Pan

Nu pot să nu mă-mbăt aici de zări
Şi nici nu ştiu de nu mă-mbată marea,
Sărut în tălpi surorile cărări
Şi-ascult încet cum cade-n ele zarea.

Pe lângă somnul munţilor de vreri
Azi văd ce trează zumzăie pădurea,
Nu ştiu de mă desmiardă mângăieri
Sau dă în mintea codrilor securea

Doar câteodată-n calmul dup-amiaz
Mi-adun cuvinte mâinile sub barbă,
Măsor cu teamă pietrele din iaz
Şi-mi frec copita-n firele de iarbă.

Apoi, mă las pe-o rână la pământ
Şi-ascult în el naiada cât de-aproape-i,
Iar dac-arunc în golfuri cu pământ
Mă uit prostit la cercurile apei

Şi stând în preajma singurelor punţi
Pe cari cumătrul munte suie seara
Mă dau în pârg cu zarzării mărunţi
Şi-ncet mă coc în braţe cu secara...

poezie celebră de Radu Stanca din Versuri (1980)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare ceva şi nu ştiu ce...

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apăsă cu apăsarea de pământ şi de cer,
cu mâinile mă agăţ de noapte şi ger,
sperând să-mi revin din apăsarea de fier

Mă înconvoaie gândul să pot să înţeleg
mersul de lucruri ce se pierd în eter
Definiţia vieţii rămane mister,
chinuiala zilei, la fel, pe care n-o cer

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
mă apasă pe frunte, mă apasă pe piept,
noaptea şi ea mă apasă încet,
cu tot ce-a trecut şi pe care-l regret

Mă apasă zorii pe pleoape şi ochi,
salt pleoape încet să văd umbre de plopi,
lumina ferestrei pătrunsă în casă,
eu la fereastră apăsat de albeaţă

Mă doare ceva şi nu ştiu ce,
o boală absentă de diagnosticul ei,
nu pot s-o tratez şi nici s-o gonesc,
ştiu doar cum doare încercând s-o găsesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne ducem toţi

Ne ducem toţi câte puţin, mereu,
Către un liman de tihnă şi-mpăcare,
Poate curând va trebui şi eu
Bulendrele să-mi string pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingaşi şi subţiri!
Şi tu, pământ! şi voi, câmpii ca marea!
În preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stăpâni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiţi în apa purpurie.

Atât de multe gânduri am urzit,
Am scris atâtea cântece visate
Şi pe pământul trist sunt fericit
C-am respirat şi c-am trăit de toate.

Sunt fericit c-am sărutat femei
Şi-am lenevit pe iarba parfumată,
Iar fiarelor, ca unor fraţi ai mei,
Eu nu le-am zdrobit capul niciodată.

Acolo ştiu că nu foşneşte-n zări
Cu gâturi lungi de lebădă, secara...
De asta-n preajma tainicei plecări
Eu mă-nfior şi-mi simt adânc povara.

Acolo ştiu că nu vor mai fi fagi
Nici holdele cu aur viu pe nume...
De asta poate mi-s aşa de dragi
Toţi oamenii cu care sunt pe lume.

poezie de Serghei Essenin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

Mă copleşeşte bucuria
ce zumzăie în muguri
ca o promisiune a vieţii
şi simt primăvara
crescând în mine
ca firele de iarbă
din pamăntul reavăn
pe care s-a odihnit zăpada.

Aud tristeţile pulsând în urechi
şi-mi simt sângele gros
ca un râu de munte
ce duce cu el toate sudalmele iernii.
Într-un colţ al sufletului
încă doare lipsa ta
dar e ceva atât de firesc
aşa cum sunt ploile
în luna lui martie...

Şi atunci ştiu
că trăieşti în carnea mea
că niciodată nu te-am pierdut
că ai trecut doar într-o altă stare...
şi că în curând
te vei răsfăţa pe buzele mele
în înflorirea unui surâs.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe-o "bună-dimineaţă"

De pe-o "bună dimineaţă"
Cu tulpină de cârcel,
A sărit un gândăcel
Cu mustăţile de aţă.

Alţi gândaci mărunţi şi roşii,
Care-şi poartă fiecare
Ochelarii pe spinare,
Dorm la soare, somnoroşii!

Iar pe-un fir de păpădie
Ce se-nalţă, drept, din iarbă,
Suie-un cărăbuş cu barbă,
În hăinuţa aurie.

Suie, mândru şi grăbit,
Să vestească-n lumea mare:
– Prea cinstită adunare,
Primăvara a sosit!

poezie celebră de Otilia Cazimir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar un om

dac-aş putea m-aş vindeca de cer,
de legănarea zborului din gând,
şi răsfirându-mi clipa peste câmpuri,
sub tălpi desculţe-aş murmura pământ.
m-aş naşte iar poate-ntr-un fir de iarbă
cu braţu-ntins sublim printre cicori,
să nu mai ştiu de-i trupul meu albastru
sau e doar cerul care-a curs pe flori.
să-nvăţ beţia tandră a tăcerii,
neliniştea de tine să n-o ştiu,
cu răsăriturile să-mi îmbrac nimicul,
poem de viaţă-n ochii tăi să fiu.
însă-s doar om - din trupul meu se scurge
un fir de timp stingher şi-nrobitor,
rugina scârţâie prin sunetele clipei
şi toate lacrimile lumii mă mai dor.
cu răni de cer pe trupul de pământ,
sunt doar un om - fir de nisip şi-atât.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt peste tot şi niciunde

Ieri mă-ntrebam cam ofuscat,
Sunt peste tot şi niciunde,
Iubesc cerul strecurat
Printre-albastre zări profunde?

Cercetând în stări imunde,
Constat că e adevărat,
Sunt peste tot şi niciunde,
Ca vis în noapte spânzurat.

De sunt aici ori fieunde
Şi-ascult ecoul speriat,
Sunt sigur că îmi va răspunde,
Să ştiu că nu m-am înşelat,

Că-s peste tot şi niciunde.

poezie de Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel ce dă bidiviilor bice

Mă văd copil printre aglice
Ori lângă tufele de coacăz
Şi-mi văd bunelul cum dă bice
Căluţilor sătui de ovăz.

Mă văd apoi elev la şcoală,
Oştean în termen la pifani,
Îl văd pe tata cum se scoală
Cu noaptea-n cap, să facă bani.

O văd pe mama lângă plită
Cum fierbe oala la foc mic,
Mă văd jucând, în piepţi, c-o sută
Şi apoi nu mai văd nimic.

Trezit din vis, culeg aglice
Şi-ascult în vale cânt de cuc,
Sunt cel ce cailor dă bice,
Prea bine şti'nd unde mă duc.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chef de chef

Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar,
Chiar dacă ştiu că n-o să-mi facă bine
Am să golesc pahar după pahar.

Chiar dacă-mi sunt resursele puţine
Şi-s mulţumit din ce în ce mai rar,
Am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine,
De ce-i în jurul meu să n-am habar.

Când m-oi trezi şi îmi va fi ruşine
C-am adormit pe-o masă, într-un bar,
Pe băuturi exotice şi fine
Voi cheltui şi ultimul creiţar

Şi-am să mă-mbăt, să nu mai ştiu de mine.

poezie de Mitică Ion
Adăugat de Salticus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teamă de grabă

M-aş grăbi către moarte,
Dar mi-e teamă de noapte,
De cimitire, de morminte şi cruci,
Căci mă apasă pe umeri
Ca o pelerină de singurătate...
Aminte-ţi aduci?!
Mi-e teamă de rece, de ierni şi de paşi
Scârţîind pe trotoar,
Mă tem de-ntuneric!
O lumină lăsaţi-mi măcar!
Apoi am restanţe aici, pe pământ,
Facturi neplătite,
Ori mi-am dat vreun cuvânt.
V-aduceţi aminte?!
Nu am timp de plecări,
Sunt străin pe cărări,
Nu am bani, nu am chef!
Alte planuri mă prind
În al timpului cerc.
Ştiu, mă cheamă străbunii,
Sunt un biet trubadur,
Nu am timp de concesii,
Nici de moarte acum...
Voi pleca – fulger straniu,
Dar n-am timp a pleca!
Multe planuri ţâşnesc
Din inima mea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ti-aduci aminte?

Ţi-aduci aminte
De mine, de tine, de timp,
De ape, de golfuri, de valuri,
De flori, de iarbă, de pământ,
De păsări, de vânt şi de ceruri...?

Ţi-aduci aminte,
Tu, iubire de fum,
Fum din horn de poveste,
Poveste din istoria dorinţei,
Dorinţă din credinţa
Autorului anonim.

Ţi-aduci aminte
De tot şi de toate,
Înafară de Noi,
Cei ce-am lipsit,
Cu desăvârşire,
Din mine, din tine, din timp,
Din ape, din golfuri, din valuri,
Din flori, din iarbă, din pământ,
Din păsări, din vânt şi din ceruri...

poezie de Sorana Felicia Petrescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă stau să mă gândesc
Radu Cătălin Melinte
poate fi descris în trei cuvinte...
Ba nu! M-am răzgândit!
În două cuvinte!
Ba nu
la nu!
Şi mai mult!
Într-un cuvânt!
Radu Cătălin Melinte
este o frunză!
Şi apoi urmează celelalte cuvinte...
Fără copac.
Fără pământ.
O frunză doar printre cuvinte!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai ştiu

Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.

Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.

Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele,-n cort, şi nici cum am dormit.

Ce ştiu cu siguranţă, e că eu,
Te văd tot mai frumoasă,-n visul meu,
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cântă marea

În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Şi-ascult ce straniu cântă tumultoasa mare.

Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,
Ascult, cătând pe-ncetul să mă desprind de ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.

Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,

Şi-acum, ca sub imperiul unei porunci secrete,
Îşi părăseşte jocul, şi-n larmă de trompete,

Îşi trâmbiţă mânia, iar miile-i de creste
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cer pe Pământ

Ai fost vreodată-n Cer,
acolo ai fost
să numeri ani
şi clipe fără rost?
Ai fost vreodată-n Cer
pe lângă serafimi,
chiar lângă curcubeul
ce-aprinde-n cer lumini?

N-am fost şi nici nu vreau
să merg curând!
Am cerul meu aproape
aici chiar pe Pământ.
Adorm cu el în braţe
în fiecare seară
şi mă trezesc în zori
cu el în călimară.

poezie de Gheorghe A. Stroia (26 septembrie 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri în amurg

Cu ochii culeg imagini din amintiri
lăsându-le pe orizontul din priviri,
iar seara când văd zarea simt că mă înec,
dar am idei abstracte şi nu vreau să plec.

Cine cade-n valuri nu poate fi leneş,
clădim un vacarm necontrolat de-un vameş,
spânzurăm poate haosul printre rânduri.
Doar cuvinte din vers ne calcă pe gânduri.

Clopotele mişcă stâncile munţilor
cu recunoştinţa sudorii frunţilor,
sub adierea unui cuvânt din grindă.
Oare gloria o ai doar în oglindă?

Din paşii mei fac cadou pentru lumină
poteci de flori îndrăgite de-o albină,
iar lângă izvorul unde lacrimile curg
strâng alese doruri în tristul meu amurg.

poezie de Constantin Rusu (10 aprilie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe

Ascult, privesc şi iar ascult
cum bate vântul dintr-o parte,
fără să ştie de-al meu gând
care îmi spune că se poate.

Că pot să vină iar furtuni
în care să mă pierd cu totul,
în visele cu mari minciuni
care nu ştiu unde mi-e locul.

Zăresc pe dealul fără vârf
lumini arzând de călătoare,
sunt îmbătate de priviri
curgând din mine doritoare.

Ascult, privesc şi iar ascult
lumea cu ea necruţătoare,
privesc cu ochii spre pământ
să văd acum cum creşte-o floare

şi văd pământul numai ars
de paşii mei strivind cărarea,
ascult la pietrele cu glas
spunând că nu ştiu unde-i zarea.

Şi totuşi merg spre nicăieri
dorind s-ajung cu mine însumi
ştiu că pot să prind iernări
şi toamnele râzând plecându-mi.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire de pădurar

În fiece primăvară
Când vii în pădurea mea,
Mă bagi în cumplită boală,
Tu, cu frumuseţea ta.

Pentru tine, scumpă fată
Apa din mări aş seca.
Ca să te sărut odată
Oceanul l-aş traversa.

Pentru tine, cu securea,
Munţilor le tai pădurea.
Şi de-acolo, de pe creste,
Ţie, zână din poveste,
Flori de colţ îţi dăruiesc
Să-ţi atăt cât te iubesc.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânda de la 12 ani

... pândesc de aici de lângă micile smocuri de iarbă, bucăţi de lemn, pietricele în nisip, rog muşcatele ferestrelor tale să ceară apă cât mai curând, poate că mama ta te va trimite afară să cumperi ceva sare, ştiu că mereu ieşi pe uşa din spate, poate că s-a terminat programul maşinii de spălat si vei ieşi cu mâinile reci să întinzi rufe, rog soarele să ceară fruntea ta boltită, vreau, merit să te văd azi o dată, nici de esti răcită cu temperatură nu-mi pasă, ieşi din casă, rog măcar perdeaua să se mişte puţin, aşa voi şti că sunt aici, cu o bucată de pâine să ieşi sa-l strigi pe câine, legănand poalele rochiţei, genunchii albi ca două insule calcaroase, seara să văd cum sunt când la fereastra ta se aprinde lumina si începi să dansezi cu braţele prin aer, încet, foarte încet, de parca ai dansa în camera ta ca într-un borcan plin cu miere şi ţi s-ar părea greu să îţi faci loc, acum pândesc, nimic mai de folos mie nu-i de făcut.

poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este tot ce nu las pe pământ!

Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un ţel... niciodată atins!

Nu mă dor amintiri că le ştiu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.

N-am avut nici prea mult, nici puţin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.

Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esenţa plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!