* * *

O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie şi curmă a' mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi,
Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi,
Mi-e dor de-un lung repaos... Să dorm,
Să dorm pe veci.

poezie clasică de Veronica Micle (1 august 1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

O! Moarte vin de treci
Pe inima-mi pustie şi curmă a mele gânduri
S-aud cum uraganul mugind în grele cânturi, Se plimbă în pustie mânat de aspre vânturi, Mi-e dor de-un lung repaos...
Să dorm,
Să dorm pe veci.

poezie celebră de Veronica Micle din la aflarea veştii că Eminescu a murit, cu trei zile înainte de a muri (1 august 1889)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Mi-e dor de ea, mi-e dor nebun de ochii ei
Mi-e dor s-alerg cu fata mea prin munţi, în văi
Dor ca să stau cu ea lungit pe ţărm de mare
Dor s-o dansez, dor s-o iubesc, dor de uitare

Mi-e dor să dorm şi s-o visez, iar la trezire
Mi-e dor să văd că este încă lângă mine
Dor mi-e s-aud doar vocea ei catifelată
Dor s-o ating, dor să o gust, dor s-o am toată

Mi-e dor să ştiu că e a mea pentru vecie
Mi-e dor să fac mereu cu ea o nebunie
Dor să o muşc şi să o simt cu-nfrigurare
Dor să o văd, dor de-un surâs, şi dorul... doare!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din prag

O, dar e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi!
Ce cumplit îmi vânturi mintea, şi cu ce-ndârjire-mi scurmi
Noaptea gândurilor mele, Moarte, când îţi stau în faţă!
Simt că-nnebunesc... Mă turburi. Fugi cu neagra ta povaţă.
Înţeleg, împărăţia ta, cu veşnica-i odihnă,
Este singura-mi scăpare. O să fiu acolo-n tihnă:
Nici urât, nici dor; nici cobea neprielnicelor gânduri
N-or mai răscoli cenuşa rece, ţintuită-n scânduri.
În sicriu dormi somn de piatră. — Nici un zgomot, nici o grijă;
Viermii nu te mai întreabă de-ai fost aur, de-ai fost schijă,
Cap de geniu, ori de vită — tot o hârcă scofâlcită,
Goală, batjocoritoare gură, pururea rânjită.
Ş-o să dorm, în întuneric şi în linişte eternă.
N-o să-mi pese căpătăiul de-mi va fi pietroi, ori pernă.
De-mi va putrezi sicriul şi găteala de pe mine,
Pentru galbenele-mi oase nu va fi nici rău, nici bine.
Neastâmpăraţii şoareci dacă-n capul meu şi-or face
Cuib, nesupăraţi de nimeni, vor petrece-acolo-n pace.
Poate-o lacrimă, pe piatra ce-mi va coperi mormântul,
Va cădea din ochii mamei, poate scutura-va vântul
Mâţişorii vrunei sălcii peste groapa mea — totuna.
Plâns de mamă, plâns de creangă... tot nimic eu nu voi şti,
Fie că-n senin ori nouri va sta soarele ori luna,
Fie că va da zăpadă, ori că iarba va-nverzi.
Însă, uite, mă-nspăimântă întunericul de veci,
Nentreruperea acestei linişti împietrite, reci:
Să nu mai revin în viaţă niciodată?... Niciodată?...
E grozavă vorba asta!... Limbă nemaidezgheţată,
Humă, nemaiîncălzită de simţiri şi de idei!
Nu de moarte mă cutremur, ci de veşnicia ei.
Viforoasă mi-e viaţa, şi deşartă, şi amară.
Ce trudit mă simt sub cruda suferinţilor povoară!
Mi-i greu capul, ca de-o noapte petrecută-ntr-o orgie.
Parc-aş fi de-un veac pe lume... O paragină pustie...
Spulberatu-mi-s-a pân şi scrumul visurilor mele.
Ş-acum gândurile toate, ca de plumb, mi le simt grele.
Mi-a rămas inima rece şi-mpietrită de durere,
Şi mi-i silă de-un prieten, de-un cuvânt de mângâiere,
De-o privire ce-mi zâmbeşte veselă, de mine însumi.
Aş voi să nu-mi întrebe nimeni cugetul şi plânsu-mi.
Ca un vânt printre ruine simt că-mi vâjie-ntre tâmple...
E-ntuneric şi cenuşă... Tot aştept să mi se-ntâmple
Vro nenorocire mare ca să mă mai mişte-oleacă,
Să mai fulgere în noapte-mi, ca urâtul să-mi mai treacă.

Ca să mor!... Să mă întunec pe vecie?... Prea e crud.
Să nu mai gândesc nimica, nici să văd, nici să aud?
Să nu mai primesc văpaia soarelui de primăvară,
Ori să-mi răcoresc viaţa la un amurgit de sară,
Şi s-ascult, pe gânduri, doina — trişca de la târlă,
Sau duiosul plâns al apei şopotind noaptea pe gârlă?
.......................
A, e negrăit de lesne să-ţi repezi un glonţ în creier!...
Dar pe cer scânteie luna, dar în iarbă cânt-un greier,
E-o mişcare, e un farmec care-n veci nu se mai curmă...
Şi când te întorci şi cugeţi, lung privind ce laşi în urmă,
Simţi că nu-i chip să te saturi, c-a trăi i-o fericire.
Primeşti orice suferinţă, dar eterna nesimţire,
Nu. — Durerea are-un capăt. — Moartea-ţi zice: Niciodată.
Altă viaţă?... Altă lume?... i-o poveste minunată;
Însă, ca să-i dea crezare, în veci mintea-mi n-o să poată.
Eu o lacrimă de-aicea nu mi-aş da-o pentru toată.
Nesfârşita fericire din viaţa de apoi.

Câteva lopeţi de ţărnă... Rămâi ţărnă şi gunoi!

Bine e să ştii, la moarte, că o dungă laşi — un nume,
Ca-i săpat la zidul nopţii, c-ai muncit să-ţi scoţi în lume
Din al creierului zbucium, ca pe-un diamant, ideea.
Urma-ţi fi-va cunoscută pe-unde ţi-ai purtat scânteia...
Ş-o scânteie-n alergare e o rază... Mângâiere!...
Dulce-i să ţi-o ştii la fundul vieţii pline de durere.
Ah, fugiţi, gânduri nebune, soli ai negrului mormânt!
Nu mă-ndur. — Pe cer sunt stele, flori şi păsări pe pământ.
Ş-apoi... e mişelnic lucru singur zilele să-ţi curmi...

Ţi-i zadarnică ispita, Moarte, o, degeaba-mi scurmi
Şi-mi mai vânturi mintea,-n lături, fugi cu neagra ta povaţă!
Înaintea morţii mele — moartea dragostei de viaţă.

poezie celebră de Alexandru Vlahuţă
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Nu port povara gândurilor mele.
Umblu pe poante moi, de balerine,
Până-mi zâmbesc frumoasele zorele.

Păşesc prin vise rătăcind agale.
Mă pierd în dorul tău şi cat spre stele,
Să îmi arate cea mai dreaptă cale,
Spre dimineţi cu ghiers de turturele.

Ce bine mi-e când dorm în gând la tine.
Cu şoapte dulci, auzul mi-l mângâie
Şi treaz fiind, să te sărut îmi vine,
Cu foc, din creştet până în călcâie.

Să-ţi spun iubite, bună dimineaţa,
Ca glas de-arcuş pe strune de vioară.
Atât de drag îmi eşti, cum mi-este viaţa;
Mai stau la tine-n gând, că-i primavară...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Casa e tristă şi pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Şi-mi mistuie uşor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoşi
Mi-e dor de glasu-ţi cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir şi casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La uşa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Şi o pornesc din nou agale
Spre casa tristă şi pustie.

poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albăstrelele

Printre galbenele spice albăstrele mândre cresc
Şi-n a dimineţii farmec soarele cu drag privesc;
Fermecaţi de-a lor privire şi cuprinşi de-un tainic dor,
Mii de fluturi pe câmpie s-au lăsat din al lor zbor.

Prin frunzişul des şi verde se aud frumoase cânturi
Fluturaşii stau şi-ascultă legănaţi de blonde vânturi
Lângă flori o zi de vară o petrec în desfătări
Şi-a lor dragoste de-o clipă ei le-o spun prin sărutări!

Însă iată, noaptea vine cu-a ei ceasuri de tăcere;
Fluturaşii cu-a lor jocuri s-au tot dus ca ş-o părere,
Păsările nu mai cântă şi fumoasele-albăstrele,
Dup-o zi de fericire, rămân iaraşi singurele.

poezie clasică de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt în pustie

Cu chiotele-ţi de lumină
şi cu-adâncul ochilor de mare,
cu urnele în lut ce ţi le lasă
nenumăratele fecioare
cutremurate-n clipa asta
de-un dor
pe minunatul tău pământ,
te chem:
vino, Lume,
vin'.
Adie-mi în ureche gânguritul de izvoare,
la cari în miez de noapte
nevăzuţi de nimeni strugurii
desprinşi din viţe ţi s-adună
să-şi umplă boabele de must,
şi-apoi - cu dărnicia to de moarte
vino,
Lume,
vin'.
Şi răcoreşte-mi
fruntea-nfierbântată
ca nisipul dogorât
pe care calcă-ncet, încet
prin pustie un profet.

poezie celebră de Lucian Blaga din Paşii profetului (1921)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că luna este prea departe,
Şi că mi-e pustie vara.
Că moartea ta nu are moarte,
De-aia plâng eu miercuri seara!

catren de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat ce a naufragiat pe o insulă pustie, i-a crescut moralul. Insula nu mai era pustie.

aforism de Mihail Mataringa (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorm

dorm invers,
opusă spaţiului cu margini,
pereţii răpuşi de alb se dau la o parte.

dorm pe umărul tău
şi în golul tău pe dinăuntru.

în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în ţesătura de vise ce plutesc.

intru în golul umbrei tale lent şi nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colţul de taină rămas în albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult

Lăsaţi-mă să dorm mai mult,
patul mă tot strigă,
în vreme ce îndatoririle-mi bat la uşă.
Lăsaţi-mă să dorm mai mult
pentru că ochii mei obosiţi au nevoie de odihnă,
lăsaţi-mă să visez mai mult.

Lăsaţi-mă să dorm şi să mă odihnesc mai mult,
permiteţi acestei zile să fie una deosebită,
când reuşesc să-mi alint trupul.
Lăsaţi-l să stea întins fără griji,
fără termene limită şi lucruri care trebuie făcute,
fără apeluri telefonice, internet şi TV.
Lăsaţi-mă azi să dorm mai mult.

poezie de Elizabeth Padillo Olesen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traversând jumătate din China ca să dorm cu tine

Să dorm cu tine sau să stau adormită-n tine,
care e diferenţa, dacă e vreuna?
Două trupuri se ciocnesc – forţa, floarea deschisă de forţă,
esenţa primăverii izbucnind în floare – nimic mai mult de-atât,
iar noi, greşind, numim asta reînceperea vieţii.
În jumătate din China se petrec fel de fel de lucruri:
Vulcani care erup, râuri care seacă,
prizonieri politici sau oameni fără slujbă abandonaţi,
căprioare şi macarale cu capete roşii împuşcate.
Traversez o grindină de gloanţe ca să dorm cu tine.
Înghesui o mulţime de nopţi într-o dimineaţă ca să dorm cu tine.
Traversez multe suflete-ale mele
şi multe suflete-ale mele se fac unul ca să dorm cu tine.
Şi, totuşi, aş putea fi dusă-n eroare de fluturi, bineînţeles –
şi-aş putea confunda admiraţia cu primăvara,
un sat ca Hengdian cu spaţiul numit acasă. Dar toate acestea,
toate acestea sunt motive absolute indispensabile
ca să dorm cu tine.

poezie de Yu Xiuhua, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La medic

Mă-ntrebaţi dacă dorm bine?
Dorm şi-n pocnete de bici,
Dar să ştiţi că cel mai bine
Dorm, fireşte,... la servici'.

epigramă de Marian Cioacă (1988)
Adăugat de Marian Cioacă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca astăzi…

Ca astăzi nu mai sunt stăpână
Pe mine, pe sufletul meu,
numai c-o strângere de mână
îndeajuns ţi-am spus-o eu.

Şi ca o slaba jucărie
Sunt astăzi înaintea ta,
privirea mea ţi-ar spunea-o ţie
în ochii mei de vei căta.

Şi c-a mea singură dorinţă
E roaba ca să-ţi fiu în veci,
ţi-o spune-ntreaga mea fiinţă
când tu pe lângă mine treci.

Însă tu treci cum trece-o rază
Din soare, pe un biet pribeag,
Ce-i pasă ei că-l luminează…
Ce-ţi pasă ţie că-mi eşti drag!

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer să mor, decât să fiu pustie pe dinăuntru, ca toţi cei rămaşi în afara facţiunilor.

Veronica Roth în Divergent (25 aprilie 2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mare...

Lumea mare şi pustie înaintea mea se-ntinde,
Nici cu ochii, nici cu mintea nu încerc a o cuprinde;
Şi-n ist haos fără margini, fără de-nceput şi rost
Mi-ai dat tu, fiinţă dragă, sufletului adăpost.
Şi de-aceea, mult iubite, când la tine mă gândesc,
Ca şi lumii, eu iubirii, margini nu pot să-i găsesc.

poezie celebră de Veronica Micle din Plimbarea de mai în Iaşi (1872)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuviosului

Vartejul innoirii şterge,
şi rău, şi bine, şi frumos,
căci viaţa merge înainte...
şi departarea de Hristos.

Dorm sihaştrii-n cimitire,
Lumea nu-i mai pomeneşte,
un monah, la mănastire
un pomelnic le citeşte.

Crucile de pe mormânturi
putrezesc de vreme rea,
de ploi reci si aspre vânturi
stinsu-li-s-a candela.

Dorm azi, intr-un loc uitat,
Moaştele de cuvios,
ce în viaţă a purtat
crucea grea a lui Hristos.

Ca pe oameni din beţie
să-i întoarcă la credinţă,
a dat vot de săracie
şi pe sine jerfă vie.

A purtat straie de sfinţi,
nevoindu-se stingher
şi, in nopţile fierbinţi,
a băut roua din cer.

Doar un mormânt părăsit
fost-a moştenirea sa,
sufletului ostenit
datu-i-s-a liniştea.

Dar eu ştiu c-a fost chemat
către alte zări mai bune –
din loc verde, înmiresmat,
ne-ntăreşte-n rugăciune.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pulberea iubirii...

Din pulberea iubirii mele
O mică floare a crescut
Şi vijelii cumplit de grele
Pe biata floare au trecut.

Dar ea de loc nu veştejeşte
Pare c-abia a înflorit...
Regretul care mă munceşte
E veşnic nou şi nesfârşit.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza in intuneric

Padure de-a dreapta,padure de-a stanga,
Ce margini gretoase de hau
Si mare in tarm isi continue tanga
Si mie mi-e rau.

Ce mult intuneric, nu vad nici o cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
In mine un haos intreg se pravale
Si, moarte cum treci!

Se vaita cucii in cuiburi ciudate
Si mie,in mine mi-e greu.
Si marea bolnava se-agita si bate
In sangele meu.

De ce sa m-agat cand sunt toate fugare
Si oamenii dorm linistiti,
De tine, padure, si borna, si mare,
De voi ce nu stiti.

Un doctor imi trebuie, unde e dansul ?
Ma doare si nu stiu sa spun,
Ca hatul ma trage in negura plansul,
Mi-e rau si sunt bun.

Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte.
Abia te mai port.

Ma aflu-n masina, soferul opreste,
Mi-e teama-n sosea c-o sa mor,
Si marea vuieste un pic de nadejde
Si-un prim ajutor.

Si-apoi la hotel, intr-o camera chioara
Injectii si tot ce mai e,
I-e sila fiintei acum sa si moara
Si nu stiu dece ?

La marginea marii venise poetul
Sa doarma un somn linistit
Si poate-l obtin,acum,eu,cu incetul,
Cadere in mit.

Aprind o veioaza si fata mi-e sura,
Injectia bate adanc
Si somnul sau moartea alene ma fura,
Mi-e bine si plang.

Atata pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat varstei reci,
Mai sunt sanatorii, deasupra in stele,
Poti moarte sa treci.

Adorm pronuntand balbaite cuvinte
Si pulsul mi-e trist si mi-e rar,
Ma trag ca un stol de aduceri aminte
In dictionar.

De-a dreapta padure, padure de-a stanga
Si trupul beteag si olog
Si marea in tarm isi continua tanga
Si cui sa ma rog ?

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a-nnoptat...

S-a-nnoptat încet cu-ncetul,
Luna vraja şi-o îmbie,
Singur-singurel poetul
Bate uliţa pustie.

La perdelele închise
Mai aruncă o privire,
Unde dorm atîtea vise,
Fermecate, de iubire.

Aiurit, apoi rămîne
Şi cu ochii duşi în lună:
Cîntecul cel nou, de mîne,
Tot mai clar în minte-i sună...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!