* * *

Mari sunt pustiurile, şi totul este pustiu.
Câteva tone de pietre sau ţigle clădite nu sunt suficiente
Pentru a ascunde pământul, acest pământ care e totul.
Mari sunt pustiurile, mari şi pustii sunt şi sufletele -
Pustii fiindcă nu trece prin ele nimic decât ele însele,
Mari fiindcă din ele se vede totul, şi totul e mort.

Mari sunt pustiurile, o suflete!
Mari sunt pustiurile.

Nu am luat bilet pentru viaţă,
Am greşit uşa sentimentului,
N-au existat nici voinţă şi nici ocazie pe care să nu le pierd.
Nu-mi rămâne astăzi altceva, în ajunul călătoriei,
Cu valiza desfăcută aşteptând o aranjare a lucrurilor mereu
amânată,
Aşezat pe scaun înconjurat de cămăşi ce nu mai încap
nicăieri,
Nu-mi rămâne astăzi (afară de jena de a sta aşezat prosteşte
aşa cum stau)

Decât să aflu următorul lucru:
Mari sunt pustiurile, şi totul este pustiu.
Mare e viaţa, iar faptul că ai viaţă nu înseamnă nimic...

Îmi aranjez valiza mai bine cu ochii care gândesc să o aranjeze
Decât cu mâinile mele fictive (şi cred că mă exprim bine).

Îmi aprind o ţigară ca să-mi amân călătoria,
Ca să-mi amân toate călătoriile,
Ca să amân întreg universul.

N-ai decât să treci mâine pe aici, realitate!
Destul pentru astăzi, oameni bravi!
Amână-te, prezent absolut!
Mai bine să nu exişti decât să exişti aşa cum eşti.

Cumpăraţi-i ciocolată copilului căruia eu i-am urmat din
greşeală
Şi scoateţi reclama fiindcă mâine are loc infinitul.

Doar că trebuie să-mi fac valiza,
Trebuie neapărat să-mi fac valiza,
Valiza.
Nu pot să-mi transport cămăşile în ipoteză şi nici valiza în
raţiune.
Da, toată viaţa mi-am petrecut-o făcându-mi valiza.
Tot aşa, toată viaţa, am rămas prosternat între stive de
cămăşi
Făcând planuri şi rumegându-mi, ca boul ce încă n-a ajuns la
rangul de zeu Apis,
destinaţia.

Va trebui să-mi fac valiza existenţei.
Va trebui să exist ca să aranjez valize.
Scrumul de la ţigară cade pe cea dintâi cămaşă din teanc.
Arunc o ochiadă, constat că sunt pe cale să adorm.
Ştiu un singur lucru: ştiu că trebuie să îmi fac valiza,
Şi că mari sunt pustiurile, că totul este pustiu,
Şi că există o parabolă despre asta, pe care evident c-am uitat-o.

Iată că mă ridic de pe scaun şi-i încarnez pe toţi Cezarii.
Până la urmă am să-mi închid definitiv valiza.
La naiba, am s-o aranjez şi am s-o închid;
Vreau să o văd pur şi simplu luată de aici,
Vreau să exist independent de ea.

Mari sunt pustiurile, şi totul este pustiu,
De nu cumva mă înşel, evident.

Mai bine să-mi fac valiza.
Sfârşit.

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valiza poznaşă - Vali Slavu

Speram să-nvingem astăzi criza
Din epigramă - bună, zic -
Şi ţi-am deschis puţin valiza,
Dar n-am găsit în ea nimic.

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la judecarea cazului "Valiza cu bani"

În contextul cu valiza,
Becali şi expertiza
Hotărârea-i de "subsol"
Şi decizia cu "ocol".

epigramă de Valeriu Ene
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde
face loc iernii cu tendinţe retro
tradiţii cu colinde pe străzi să abunde.

gânduri aleargă nebune care încotro
sar peste obstacole mari şi imunde
toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
cântecul ciocârliei în sân îl ascunde.

pornesc de la capăt din punctul zero
străbătând labirintul cu cărările scunde
cumpăr de la târg fericiri angro
globuleţe pictate cu steluţe rotunde.

toamna şi-a strâns lucrurile în valiza maro
şi pleacă departe nimeni nu ştie unde.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zice ţăranul cu valiza

Când am văst valiza asta,
M-am gândit c-ar fi corect -
Şi mi-o fo de-acord nevasta -
Să o duc la Rise Projéct!

epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gigi Becali şi Cazul Valiza

Am spus-o-n fiecare zi:
Sentinţa e aproape,
E vinovat şi va plăti...
Destul, încât să scape!

epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce hotel! Avea prosoape aşa de mari şi pufoase încât de-abia mi-am putut închide valiza.

citat din Henny Youngman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de om

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o nevastă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sunt Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un semn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
un copil şi o nevastă care au lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-ncet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mă-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, tu n-ai nume de Om

(scris pe patul de spital, aprilie 2018)

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
dacă mi-ai fi dat un semn
oricât de mic
îmi pregăteam valiza
cu toate cele necesare
un aparat de ras
un creion o mapă şi un plic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
mai zăboveşte jos
sub deal un pic
să sting lumina apa
gazul şi să las o cheie
ori nu ştiai că am
o mamă şi un copil mai mic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
în mine totu-i negru
vai poate doar e un protest
ca şi când
ar fi fost să fie
un anotimp în care
aş fi putut să plec

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ci îngăduie-mi o rugăminte
să-ţi mai zic
de sub tălpi durerea urcă iute ca un scai
şi sunt gol-goluţ că n-am putut
să-mbrac nimic
aşa sun Om dar nu cu suflet mic
te rog mai lasă-mă un pic
să strâng trecutul şi viaţa între dinţi
că nu-i nimic mai scump decât iertarea zic

mai stai o clipă moarte stai
nu cer să-mi dai mie nimic
ţi-am spus răgaz să-mi dai
să mai zăboveşti la poartă un pic
cât copilu-mi face semn
cu mâna
că doar ştiai
că-i bolnav şi trist
şi-i cel mai mic

la urmă-apoi de vrei să-mi dai
un se4mn
aprinde lumânarea neagră din pridvor
ştiu că te grăbeşti
şi-i musai
să revin la ceea ce am fost
poate un nimic
dar stai
mai am un Dumnezeu de nu ştiai
şi o mamă care a lăcrimat destul
şi-i rog acum când trupul meu
nu-i mai în stare de nimic
să-mi aprindă o lumânare
acolo sub pământ

noa haide moarte hai
te întreb cât încă mai sunt viu
cu ce-am greşit de vii pândind
şi totuşi dacă vii
adu-mi şi tu ceva să-mi placă
nici flori nici lumânări ca la mormânt
ci o noapte de împăcare cu tot ceea
ce am fost şi încă sunt

noa haide moarte hai

păşeşte-n cet de poţi
injectează-mi în vene noaptea
fie şi în somn
doar atât cât eu către Dumnezeu mî-ndrept
apoi să taci
că n-ai nume de Om

apoi să taci
apoi să taci
să taci...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului (aprilie 2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

... o, scar-a mării ce te pierzi în cer
şi construită pentru mine-n mod special
ca să mă rupi de-aici din nicăieri
şi să mă duci direct în ideal

aşteaptă-mă o clipă. Vreau să-mi iau
să-mi iau valiza mea cu manuscrise
şi mai aşteaptă-mă o clipă să mai stau
pe prima-ţi treaptă rezemat de vise

apoi mă voi urca încetişor
cum urcă toată lumea nişte trepte
spre unicul şi veşnicul izvor
şi de lumină şi de lumi.
Mai drepte...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că sunt o femeie care înţelege, mi se cere să înţeleg totul, să accept totul... Am încetat să-mi fac griji. Mă las pe spate şi îl iubesc pur şi simplu şi am parte de atâta dragoste din partea lui, cât să-mi justifice întreaga existenţă. Mă bâlbâi când îi pomenesc numele. În fiecare zi este un bărbat nou, cu adâncimi şi sensibilităţi noi... El e bărbatul pentru care aş freca podelele, pentru care aş face cele mai umile şi mai înălţătoare lucruri. Suntem mai mari împreună.

Anais Nin în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Circumspecţie

De obicei sunt ponderat
Să nu mă afecteze criza
Şi, cu un gest deliberat,
Aprind un foc şi-mi ard valiza.

epigramă de Grigore Tunşanu
Adăugat de Grigore Tunşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin ochii mei

Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!

Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naşte un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se aşază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!

Chiar şi lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
şi o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valiza e gata. Sunt sigur că o arcă a lui Noe mă aşteaptă pe undeva.

Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred că sunt cine sunt astăzi datorită întâlnirilor pe care le-am avut – cu mari artişti, cu mari actori, cu mari regizori. Eu sunt suma acestor întâlniri.

George Ivaşcu în Ziarul Metropolis (octombrie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La prost nu trebuie să îi furi valiza, că şi-o pierde singur.

proverbe româneşti
Adăugat de ichim andrei rares
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat prea mult pe tabloul lucidităţii şi am pierdut. Va trebui să-mi obişnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le şi oboseşte. Viaţa nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârşit de zi, pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu parfum de cafea

De ce crezi că, dacă-i toamnă,
Este totuşi prea târziu,
Iar natura te condamnă,
Cu un gângurit pustiu,

C-ai plecat nepăsător,
Într-o sumbră primăvară.
Nu ştiai că-mi va fi dor
Să fim ca odinioară,

Când croiam din lut cuvinte,
Prefăcându-le în stele?
Crezi că-s toate prăbuşite
În cutia cu surcele?

Îmi tot spui, prin triste rânduri,
Că şi patima e stinsă,
Prăvălită printre scânduri.
Dar... de ce nu sunt convinsă?

Declari că îţi sunt iubită
Apoi zici că-s cabotină?
Da, nu sunt neprihănită,
Însă tu n-ai nicio vină?

Nu te-apasă uneori
Lungi tristeţi bacoviene,
N-ai dori, scăldaţi de nori,
Să ne pierdem prin poiene,

Să m-alinţi, cu vocea-ţi sobră,
În hohote dacă plâng,
Fără a scoate vreo vorbă,
Privind frunzele din Crâng,

Să-mi scrii iarăşi un poem,
Zâmbind, să-mi reciţi Tagore,
Sfidând Karmă şi blestem,
Zilele să-ţi pară ore?

Nu-ţi pretind să-mi spui acum
Pentru ce ai alungat,
Brusc, al crinilor parfum
Sau cu ce te-am supărat.

Nu vreau socluri de regină
Iar din slove să-mi zideşti,
Dar, cu vechea-ţi pelerină,
Doar un pic de mă iubeşti,

Urcă-n trenul ce te poartă
Înapoi, în timpul meu,
Fascinaţi de-a noastră soartă,
Să plutim spre Elizeu.

Fă-ţi valiza ponosită,
Învelită-n catifea,
Chiar de gara-i prăbuşită,
Eu te-aştept... la o cafea!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voiam să scriu despre mari călătorii, nu ştiam cum s-o fac, nu ştiam cum vor călători personajele mele. Cu barca? Bine, dar ce tip de barcă? Cum se pun velele? Cum se porneşte? Nu ştiam nimic, nu puteam povesti nimic. Alt mijloc de transport era maşina, dar mie nu-mi plăcea. Eu îi citeam pe romantici. Atunci mergem cu caleaşca. Nici despre caleaşcă nu ştiam nimic: câţi cai trebuie înhămaţi, cum îi faci pe cai să se oprească? Era totul o mare necunoscută. Până la urmă, bietele mele personaje au trebuit să se deplaseze pe jos, fiindcă aceasta era singura modalitate de transport pe care o puteam explica. Nu au ajuns prea departe, vă puteţi imagina.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul şi aversele cu poetese rivale,
Ploile bogate de peste hotare şi ploile de vară din Amfiteatru,
Iubesc ploile, iubesc să-mi aranjez ploile,
Ador duşurile lor scoţiene, reci şi fierbinţi,
Să mă spăl pe dinţi îmi place cu apă de ploaie
Să-i ameţesc, când ies din baie, pe bărbaţi.
Nu sună prea bine "Sunt cea mai profitoare femeie",
E cinic şi poate nu-i real sută la sută,
Dar lasă-mă atunci când cade din cer apa,
Numai atunci când cade din cer,
Să rostesc ceea ce cred: "Sunt cea mai profitoare femeie"
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că-mi aranjez ploile
Şi-mi stă bine cu bani lichizi în portofel,
Sunt cea mai profitoare femeie, pentru că în avion,
Rochia mea cloş – paraşută ar putea fi pentru cel îndrăzneţ,
Sunt cea mai profitoare femeie pentru că tu
Ţii prea departe cardul de mine,
Şi tu ştii că eu ţi-l voi goli,
Sunt cea mai profitoare femeie şi ştiu cum să te iau
Şi-o să te iau, n-ai grijă.
E-n aer damf de amor din interes,
De fapt, toţi din jurul meu sunt la fel,
Iar eu te-adulmec
Şi tu habar n-ai –
Iubesc ploile,
Iubesc să-mi aranjez ploile,
Concretele ploi şi ploile literare,
Ploile cu trezorierul
şi aversele cu poetese rivale...

parodie de Constantin Ardeleanu, după Ana Blandiana
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine stau...

.. mai bine stau să mă ajungă
din urmă că nu sunt legat
de prima iarbă cât de lungă
atât de naltă în păcat...

... mai bine stau să mă trimită
în satul meu cu oameni mari
consumatori de răsărită
e viaţa pusă în doi pari....

... mai bine stau legat la poartă
e-un nene ce iubeşte mult
conceptul arta pentru artă
şi tare-aş vrea să îl ascult...

... mai bine stau să-mi văd de treabă
vezi bine nimeni n-a murit
iar pentru cei care mă-întreabă
să fiu un capăt de chibrit...

... mai bine stau să mor odată
de două ori ştiu nu se poate
în rai intra, poarta-i legată
c-un fir de aţă şi de toate...

... mai bine stau sfrijit la poartă!....

poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!