Drapel... de sine

Mă trage apa, din mine, la fund,
mă decantez în ce am mai uşor;
gândul,
ce-mi ţine deasupra cu etericul său de profund
visul... ce-mi împiedică spectrul că o zi o să mor,
muribundul.

Pe undeva, pe la mijloc, sunt sec de organe
-ce pot să le dau cu împrumut,
ca în armată,
unde nimic nu dispare, se completează, apare din orice cotloane-
şi le ţin doar pe cele de rut...
de-oi găsi iar şi iar, câte-o fată.

În rest, tot este-o piatră, ceva de pământ, minerale,
un fel de cenuşă
-de ard-
sunt ca alte animale...
o căpuşă
ce-şi stoarce, îşi suge din minţi –ce i-au pierit- crezul că... "bine"-i stindard!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!