Cum cântă marea

În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Şi-ascult ce straniu cântă tumultoasa mare.

Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,
Ascult, cătând pe-ncetul să mă desprind de ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.

Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,

Şi-acum, ca sub imperiul unei porunci secrete,
Îşi părăseşte jocul, şi-n larmă de trompete,

Îşi trâmbiţă mânia, iar miile-i de creste
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reabilitare

Nedrept la preţuri şi cântare,
S-a corectat când nu te-aştepţi,
Spre marea tuturor mirare,
Trecând... în lumea celor drepţi.

epigramă de Ion din Cimitirul vesel (2000)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublim de mirare

Atunci când ea apare
lumea capătă culoare
şi-nmiresmează în boare
cu sublimul de mirare

ce nu-l are nici o floare
răsăritul unui soare
briză de perlă în mare
cetină-n a ei răcoare

răsărită din mirare
cu a ei atingere
născută printre linişte
de nemaivăzute creste

înălţată de umeri ei
de cristalinul ochiilor
cu adierea mărilor
şoaptele răsăriturilor

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mirare şi-o tăcere

Eu, mirare,
tu, tumult,
pasul
încă ţi-l ascult!

Eu, mirare,
tu, tăcere,
vise blânde-n
adiere.

Tu, mirare,
eu, tumult,
nu lăsa,
să treacă mult!

O mirare
şi-o tăcere,
purtate
de-o adiere,

trasformate
într-o floare
de iubire,
azi îmi pare!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alfabetul meu secret

Mă uit la tine cum zâmbeşti,
Dându-mi seama ce gândeşti,
Şi-ascult cum tu îmi ceri în faţă
Să-ţi grăiesc un alfabet din viaţă.
Zâmbesc şi eu, mă uit la tine
Cum te-aşezi lângă mine,
Şi-ncep să-ţi spun aşa uşor
Alfabetul următor:

Ascult tot ce tu îmi spui,
Bat momentele în cui,
Cresc gândindu-mă la noi,
Doar la tine, doar noi doi.
Eu zâmbesc cand tu zâmbeşti,
Fac mereu tot ce-ţi doreşti,
Gândesc exact cum tu gândeşti,
Iubesc tot ce tu iubeşti.
Jocul nostru plin de vise
Lungi, eterne şi deschise,
Mintea noastră l-a creat,
Noi-l vom face-adevărat.
Oricâte drumuri eu aş lua,
Privirea ta mă va ghida,
Realizând ce mi-am dorit,
Să te iubesc, să fiu iubit.
Şi-ţi şoptesc acum secrete,
Taina mea fără perete,
Ţelul meu în această viaţă,
Urma ascunsă-n foc şi gheaţă,
Visul meu ce ţi-l şoptesc,
Zâmbind îţi spun: te iubesc!

Acum aştept să-mi spui ce crezi,
Ce-ai văzut şi-acum ce vezi.
Dar ea nu-mi spune nici o părere,
Nici ce-a văzut, nici ce vede,
Ci doar mă roagă să-i repet
Din nou, acelaşi alfabet.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mamă face bilanţul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totuşi, mi-a mai scris de Paşte:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duioşie
Şi dragostea din sufletu-i o recunoaşte.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
şi văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
şi gata sunt să mă pornesc să-l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
şi merg să dau biletul îndărăt.

Acum un an şi-a luat şi o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
Mă vor lăsa acum să vin la ei în casă?
O pătură aş vrea să le-mpletesc.

Însă nu ştiu de-aşa ceva îi place...
şi dacă îl iubeşte cum ar merita.
Mă simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el şi alţii pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea şi-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă şi-acum să mai tuşească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut şi-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau liniştită şi totuşi nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.

poezie celebră de Erich Kastner din Zarvă în oglindă (1929), traducere de Dragoş Carasevici
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară ca oricare

O seară ca oricare...
Nu este ieşită din tipare.
A apărut din depărtare
cu-a ei magie de-nnoptare,
cu secretele în faşă
şi-a lor privire trufaşă,
cu nelinişti fugare
şi un dor care doare...
O seară ca oricare
îşi lasă umbra sa mare
peste a lumii mirare.
Gândul rău, gândul bun
îşi pregătesc de pe-acum,
a nopţii cărare.
Se-aud clopotele, parcă, mai tare,
culorile au aceeaşi culoare,
iar eu mă simt ca oricare,
nici mai mic, nici mai mare...
O seară care păşeşte uşor,
alături de păsări în zbor,
alături de stele, de ceaţă,
de florile iernii de gheaţă...
O seară ca oricare,
ce-a apărut dintr-un nor
şi-acum, în noapte dispare,
încetişor...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ţi spun de ce-am plecat şi ce m-apasă.

- Ei bine, am să vin. Acelaşi loc?
- Acelaşi! – am să fac o rezervare
şi, poate - cine ştie? - am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simţeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

Şi ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind uşor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp, când m-am lăsat
purtat pe valul dulce, de iubire.

Au fost şi zile calme, şi furtuni,
şi mari tristeţi, şi multă bucurie,
şi ani mai răi, dar, mult mai mulţi ani buni,
a fost cum viaţa ştie ea să fie.

Parfumul tău, acelaşi, cel ştiut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ţi l-am simţit pe loc, într-un sărut
ce, în secunde, a durat doar una.

Ne-am aşezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit, din viaţă, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ţi-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare.

L-ai desfăcut şi ai găsit un plic
în care îţi scrisesem multe rânduri
în care încercam să îţi explic
ce am crezut, ce-aş vrea acum şi... gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi, şi-o stare
pe care o ştiam şi am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

- Gândeai aşa atunci, sau crezi acum?
Te-ai înşelat, puteai să-mi spui şi, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi şi nu singurătate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare

Îţi scriu, să ştii că toate-s aşa ca la plecare,
Că n-an clintit un lucru de două săptămâni, —
Pe masă o mănuşă, zvârlită la-ntâmplare,
Păstrează încă forma frumoasei tale mîni.

Şi iată evantaiul şi mica ta oglindă,
— Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei,
Ea cere poate-atâtea secrete să surprindă
Când uşile-s supt paza neîndurat-a cheiei. —

Şi-afară de aceste, e-un miros blând de floare
Ce rătăceşte, încă... sunt cei doi trandafiri,
Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare,
Mărindu-mi întristarea cu două amintiri.

Aşa e-n casa noastră, iar cel ce ţi-le scrie
E-aşa hursuz şi jalnic, încât mă-ntreb de-s eu,
Sau am murit ş-acuma trăiesc iar, cine ştie,
Şi nu-s decât un paznic bătrân într-un muzeu...

poezie clasică de Dimitrie Anghel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirare

- Alo! Ce zici, ai vrea să ne-ntâlnim
diseară, la un suc, pe o terasă?
Mi-e dor să te mai văd, să mai vorbim,
să-ţi spun de ce-am plecat şi ce m-apasă.

-Ei bine, am să vin. Acelaşi loc?
-Acelaşi! – am să fac o rezervare
şi, poate - cine ştie?- am noroc
cu masa noastră unde, ca o boare,

simţeam aroma florilor de tei,
iar muzica plăcută, în surdină,
e acompaniată, de-obicei,
de greieri care cântă în grădină.

Şi ai venit, frumoasă, pe-nserat,
zâmbind uşor, iar vechea ta privire
mi-a amintit de-un timp când m-am lăsat
purtat pe valul dulce de iubire.

Au fost şi zile calme, şi furtuni,
şi mari tristeţi, şi multă bucurie,
şi ani mai răi, dar, mult mai mulţi ani buni,
a fost cum viaţa ştie ea să fie.

Parfumul tău, acelaşi, cel ştiut,
cel care mi-a plăcut întotdeauna,
ţi l-am simţit pe loc într-un sărut
ce în secunde a durat doar una.

Ne-am aşezat la masă, am vorbit,
ne-am povestit din viaţă, fiecare,
iar apoi, fâstâcit, ţi-am dăruit
cadoul ce-ai primit cu încântare.

L-ai desfăcut şi ai găsit un plic
în care îţi scrisesem multe rânduri
în care încercam să îţi explic
ce am crezut, ce-aş vrea acum şi... gânduri.

Am observat, atunci când ai citit,
o strălucire-n ochii tăi şi-o stare
pe care o ştiam şi am zâmbit:
ridici sprânceana dreaptă a mirare.

- Gândeai aşa atunci sau crezi acum?
Te-ai înşelat, puteai să-mi spui şi, poate,
n-am mai fi fost străini, aveam un drum
de mers în doi şi nu singurătate.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei ramane - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.

Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.

Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei rămâne – dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe –
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mea

Cum treci acum şi apa e-n ruine,
şi-ţi este bine şi îmi este bine,
aş vrea să-ţi spun, iubito, că în tine
e vie vrerea ambelor destine.
Te voi iubi cu milă şi mirare
cu întrebare şi cu disperare,
cu gelozie şi cu larmă mare,
c-un fel de fărdelege care doare.
Şi jur pe tine şi pe apa toată
care ne ţine barca înclinată
că vei rămâne - dincolo de număr
şi dincolo de forme, măşti şi vorbe -
a mea, de-a pururi, ca un braţ în umăr.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

mirare

Mirare

Mirarea este o mască
Ea ne lasă gură cască.

distih de David Boia (6 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Escapadă rătăcindă

... am dreptate?...
stau singur câteodată
chiar de nu-s...
şi-ascult în juru-mi;
parc-aş vrea să fiu
măcar parola,
să fac parte din duhul
străin mie,
împărtăşit
în strigăte de bucurie
auzite, vecine...
să fiu văzduhul
pripăşit,
aşa cum şi-alţi stingheri
îs în taina nopţilor de ierni
geroase...
... mă uit cu jind
şi visez
la ferestre cu lumina caldă
dinspre case.
... stau mă prăjind,
mă-ntind
la focurile
ce se-apropie câte două,
măturând
de alb, asfaltul...
măturându-mă
una cu grund...
... am scăpat de singurătate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soneria

Eu nu am timp de Dumnezeu!
Dumnezeu nu are timp de mine!
Eu mă uit la mine când am timp de El
Pe El îl doare în mine de mine.
( Sună Dumnezeu la uşă... Scuze,!)
Nu am avut suflet
să-i dau
El a zis zâmbind că vine şi săptămână viitoare
Eu am zis că nu ştiu dacă trăiesc până atunci
El a zis
că bolnav nu pare!
Eu beam o bere cu Bau-Bau!
El tot se uita cu mirare.
Cu mirare i-am zis şi eu
Auzi?
Nu vrei să bei ceva
sau ceva de mâncare?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cronos

Puţin mai vreau, încă puţin,
Sau mult, mereu mai mult, mai mult
Şi eu ce fac: doar plec, sau vin,
De cine trebuie s-ascult?

Ce ceas voi vrea ca să consult,
Ce să citesc pe-al lui cadran:
Să calculez că timpu-i scurt,
Măsura lui să-mi pese... neam?

Să steie-aş vrea! Şi-n astă clipă,
Multiple vieţi să retrăiesc.
De dragoste făcând risipă,
Celor ce-i ştiu, să dăruiesc.

Atâta vreau. Şi-acum porneşte
Tu, Cronos, cu al tău tic-tac...
Pe "Inter-net", primesc o veste
De-un rendez-vous, într-un iatac.

Voi merge deci, ultima dată...
Dar doar atunci când voi vrea eu.
Aşteaptă-mă, "frumoasă" fată,
Să obosesc şi sunt al tău!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea cântării

—"Ai poate prin lume vro ţintă
De-alergi, călătorule vânt?"
—"Prin largile lumi ale zării,
Prin taina cea sfânt-a cântării
Şi, singur, pe vremea-nnoptării

M-opresc pe-o colină şi cânt.
Şi-n urmă-mi pădurile cântă
Cu freamăt de doină, cu şoapte,
Iar uneori până-n pământ
Cu şuier de crivăţ -prin noapte."

—"Dar care ţi-e veşnica ţintă
De-alergi, călătorule nor?"
—"Ascult şi eu vântul prin vale
Cum şuieră doine de jale,
Iar dacă-mi întâmpin în cale
Tovarăşi, începem în cor
Cântarea ce vântul ne-o cântă:
Cu murmur prin noaptea cu lună,
Cu vuiet de aripi în zbor
Şi trăsnete-n zi de furtună."

—"Ai poate pe dealuri vro ţintă
De-alergi tu, drumeţe pârîu?"
—"Ţin ochii la norul din zare
Să-nvăţ aiurata-i cântare;
De-i paşnic, pe-ascunsa-mi cărare
Eu cânt printre lanuri de grâu:
Când noru-n văzduh se frământă
Îmi urlu de-a lungul câmpiei
În goana mea fără de frâu
Sălbatecul cânt al mâniei."

—"Tu singur eşti fără de ţintă,
Poete, şi-n gânduri mereu?"
—"Ascult cum îşi freamătă cântul
Pădurea, pârîul şi vântul;
E cerul al meu şi pământul,
Şi cânt, ca şi ele, şi eu.
În urmă-mi popoarele cântă
Cântări de la mine-nvăţate:
Şi tot ce e-n sufletul meu
E-n sufletul lumii mirate".

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de liniştire

Sunt precum plevuşca prinsă în mreajă-
O zbatere în ale vieţii iţe.
S-a scurs arama toată, topită-n dumitriţe,
S-a risipit aiurea şi a iubirii vrajă.

Sunt gol pe dinlăuntru ca tufa de cucută-
Încerc să mă adun ca dintr-o densă ceaţă
Şi consternat constat că este dimineaţă-
Ciudat se-aude cucul la o cântare mută.

Mă zbat în van! Sunt cărţile făcute-
Văd îngerii cântând din blândele lăute...
Ce straniu cor pe liniştita undă!

Se-ndreaptă spre mine din vasta depărtare
Un straniu cor, o stranie cântare...
Ce bine că trăirea mea a fost profundă!

sonet de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt şi m-arunc să alunec,
Mângâi iarăşi cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeţ până totu-i întunec
Şi colind dimineţi până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă şi-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ştrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Şi fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschişi pe o iarbă de mal şi privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Şi-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să cureţe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce ştiu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraş, fluturaş, mai târziu un vulpoi
În scene la şcoala primară sau când încă făceam grădiniţă;
Mă văd le cântând celorlalţi "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec şi-i cad... pe pojghiţă.

Mi-am plantat singur pom, stau şi-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din faţă să văd de unde-i şuier
Ce-aud zi de zi din oraş când e trei şi părinţii se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la ţurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Şi-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă ascultă!

În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine.

Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe şuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea.

Ai zice că apără, poate,
poporul de rău şi păcate,
de cei ce ţin arme în liră
de cei care mint şi conspiră.

Dar nu el ascultă orbeşte,
pe om când acasă trăieste,
ne intră-n cearceaf şi sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele.

Prin mări, electronice unde
în ochi şi în tălpi ne pătrunde,
putere zeiască şi oarbă
el scris e şi-n firul de iarbă.

Ascultă fereastra deschisă
şi viermii urcând în caisă,
cum gâfâie-n dragoste mirii,
concertul mărunt al pieirii.

În veac cu poliţie multă,
din zid, cineva mă ascultă.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt radical (1981)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!