Ploie de amurg
Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Și caut să te-ajung și nu te văd... Nu este nicio lună...
Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ți-aș da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Și simt un iz ieșit de nu știu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie și miresmele-s talaz, pot să inunde.
Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă și nu-i pod așa de lung și ești așa departe, de departe, de departe...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.