Geo Dumitrescu din Nevoia de cercuri (1966)
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu găseşti liniştea în tine însuţi, zadarnic o cauţi în altă parte.

citat celebru din La Rochefoucauld
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii văd...

Vă văd, frumoaselor femei
Şi mă cuprinde-un neastâmpăr;
Zadarnic mulţi sunt banii mei,
Ce-mi trebuie, nu pot să cumpăr.

epigramă de Nicolae Ghinea din Când pleca odată, la război, un om... (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţul

Căţeluş, hoţ de lăptic,
Cu nesaţ tu ai sorbit
Tot laptele ce era-n oală,
Căci acuma este goală.

Cine-i hoţul? Cred că tu
Şi zadarnic spui că nu,
Căci pe labe şi botic
Ţi-a rămas lapte, un pic.

Treci aici! Eşti pedepsit!
(Nici mâncare n-a primit)
Nu-ncerca să mai greşeşti,
Căci bătaie-ai să primeşti.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai înţelegeţi-mă şi voi, căci eu am încercat zadarnic!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (octombrie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zadarnic supunem universul şi ni-l însuşim, atâta vreme cât nu vom fi învins timpul, vom rămâne doar nişte sclavi.

Emil Cioran în Căderea în timp
Adăugat de Calin Ciprian Cugerean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cobe

Tu care mă priveşti cu voie bună,
Necunoscut prieten inocent,
Tu vei muri la noapte, peste-o lună,
Sau peste zece ani – indiferent.

Un mare potentat ce stă departe
(Si nimeni nu-i mai mare decât El)
Te-a osândit nevinovat la moarte
Rostind sentinţa-i fără drept de-apel.

Si dacă, liber ca într-un ospiciu
Te lasă înc-un pic să mai respiri
O face doar aşa, dintr-un capriciu
Tu nu poţi evada de nicăiri.

Zadarnic l-ai ruga, ca nu te-aude,
Zadarnic te-ai piti, te-ai face mic
La El nu merge cu protecţie, cu rude...
Nu te salvează nimeni şi nimic.

Tu vei muri şi-n urma ta ograda
Va sta sub soare-a doua zi la fel
Si factorul poştal va trece strada,
Lătrat de-aceeasi javră de căţel.

Apoi, pe-aceeaşi stradă solitară
Vor trece-ndrăgostiţii pe-nserat,
Visând în fiecare primavară
Un vis pe care şi tu l-ai visat.

De dimineaţa-aceleaşi servitoare
Vor scoate aşternutul pe balcon
Si fiecare doamnă, la culcare,
Va da pe nas cu crema "Tokalon".

Iar tu, ca o momâie încremenită
In fundul gropii umede şi reci
Vei sta privind în bezna nesfârşită
Cu ochii ficşi, întunecaţi si seci.

Nu vei vedea apusurile roşii
Nici nu vei şti de-i noapte ori e zi,
Si-n veci de veci tu nu vei auzi
Cum cântă-n soare, peste tot, cocoşii...

poezie celebră de George Topîrceanu din Poezii, Ed. Tineretului - 1961
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din valurile vremii...

Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu braţele de marmur, cu părul lung, bălai -
Şi faţa străvezie ca faţa albei ceri -
Slăbită e de umbra duioaselor dureri!
Cu zâmbetul tău dulce tu mângâi ochii mei,
Femeie între stele şi stea între femei
Şi întorcându-ţi faţa spre umărul tău stâng,
În ochii fericirii mă uit pierdut şi plâng.

Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Şi faţa mea în lacrimi pe faţa ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ţi-o-nec
Şi mâna friguroasă s-o încălzesc la sân,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o ţin.

Dar vai, un chip aievea nu eşti, astfel de treci
Şi umbra ta se pierde în negurile reci,
De mă găsesc iar singur cu braţele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!