Vis de noapte
Am întrebat din nou visul azi noapte
Cine-i figura iar necunoscută
Cu care a trebuit să mă lupt parte-n parte
Cu șanse nule, fără glas, tăcerea mută.
Să deslușesc din chipurile prezente
Am tot reîncercat la nesfârșit calvarul;
Că nici nu mă priveau, străine, absente
Și doar se perindau îmi răscolind stelarul.
Se tot transformă-n cunoscuți de-o clipă
Și redevin enigme reci, pasante,
Privindu-se sau țintind gol cu ochi de sticlă
Și tot mă hărțuind, pierind pe ușile batante.
În pragul deznădejdii întind mâna
La nimeni, că sunt singur la pedeapsă
Necunoscută, neprobată cum ascunsă-i Luna
Pe partea-i nevăzută, vrând mister să iască...
Și-mi sângerez mult negru dintr-alt chip,
Târându-mă cu greu pe-o boltă uriașă
Țipând din răsputeri, sufocat, mut, stereotip...
Planez cu mintea-mi sfărâmată într-o fașă.
Mi-apare și sclipire de-adevăr dorită,
Frântură când de-ai mei truchează trupuri
Și-n disperare ating imaginea izgonită
Sau cred... Că-s iar victima de sinistre trucuri!
Și mă-ntorc brusc în fadul rece-al zilei
Sfârșit de-o oboseală a gândului trupească
Și de regretul pierderii imaterialului idilei
Ce-aștept să regăsesc... Dintr-o realitate ștearsă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Votul...
... e "anal", "fă", "bietă"... o manieră a unora,
necunoscuți, să-și pună-n aroganță semnătura
cu deget lins de tuș, pe-o coală de hârtie,
necunoscând de ce, sau cui, ce o să fie,
neștiind nici care-i chestiunea arzătoare,
ce-i aia logică... uitând strecurătoare
de-a cerne ce-i gunoi, ori mare prea vizibil,
vrând pentr-o clipă, el, șef s-aleagă, "aplauzibil",
că-i unica ocazie de a fi el, luatul în seamă,
măcar arar, băgat în ciorbă și el, zeamă,
lungind prostește timp de-a fi pe mâna
la nevăzuți, cum parte are și Luna,
ce tot în noapte stă... și-așa vor fi și ei,
meritând pe "degetul" ce-au lins; mișei, ehei,
actori de-o zi, ferchezuiți nevoie mare,
fără habar... Vot de "alfa", biet iz are,
că mintea, cartea, ne sunt un blestem...
... și-n fond, votanți, popor... oare noi câți suntem?"???...
... văleu, măcar s-or deștepta... barem?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fior
Hello... rămân suspendat cu salutul
și-mi pică mâna, de-o apăsătoare deziluzie,
inertă,
pe coapsă, cum nici n-o mai am...
șterg, c-un mănunchi de filete de nervi imemoriali, praful de pe ochii împietriți, geam,
pătrund catalog, până la file, copertă
și văd nume de-o fată și-am poza, o aluzie,
de la bal de sfârșit și de-un alt început, simt sărutul...
doi ochi trec, se apleacă... Viața întreagă o clipă-i, minutul.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răscoliri
Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Și, au rămas imaginile, toate de neșters, ce pacoste...
Doar ele și cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.
Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Și un dans de personaje se îmbulzește într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.
E tot cu aceeași vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăișul, într-o scoarță de-un fanatic
Rănindu-și singur minte și suflet... din trăiri.
E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-și scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...
Și ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La steaua... mea
Imaginați-vă o altă boltă
a cerului; numai de negru...
Nicio sclipire de revoltă
în smoala-ntinsă pe de-a întregu.
Pe-un cer lugubru, mortuar
fără oceli, pe sfera cavă,
ar fi cum ziarul, doar tipar,
ar fi fără busolă... o navă.
De singuri ne-am găsi-n afund,
în hău am fi înmormântați;
Ne-am plânge veșnicul "profund"...
Am fi toți orbi, exorcizați.
Mi-agăț retina de un punct
-nici nu-l văd bine la culoare-
e-un led, îi cer dintr-un străfund
iubire să-mi dea, alinare.
Pe raza dintre noi-n eter,
e-o dâră de lumină fină...
Sunt trup și suflet, pasager,
sunt călător, în car-lumină.
Nici nu am timp să obosesc,
sunt doar plecat și-am și ajuns...
Nu mai am corp să deslușesc;
de mă atingi, pot fi pătruns.
Am miliard de ani lumină,
doar într-o clipă i-am parcurs...
Nu-s pe-o planetă, îs ca o-albină
în fagure, cu roiul scurs.
Devin un gaz, un fir de praf,
sunt fericit, sunt demiurg...
Mă-nvârt, sunt con de fonograf
într-un vârtej, tot cresc, mă strâng...
Mai am rezervă, un bozon
ce mi-am trimis, în altă stea.
Acolo mă voi face om...
V-aștept, va fi planeta mea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima noapte
În matinal sfârșit de vis
adulmecând aroma pernei,
te-am urmărit în fund de iris;
ți-am căutat lucirea perlei.
Te caut în oglinda trează
în dimineți ce îmi sunt goale
de suflet, ce se-nfricoșează
de nu pot cap să-ți pun în poale.
De-am vrut să îmi ghicesc norocul,
te-am căutat în elixirul
străfundului desen, ce focul
cafelei ți-a-ntregit profilul.
Te caut în amiaza mare
în orice chip... Să-ți ascult glasul
mi-ascut auzul... Să-ți simt pasul
mă-ngenunchiez pe-orice cărare.
Te caut în amurg pe boltă,
pe cerul mov cu licăriri;
cum bobul rar, sădit-recoltă,
te caut zâna-n povestiri.
Te regăsesc sleită-n somn
și mă topesc în caldu-ți trup;
un fir de dor ce-ating diform
de-o boare-n vis neîntrerupt.
Te țin, m-agăț cu disperare,
să-ți fiu alături mângâiere;
vreau noapte doar de-acum, nu soare...
s-am hrana-ți, de nectar și miere.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai uitat
Ai uitat să mă-ntrebi, demult, de la un timp
De te mai vreau cum ziua-n fiecare zi;
Cu dimineața-n roua-ți să mă scald, să fii
Cum primăvara-n flori, un singur anotimp!?
Ai uitat să mă-ntrebi de mai am prinsă Luna
Să-ți dau, să stai ascunsă pe fața-i nevăzută,
Să te implor 'n amurg, lumină să-m faci rută;
S-o am să te-ntâlnesc, numai pe tine, una!?
Ai uitat să mă-ntrebi de te vreau noapte-adâncă,
Doar tu să-mi fi un gând, cum firul licăririi
Ce numai tu-l deznozi te pătimind iubirii...
Mă prăvălind 'n abis, din poale-n vârf de stâncă!?
Ai uitat să mă-ntrebi de-mi mai ești sus pe cer,
În val de puf de nori pe bleul sidefat,
Cu soare, lună, stele, în palme... ce mi-ai luat
Să n-am, de vei pleca, de nu-ți păstrez mister!?
Ai uitat să mă-ntrebi de câte ori te caut
În zbucium epileptic, cerșindu-ți zâmbet, gură,
În spasmul crizei pierderii de-o unică aventură...
Renăscut pur la glasu-ți catifelat de flaut!?
Ai uitat să mă-ntrebi de unde vii candidă
Să-mpodobești pământ și ape, ghețuri, dune;
Căci toate ți se-nchin, topite-n rugăciune,
La frumusețea ce-ai, de-o clipă... Efemeridă!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Natal
Exult; câștig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am ațipit
La "end" de western și tresar la vocea trează din cockpit...
E iar pe "screen" pasărea-mi cuib pe-o linie 'n salt sacadat...
Mă duc acasă și-i aștept pe toți, cei ce nu m-au uitat!
Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâșâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o liniște eternă
Și-mi zboară gând la eu ce-am fost și mulți ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu și-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o șiră... Mintea-mi scald!
Și acum este-un maron de fier în ape-n val la Costinești
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudiști
Unde timizi într-o vacanță de practică stăteam întinși
Pe burtă și-nțepam nisip înrușinați... Hm, ce povești
Ce se derulă, că-i pustiu de ce știam... Cum timpu' oprești?
Doar am ieșit de la examen, pășesc pe aleile spre cursuri
Și cât de mici îmi par acum și-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la "Tosca", n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam "frâne" de parcursuri
Așa-n sfârșit de sesiune și-s iară singur... Triste apusuri!
Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruțele bunicii
Și prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute...
Nu mai e cuib la streașina de mâl și pai... Că-s case multe!
Hm, arar trece o căruță în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-și mai slobozește calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Și-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă...
Doar apa curge tot la fel... Tresar, nu-i joacă! E-o șopârlă!
Astăzi sunt trist că las tristețe și așa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câștigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Și le tot port chiar tot mai roase și n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri... Rămân cu ele, le fac lut!
Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi... E natal!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ghinion
Fapt unic sau o înlănțuire fulminantă
Fără control, voință, nici dreptate...
Pedeapsă aplicată cu seninătate
De-o machiavelică entitate inductantă.
E-o parte din egalul de balanță
Pierdut nemeritat de la câștig;
Cum pește prins, scăpat, rupând cârlig...
E paria la reușită, dintr-o discrepanță.
Visezi succese sau pretinzi normalul
-Îndreptățit de a ști totul și d-efort-
De ambiții ce n-ai renunța nici viu, nici mort...
Și brusc pierzi tot sau doar esențialul.
E-o blasfemie de ocult a întâmplării
Ce-mparte lumea în săraci ori fortunați.
... Sau din extazici îi transformă în ratați,
Fără respect! E non valoarea renegării!
Te pierzi! Eșantion de etalon;
Ades poate-l invoci, să ai o scuză...
Neimportant e geniul... minte-obtuză!?!...
Ești pur și simplu, la discreția de-un ghinion!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantezie
Vremea de afară mă închide-n mine
Și-mi pornesc prin gânduri o călătorie
Printre visuri care, dintr-o utopie,
Par cu viitorul meu să se îmbine.
Care-i viitorul? Sigur, cel gândit
În acele clipe dintr-o reverie
Când, cuprins cu totul de melancolie,
M-am lăsat de-o muză, iar, ademenit
Și-am pășit pe ape, am urcat pe nori,
I-am urmat căraraea prin sălbăticie,
Am simțit parfumul ei cum îmi adie
Când priveau spre mine ochii-i doritori.
Fremătam în visul fără nici un leac
Bun să îmi aducă-n sânge acalmie,
Să primesc iertare, poate-o amnistie
Când, atras de-o apă, deveneam copac.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simultani
Când sunt plecat, vreau să mă întorc...
Tot vesel, când tristeți apar;
La râs, emotiv, lacrimi storc...
C-am fost ferice, ieri, măcar.
Îndrăgostit, sunt înșelat,
Iar când înșel, mai mult iubesc;
Că și-n amor nu-s cel din pat
Și din tăceri... mă povestesc.
La muncă, stau de oboseală
Și obosit, mereu muncesc..
Să mint, n-am nicio osteneală
Ca adevăr să deslușesc.
Tăcerea, văd, e-o provocare,
De nu spun da, la ce-i un nu;
Cum treaz, iubesc pe înserare
Și noaptea-i zi, de-un ieri acu.
Sunt credincios și-njur toți dracii,
Cu popi, cu toții evlavioși
Ajunși bogați... tot ei, săracii;
Păcat n-au doar... cei păcătoși?!?
Promit, doar ce nu cred chiar eu,
Că dacă ar fi, nu s-ar promite
Și vorbe goale, nu e greu...
Că fapta-i... spus de-adus aminte!?
E tot contrar, cum intră iese
Și vine-i pleacă din alt loc;
Cum sunt sătul să tot îmi pese,
Când toți un, una-s... îs și eu... ioc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țarăfobi
Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar ști că se înfiripă
De când s-ar ști crescut fruct, țării... ce-i e floarea.
De ce n-om fi sămânța cu seve siropinde
Din sol plin de strămoși, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar știind să se întâmple
Și amor de-o scoarță calcă, ca piele... ce i-ar vinde?
De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Și minți sunt doar minciuni, nu finisaje în școli...
Și-am devenit rușini... de-o țară, ce trădăm.
Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golașe de sămânță, îs perfide logorei,
Când țara ce-o iubesc e mamă de mișei
Și-și plânge o Dunăre de lacrimi... și-ai mei oase.
Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Și de-alți de-ai mei sădiți, ce știu doar a iubi
Și va ploua cu norii de-un zbor, de țarăfil...
Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu...
Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!
Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!
Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!
Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portret de fecioară
În ochi se citește un licăr cristal
Și adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.
În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.
Se anină dorințe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colț de ștrengară,
Lăsând dezgolite șiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.
E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
Mai mult, mult, suntem morți decât vii, că-n fond viața-i o mică parte a morții
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veșnicie fără nicio intervenție a sorții,
căci inerția-i o scutește de ambiții; nu i se pretinde vreun sfârșit că n-are început,
nu naște din ceva, e doar un recâștig de liniște din zbuciumul de-un viitor trecut!
E demografic "pan", în preponderență, moartea, că este mult mai populată, multă
și nici nu-i complicată cum e viața ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-și va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
neviețuitoarea și nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...
... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
și-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beție a amânării gândului de-orice reflecție îl amăgind până la stingere.
De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
și-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viață n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârșit eterna netrăire
cum spațiul dintre stele, ce-s puține! Am fi și noi în fine un minus univers, o nimicire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eclipsă
Mi-am privit, singur, sfera-gazdă-n zbor murindă,
Mascând portocaliu, cu umbra-i gigantescă.
Dar vai ce mică-i... O priveam, proiecție terestră
'n suspans straniu, disperând o Lună... să reaprindă.
O șansă-i că-s ș-alți mii de sori, ce scânteiază
Să-i țină pedepsitei, satelitei, becu-aprins
Spre neîngheț năprasnic; neagră, în noapte trează...
O rocă prăfuită-n pierderea de dor nestăvilit, nestins.
Mă-ntreb pe neașteptate-n gând, sinistru;
De s-ar opri mișcarea brusc, doar o secundă,
Sau mai puțin, un fir de timp... pierdut registru
De glob, uitând de sine... Am fi Icari zburând în umbră!
M-agăț cu jind de-un fes gălbui pe-o bulă brună
Și nu-mi revin, că bula-s eu, încontopit pe-o rocă
Și sunt și-aici, în noaptea începândă și sus-pus pe Lună
Ce priveam; pe cratere-i grisate, cu gropițe-n cocă.
M-a răvășit o teamă nesfârșită, despre-un negru
Lăsat pe loc știut de-argint... Mi-am spus că-i tot posibil
Într-o zi... Poate nu eu, să pierd pe rând tot, cer sclipind, integru...
Și tot mai mult mă văd peste milenii-n hău... Irezistibil!!!
O licărire tot gălbuie-mi dă speranță vie
Că moartea inefabilă va mai întârzia, un neștiut
De timp... Se crește iar speranța că iubirea o să fie;
Căci fără ea, oh Luna, vom pieri-n necunoscut, tăcut!
Mă simt mai mic, din noaptea asta, mai fragil;
Mă sperie hidosul fără milă al naturii
Căci știu deja, că Universu-i o himeră, gol exil...
Un rece groaznic, un anoxic, detonant și plin de furii...
Și nori de pâclă-n cer se-aprind de-un roz-grena
În mută explozie-n fundal de cânt de-amor de broaște...
Ascunsa se reîncarcă-n recâștig, lucind ca platina
Pe negrul cu un fard adânc, cețos, de ou de Paște.
M-adorm cu greu, c-o pată pe retină-n mintea-mi revolută
De-o experiență nouă-nesfârșit, reînvățând ce e elipsă
Cu dus-întors la două capete... de n-ar rămâne, bolta-i slută!...
Ferici să fim; cât dus se-ntoarce, vom trăi... în returul de eclipsă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dăruirea supremă sau... dragoste
Te pierd în dragoste-n fațete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanțele de-un curcubeu.
Te știu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănțuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.
Mă prăbușesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănțui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinți, porunci.
Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Ești rațiunea-mi de persist.
Dar nu mai am nici rațiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi mușc din suflet, să-ți ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.
Sunt haina-ți, să mă porți cu tine,
Să-ți simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt și inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ți dau ce vrei... Nu preget!
Nu știu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întrețini
Ca pe-un colant, pe pași de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.
Ești umbra-mi, ce și-a pierdut sursa,
Îmi ești misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Ești veșnica mea criză.
Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Ești călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îți sunt dragostea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Presimțire
Din zori târzii, ca de obicei, se scoală astăzi parcă beat
Și simte un gol, ca o sfârșeală în început, neexplicat,
Cu inima în ezitare, bătând în cap de aseară plin,
Vaccilant brusc, dezordonat în frământări ca un vaccin,
Ce nu previne, invadând, ca pe-un bolând, idiopatic,
Înfundând cohlear cu vomă, pupile dilatând apatic...
Și suflu-i se pierind, este-un cald umed, rece tremur,
Când în târziu de ziuă, iată, apare rău ca un cutremur,
Un stop de cord lăsând năuc într-un surâs tembel, sarcastic,
Cu membre moi, se prăvălind cap greu pe mâini... Sfârșitu-i drastic,
O suferință neînțeleasă, ca o tortură în nesimțire
Neștiind călău, nici condamnare, doar fum, mister... de-o presimțire!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Traseu
... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aș fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare și la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
așa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieșind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăț,
de pot, de-un neștiut, așa de-un apărut în cale, un băț...
(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntrețin, doar să nu mor!?)
... și-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
și-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aș fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aș fi cunoscut.... și nici voi mie, Eul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâna din vis
Aș vrea să știu pe care parte sunt
în visul cu o apă ce desparte
tărâmurile vii de cele moarte
și drumuri în destinul ce-mi înfrunt.
Nu pot s-aleg și simt că, singur, eu
sunt de o parte, dar și de cealaltă,
în clipa-n care, mâna ce mă saltă,
e cea pe care-o-ntind când mi-e mai greu.
Iar timpul pare,-n vis, un infinit
în care nici nu mor, nici nu trăiesc,
ci doar aștept lumina s-o zăresc.
În viața-n care multe-am împlinit,
e doar un vis prin care mai pășesc
cu mâna-ntinsă, parcă a cerșit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De e adio
Când nu o să mă mai iubești,
Mă voi fi răstignit 'n altar,
Că brațele-mi vor fi-n zadar
Și ochi sub spini, de mă privești.
Când îmi vei părăsi amor,
Voi fi găsit 'n deșert pierdut,
Nisip în boabe desfăcut,
Topit de doru-ți arzător.
Când n-o să vrei să știi de mine,
Mă voi topi litere-n plumb
Și-n pinteni, cu apăsat carâmb,
Mă las pătruns tatuu de tine.
Când vei decide ca să pleci
Și-mi desfaci piept să mi-l lași gol,
Voi fi milenar fulg la pol,
Pe o banchiză, în vise reci.
Când nu te voi putea găsi,
Nici plușul pielii, nici vreo șoaptă,
Nici lacrimă, zâmbet la poartă...
În drum, praf mă voi risipi.
Când o să mă lași nimănui,
Că tu-mi ești lumea ce o știu,
Mă poți găsi, de revii, viu...
Te așteptând pe-o stea, în sicriu.
Mă rog de-acum, implor, revi, ooo,
Că-s încă glas, de-mi spui... adiooo.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!