Scheletic

... cu bula fixată pe atlasul ştiutului
am început să mă rotesc pe axis,
profitând că am o bună susţinere;
o coloană vertebrală,
adică... scurt, o şiră
de segmente puse unul peste altul,
o înşiruire bine cablată la realitate!
Un mănunchi!...
Sunt o fire, din fire!
Şi-aşa-ş fi întru' totul;
în rest încep
în prelungiri ce pot dispărea...
şi totuşi lor le dau cea mai multă importanţă,
lor!... şi la măzgălitul bulei;
crezând că dac-o refigurez
se schimbă ceva
şi nu mă mai recunosc...
în nimeni?!?...
Oricum, cu ce-mi păstrez,
sunt singurul mesaj palpabil
către viitor -cel puţin pentru câteva sute de ani-
desufletizat, acarnal, amistic...
... Scheletic!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privată fantasmagorie

Cât de necaz mi-e, că de-o să dispar
Voi lua cu mine în unicat lumii imagini
Şi sunete nu vor mai fi din corul planetar,
Ce le-am doar eu în timpanu-mi fără margini.

De pier eu, sigur piere o întreagă omenire,
Cum n-a văzut-o nimeni altul, al meu tablou,
Pictat cu acetatul de colină de-a mea fire;
O prismă ce întoarce vieţile-mi apuse, ecou.

Am un carrefour de trecători pereni prin minte,
Cu holograme plină; apar şi redispar blajin,
Cu glas cu tot, mişcări cu ochi lucind, cuminte...
Când câte unul, câte doi, zâmbesc şi pleacă, vin...

Sunt seva mea lucindă, serul meu sangvin,
Ce curge, îmi spală ce-am memorie eternă,
Cât îmi va fi, a mea, cât încă-i sunt cămin...
Că mi-o descopăr eu, în negru, c-o lanternă.

Ce multe-mi vor pieri de-al meu eter palpabil
Ce numai eu ating, e propriu', al meu feeric...
De mai găsesc, arar în noianul execrabil,
Un suflet ascultând necazul meu... vreun cleric...

... Din sputa mea de gel, ce-o ţin pe gât... Din sferic...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drapel... de sine

Mă trage apa, din mine, la fund,
mă decantez în ce am mai uşor;
gândul,
ce-mi ţine deasupra cu etericul său de profund
visul... ce-mi împiedică spectrul că o zi o să mor,
muribundul.

Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot să le dau cu împrumut,
ca în armată,
unde nimic nu dispare, se completează, apare din orice cotloane-
şi le ţin doar pe cele de rut...
de-oi găsi iar şi iar, câte-o fată.

În rest, tot este-o piatră, ceva de pământ, minerale,
un fel de cenuşă
-de ard-
sunt ca alte animale...
o căpuşă
ce-şi stoarce, îşi suge din minţi –ce i-au pierit- crezul că... "bine"-i stindard!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să râdem mai mult...

Încep să cred că nimeni nu e pentru tine
sunt pentru ei, iar viaţa e ca-n filme,
mai multă bunătate aş vrea ş-aş dori,
altfel auzi peste tot de multe nebunii.
Ar fi bine să ne comportăm mai frumos
şi-atunci faci impresie bună de sus în jos,
să ne-alăturăm cu drag celor ce zâmbesc
şi să râdem mai mult, e ceea ce-mi doresc.

poezie de Eugenia Calancea (18 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Este mai mult de-o simplă închipuire,
Adică, nu-i neapărat un trup, o fire.
E o încercare, d-exprimare oarecare
Fără pretenţii certe, de finalizare.

Este-o realitate existentă, evidentă,
De a-şi transmite, ce dorinţă are, ardentă.
E ce-l ce-şi caută cu înverşunare şi-are adepţii
Aşa cum profu', prin predare îşi face lecţii.

E neînţelesul general, este-un mister
Ce nu degajă integralul, un boem, un auster.
Îţi dă ocazia unor reflecţii fine...
Incită, oferă, şi pui restul de la tine.

E-un summum infinit, este un geniu,
Este rarisima apariţie de mileniu.
E chintesenţa ce n-o ştie omenirea...
Singur, se leagă trup şi suflet, cu iubirea.

Ei-s totul, la un loc, ei sunt mixtura,
Tot ce-au creat, cu proza, tot, literatura!
De nu vor fi, nu sunt, n-ar mai fi fost,
Eram sortiţi... ca să ştim totul, pe de rost!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ŞI EI PRETIND (A-C)

Şi abjecţii pretind că nu sunt abjecţi.
Şi adulterii pretind că sunt fideli; mai ales adulterii...
Şi afemeiaţii pretind că nu sunt afemeiaţi.
Şi cei agresivi pretind că sunt paşnici.
Şi antipaticii pretind că sunt simpatici.
Şi aroganţii pretind că sunt modeşti.
Şi arţăgoşii pretind că sunt calmi.
Şi avarii pretind că sunt generoşi.
Şi bandiţii pretind că sunt cinstiţi.
Şi bădăranii pretind că nu sunt bădărani.
Şi beţivii pretind că nu sunt beţivi.
Şi bezmeticii pretind că nu sunt bezmetici.
Şi blegii pretind că nu sunt blegi.
Şi boii pretind că nu sunt boi.
Şi bolânzii pretind că nu sunt bolânzi.
Şi calomniatorii pretind că nu sunt calomniatori.
Şi canaliile pretind că nu sunt canalii.
Şi cei lipsiţi de caracter pretind că au caracter; mai ales cei lipsiţi de caracter...
Şi certăreţii pretind că sunt nu sunt certăreţi.
Şi cei lipsiţi de coloană vertebrală pretind că au coloană vertebrală; mai ales cei lipsiţi de coloană vertebrală...
Şi corupţii pretind că sunt oameni cinstiţi; mai ales corupţii...
Şi cretinii pretind că sunt oameni normali.
Şi oamenii cruzi pretind că sunt miloşi.
Şi curvarii pretind că nu sunt curvari.
Şi curvele pretind că nu sunt curve.

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (19 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri

Depinde de alerg neîncetat 'nspre apus
Să stau doar în zi treaz, în lumină expus,
Ori fuga înspre est să mi-ndrept, spre întuneric
Perpetuu, în noapte ascuns în spatele de-un... sferic.

Acelaşi loc mi-e leagăn, de creştin ori mormon
Şi, sex sunt doar o doză de-un pic peste hormon,
Că oricum sunt la fel, de altfel o copertă,
Ce se schimbă cum cart, pe aceleaşi punţi... covertă.

E totul diferit dar de-acelaşi tipar,
Doar pusul rând în pagini e moftul de-un zeţar
Şi este, e, că sunt, eu cel ales să fie
Ce piere... Un fost câştig, pierdut pe veşnicie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă şi m-apasă
Pe aripi, veşnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.

Misterios e nepătrunsul
Neînţeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc... Recursul
E-n fond, un viitor trecut!

De suntem toţi primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem şi frunză, râmă...
Rememoraţi o omenire!

Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...

... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-şi numai iz de floare.

Îmi pierd şi timp ce am puţin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.

Sunt veşnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.

Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Şi altul fizic, doar alean.

Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc îşi agăţând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!

Şi-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cont

Mă îndrept încet, vers şapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o ţin ostatică, de-s mute.

Şi am conştiinţa; puţin e
Şi cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.

E propria-mi eliberare
Şi cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochişti ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orişicare!?!

Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar şi îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!

M-aş vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.

Este şi-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.

Aş vrea să fiu şi-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aş fi imbold de-un gest?!?

M-am tot înşiruit cuvinte
Aşa cum ştiu, un amator
De scris, de viaţă, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...

... Un vers de-aducere, aminte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă invit

Mi-am clădit o scară...
Doar vă invit,
Nu vă promit
O viaţă mai uşoară.

Am coborâş în mină...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Petrecere-n lumină.

Ofertă am pe tavă...
Doar vă invit,
Nu vă promit;
Dreg inimă bolnavă.

Sunt prin natură fan...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Să n-aveţi lipsă ban.

Sunt filantrop din fire...
Doar vă invit,
Nu vă promit
S-aveţi veşnic iubire.

Am şcoli pentru deştepţi...
Doar vă invit,
Nu vă promit
Neantul să-l vedeţi.

Vi se oferă totul,
Intrarea-i gratuită,
Obţinerea-i plătită...
Doar inventaţi... efortul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiect... la persoana a doua

Ce pun mai întâi, cu literă mare?
"Tu",
cu siguranţă
şi nu
mint... că m-am pus la încercare
şi eu, de unul singur, n-am nicio importanţă...

şi sunt tot derivaţii, antonime
legate,
precum "Ţi" e,
ce înseamnă că toţi, sau că toate,
ca celelalte, zise ale mele... îs anonime,
ce le port scrise-n palme, ca pe-o chiromanţie...

plus gând, ce e-n etern preocupat
de "Tine"
sfâşietor,
de amintirile de bine
neîncetat,
până la paradox... şi nelipsită şi tot mor de dor!...

... mai sunt;
e ziua "Ta",
e tot al "Tău"
şi peste poate, "Te"..., nespus într-u' intimitatea mea,
şoptit, cum pulsu' de mărunt...
doar simţ în juru-ţi, un halou, subiectu' despre care se tot spune... al "Său".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar, total ex... temporal

Dacă tot ştiu ce-i bine şi-mi vreau mie
Şi tot eu fac ce-mi sunt nevoi şi datorie,
De ce s-aleg pe altul ce nu sunt, nu face,
Şi să-l plătesc, să-mi stea, pe bani... Ei drace?!

Şi de-l aleg, de prost, sau din prostie
Şi apoi mă-nşeală, c-are Stat şi Primărie,
Că-s ale lui, din mă-sa şi din cinste...
De ce-l accept rânjind, cu balele prelinse?...

... Că-l văd făcându-şi laba pe ciolan
-Un altul şi altul, ros din nou, din an în an-
Se îngroşând pe munca mea şi-a mea idee...
Se pretinzând că el mi-e poarta... şi-are cheie?!

Chiar că-s nebun, nu-i nimeni să mă lege,
Că-mi pun în spate un parazit să-mi facă lege,
Să stau cu capu-n jos, să tac chitic...
Că vorba-i el, doar el şi-s eu... nimic...

... Bun doar odată, păcălici la patru ani,
Să-i fac din nou un credit, pentru bani,
Să-l pun pe-un scaun, fără cap; în loc, ştampilă!?...
C-ar fi al meu şi eu al lui... Îl am de pilă?!?...

... De ros de unghii scrijelite-n multă trudă,
Piliri de dinţi să-nghit neamestec, îs paparudă
Îndobitocită, nulă, oarbă, mândră tare;
C-aleg eu cioclul, democrat de înmormântare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu are puterea de a schimba pe altcineva. Cât de multă lume intră în relaţii în ideea că "nu îmi plac câteva lucruri la partener, dar le schimb eu pe parcurs", doar ca să se trezească apoi că, de fapt, acele lucruri se amplifică pe măsură ce relaţia se desfăşoară. Ştii de ce? Pentru că acele lucruri care nu îţi plac la celălalt, îi aparţin şi fac parte din "a fi el însuşi". Poţi să îl obligi o vreme, şi partenerul, din "iubire", va renunţa la sine însuşi o vreme. Dar va avea resentimente şi te va pedepsi şi se va răzbuna prin comportamentele care ştie că nu îţi plac, pentru că nu îl accepţi aşa cum e. Pe de altă parte, când celălalt se schimbă aşa uşor la cererea ta, înseamnă că nu e o persoană foarte puternică, cu coloană vertebrală şi personalitate, nu? Şi cine poate fi atras irezistibil de un om slab? Cei din jur pot fi schimbaţi cum vrei tu, cu o condiţie. SĂ TE SCHIMBI TU PRIMA OARĂ. Când cerem ceva de la un partener, înseamnă că e ceva ce nu ne oferim noi singuri şi cerem de la altul. Până la urmă, în viaţă, fiecare este responsabil pentru propria sa fericire, pentru rezultatele sale şi pentru calitatea vieţii şi a relaţiilor, a iubirii pe care o simte şi o primeşte sau o oferă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreruperi de sarcini

Sunt avorton, nereuşit,
La fel cu voi, ce mă citesc;
Nu un' din oul neieşit,
Ce viaţa nu şi-o irosesc...

... Nu sunt o piesă –neîncepută,
Ce-oricând se poate prelucra-
Sunt un rebut; uzată, ruptă...
N-am şansa de-a reînvia!

Mi-am pierdut tot, codul de bare,
Citit deja de alţii ai mei;
Nu mai pot fi o încercare,
De nou... 's vândut, pe ceva lei!.

Mă întreb; de-mi scurtez singur viaţa,
Mi se păstrează ceva rest?
Dar nu ştiu cum să reînnod aţa...
Mai bine mor, nu mă risc... test!

Mă întreb; biserica, n-acceptă
Să facă slujbe celor duşi
De mâna lor... de frica certă
De-a nu avea mai mulţi... Iisuşi?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritism

... insinuat, fără vreun expeditor palpabil şi fără vreun traseu anume
şi totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicaţii
şi pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberaţii...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipeşte-n funie şi creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
şi întâlneşte apoi un bine, atâta de nebănuit şi din cu totul alte şi alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, aşa cum şi-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot aşa cum curcubee
nasc culori din transparent şi le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a şti, mereu un altul şi altul... spiritism...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E=mc2!?

Merg pe şoseaua unui neuron
-aşa-i zic eu, la prelungirea de axon-
să mă explic cu mult mai multă uşurinţă;
mă simt ieşit din minţi... viteza... nu e cu putinţă...

Înseamnă că-s un geniu, n-am ştiut,
că posed tot misterul... S-a făcut,
sunt posesorul Nobel d-un experiment ascuns;
dispun de proba că viteza de lumină nu-i de-ajuns;

... Cum poate gându-mi să s-inducă în realitate;
să mişc, când nici pe gând nu-l am o posibilitate?...
Să fiu instantaneu, fapt, gândului ales?...
Sunt însumi gândul faptei timpului purces!?!

M-am hotărât -pot să teleportez pe bucăţele
particule ce-am doar fotoni nestinşi, de la candele
din miliardele de morţi ale planetei, dinainte de microbi-
s-ajung, cu atâta energie în Univers de-anaerobi!...

Sunt o coloană infinită-n care fug, extraterestru,
alunec peste ameţitor, în mielină, sunt ecvestru,
un viril de geniu-n iarbă, chiar de n-am copite...
Sunt eu Pegas-ul, galaxia de pe cer şi vă aştept...
Sunt Dumnezeul de ispite!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt ca voi, adică nu sunt articulat, nu simt nevoia de şira spinarii. Am braţe, antebraţe, milioane de braţe. Sunt eu, oricum mă priveşti. Dacă mă ridici din cot, tot eu. Dacă mă răstorni, eu. Sunt nimic. Oricum m-ai privi, sunt nimic, zero. Şi totuşi prezenţa mea e simţită, vacuitatea mea stânjeneşte realitatea voastră. Sunt peste tot şi trebuie să mă acceptaţi.

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanţurile nu pot menţine o căsătorie. Există fire, sute de fire subţiri care sunt cusute între doi oameni de-a lungul anilor. Aceasta face ca o căsătorie să dureze, mai mult decât pasiunea sau sexul.

citat din Simone Signoret
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul cunoaşterii

Ca eu să te cunosc,
mai întâi trebuie să-ţi efleurez privirea,
apoi să-ţi tulbur mintea ca un mosc,
să mă primeşti în gând, gândirea,
să iau un loc în suflet,
să-ţi ating într-un tot tremur mâna,
de care să mă prind dintr-un răsuflet,
să mă apropii mult de corp, întins pe râna
pe care să-l pătrund
pe toatele intrări, cotloane
şi unde să mă vărs profund
de mine, să mă uit de orice, galoane
ce inutile sunt,
când dezbrăcat tot, gol
de umbre... numai o umbră pe pământ
e numai adevăr, nu se mai joacă rol,
ci numai pur şi simplu dăruirea
total, până la oase... trosc,
când e doar câteva minute fericirea
de-a fi, să pot să te cunosc
şi să mi te repet minute, ore, zile, ani...
ce fac din fire, firi, bălani...
pân' n-o să mă mai recunosc!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar chestiune de transfer de suflet

Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Şi-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca şi alte multe,
Oricât aş fi de indiferent sau m-aş împotrivi.

Şi uite aşa, am suflet mai uşor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieşire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neştiut, sârguitor.

Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteţi toţi cu mine, în acelaşi "tren"...
Rămâne dac-aveţi bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteţi numai toleraţi de-un naş, aşa de experienţă.

Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Şi orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.

Sunt, tot, doar zeci şi unităţi d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulţimi de ciclu-n dispariţii;
Încerc să pun lipici de dor şi drag din trup, prin repartiţii...
Oricum e perisabil şi sunt totuşi eu, helas, irepetabil.

În fond se spune, fiecare zi-i câştig
De exponat, mai mult sau mai puţin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esenţial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!

Şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig şi o să-l strig...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pericolul prostiei

E inuman să te tot lupţi cu prostul,
-Imunul la gândire, raţiune-
Veşnic în "contemplaţiune"
De propria-i universală loţiune;
Soluţia ce-o vede numai el... agnostul.

Cuvintele la el n-au importanţă,
Oricum nu se cunosc, nu se respectă;
Orice-i propui ideea e infectă
Şi ştiinţa-i o creaţie defectă;
Răspunsu-i dos de palmă-n... aroganţă.

O viaţă am trăit cu crez în vorbe
De-a ticlui-n retur de înţeles,
Dar plan sfârşea adesea în regres;
Extaz privit cu lipsă d-interes,
Iar sfatul devenea un... "nas în ciorbe".

O zi mi s-a deschis profundul craniu
Şi explicaţia-i pur puerilă;
Că nu suntem cu toţi pe-acceaşi grilă
Când fapta-i hărţuire pur labilă
Şi s-o comunici rişti un minim... straniu.

Mă nărui în total inexplicabil
Căci prost ce sunt nu pot să înţeleg
Cum sute, mii... sunt judecaţi "întreg"
Şi-ades sunt tocmai cei ce totul "dreg";
E clar, sunt un inept... Ce lamentabil!?!

PS
Aveţi cumva răspunsul implacabil
Sau e deja real inexorabil,
Definitiv, parcurs irefutabil!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!