Răstignire

Am strigat oamenilor, "Voi fi crucificat!"
Şi ei au spus, "De ce trebuie să fie sângele tău pe capul nostru?"

Şi eu am răspuns, "Dacă nu crucificând pe cei altfel decât voi,
Cum veţi putea fi ridicaţi în slavă?"
Şi ei m-au ascultat, iar eu am fost răstignit.
Şi răstignirea mi-a adus pacea.

Iar când atârnam spânzurat între cer şi pământ
Ei au ridicat privirile ca să mă poată vedea
Şi-au cunoscut slava pentru întâia oară, pentru că până atunci
Privirile lor nu se mai înălţaseră spre cer niciodată.

Dar, cum stăteau privindu-mă, unul a strigat,
"Ce anume încerci să salvezi?"
Iar altul, "Pentru care cauză te sacrifici pe tine însuţi?"
Al treilea a spus,
"Crezi că plătind acest preţ vei căpăta gloria-n această lume?"
Apoi al patrulea a spus, " Priviţi-l, zâmbeşte!
Poate fi iertată o astfel de suferinţă?"

Le-am răspuns tuturor spunând:

"Amintiţi-vă doar c-am surâs.
Eu nu salvez – nu sacrific – nici nu caut gloria;
Şi n-am nimic de iertat.
Mi-a fost sete – şi v-am rugat să-mi daţi să beau sângele meu,
Căci ce-mi poate stinge setea, dacă nu propriul meu sânge?
Am fost inocent – şi v-am folosit rănile pentru a vă vorbi.
Am fost încarcerat în zilele şi-n nopţile voastre –
Şi-am căutat o uşă deschisă spre zile şi nopţi mai mari.

Şi-acum mă duc –
Aşa cum s-au dus şi ceilalţi răstigniţi înaintea mea.
Şi să nu credeţi că am obosit după atâtea şi atâtea crucificări.

Noi trebuie să fim răstigniţi de oameni tot mai mari şi mai mari,
Între pământuri şi ceruri tot mai mari şi mai mari."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herman Altman

Am mers oare pe urmele Adevărului
Oricare ar fi fost drumurile acestuia,
M-am luat de piept cu întrega lume pentru o cauză
Şi-am sprijinit pe cel slab împotriva celui puternic?
Dacă le-am am făcut voi rămâne în amintirea oamenilor,
Aşa cum am fost cunoscut în oraş în timpul vieţii mele
Şi aşa cum am fost iubit şi urât pe acest pământ;

De aceea nu-mi ridicaţi monument
Şi nici nu-mi sculptaţi bust,
Astfel, chiar dacă nu voi deveni semizeu,
Realitatea sufletului meu va fi pierdută,
Iar hoţii şi mincinoşii
Care au fost adversarii mei şi care m-au distrus,
Şi copii hoţilor şi mincinoşilor,
Nu vor putea afirma în faţa statuii mele
Că au fost alături de mine în ziua înfrângerii.

Nu-mi ridicaţi monument,
Astfel amintirea mea nu va fi pervertită de fii
Minciunii şi ai opresiunii.
Voi fi alături de cei care m-au iubit şi de copii acestora;
Voi rămâne întotdeauna proprietatea onestă
A acelor pentru care am trăit.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufundarea navei Mendi

Da, prin acest lucru noi ne legitimăm.
Cunoaştem acest lucru şi, firesc, ni-l asumăm.
Spunem, lucrurile s-au întâmplat cum trebuiau să se întâmple;
În mintea noastră spunem: astfel trebuia să fie;
Dacă nu s-ar fi întâmplat astfel, nimic n-ar fi funcţionat normal.
Vedeţi, lucrurile s-au lămurit când Mendi s-a scufundat!
Sângele nostru de pe acea navă a pus lucrurile la locul lor,
A folosit pentru a ne face cunoscuţi în lumea întreagă!

Britanicii nu ne-au cumpărat cu rugăminţile lor;
Nu ne-au sedus cu fleici apetisante;
Nu ne-au promis stelele de pe cer,
Nu ne-au mituit cu mari profituri.
Noi le spunem celor care-au murit, aţi fost africani,
Celor care-au murit într-o ţară de la răsăritul soarelui,
Celor care-au murit într-o ţară de la apusul soarelui,
Nu aţi murit din slugărnicie pentru rege,
Nici din cauza ploconirii în faţa Marii Britanii.

În ziua-n care-aţi plecat de-acasă, noi am vorbit;
Am promis că vom avem grijă de familiile voastre,
În acea zi ne-am strâns mâinile; ochii noştri erau umezi.
În acea zi mamele au plâns, taţii au oftat,
În acea zi voi aţi părăsit munţii în care v-aţi născut,
Aţi lăsat în urmă râurile ţării voastre;
V-am spus celor care mergeaţi acolo ca oameni cu pielea neagră,
V-am spus: " Voi sunteţi sacrificiul făcut de noi, cei de aici."

Am fi putut oare sacrifica ceva mai preţios?
Ce ar fi însemnat să sacrificăm un sat?
N-am dat noi tăuraşii din gospodăria noastră?
N-am trimis dintre noi pe cei care iubeau această naţiune?
Acum discutăm cu înţelepciune; adăugăm vocile noastre;
Suntem, mândri, alături de cei care-au deschis drum libertăţii.
În felul în care Abel a fost sacrificiul acestui pământ?
În felul în care Mesia a fost sacrificiul cerului?

Fiţi împăcaţi, toţi cei orfani!
Fiţi împăcate, voi, văduve tinere!
Cineva trebuie să moară, numai aşa se poate construi ceva durabil;
Cineva trebuie să slujească, numai aşa pot ceilalţi trăi;
Cu aceste cuvinte vă spunem: fiţi împăcaţi,
Astfel ne clădim pe noi înşine, drept noi înşine.
Amintiţi-vă cuvintele celor de demult:
"Nimic nu ţi se cuvine fără să ţi se cuvină."

O! Cei mai buni oameni ai Africii s-au oferit să moară!
Nava nu a putut transporta preţiosul ei caric,
S-a zvonit în anumite cercuri bine informate
Că acel sânge curajos a ajuns în faţa Regelui Regilor.
Moartea lor a avut sens pentru noi toţi...
Mi-aş fi dorit să fi fost cu ei,
Mi-aş fi dorit să fi fost alături de ei în paradis în ziua învierii,
Mi-aş fi dorit să fi scânteiat cu ei – un luceafăr al dimineţii!
Aşa să fie!

*** Pe 21 februarie 1917 nava Mendi în drum spre Franţa cu 607 de muncitori sud-africani la bord, necombatanţi ( la solicitarea Marii Britanii, trebuiau să suplinească posturile de muncă vacante din porturile franceze) s-a scufundat pe o vreme de ceaţă datorită coliziunii cu nava Darro. N-au fost supravieţuitori.

poezie de Samuel Edward Krune Mqhayi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

O locuinţă v-am cerut,
S-o dăm artiştilor pribegi,
Şi jaful vostru mi-a răspuns
Cu literele unei legi.

Acum, e gata casa lor
Şi v-aţi putea şi voi mândri
Că daţi o casă celor morţi,
Deşi ei v-au cerut-o, vii.

Târziu răspuns şi ipocrit,
Artiştii au ajuns pământ,
E gata casa vieţii lor,
Dar locatarii nu mai sunt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră. Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru fiindcă destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune "nu"? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă?

Octavian Paler în Polemici cordiale (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şerpii

Copil fiind, de şerpi eu m-am temut
Şi de-i vedeam prin iarbă un fior
Mă săgeta din creştet până-n tălpi,
Apoi, crescând, pe toţi i-am cunoscut.

Cu ei, eu am crescut şi m-am jucat
La sân i-am pus şi i-am hrănit cu lapte,
Cu miere, cu blândeţe şi prin fapte
I-am făcut mari, de jos i-am ridicat.

Încolăciţi pe mine i-am ţinut
I-am respectat şi sângele le-am dat
Şi haina de pe mine mi-au purtat...
Mai mult de-atât, i-am pus în aşternut!

Şi-a venit vremea să îmi fie de-ajutor,
Atunci şi-au arătat limbile-n furcă
Şi colţii cu veninul de năpârcă
În carne s-au înfipt... cu darul lor...

Şi n-am murit... nici bine nu mi-a fost...
Şi-am delirat tot digerând veninul,
Când de cucută plin mi-a fost tot vinul
Dar chiar şi asta a avut un rost...

Să crezi în om... în şarpe... e totuna
Dezamăgirea e atât de mare
Pe cât e amăgirea, lungă, tare...
Lume cretină, nu mai face pe nebuna!

poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 8 septembrie 2018 (8 septembrie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astronomul

La umbra templului, unde stăteam cu prietenul meu,
Am văzut un om orb, iar prietenul meu a spus,
"Iată-l pe cel mai înţelept om din ţinutul nostru."

Atunci mi-am părăsit prietenul şi m-am apropiat de orb, salutându-l.
Apoi, am început să conversăm.

După o vreme am spus:
"Iertată fie-mi curiozitatea, dar de cât timp sunteţi orb?"

"De la naştere", mi-a răspuns; iar eu:
"Şi ce fel drum al adevărului urmaţi?"
"Eu sunt astronom", mi-a răspuns
Şi şi-a pus mâna-n dreptul inimii, declarând,
"Eu urmăresc toţi sorii, toate planetele şi toate stelele."

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău

Zeul cel Bun şi Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.

Şi Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea eşti în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
şi s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînţeles, chestia asta mi-a displăcut."

Şi-a spus Zeul cel Bun,
"Şi eu am fost confundat cu tine şi invocat cu numele tău."

Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.

poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pepelea: Gata! Gata! Aţi văzut destul. Povestea aceasta nu are niciodată sfârşit. Pentru că nesfârşită e nerozia oamenilor mari. Auziţi cum se mai lovesc! Auziţi-i cum suflă! Pacea lor s-a terminat. Acum se pândesc şi încearcă să-şi împlânte săbiile în inimi. Cu puţină vreme în urmă şiau spus fraţi, şi-au dat mâna şi au ciocnit cupe cu bere... Acum încearcă să-şi sfâşie beregăţile. Ce pot să fac eu? Eu râd, pentru că sunt doar o întruchipare a râsului. Dar iată că a sosit clipa să încalec şi eu pe ceva şi să mă duc. Dar pe ce? Poate pe-o şa. Sau poate e mai bine să încalec pe o căpşună... Am plecat... Am încălecat pe-o creangă de măr. Şi v-am spus un adevăr.

replică din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mi-a spus niciodată

intră
dragostea mea
am lăsat uşa deschisă
acum te poţi plimba în voie prin casă
poţi să ştergi praful
să uzi florile
să-mi arunci amintirile pe fereastră
el nu mi-a spus niciodată
hai
intră
dragostea mea
plimbă-te în voie printre umbrele vechi
fii cea care ai fost mereu
îmbracă-mă în iluzii
să îmi pot duce
mai departe viaţa asta
nu
el nu mi-a spus niciodată
intră
intră dragostea mea
am lăsat uşa deschisă
de acum poţi să îţi prinzi umbra subţire
pe oricare zid
hai
intră
intră dragostea mea
fii tu femeia fără de care sângele meu
nu mai poate să tacă
el nu mi-a spus niciodată nimic
şi eu l-am iubit
da
l-am iubit
chiar şi aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V-am spus (după Adrian Păunescu)

V-am spus de la-nceput că vă iubesc
Şi sufăr pentru relele din fire
Dar nu pot, numele să vi-l hulesc
Ci doar să-mi schimb muţenia-n uimire!

V-am spus că, nu mă-nchin periculos
Dar nu mi-aţi luat închinăciunea-n seamă!
Vorbele-mi bune le suciţi pe dos
Şi-atunci vă-ntreb: de voi să-mi fie teamă?!

V-am spus şi pot, la nesfârşit, să spun
Că Everestul e pitic în mine
Şi relele din voi, în mine-apun,
Când schimb durerea, în iubiri carmine!

V-am spus şi mai continui să vă spun:
V-aud ca pe un zumzet de albine
Şi chiar de mă ucideţi, punte pun
Între Greşeală, Iertăciune, Bine!

poezie de Iulia Mirancea, după Adrian Păunescu (2 ianuarie 2015)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analfabeţilor

V-am spus că sunt un om periculos
Şi nu mi-aţi luat avertismentu-n seamă.
V-am spus s-aveţi pentru persoana mea
Un plus de-ngrijorare şi de teamă.

V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.

V-am spus să vă astâmpăraţi şi voi,
Cenzori capricioşi ai vremii mele,
C-o să vă coste scump măruntul moft,
De a ne face nouă zile grele.

V-am spus să puneţi mâna să munciţi.
Să nu mai tot pândiţi zeloşi din umbră,
V-am spus că n-o să placa nimănui
Pornirea voastră, tulbure şi sumbră.

V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.

Şi lumea nu se poate cuceri
Umflând la cifre şi mimind tumulturi
Cu aroganţi şi trindavi doctoranzi,
Cu papagali care ţin loc de vulturi.

V-am spus şi am puterea să mai spun
Ca nu încape muntele în seră
Ca prea-i scurt drumul de la rai la iad
Şi de la căprioară la panteră.

V-am spus să nu-l fetişizaţi pe Marx,
Să nu-i păstraţi în spirt învaţătura
Şi voi într-una fără să-l ciţiti
Îl pomeniţi până vă doare gura.

V-am spus că bătălia pentru om
Nu iartă astăzi nici o dezertare
Şi voi v-aţi decorat voi între voi
Când lupta este în desfăşurare.

V-am spus că muzica nu-i un microb
Care ameninţă civilizaţii
E-a omului pentru a fi mai bun,
V-am spus: ceva care să-i placa daţi-i.

V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine te retragi în singurătate decât să te amesteci cu oameni împătimiţi de violenţă, mai bine să renegi augustele minciuni cu care am fost hrăniţi sub masca spiritului patriotard şi-a religiei, şi să încerci să fii doar un om. Astăzi, convingerea mea profundă este că omul nu va progresa atâta vreme cât nu va abjuga anumite mituri. Vor exista întotdeauna, fără îndoială, mari scriitori şi mari savanţi, dar mulţimea va rămâne ceea ce este, adică agresivă; poeţii vor fi ucişi pe front, catedralele vor arde una după alta, şi milioane de bărbaţi tineri, care nu se pot urî pentru că niciodată până atunci nu s-au văzut între ei, se vor măcelari totuşi.

citat clasic din Julien Green
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-ne Doamne!

lemn dur de piatră
poartă corp
în cruce zdrucinat
care tresare şi doare

spre lut frământat
capul plecat se-ndoaie
iar fruntea se-nclină
spre pământ şi ţărână

în roşu de sânge
ochi privesc în jos
iar carnea se zbate
în cuie bătută

păcatul nostru
El duce pe cruce
iar ce nu a fost ieri
vrea să fie mâine
pentru noi în răstignire
ca să poată duce

spre lumină se-n dreaptă
şi-n rugă El se-n-chină
Tatălui cu suflet
pentru noi cu iubire
şi-n iertăciune

pentru mari păcate
El spre cer se-ndreptă
şi-n fiecare noapte
va cere
Tatălui cu milă
să ne ierte

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am ridicat, mi-am scos liniştită pălăria şi mănuşile fără să aştept invitaţie, apoi le-am spus celor două domnişoare Reed că mă duc să o caut pe Bessie, care trebuie să fie la bucătărie şi s-o rog să afle dacă doamna Reed mă poate primi. M-am dus şi după ce-am găsit-o pe Bessie şi am trimis-o să-mi îndeplinească dorinţa, m-am apucat să-mi despachetez lucrurile. Până atunci mă ferisem totdeauna de aroganţă: cu un an înainte, dacă aş fi fost primită în acelaşi fel, aş fi plecat din Gateshead chiar a doua zi; acum însă îmi dădeam seama că ar fi fost o purtare nechibzuită. Făcusem o călătorie de o sută de mile ca să-mi văd mătuşa şi trebuia să stau cu ea până ce avea să se însănătoşească ori să moară. N-avea nici un rost să-mi fac sânge rău pentru trufia şi nebunia fetelor mătuşei şi singurul lucru cuminte era să nu le iau în seamă.

citat celebru din romanul Jane Eyre de Charlotte Bronte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce bogat am fost...

O, io, io...
Ce bogat am fost
în clasa a şaptea
primară!

Stătea în prima bancă.
Părul ca noaptea,
iar ochii de viezure -
iaz înserându-i pelinul.
Breton, uniformă albastră
ca floarea de in.

Era
cea mai frumoasă fată
din clasa a şaptea...

Odată
întorcându-se,
spre ultima bancă,
mi-a zâmbit,
aşa, din senin.

O, io, io..
Ce bogat am fost
în clasa a şaptea!
Pentru prima poezie,
da, pentru...
Am primit aşa de mulţi bani
c-am cumpărat în trei volume
pe Monte Cristo,
iar pentru noi, anume -
răsfăţ de zile mari,
la cofetăria din Centru,
savarine
şi de două ori îngheţată!
O, io, io...
Ce bogat
am fost în clasa a şaptea!

***

Prin ce sertar îngălbeneşte
fotografia mea de atunci
ce i-am strecurat-o-n pupitru?
Aveam ochii mari ca de cerb
speriat de cornul lunii
curgând prin brădet
şi cât de mândru,
pe poză
cu creionul chimic i-am scris:
Ichim Dumitru,
elev în clasa-a şaptea şi poet!

poezie de Dumitru Ichim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi aşterne aici Sinele meu Divin

Am fost cu tine... dar nu am fost!
Am fost în ochii tăi... dar nu am fost!
Am fost în sufletul tău... dar nu am fost!
Am fost doar în Sinele meu Divin zdrobită
De tot ce-am lăsat slobod şi nemeritat
În trupuri pline doar de maţe şi sânge
În care lupii urlau de foame şi sete.

Am fost cu tine... dar am plâns singură!
Am fost în gura ta... dar nu ai ştiut ce gust am!
Am fost în inima ta.... dar nu ai simţit!
Am fost doar un material spumos de plăceri
În timp ce Sinele meu Divin mă biciuia pe creier
Să-mi lovească mintea preocupată de viitor
Şi nu de momentul prezent atât de dureros.

Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin te-a urât!
Am fost cu tine... dar împotriva Celui ce m-a făcut!
Am fost cu tine... dar Sinele meu Divin era departe!
Mi-a spus că dragostea lui primeşte doar puritate
Şi nu se poate îmbrăca decât cu haina simplităţii
În care necazurile şi anii bătrâneţii nu se numără,
Doar se pun în jugul Lui Hristos îndelung răbdător
Cu cei statornici în iubire şi pentru iubirea faţă de El.

poezie de Adelina Cojocaru (2 octombrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statul, o invenţie socială de o importanţă vitală pentru întrega societate, a fost creat cu scopul nobil de apărare a intereselor publice, naţionale. Istoric, pentru buna sa funcţionalitate democratică, în lume, au izbucnit mari revolte şi revoluţii pentru care s-au jertfit, puţin spus, zeci de milioane de oameni. La noi în ţară şi în majoritatea statelor lumii, există pericolul ca toate aceste mari cuceriri organizaţional-sociale democratice să fie anulate de pasivitatea dezastruoasă a cetăţenilor în faţa ofensivei crimei organizate deghizate în partide politice "democratice". Nu poate exista democraţie fără Justiţie independentă, fără stat de drept.

Adrian Ibiş în Cugetări. Reflecţii etice şi socio-filosofice (2013)
Adăugat de Adrian Ibiş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţelepciunea celui condamnat să moară

Am înţelepciunea celui condamnat să moară,
nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
mi-am scris testamentul în propriul sânge:
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă" ;
eu dorm săgetat şi încoronat de ziua de mâine...
Am visat că inima pământului e mai mare
decât harta acestuia,
mai clară decât oglinzile lui
şi decât spânzurătoarea mea.
Mă pierdusem într-un nor alb care m-a ridicat în slavă
de parcă-aş fi fost o pasăre
şi vântul însuşi aripile mele.
În zori, chemarea paznicului de noapte
m-a trezit din visul meu, din limba mea:
Vei mai trăi o moarte,
prin urmare revizuieşte-ţi testamentul,
ora execuţiei a fost iarăşi amânată.
Am întrebat: Până când?
Mi-a răspuns: Aşteaptă până vei muri un pic mai mult.
Am spus: nu posed nimic, aşa că nimic nu mă poate poseda,
eu mi-am scris testamentul în propriul sânge,
" O, locuitori ai cântecului meu, aveţi încredere-n apă".

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor pe care îi iubesc

Dacă va trebui să vă părăsesc vreodată
Pe voi, cei pe care vă iubesc, pentru a călători apoi
Singur pe Drumul Tăcerii, nu mă plângeţi,
Nu vorbiţi despre cel care am fost cu ochii în lacrimi;
Râdeţi şi povestiţi despre mine ca şi cum aş fi lângă voi,
(Cum aş reveni.. cum aş reveni dacă s-ar afla o cărare!
Dar oare lacrimile şi mâhnirea nu înalţă oprelişti?)
Iar când auziţi cântece
Sau vedeţi păsări pe care le-am iubit,
Nu lăsaţi, vă rog, nici un gând trist prin apropiere...
Pentru că eu vă iubesc aşa cum am făcut-o întotdeuna...
Aţi fost nespus de buni cu mine!
Mai erau multe lucruri pe care doream să le fac....
Multe lucruri să vă spun...
Amintiţi-vă că nu mi-a fost teamă...
Doar gândul că vă părăsesc a fost greu...
Noi nu putem vedea Dincolo... Dar asta eu ştiu;
V-am iubit nemărginit de mult...
Am fost în rai cu voi aici – cât am fost viu.

poezie de Isla Paschal Richardson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!