Duelul

Îmi tremură lăuntrul ca frunzele în toamnă
Privirea-mi şi cu paşii colindă pe alei
Pe ziduri bate vântul dar nu flutură steagul
Străjerii dorm în posturi, şi eu în rând cu ei.
Şi ştiu că dorm,
Aevea fiinţa-mi se desprinde
Şi îşi înalţă capul spre-a se privi de sus
De parcă-n postul sumbru veghează oseminte
Iar sub a lunii pază
Sub pânza ei subţire,
Un alt eu se ridică, un eu ce nu-i de lut.

Pe undele subţiri, lăuntru’ făr’ de valuri
Se-nalţă holograma unu-i război străbun
Ahile cu mândria-i şi patima flămândă
Mă calcă sub călcâiul ce-l face muritor;
El scoborând pe tărmuri îmi tulbură lăuntrul
Iar unda creşte valul, mânat de-acelaş dor.

Eroii toţi în mine vor ca să ia cuvântul
Iar hoţii şi tâlharii şi-aduc aportul lor,
Vuieşte-ntreg vacarmul de glasuri înţelepte
’N-odaia minţii mele accept subtila şoaptă
Şi mă străpung în rânduri
Amprente lasă’n mine a glasului pecete.

Şi-ating si eu la rându-mi fapte ce-mi ies în cale
Urc nebăgând de seamă a tinereţii piscuri
Năuc de înălţime....las anii să prăvale
Alegerile-mi sumbre, mânate de nimicuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu pădurea

De la fereastra casei mele se vede pădurea;
Şi când bate vântul copacii-mi vorbesc.
Ieri, de exemplu mi-au spus că suferă de sete,
Eu trebuia să-i înţeleg mai bine ca oricine.

O pasăre mică a ciripit lângă mine,
Îmi aducea veşti
Despre frunzele arţarului din colţ,
Că erau certate şi s-au împăcat.

Oare ulmul şi-a curăţat crengile uscate?

Pe stejar nu l-am mai ascultat demult
Că şi-a pierdut frunzele
Şi nu ştiu cum se face,
Dar nu-i mai dau altele în loc.
E mai bătrân decât mine,
Însă el nu se sperie
Că i-a crăpat coaja
Şi-i plin de putregai.

Eu mă tem de fiecare rid
Ce-mi tulbură expresia feţei
Şi mă schimonoseşte-n fel şi chip.
De-ar creşte şi-n mine curajul
Ca-ntr-un copac!

poezie de Any Drăgoianu din Prin păcate, împreună (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năuc

sunt năuc... năuc de dor...
nu pot noaptea să mai dorm!
crengi de nuc vântul îndoaie
eu întorc foaie cu foaie

timpul cel trecut în ani
fără griji şi fără bani..
când plecam seara de-acasă
şi veneam în dimineaţă!

vesel... cu mâna fierbinte...
fă-mă Doamne, ca-nainte
şi îţi dau averea toată
numai ea e vinovată!

am muncit uitând de mine
ca în stupul de albine...
am greşit... acolo-i miere...
dar la mine... numai fiere!

unde am găsit-o oare...
de o port la cingătoare?
şi la doctor de mă duc...
şi acolo sunt năuc!

spun că inima mă lasă
el îmi zice... du-te acasă!
stai în pat... la anii tăi...
nu umbla pe alte căi!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semn 12

Ea devenise încetul cu încetul cuvânt,
fuioare de suflet în vânt,
delfin în ghearele sprâncenelor mele,
piatră stârnind în apă inele,
stea în lăuntrul genunchiului meu,
cer în lăuntrul umărului meu,
eu în lăuntrul eului meu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri şi semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tâlharul din mine

Eu ştiu ce-nseamnă să stai şi să rabzi
Şi apoi de nevoie să furi
Eu ştiu cum e privirea să cazi
Legat la mâini urechile să vrei să le-astupi
Când ei te condamnă, şi tu te condami
Osândă de lemne şi palme şi cui.
Eu ştiu cum e să simţi doar dispreţ
De la oameni cu vază, de la oameni de rând
Sub soarele amiezii, nemilos şi el, crunt
Cu palme izvoare, picioare şuvoi
Să simţi cum te stingi, tremurând.
Eu ştiu.
Ştiam să mă rog, dup’o vreme am uitat
Un susur de vorbe şi-o faţă cu spini
A trezit îm mine un freamăt, un geamăt, un chin.
Se ruga pentru ei – călăii, tâlharii
Cerea pe şoptite iertare
Şi n-am mai putut,
Tâlharul din mine murea
Dar nu sub osânda adusă de ei.
L-a omorât privirea Lui blândă
Şi vorbele frânte
Acolo pe cruce în mine,
Tâlharul murea-n ochii mei.
O vorbă am spus, o vorb’a credinţei
Nevinovatului ce murea lângă mine
Vântul bătea printre fluierele picioarelor mele zdrobite
Eu ştiu cum e dup’o viaţă trăită’n osândă
O vorbă răspuns să-ţi aducă iertare
Să mori înviind...
Condamnarea din urmă
Să fie un drum spre salvare.
Eu ştiu cum e...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn

Crengi subţiri cu flori albe...
Spre mai sus
Mă ridică din erori
Idealuri ce-au apus...
Cu flori roze crengi subţiri...
Isus!
Flori pe zări, în iarbă flori...
Spre mai sus
Am trăit de mii de ori...
E destul că tu te-ai dus...
Flori pe zări, în iarbă flori...
Isus!

Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi oriunde e o reînviere...
Iată, sunt goale
Dumbrăvile sacre -
Poetul a plecat.
Şi dacă tu mai cauţi,
Păşind prin tăinuitul izvor,
Pe mine nu mă vezi -
Poetul a plecat...
Să dorm...
Să dorm, din ce în ce murind
Deşi, oriunde, e o reînviere...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul eroilor uitaţi

Eroii noştrii dorm uitaţi
Sub rece lespede de piatră,
S-au jertfit încrâncenaţi,
Că viaţa le-a fost acră.

Libertatea le-a fost sacră
Şi au luptat înverşunaţi,
Dar eroii noştrii dorm uitaţi
Sub rece lespede de piatră.

Ei n-au fost lăsaţi la vatră,
Ci sub steagul ţării înrolaţi,
Au fost şi alţii rechemaţi
Să intre-n lupta aspră.

Eroii noştrii dorm uitaţi.

rondel de Ioan Friciu (22 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmarul nopţii

Rupând încet colţurile stelelor
Adorm
Norocoase, visez că potcoavele
Se-aud cum îşi lasă pe străzi amprente
Foind mi se pare ca şifonez
Cute din cearşaful nopţii
Ce se frământă în mine
Visând
Că sclipirile ei sunt ochii mei...
Urmele potcoavelor în urma carului mare
Nu se mai văd şi nu se mai aud
Mă cutremur fără să se mişte lampa
Fără să clatin perdeau din geam
Stelele la locul lor privesc speriate cum
Noaptea în mine visează
Şi se chirceşte
...sub coşmarul ce-l aduce poştaşul
Spunând: bună dimineaţa !

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai Septembrie ca oricând

Plouă cu toamnă peste noi,
Pădurea are rugină pe veşminte,
Şi parcă suntem tot mai goi,
Septembrie... ne aducem aminte.

Cad şi frunzele, bate şi vântul,
Iar cerul cu norii săi cei grei,
Îmi spune încet cuvântul,
Nerostit de buzele ei.

Este mai Septembrie ca oricând,
În păduri, pe străzi dar şi pe foi,
Fac pasul mic peste frunze trecând,
Uscate de amintiri mai vechi şi noi.

Septembrie mi-a uscat şi rănile,
Unele din ele erau deja uitate,
Au căzut rând pe rând ca frunzele,
Şi acum vântul mă împinge de la spate.

Toamna face loc de început,
Îmi usucă tot răul din gând,
Şi mă lasă fără niciun scut,
Căci e mai Septembrie ca oricând!

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (2 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vieţi eu am

Două vieţi eu am în mine:
Una pleacă, alta vine!
Şi doi poli în mine bat:
Unul cântă, altul-tac!

Între valuri prinse-n iele
Sunt doi poli care mă cere:
Unul visul mi-l cuprinde,
Altul tremură, surâde...

Două poluri nu mă lasă:
Unu-i bolta, altu-i casa!

Pe o strună de vioară,
Cei doi poli se arată iară:
Unu-i zbor prin zări albastre,
Altul cântă la fereastră.

Două ruguri ard în mine,
Unu-i Eu şi altu-s Liră;
Unu-i lumea ce o am,
Altul – eu oglindă-n geam!

Curcubeie colorate,
Legăminte între toate,
Rog, aşterneţi puntea mea,
Între o viaţa şi o stea!

Două poluri nu mă lasă:
Una-i bolta, altu-i casa!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbă-te prin mine!

Cereşti caleşti se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mişcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin iţe de nouri,
Şi-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ţi fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleştile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Şi fă-te că te pierzi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E o toamna tarzie

E o toamnă târzie în mine
Aluzii se aprind, fapte se sting.
Un fluviu turbat mi-e gândirea
Ce în propriile ape se îneaca,
Nu îmi regăsesc nemurirea
În fericirile de altădată.

O ceaţă aurie îmi acoperă ochi
Instinctu e un vechi anonim
Inutile sunt ghearele sorţi,
Totul e unic şi atât de sublim.

Se scutură frunzele arămii
Pe rând işi găsesc locul,
Toleranţa zace în câmpii
Regretele acoperă totul.

Nori îşi spun nemulţumirea
Confesiuni deşarte-
Din primăvara vieţi mele
Multe au fost uitate.

E o toamnă amară afară
E lacom timpul şi trecut,
Obosită e natura de suflu
Doar vântul colindă pierdut,
Totul e în plină melancolie-
Doar toamna din mine... e mai târzie.

poezie de Cosmin Vasile Uglean
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

E noaptea întunecată
Cu cerul plin de stele,
Iar eu dorm în odaie
Cu gândurile mele.

Mă visez într-o poieniţă
Cu multe buburuze
În timp ce dorm cuvântul
Îmi tremură pe buze.

Deodată, văd o lumină
Ce pătrunde-n poieniţă
Dinspre pădurea deasă
Apare o fetiţă.

Langa ea un cal artistic
Cu mersul legănat
Şi-al ei parfum feeric
Pe loc m-a îmbătat.

Se-apleacă peste mine
Ceva ea imi şopteşte
Dar n-apuc să-nţeleg
Căci ceasul mă trezeşte.

poezie de Eugenia Calancea (25 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea păpădiei

Pământu-i reavăn, vântul mat
soarele arde-n păpădie
în raza lui de când a stat
nici sufletul nu-i mai adie

Respiră greu şi o lumină
îi cade-n frunzele din tei
în soare creşte iar tulpină
şi-un ram pe dinăuntrul ei

Doar arborele în coroane
îi mai veghează somnul drept
spinul îi doarme în piroane
floarea în capul de pe piept

Pădurea s-a-mbrăcat în umbre
şi-i poartă în veşminte doliul
că-n drumurile sale sumbre
se lasă noaptea în linţoliu

Din bufniţă cântă o frază
în jalea păsărilor mici
şi pe odihnă îi aşează
o floare şi un licurici

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ahile

Eroii
fac greşeala
de a muri.
Ei nu cred
că vor muri de tot.
Ei speră
că vor supravieţui
prin renumele
ce-l lasă în urmă.
Aceasta
este ultima greşeală.
Prefrumoasa
greşeală a lui Ahile.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor în adâncuri

Mă chinui să mor în adâncuri
De tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vântul
Şi umblă tăios,
Şi ară prin mine brazdele lungi de durere.

Cu ochii închişi
Mă prefac că nu simt, că nu doare
Sudoarea îmi sapă pe faţă
Fântâni şi izvoare de sare
Mă prefac în cristale.

Şi iau întunericul nopţii şi-l sorb
Şi nimeni nu ştie că-n mine
În brazdele-adânci unde-am fost îngropat
Durerea îşi naşte urmaşii
Moartea produce izvoare şuvoi
Şi-mi creşte rodirea
Azi bob, mâine spic
Cu ochii închişi îmi numără creşterea paşii.

Ară în mine brazdele lungi de durere
Şi umblă tăios
Tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vânturi.
Moartea ’mi-omoară moartea ’n-adâncuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi, Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi, Mi-e dor de-un lung repaos...
Să dorm,
Să dorm pe veci.

poezie celebră de Veronica Micle din la aflarea veştii că Eminescu a murit, cu trei zile înainte de a muri (1 august 1889)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie şi curmă a' mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,
Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,
Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm,
Să dorm pe veci.

poezie clasică de Veronica Micle (1 august 1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă plângeţi pe Mine!

Nu mă plângeţi pe Mine femeilor
Ocrotiţi-vă pieptul şi nu-l bateţi cu pumnii
Salvaţi ce mai puteţi din lacrimi
Iar de-au căzut nu le ştergeţi –
Poate’nverzeşte iară coaja uscată a pomilor voştrii.
Nu mă plangeţi pe Mine!
Strângeţi-vă tare pruncii la piept
Pe ei hrăniţii cu lacrimile voastre
Ajutaţii pe ei să crească verzi, drept
Miraţi-vă mai bine de grozăvia uscatelor voastre tulpine
Nu mă plângeţi pe Mine!
Căci dacă pomul verde e tăiat
Şi-l gustă securea cât are încă sevă
Şi-l gustă rugina din cuie şi fier
Ce se va face atunci celui uscat?
Tânguiţi-vă şi bociţi-vă mult,
Îndepărtaţi lacrimile şi priviţi-mă bine
Uitaţi-vă adânc la lăuntru’ din voi,
Loviţi-vă, bateţi-vă, bociţi-vă,
Însă nu mă plângeţi pe Mine!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă oceanică

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de jar – un vulcan,
Spre soare se-nalţă şi ard
Vlăstari din copacul-amnar.
În valul de timp sugrumat
Dorm peşti de rubin şi smarald
Şi timpul în noi s-a-ngropat...
Oceanu-i pădure de brad.

Sirenă cu sânii de jad
Şi părul de valuri de vis,
La glezna-ţi arzândă eu cad
Şi plajă să-ţi fiu m-am decis.
Ţi-aduc coliere de stânci,
Cu alge eu trupu-ţi măsor,
Ne-ascundem în cute adânci,
Ne strângem în braţe de dor.

Şi părul de jar – un vulcan,
În zări, răvăşit curcubeu,
Sub ploi de mesteacăn te am
Aceeaşi dorinţă mereu.
Furtună ţi-e trupul căzut,
Ocean ţi-este trupul... şi vis...
O lume de dor te-ai vândut,
O poartă spre cer te-ai deschis.

Spre soare se-nalţă şi ard
Răniţi pescăruşi de tăceri...
Se-nalţă spre cer şi recad
Suave apusuri de seri.
Doar vântul cu glas dantelat
Te-atinge, briză dulceagă.
Eu vreau să te iau de bărbat
Căci îţi sunt atâta de dragă.

Vlăstari din copacul-amnar,
Clepsidră de treceri târzii,
O arcă spre marele far,
Lumină din zorii de zi.
Altar de spirale la mal,
Din alge-mpletit şi din scoici,
Eu far peste timpuri te am,
Surâsul eternelor doici.

În valul de timp sugrumat
Te am fracţiune de ceas,
De tine, ereu ascultam...
O şoaptă de-atunci am rămas.
Sălbatic sărut ne-a unit,
În zboruri convexe ne-am frânt.
Cu tine, mereu fericiţi,
Vom fii şi aici, pe pământ.

Dorm peşti de rubin şi smarald
Pe alb aşternut de mătasă
Şi-n suflete focuri mai ard...
Lumini ne întoarcem acasă.
Oh, câţi mateloţi s-au pierdut,
Etern dăruindu-ţi iubire.
Tu, mare de foc, nu i-ai vrut.
Mă chemi şi mă vrei doar pe mine.

Şi timpul în noi s-a-ngropat,
De-acu marea e sângerie,
O lume de vis te-a furat
Şi marea-i de tine pustie.
Un clopot îmi bate în gând,
Mi-e inima clopot de vis,
Eu încă mai sunt pe pământ
Etern, pescăruşul ucis.

Oceanu-i pădure de brad
Şi brazii de-odată cu el
Se pierd în apusuri şi ard,
Lumină şi focuri pe cer.
Mi-e trupul devreme ciuntit,
Mi-e timpul apus şi concav...
Oceanul de jad?! L-am iubit
Mi-e gândul de dânsul bolnav.

Oceanu-i pădure de brad
Şi timpul în noi s-a-ngropat,
Dorm peşti de rubin şi smarald,
În valul de timp sugrumat.
Vlăstari din copacul-amnar
Spre soare se-nalţă şi ard
Şi părul de jad – un vulcan,
Sirenă cu sânii de jad...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă toamnă

O altă toamnă bate la fereastră
cu frunze ruginii şi dantelate,
se ofilesc garoafele în glastră,
de-atâtea amintiri necenzurate.

Revin acum, la început de toamnă,
când vara-şi plânge umbrele opace,
iar Carul Mare peste noi răstoarnă
lungi neuitări venite să ne-mpace.

În mintea mea s-aşază în tăcere
pe gândurile-ntinse ca o plasă,
ţesută-n nopţi de toamnă austere
de luna nouă-ntoarsă de la coasă.

Mă tulbură acest sfârşit de vară
când vânturile aspre, destrămate,
sosesc cu trenul rătăcit în gară
pe şinele-ncărcate de păcate.

O, tren nebun al tinereţii mele,
ajuns în gara vieţii prea târziu,
aş da din anii mei, numai ştiu
că-mi readuci iubitele rebele.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!