Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Fernando Pessoa

* * *

Mari sunt pustiurile, și totul este pustiu.
Câteva tone de pietre sau țigle clădite nu sunt suficiente
Pentru a ascunde pământul, acest pământ care e totul.
Mari sunt pustiurile, mari și pustii sunt și sufletele -
Pustii fiindcă nu trece prin ele nimic decât ele însele,
Mari fiindcă din ele se vede totul, și totul e mort.

Mari sunt pustiurile, o suflete!
Mari sunt pustiurile.

Nu am luat bilet pentru viață,
Am greșit ușa sentimentului,
N-au existat nici voință și nici ocazie pe care să nu le pierd.
Nu-mi rămâne astăzi altceva, în ajunul călătoriei,
Cu valiza desfăcută așteptând o aranjare a lucrurilor mereu
amânată,
Așezat pe scaun înconjurat de cămăși ce nu mai încap
nicăieri,
Nu-mi rămâne astăzi (afară de jena de a sta așezat prostește
așa cum stau)

Decât să aflu următorul lucru:
Mari sunt pustiurile, și totul este pustiu.
Mare e viața, iar faptul că ai viață nu înseamnă nimic...

Îmi aranjez valiza mai bine cu ochii care gândesc să o aranjeze
Decât cu mâinile mele fictive (și cred că mă exprim bine).

Îmi aprind o țigară ca să-mi amân călătoria,
Ca să-mi amân toate călătoriile,
Ca să amân întreg universul.

N-ai decât să treci mâine pe aici, realitate!
Destul pentru astăzi, oameni bravi!
Amână-te, prezent absolut!
Mai bine să nu exiști decât să exiști așa cum ești.

Cumpărați-i ciocolată copilului căruia eu i-am urmat din
greșeală
Și scoateți reclama fiindcă mâine are loc infinitul.

Doar că trebuie să-mi fac valiza,
Trebuie neapărat să-mi fac valiza,
Valiza.
Nu pot să-mi transport cămășile în ipoteză și nici valiza în
rațiune.
Da, toată viața mi-am petrecut-o făcându-mi valiza.
Tot așa, toată viața, am rămas prosternat între stive de
cămăși
Făcând planuri și rumegându-mi, ca boul ce încă n-a ajuns la
rangul de zeu Apis,
destinația.

Va trebui să-mi fac valiza existenței.
Va trebui să exist ca să aranjez valize.
Scrumul de la țigară cade pe cea dintâi cămașă din teanc.
Arunc o ochiadă, constat că sunt pe cale să adorm.
Știu un singur lucru: știu că trebuie să îmi fac valiza,
Și că mari sunt pustiurile, că totul este pustiu,
Și că există o parabolă despre asta, pe care evident c-am uitat-o.

Iată că mă ridic de pe scaun și-i încarnez pe toți Cezarii.
Până la urmă am să-mi închid definitiv valiza.
La naiba, am s-o aranjez și am s-o închid;
Vreau să o văd pur și simplu luată de aici,
Vreau să exist independent de ea.

Mari sunt pustiurile, și totul este pustiu,
De nu cumva mă înșel, evident.

Mai bine să-mi fac valiza.
Sfârșit.

poezie de din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia NedelcoffSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba portugheză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Pt.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "A Little Larger Than the Entire Universe: Selected Poems Paperback" de Fernando Pessoa este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -73.99- 43.99 lei.

Citate similare

Petru Ioan Gârda

Valiza poznașă - Vali Slavu

Speram să-nvingem astăzi criza
Din epigramă - bună, zic -
Și ți-am deschis puțin valiza,
Dar n-am găsit în ea nimic.

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De la judecarea cazului "Valiza cu bani"

În contextul cu valiza,
Becali și expertiza
Hotărârea-i de "subsol"
Și decizia cu "ocol".

epigramă de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pastel

toamna și-a strâns lucrurile în valiza maro
și pleacă departe nimeni nu știe unde
face loc iernii cu tendințe retro
tradiții cu colinde pe străzi să abunde.

gânduri aleargă nebune care încotro
sar peste obstacole mari și imunde
toamna și-a strâns lucrurile în valiza maro
cântecul ciocârliei în sân îl ascunde.

pornesc de la capăt din punctul zero
străbătând labirintul cu cărările scunde
cumpăr de la târg fericiri angro
globulețe pictate cu steluțe rotunde.

toamna și-a strâns lucrurile în valiza maro
și pleacă departe nimeni nu știe unde.

rondel de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Ioan Gârda

Ce zice țăranul cu valiza

Când am văst valiza asta,
M-am gândit c-ar fi corect -
Și mi-o fo de-acord nevasta -
Să o duc la Rise Projéct!

epigramă de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Sorin Olariu

Gigi Becali și Cazul Valiza

Am spus-o-n fiecare zi:
Sentința e aproape,
E vinovat și va plăti...
Destul, încât să scape!

epigramă de
Adăugat de Sorin OlariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce hotel! Avea prosoape așa de mari și pufoase încât de-abia mi-am putut închide valiza.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o nevastă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
un copil și o nevastă care au lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-ncet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Teodor Dume

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă și un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăbovește jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul și să las o cheie
ori nu știai că am
o mamă și un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca și când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aș fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ți mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
și sunt gol-goluț că n-am putut
să-mbrac nimic
așa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul și viața între dinți
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ți-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăbovești la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar știai
că-i bolnav și trist
și-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
știu că te grăbești
și-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu știai
și o mamă care a lăcrimat destul
și-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greșit de vii pândind
și totuși dacă vii
adu-mi și tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost și încă sunt

noa haide moarte hai

pășește-n cet de poți
injectează-mi în vene noaptea
fie și în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Scara

... o, scar-a mării ce te pierzi în cer
și construită pentru mine-n mod special
ca să mă rupi de-aici din nicăieri
și să mă duci direct în ideal

așteaptă-mă o clipă. Vreau să-mi iau
să-mi iau valiza mea cu manuscrise
și mai așteaptă-mă o clipă să mai stau
pe prima-ți treaptă rezemat de vise

apoi mă voi urca încetișor
cum urcă toată lumea niște trepte
spre unicul și veșnicul izvor
și de lumină și de lumi.
Mai drepte...

poezie de (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Anais Nin

Pentru că sunt o femeie care înțelege, mi se cere să înțeleg totul, să accept totul... Am încetat să-mi fac griji. Mă las pe spate și îl iubesc pur și simplu și am parte de atâta dragoste din partea lui, cât să-mi justifice întreaga existență. Mă bâlbâi când îi pomenesc numele. În fiecare zi este un bărbat nou, cu adâncimi și sensibilități noi... El e bărbatul pentru care aș freca podelele, pentru care aș face cele mai umile și mai înălțătoare lucruri. Suntem mai mari împreună.

în jurnal
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Incest. Din Jurnalul dragostei" de Anais Nin este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -42.00- 29.99 lei.
Grigore Tunșanu

Circumspecție

De obicei sunt ponderat
Să nu mă afecteze criza
Și, cu un gest deliberat,
Aprind un foc și-mi ard valiza.

epigramă de
Adăugat de Grigore TunșanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar și lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Valiza e gata. Sunt sigur că o arcă a lui Noe mă așteaptă pe undeva.

în Despre ploaie
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "M-am hotarat sa devin prost" de Martin Page este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.00- 16.99 lei.
George Ivașcu

Eu cred că sunt cine sunt astăzi datorită întâlnirilor pe care le-am avut – cu mari artiști, cu mari actori, cu mari regizori. Eu sunt suma acestor întâlniri.

în Ziarul Metropolis (octombrie 2014)
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La prost nu trebuie să îi furi valiza, că și-o pierde singur.

proverbe românești
Adăugat de ichim andrei raresSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihail Sebastian

Am jucat prea mult pe tabloul lucidității și am pierdut. Va trebui să-mi obișnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le și obosește. Viața nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor și vânturilor, să te supui nopții care vine, să te pierzi în mulțimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aștepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, știind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărțit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârșit de zi, pentru ceea ce am iubit și încă iubesc.

în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-ElenaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Jurnal 1935-1944" de Mihail Sebastian este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -72.00- 50.99 lei.
Marilena Răghinaru

Toamnă cu parfum de cafea

De ce crezi că, dacă-i toamnă,
Este totuși prea târziu,
Iar natura te condamnă,
Cu un gângurit pustiu,

C-ai plecat nepăsător,
Într-o sumbră primăvară.
Nu știai că-mi va fi dor
Să fim ca odinioară,

Când croiam din lut cuvinte,
Prefăcându-le în stele?
Crezi că-s toate prăbușite
În cutia cu surcele?

Îmi tot spui, prin triste rânduri,
Că și patima e stinsă,
Prăvălită printre scânduri.
Dar... de ce nu sunt convinsă?

Declari că îți sunt iubită
Apoi zici că-s cabotină?
Da, nu sunt neprihănită,
Însă tu n-ai nicio vină?

Nu te-apasă uneori
Lungi tristeți bacoviene,
N-ai dori, scăldați de nori,
Să ne pierdem prin poiene,

Să m-alinți, cu vocea-ți sobră,
În hohote dacă plâng,
Fără a scoate vreo vorbă,
Privind frunzele din Crâng,

Să-mi scrii iarăși un poem,
Zâmbind, să-mi reciți Tagore,
Sfidând Karmă și blestem,
Zilele să-ți pară ore?

Nu-ți pretind să-mi spui acum
Pentru ce ai alungat,
Brusc, al crinilor parfum
Sau cu ce te-am supărat.

Nu vreau socluri de regină
Iar din slove să-mi zidești,
Dar, cu vechea-ți pelerină,
Doar un pic de mă iubești,

Urcă-n trenul ce te poartă
Înapoi, în timpul meu,
Fascinați de-a noastră soartă,
Să plutim spre Elizeu.

Fă-ți valiza ponosită,
Învelită-n catifea,
Chiar de gara-i prăbușită,
Eu te-aștept... la o cafea!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu știam cum s-o fac, nu știam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se pornește? Nu știam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era mașina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleașca. Nici despre caleașcă nu știam nimic: câți cai trebuie înhămați, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteți imagina.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul și aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare și ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador dușurile lor scoțiene, reci și fierbinți,
Să mă spăl pe dinți îmi place cu apă de ploaie
Să-i amețesc, când ies din baie, pe bărbați.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic și poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Și-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloș – parașută ar putea fi pentru cel îndrăzneț,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ții prea departe cardul de mine,
Și tu știi că eu ți-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie și știu cum să te iau
Și-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toți din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Și tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi și ploile literare,
Ploile cu trezorierul
și aversele cu poetese rivale...

parodie de , după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica ȘerbănoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Gheorghe Gurău

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viața pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubește mult
conceptul arta pentru artă
și tare-aș vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori știu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de ață și de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!