Mai bine te retragi în singurătate decât să te amesteci cu oameni împătimiţi de violenţă, mai bine să renegi augustele minciuni cu care am fost hrăniţi sub masca spiritului patriotard şi-a religiei, şi să încerci să fii doar un om. Astăzi, convingerea mea profundă este că omul nu va progresa atâta vreme cât nu va abjuga anumite mituri. Vor exista întotdeauna, fără îndoială, mari scriitori şi mari savanţi, dar mulţimea va rămâne ceea ce este, adică agresivă; poeţii vor fi ucişi pe front, catedralele vor arde una după alta, şi milioane de bărbaţi tineri, care nu se pot urî pentru că niciodată până atunci nu s-au văzut între ei, se vor măcelari totuşi.

citat clasic din Julien Green
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivit înţelegerii mele, omul, aşa cum a trăit până acum, are nevoie de un război la fiecare 10, 12 ani. El acumulează atâta manie, atâta furie, atâta violenţă, încât nimic altceva decât un război nu le poate elibera. Aşa au avut loc războaie după războaie... Există între ele un interval liniştit de 10 până la 15 ani. Acest interval este un fel de relaxare. Dar începi din nou să acumulezi aceeaşi ură, aceeaşi violenţă, pentru că este vorba despre aceeaşi psihologie. Iar omul este la bază un vânător, nu este prin natura sa un vegetarian. Mai întâi a devenit vânător şi vreme de mii de ani a fost doar mâncător de carne, iar canibalismul a prelevat pretutindeni. Era perfect etic să mănânci oameni aparţinând tribului duşman cu care te luptai. Acest lucru s-a impregnat în conştiinţa umanităţii.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria minciunii

Oamenii au fost şi sunt inventivi,
Avem şi mari savanţi, avem şi mari sportivi,
Au fost şi sunt oameni mai urâţi şi oameni mai frumoşi,
Oameni cinstiţi şi harnici, iar alţii mincinoşi,
Călătorie-n timp încearcă astăzi unii
Şi studiază temeinic "istoria minciunii",
Atât în Evul mediu şi în Antichitate
S-au inventat minciuni, din cele gogonate,
Politicile lumii le-au folosit scruntate,
Utilizând sloganuri cu iz de libertate.
În omenire astăzi există detectoare
Care surprind roşeaţa în ochi la fiecare.
"Serul adevărului" doresc să-l inventeze,
Pe mincinoşii notorii să îi examineze,
Dar, cercetarea va fi cu atât mai bună,
Când cu abilitate se va distinge temeinic,
Adevărul din minciună!

pamflet de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor exista întotdeauna oameni care pot face unele lucruri mai bine decât tine, dar asta este bine! Start pentru competiţie, ca sursă de inspiraţie - fără invidie.

citat din Kathryn Budig
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua căreia îi acordaţi atâta importanţă este cea a naşterii corpului vostru şi de atunci voi aţi considerat că sunteţi corpul.
Doar ceea ce exista deja înainte de apariţia corpului va putea rămâne după dispariţia corpului şi a elementelor. Iar înainte de sfârşitul acestui corp, în acea ultimă zi, chiar şi amintirea existenţei de până atunci va dispărea. Aşadar, ceea ce se petrece între apariţia şi dispariţia corpului este doar o grămadă de amintiri; tot ceea ce aţi acumulat nu-i decât amuzament. Toate acestea nu există decât în memorie şi vor dispărea.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua căreia îi acordaţi atâta importanţă este cea a naşterii corpului vostru şi de atunci voi aţi considerat că sunteţi corpul. Doar ceea ce exista deja înainte de apariţia corpului va putea rămâne după dispariţia corpului şi a elementelor. Iar înainte de sfârşitul acestui corp, în acea ultimă zi, chiar şi amintirea existenţei de până atunci va dispărea. Aşadar, ceea ce se petrece între apariţia şi dispariţia corpului este doar o grămadă de amintiri; tot ceea ce aţi acumulat nu-i decât amuzament. Toate acestea nu există decât în memorie şi vor dispărea.

citat din Nisargadatta Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

trupul cel mai fumos mai
frumos pe care l-am văzut pe fb
a fost al unei incaşe care nu
de fapt nu
s-a dezbrăcat decât pentru ochii mei languroşi
a şi fost
neagră sau arămie sau roşie sau
cine mai ştie
şi a fost... şi
de atunci nu
am mai auzit de talentele ei minunate
până acum
şi
aşa cred: nu
voi şti niciodată de ce
spune că bine i-ar prinde
câteva milioane de euro pe ne
răsuflate
la culesul porumbului - pe înalte
platouri din anzi
la pieptul meu
de condor căzător, su
râzător, totuşi
pană cu pană
din
capcană
în frumoasă
capcană

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

încă o dovadă că mărimea contează

am fost acolo
au deschis mormântul şi-am văzut
măreţia
cum milioane de oameni încercau
să şteargă faptele mortului
cu un burete greşit

aceste milioane de oameni sunt deopotrivă
măreţe
fiindcă se bat cu faptele altuia

(una e să-mi dai o palmă mie
şi alta
unei statui

pot suporta milioane de palme
dar până la capăt
niciun sărut

de asta a fost capabil doar un singur om şi acela
de atunci
a fost cu uluitoare frecvenţe
răstignit)

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statul, o invenţie socială de o importanţă vitală pentru întrega societate, a fost creat cu scopul nobil de apărare a intereselor publice, naţionale. Istoric, pentru buna sa funcţionalitate democratică, în lume, au izbucnit mari revolte şi revoluţii pentru care s-au jertfit, puţin spus, zeci de milioane de oameni. La noi în ţară şi în majoritatea statelor lumii, există pericolul ca toate aceste mari cuceriri organizaţional-sociale democratice să fie anulate de pasivitatea dezastruoasă a cetăţenilor în faţa ofensivei crimei organizate deghizate în partide politice "democratice". Nu poate exista democraţie fără Justiţie independentă, fără stat de drept.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e o carte care se scrie singură. Noi suntem nişte personaje de roman care nu înţeleg întotdeauna prea bine ce vrea autorul.

citat clasic din Julien Green
Adăugat de Madame
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a implementa un obicei nou e nevoie de 18 până la 254 de zile, în funcţie de obicei şi de persoană. Vestea bună e că se poate şi mai repede de 21 de zile, cât a fost o vreme standardul. Vestea proastă e că orice promisiune îţi faci ţie, dacă nu o îndeplineşti, îţi scade încrederea în tine. De aceea, mai bine îţi propui schimbări mici de care te ţii şi care îţi creează o stare de victorie zilnic decât să ai orgoliul să îţi propui chestii mari şi să te duci în cap. În loc să îţi propui 6 pack, poate e mai bine să începi cu 100 de sărituri cu coarda zilnic de care să te ţii. Decât să îţi propui să citeşti o carte pe săptămână, mai bine 10 pagini pe zi. Decât să îţi doreşti ca următoarea persoană de care te loveşti să fie iubirea vieţii tale, mai bine îţi iei pisică. (Glumesc.) Mai bine mai cunoaşte oameni, ca să îţi crească puterea de discernământ. Schimbarea e un proces, nu un eveniment. Setează o fundaţie sănătoasă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne luptăm cu perfecţionismul în domeniile în care avem cele mai mari vulnerabilităţi şi ruşini. Dorinţa de a fi iubit şi apreciat este principala cauză a dorinţei noastre de a părea impecabili şi fără pată şi tocmai asta ne duce la cele mai mari suferinţe ale noastre. Şi asta ţi-o spun eu, care am fost aproape toată viaţa o sugativă de apreciere, iubire şi atenţie. Dacă fac totul perfect, dacă arăt perfect, dacă trăiesc perfect pot să evit critica, vina şi ridiculizarea. Totuşi, ştii care e marea problema a perfecţionismului? Nu vom fi văzuţi şi iubiţi niciodată cu adevărat pentru ceea ce suntem dacă ne ascundem sub uriaşul scut şi masca perfecţionismului.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mari sunt pustiurile, şi totul este pustiu.
Câteva tone de pietre sau ţigle clădite nu sunt suficiente
Pentru a ascunde pământul, acest pământ care e totul.
Mari sunt pustiurile, mari şi pustii sunt şi sufletele -
Pustii fiindcă nu trece prin ele nimic decât ele însele,
Mari fiindcă din ele se vede totul, şi totul e mort.

Mari sunt pustiurile, o suflete!
Mari sunt pustiurile.

Nu am luat bilet pentru viaţă,
Am greşit uşa sentimentului,
N-au existat nici voinţă şi nici ocazie pe care să nu le pierd.
Nu-mi rămâne astăzi altceva, în ajunul călătoriei,
Cu valiza desfăcută aşteptând o aranjare a lucrurilor mereu
amânată,
Aşezat pe scaun înconjurat de cămăşi ce nu mai încap
nicăieri,
Nu-mi rămâne astăzi (afară de jena de a sta aşezat prosteşte
aşa cum stau)

Decât să aflu următorul lucru:
Mari sunt pustiurile, şi totul este pustiu.
Mare e viaţa, iar faptul că ai viaţă nu înseamnă nimic...

Îmi aranjez valiza mai bine cu ochii care gândesc să o aranjeze
Decât cu mâinile mele fictive (şi cred că mă exprim bine).

Îmi aprind o ţigară ca să-mi amân călătoria,
Ca să-mi amân toate călătoriile,
Ca să amân întreg universul.

N-ai decât să treci mâine pe aici, realitate!
Destul pentru astăzi, oameni bravi!
Amână-te, prezent absolut!
Mai bine să nu exişti decât să exişti aşa cum eşti.

Cumpăraţi-i ciocolată copilului căruia eu i-am urmat din
greşeală
Şi scoateţi reclama fiindcă mâine are loc infinitul.

Doar că trebuie să-mi fac valiza,
Trebuie neapărat să-mi fac valiza,
Valiza.
Nu pot să-mi transport cămăşile în ipoteză şi nici valiza în
raţiune.
Da, toată viaţa mi-am petrecut-o făcându-mi valiza.
Tot aşa, toată viaţa, am rămas prosternat între stive de
cămăşi
Făcând planuri şi rumegându-mi, ca boul ce încă n-a ajuns la
rangul de zeu Apis,
destinaţia.

Va trebui să-mi fac valiza existenţei.
Va trebui să exist ca să aranjez valize.
Scrumul de la ţigară cade pe cea dintâi cămaşă din teanc.
Arunc o ochiadă, constat că sunt pe cale să adorm.
Ştiu un singur lucru: ştiu că trebuie să îmi fac valiza,
Şi că mari sunt pustiurile, că totul este pustiu,
Şi că există o parabolă despre asta, pe care evident c-am uitat-o.

Iată că mă ridic de pe scaun şi-i încarnez pe toţi Cezarii.
Până la urmă am să-mi închid definitiv valiza.
La naiba, am s-o aranjez şi am s-o închid;
Vreau să o văd pur şi simplu luată de aici,
Vreau să exist independent de ea.

Mari sunt pustiurile, şi totul este pustiu,
De nu cumva mă înşel, evident.

Mai bine să-mi fac valiza.
Sfârşit.

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi mari învăţaţi

Odinioară în anticul oraş Afkar trăiau doi mari învăţaţi
care se urau şi care-şi luau în râs unul altuia învăţăturile,
iar asta pentru că unul dintre ei nega existenţa zeilor,
în vreme ce celălalt era un credincios.

Într-o zi cei doi s-au întâlnit în piaţă şi, în mijlocul susţinătorilor,
au început să conteste şi să argumenteze foarte convingător
existenţa sau non-existenţa zeilor.
După îndelungi dispute s-au despărţit.

În acea seară necredinciosul a mers la templu
şi s-a închinat înaintea altarului,
şi-a rugat zeii să-i ierte rătăcirile de până atunci.

În aceeaşi oră celălalt mare învăţat,
cel care ţine zeii în mare cinste, şi-a ars cărţile sfinte.
Iar asta pentru că devenise un necredincios.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

(atâta zarvă în cer pentru o frunză uscată)

în singurătatea mea stă ascunsă
singurătatea ta care la rândul ei
ascunde o altă singurătate
şi tot aşa până ajungem la Dumnezeu
şi bucata lui de lut înmuiat cu apă
dar şi la credinţa lui că nu-i bine
să fiu singur şi flămând
de spaţii
drept pentru care
într-un moment de rătăcire
te-a creat pe tine
dintr-o coastă de-a mea
de atunci parcă şi mai tare doare
singurătatea

şi ne-a făcut mai uşori decât aerul
fără aripi fără un rost
culegători de lumină în rai
tot ţopăind din cracă în cracă
până într-o zi când degetele noastre
s-au atins
sufletele noastre s-au atins
Doamne, a început în cer o furtună
cum nu a mai fost
şi nici nu cred că va să mai fie
tu picurai din sâni viaţă amară
ne creşteau sub tălpi
stalagmite de sare

deja ne uram cu îndârjire
de moarte
când între eternitate
şi o îmbrăţişare nebună
ai ales să fim muritori...
mulţi nu ştiu că Dumnezeu
nu ne-a izgonit doar pe noi
ci şi mărul şi şarpele
şi restul lumii
cei care au privit pe fereastră la noi

poezie de Petru Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)

Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înşişi de moarte
sau de flori.
Oameni de alb şi de negru,
care petrec ore în şir citind printre pagini
în alb şi în negru.
Oameni care nu ţin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morţii.
În vreme ce soldaţii mor, ei culeg profitul,
până când profeţii lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiştile din cimitire
îi înspăimântă trimiţându-i înapoi în mormintele lor masive
de raţionamente – sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învăţaţi
Fără a se întreba de ce.

Nici măcar de ce sunt striviţi tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înşişi derutaţi de ei înşişi.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alţii mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranţa lor în ceea ce te priveşte
Şi, mai presus de toate, teme-te de ignoranţa ta în ceea ce-i priveşte.
Priveşte-i exact ca pe ceea ce sunt.

Oameni cărora le este teamă de flori.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mincinosul

Întorcându-se din călătorie
Un boiernaş odată, sau poate şi boier mare,
Au ieşit cu un amic sara la câmp spre primblare
Şi au început a spune cu fală şi cu mândrie
Multe minciuni mari şi mici, de cele ce-ar fi văzut.
Dar, în sfârşit, au strigat:
"Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut
Că voi mai vedea în viaţă,
Mai ales în ţara voastră, unde este când prea cald,
Iar alteori lângă sobă de frig nasul îţi îngheaţă;
Alteori soarele piere, alteori arde şi frige.
Iar acolo unde am fost eu,
Îi mai frumos decât în rai.
Oh, fraţilor, ce trai!
Oh, cât sufletul meu plânge
Şi cât îmi pare de rău
Că am venit pe aice!
În sfârşit, n-am ce mai zice,
Decât îţi spun că nici ştii acolo când este noapte,
Şi anul întreg petreci frumos ca luna lui mai,
Iar să sameni sau să ari nici trebuinţă nu ai,
Căci toate cresc de la sine, gata de mâncat şi coapte,
Precum, de pildă, la Roma am văzut un castravete
Într-o grădină sub un perete,
Care, să nu spun minciuni, era mare cât un munte"...
"Apoi curios îţi pare, atunci celălalt i-au zis,
Când pământul este plin de aceste minuni multe;
Precum şi eu înadins
Îţi voi arăta acum o minune mai ciudată,
Şi cred că un aşa lucru tu n-ai văzut altădată.
Vezi tu peste acea gârlă podeţul acel înalt,
Pe care avem să trecem? Deci măcar că este prost,
Însă este minunat,
Căci la noi, în ţara noastră, orice mincinos au fost,
Vrând ca să treacă pe dânsul, n-au ajuns la jumătate,
Şi podul s-au prăbuşit de la sine;
Iar acel ce minciuni nu spune,
Şi în caretă să treacă poate"...
"Dar gârla adâncă este?"
"Oamenii zic că fund n-are.
Deci, iubite călător, în lume sunt minuni multe,
Ca aceste,
Măcar că tu ai văzut castravete cât un munte"...
"Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare."
"Şi cât casa nu se poate,
Însă orişicum să fie,
Dar tot, mi se pare mie,
Podul mai curios este decât minunile toate,
Căci el nu poate să ţie nicidecum pe mincinoşi,
Precum în vara aceasta de pe dânsul au căzut
Doi călători lăudoşi:
Apoi aceasta îi mai de crezut
Decât că pepenii Romei sunt mai mari decât la noi."
"Oh, să mă ierţi, frăţioare, dar, zău, tu nu ştii ce zici,
Căci tu nu ştii că la Roma casele sunt aşa mici,
Că abia pot să încapă în ele un om, sau doi?"
"Fie, însă iată podul, dar eu cu tine nu trec,
Căci pentru un castravete eu nu vreau ca să m-înec."
Atunci călătorul zise: "Şi eu mă unesc cu tine,
Să trecem prin vad mai bine..."

Judecaţi câtă ruşine
Pate omul mincinos;
Deci, oare, nu-i mai frumos
Să vorbim puţin şi bine?

fabulă de I.A. Krîlov, traducere de Constantin Stamati
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celei misterioase

Atâta am visat la tine încât îţi pierzi realitatea.
Să mai fie timp să ating acest trup
viu şi să sărut pe această gură
naşterea glasului ce-mi e drag? Atât
am visat la tine că braţele-mi obişnuite, când
îţi strâng umbra, să se-ntâlnească pe pieptul meu
nu s-ar mai lăsa conduse de conturul
trupului tău, poate. Şi că, în faţa
aparenţei reale a ceea ce mă bântuie şi mă
stăpâneşte de zile şi ani, aş
deveni o umbră, fără îndoială. O, balanţe
sentimentale.
Atâta am visat la tine că nu mai este timp,
fără îndoială, să mă trezesc.
Dorm de-a-n picioarelea, cu trupul expus la toate
aparenţele vieţii şi iubirii
iar ţie, singura care ai însemnătate
astăzi pentru mine,
ţi-aş putea atinge fruntea şi
buzele mai puţin decât cele dintâi buze
şi fruntea ce-mi ies în cale. Atâta
am visat la tine, atâta am umblat, am vorbit, m-am culcat
cu fantoma ta că nu-mi
rămâne poate, şi
totuşi, decât să fiu o fantomă
printre fantome şi mai
umbră de o sută de ori decât
umbra care se
plimbă şi se
va plimba
veselă
pe cadranul
solar al vieţii tale.

poezie clasică de Robert Desnos, traducere de Mihai Rădulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a minţit o dată...nu minte întotdeauna

Am fost un mincinos...
Când eram tânăr ţi-am spus prima oară te iubesc
pe atunci nu ştiam ce însemnă să Iubeşti
cu adevărat...
Îţi spuneam întotdeauna şi insistam să fiu crezut
că nu vei mai a găsi pe nimeni care să te poată iubi
mai mult decât mine...
Astăzi... continui să mint în ceea ce priveşte greutatea sau înălţimea mea
ca şi cum tu nu ai vedea cum zi de zi devin tot mai mărunţel...
Dar...
când privesc în ochii tăi mari şi castaniii...
Îţi spun adevărul
Te Iubesc... şi realizez
că Adevărul este: Nu există Iubire...
mai Mare decât iubirea
pe care tu ai avut-o pentru mine...

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesiunea care atrage mai mult pe român este aceea care nu este prea departe de mulţime. Lui îi place să se simtă în mijlocul mulţimii, să vorbească şi să se ajute cu mulţimea. Specularea forţelor naturii prin industrie şi comerţ, el o întreprinde numai în cazul cel rău, adică dacă nu poate fi funcţionar, avocat sau politician. Când are talent, el rămâne la avocatură şi la politicianism, adică la specularea concetăţenilor săi. În această din urmă profesiune, sufletul românului câştigă o energie neîntrecută. Cel mai anonim dintre anonimi, intrat în politică, devine dintr-o dată "om mare". Şi cum toţi românii au râvna să ajute şi să îndrume neamul, ţara este copleşită de "oameni mari". Nu mai ştie neamul pe cine să urmeze. Mare a devenit şi Ion, mare a devenit şi Gheorghe, mare a devenit şi Petre... S-a zăpăcit aproape tot neamul, că prea are neamul "oameni mari"!

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!