Tic

Mă rog de poezie să treacă pe la mine
Să terminăm volumul de versuri început
Că de vreo nouă luni de nopţi deloc nu vine
De nouă luni de zile stau singur, trist şi mut.

O fi rămas borţoasă la ultima-ntâlnire
Şi-acum se pregăteşte să nască un cuvânt
Şi-apoi să mi-l aducă pe suflet moştenire
Să-l cresc, să-l fac un vers, apoi să-l spun în vânt.

Că lumea nu-nţelege din câtă aşteptare
Ajunge un cuvânt care se naşte mic
Să nu poată să moară de cât este de mare
Şi să rămână veşnic pe buze, ca un tic.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

Căci dacii nu scriau deloc,
Deşi păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deşi m-ai stins, mai scriu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tăciune şi-un cărbune

M-apuc de scris... că n-am de ce,
Mă ţin c-o frază foarte lungă,
Şi-apoi comprim în fiece
Vers, totul, după ce m-alungă.

Trădez cuvintele şi-apoi
Le las în pace să se lupte,
Sperând că din acest război
Vine tăcerea să se-nfrupte.

M-apuc de scris în aşteptarea
Unui motiv să nu mai scriu,
Dar parcă mi-am pierdut răbdarea
Şi-ntreb orice cuvânt: Eşti viu?...

Şi-n loc să-l scriu grăbit în piatră,
Îl fac încet un semn în mine,
Precum un ţest plouat în vatră,
Cu dorul focului în sine.

Căci dacii nu scriau deloc,
Deşi păstrat-au Focul Viu,
În jurul focului, ci-n foc;
Doar eu, deşi m-ai stins, mai scriu.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca cucul

Se-ntoarce toamna dintr-o dată,
După ce nouă luni a stat
De la bărbatul său plecată
La unul tânăr şi bogat.

Vorbesc muierile în şoaptă
Că parcă s-a schimbat de când
Bărbatul singur o aşteaptă
Şi le respinge rând pe rând.

Ce-o fi având, fir-ar a naiba,
De-o iartă când se bate nucul,
Şi-n taină-şi oblojeşte zgaiba
Când pleacă, nouă luni, ca cucul?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă de poet, de luni

Au început femeile să treacă,
Ba la serviciu, ba la... fiecare,
Mişcându-şi, parcă-ntâi ca să ne placă,
Şi-apoi să meargă, dulcile picioare!

E clar că-i început de săptămână
Şi că s-a luminat afară bine...
Întors în casă, ţin un pix în mână,
Vrând să scriu iar, femeie, despre tine!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr dăruit e inimă de copil

Prieten al meu, fericit ai să fii,
Un măr de-ai primit, să-l închizi în surâs!
Şi pe urmă, întreg, să-l dai celor dragi...
Apoi, să-l păstrezi în cuvânt... şi-n destin!

Un măr e-un cuvânt, celui singur, căzut,
E darul din suflet măreţ, nevăzut!
Stropul de viaţă unui om însetat...
E braţul întins unui semen iertat!

Un măr e surâsul închis într-un vis,
E cuget, destin, când iubeşti ce ţi-e scris!
Dăruieşte-l! Prin el vei fi fericit...
Inimă de copil e un măr dăruit!

poezie de Iulia Mirancea (21 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există poemul perfect

cum nu există poetul perfect
sau o dimineaţă perfectă
când poetul să se trezească brusc
şi să înceapă să scrie
un poem care să nu aibă legătură cu nimic
dar care să spună totul

de exemplu
poetul
să ia la întâmplare un cuvânt
din miile de cuvinte
să-şi deschidă pieptul
şi să-l îndese acolo
cum ar îndesa un SOS într-o sticlă
apoi să aştepte ore în şir
zile sau chiar luni
până când
de undeva
de la capătul lumii
o inimă
plină de emoţii
să citească şi să-l caute cu disperare
dar cum toate astea nu există
îmi rezerv dreptul să mă înec în tăcere

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie de ce β din Lira variază. Cauza variabilităţii lui Algol din Perseu e alta. Ca şi β din Lira, Algol e format din doi sori. Cel mai mic e numai vreo trei sferturi cât cel mare şi de vreo cinci ori mai luminos decât Soarele nostru; el se învârteşte în jurul celui mare în aproape 3 zile. Când ajunge, pentru noi, în dreptul soarelui cel mare şi strălucitor, începe încetul cu încetul să-l acopere, să-l eclipseze şi eclipsa aceasta ţine vreo nouă ore. După ce trece dincolo, soarele cel mare şi strălucitor îşi recapătă din nou strălucirea de mai înainte. Însă şi cel mic e luminos, dar faţă de strălucirea celui mare, cel mic pare obscur. Aşa e cu petele soarelui, care ne par negre ca cerneala, cari în realitate sunt cu mult mai luminoase decât cea mai puternică lumină electrică de pe Pământ.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunarea de luni

Început de săptămână,
Cam pe dos, cam într-o rână...
Stau să mor, parcă mă dor
Mâinile de la picior,
Picioarele de la mână
Şi tăcerea ce mă-ngână...

Ca izvorul din fântână,
Setea mută din ţărână...
Stau să zac, de vlagă stors
Ca un tors ciorap întors
De o mână, să rămână
Pe faţă... o săptămână.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (23 februarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima poezie cu vers alb

Cei trei magi au fost poeţi.
Căutând o rimă nouă,
Cu picioare de scaieţi
Colindau desculţa rouă.

Sângerând pe cer, lumina
Unei stele i-a purtat
La Cel ce ne poartă vina,
Rămânând nevinovat.

Şi-au rămas cu El să scrie,
După care-n dar i-au dat
Prima lumii poezie
Cu vers alb, imaculat.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur lucru suntem datori să-l facem pentru a omagia cum se cuvine pe acestluceafăr al neamului nostru: să-l citim, să-l înţelegem, să-l asimilăm. Restul vine de la sine.

Mircea Eliade în despre Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

Mă caut mereu
în ziua de mâine,
dar marţi nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

De-aşi fi arhiereu,
chiar miercuri ar fi bine
să declar că sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Mâine aş fi din nou eu,
dar joi nu-i de mine,
eu nu visez la empireu.
Şi luni când mai vine?

Pentru vineri sunt un deşeu
aruncat departe de sine.
Deci tot nu sunt eu.
Şi luni când mai vine?

Sâmbătă mi-e greu,
cu dorul de mine
topind tot ce-i al meu.
Şi luni când mai vine?

Odihnitoare mereu
cred duminică-n tine,
zi lăsată de dumnezeu.
Şi luni când mai vine?

Azi mă simt ca un zeu,
stăpân peste mine,
încrezător că-n careu
ziua de luni tot revine.

Oră de oră trec şi eu
spre zorii zilei de mâine,
dar fi-voi oare mereu
şi-n lunea care vine?

E
Calvarul zilei de luni
sau
Vremelnicia devenirii mele
?

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marius Robu, la volumul "Degeaba"

De-aş fi găsit în standuri cartea
Eu aş fi ocolit taraba
Scăzându-mi curiozitatea
De vreme ce era DEGEABA.

Dar oferindu-mi-o poetul
Fără vreun preţ de librărie
Şi pentru că-i ştiam talentul,
DEGEABA, fu o bucurie.

Citind-o, nu de circumstanţă,
Chiar de-am lăsat o vreme treaba,
Găsii în versuri cutezaţă
Deci, Robu nu a scris DEGEABA.

Aprofundând tipăritura
Să-mi satur gustul de confort,
Văd, până chiar şi editura
Că nu-i DEGEABA "Contrafort".

Am zis cu toată greutatea
În ritmu-n care mai creez:
Ar fi DEGEABA răutatea
De-aş vrea să-l minimalizez.

Şi-acum, în zi de Bobotează,
Să-l laud şi să îl admir
Când Domnul nostru se botează,
Eu ung pe Marius cu mir.

Îl las unde îi e menirea
Fiind cu scrisu-n apogeu
Să îşi apropie iubirea
Şi sufletul de Dumnezeu.

Să stea acolo zi şi noapte
Ca şi epava unui vis
Şi fără grai şi fără şoapte
Pierdut o lună în abis.

Îngrijorat că el s-a dus
Prin stele făr' să fie sfânt
Mă voi ruga la Cel de Sus
Să dea cu Robu de pământ.

poezie de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretul toamnei

S-a întors toamna de unde
Nouă luni a petrecut,
Însă ceva grav ascunde:
Nu-i cea de anul trecut.

Asta e c-un an mai mică,
Şi mai tânără apare,
Mai frumoasă, vasăzică...
Sau eu sunt c-un an mai mare,

Mai bătrân şi mai urât,
Ostenit de poezie...
Sper că nu voi fi pârât,
De voi, toamnei, că nu ştie.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog

Te rog să mă aştepţi că vin,
Nu mai respir, mor în suspin!
Mi-am făcut sufletul buchet
Să ţi-l aduc, să-l pui la piept.

Să nu mă uiţi vreau, te implor!
Cu zile mă topesc de dor
Şi nopţile stau pază, treaz
Cu ochi la geam şi pat pervaz.

Din gând de-o clipă dă-mi semnal
C-o să-l primesc bilet pe-un val
Din marea mea înlăcrimată...
Să-mi spui c-o să-mi mai fi, o dată!

Întinde mâna s-o ating
În flame ce sunt, să mă sting
Lăsându-ţi caldă adiere
Să-ţi ofer luni în ani de miere.

Să mă aştepţi în nopţi de iarnă
Un fulg în palmă, să se cearnă;
Să mă topeşti, o picătură
Să-ţi pui pe buze, caldă gură.

Şi-n gând să-ţi renasc primăvară,
Obraz să-ţi mângâi, floare, o boară
Să-ţi fac iris bujor de rouă...
Din timpul meu să renaşti nouă.

Aşteptă-mă sub ploi de toamnă
Să fiu torent ce cerul toarnă
Să spăl păcate de te-ating
Şi-n iarnă eu amor să-ţi ning.

Că vin, să mă aştepţi te rog
Să-ţi dau respirul meu zălog
Într-un buchet de-o zi de vară...
Să te strig iar, ca-ntâia oară!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturnă

M-am trezit cu mine lângă mine
Şi m-am speriat de hăul care se deschidea între buzele mele,
Fără ca sufletul să-l mai poată acoperi.
Vorbeam singur.
Păianjenul din mine începuse, de spaimă,
Să ţeasă o pânză în care să cadă cuvintele.
Când le vei auzi ecoul, urechea ta va fi bătrână,
Sufletul meu, cântec sub lună.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (23 august 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea durează nouă luni de zile. Apoi apar problemele.

aforism de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îşi spunea că într-o zi se va întâmpla ceva care să schimbe totul şi să o facă a începe o viaţă nouă, nu ştia bine ce: o scrisoare, o întâlnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată amâna cât mai mult această schimbare şi să îndepărteze, într-un viitor cât mai nesigur, aceste aşteptări, ea continuând să rămână între vechile lucruri, de care se simţea apărată. O viaţă nouă! Cuvântul avea ceva magic. Dar dacă pentru a ajunge la această viaţă nouă n-ar fi trebuit decât să spună un cuvânt sau să întindă o mână, poate n-ar fi întins-o, poate nu l-ar fi spus.

Mihail Sebastian în Accidentul
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!