E=mc2!?
Merg pe șoseaua unui neuron
-așa-i zic eu, la prelungirea de axon-
să mă explic cu mult mai multă ușurință;
mă simt ieșit din minți... viteza... nu e cu putință...
Înseamnă că-s un geniu, n-am știut,
că posed tot misterul... S-a făcut,
sunt posesorul Nobel d-un experiment ascuns;
dispun de proba că viteza de lumină nu-i de-ajuns;
... Cum poate gându-mi să s-inducă în realitate;
să mișc, când nici pe gând nu-l am o posibilitate?...
Să fiu instantaneu, fapt, gândului ales?...
Sunt însumi gândul faptei timpului purces!?!
M-am hotărât -pot să teleportez pe bucățele
particule ce-am doar fotoni nestinși, de la candele
din miliardele de morți ale planetei, dinainte de microbi-
s-ajung, cu atâta energie în Univers de-anaerobi!...
Sunt o coloană infinită-n care fug, extraterestru,
alunec peste amețitor, în mielină, sunt ecvestru,
un viril de geniu-n iarbă, chiar de n-am copite...
Sunt eu Pegas-ul, galaxia de pe cer și vă aștept...
Sunt Dumnezeul de ispite!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre gânduri
- poezii despre șosele
- poezii despre viteză
- poezii despre timp
- poezii despre realitate
- poezii despre posibilitate
- poezii despre planete
- poezii despre particule
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.