Sunt musafirul zilei

Sunt musafirul zilei de azi
Sub învelişul unei logici întoarse
Am mentalitatea unei prăzi
Dar nimeni nu mă miroase.
Am fost chiar invitat la masă
La limita dintre viaţă şi moarte
De nişte clipe arţăgoase
Dar mi-am văzut de drum mai departe
Într-un timp ce se înghesuie-n gamele
Pentru a mai fi turnat încă odată
Gânduri oferite sub formă de acadele
Într-o societate atât de abrutizată
Unde tot ce există, de fapt nu există
Un ochi dezvelit de zorii dimineţii
Aşteptând primul fir de lumină suprarealistă
Reflectat în pleoapa greoaie a nopţii.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut odată

Am văzut odată cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Risipind încet misterul
Unor ochi... atât de verzi.

Am văzut luna odată
Şi luceferi de lumină,
Printr-o lacrimă de fată
Peste-a florilor... regină.

Am văzut odată... marea
Şi pamântul răvăşit,
Când se scutură cicoarea
Şi e macul înflorit.

Am văzut odată visul,
Risipit prin amintiri
Ce se-aruncă în abisul,
Neştiutelor... iubiri.

Am văzut destinul, iată,
Într-o margine de loc
Şi-ntr-un sân superb de fată,
Prinsă dulce... de mijloc.

Am văzut iubirea noastră
Printre picături de ploaie,
Ce tot bat într-o fereastră,
Vrând să intre... în odaie.

Am văzut odat-un soare
Plin de raze şi căldură,
De plăceri încântătoare,
Fără patimă sau ură.

Am văzut... văzut... odată,
Coapsa-ţi goală, îngerească,
Sfârcul ce-nspre mine cată
Parc-ar vrea... să îmi vorbească.

Am văzut odată... zorii
Şi-orizontul plin de fluturi,
Când pe strunele viorii
Dragostea... încet... o scuturi.

Am văzut odată... clipa
Şi tăceri demult uitate,
Care îşi întind aripa
Peste-amurguri scăpătate.

Am văzut odată... cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Când răspunde efemerul
Ochilor... atât de verzi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există durere

Nu există durere,
Ci automutilare cu gânduri –
Acele cuţite sub care ţâşneşte
Sânge de cuvinte şi lacrimi.
Nu există tăciuni,
Doar limita de jos a luminii,
Piedestalul flăcării
Ce desenează în tăcere, uitarea.
Nu există rouă,
Ci lacrima pe care timpul
O desenează pe pleoapa arsă a lutului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Rănit într-o confruntare de vise, cu o armă
Mă retrag stingher în agonie
Într-un colţ de noapte ce nu vrea să adoarmă
Suferind probabil de o veche insomnie.
Cu atâtea gânduri la capul unei idei
Mă retrag treptat din viaţa voastră
şi nu mai bântui ale sufletului alei
Nu vă mai tratez existenţa sihastră.

De aceea poemul meu este sigilat
Ca un vers cioplit pe fluierul de soc
Ca un vis înfierat pe cerul dantelat
Ca un înţeles pierdut pe fundul unui doc.
De aceea mai pun o virgulă la versul nescris
Cu cerneala nopţii care mă asfixiază
Se pare că poezia mă chinuie şi-n vis
şi sufletul mi-l modelează
Probabil mă pregătesc pentru paradis.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul unei femei în zorii dimineţii este ca o binecuvântare a zilei pentru cel ce o priveşte.

Angelina Nădejde (13 decembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul unei clipe (grook)

De vreme ce eternitatea
este recunoscută,
înseamnă că există
viaţă într-o secundă.

poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o străină în propriile mele gânduri

E tristă calea vieţii şi simt că parcă încă nu îmi aparţin
Prin labirint îmi caut unicul şi tristul drum al vieţii,
Si n-am ştiut ce-mi poate oferi nefericitul meu destin
De-aceea mai caut încă, culoarea de-nceput a dimineţii.

Sunt o străină în propriile mele gânduri ce mă dor
Mi-am rătăcit şi drumul către mine şi totu-i o povară,
Când totul e atât de trist şi ruginiu, şi-atâta mă-nfior
De ne-mpliniri şi triste lacrimi pentru a nuştiu câta oară.

Din labirint găsesc usor un drum ce duce spre uitare
Şi nu mă-aşteaptă nimeni c-o floare pe celălalt tărâm,
Doar fâlfâirea aripilor de cocori pe nesfarşita mare
Facându-mă să cred pentru o clipă că pot aici să mai rămân.

poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul ploii

Rădăcinile scot sunete ciudate
cresc din pamant şi peste tot e umed.
La răsăritul ploii curg şuvoi urmele de ape.
De curând potopul se-nşiră pe-o pagină de carte.
Desenate, valurile păreau pălării întoarse
către est... de unde se scurge pe mâini
atâta fluid albastru şi de unde trupurile norilor
se-nfioară la fiecare palpare a cerului
cu roiuri de gânduri aruncate pe cer ca stele
într-o noapte neagră, neagră şi-atât de aproape
de ce am fost odată umbre la-nceputuri?
Scândurile porţii se aud scârţâind şi doar
găurile amintesc că timpul se strecoară
prin fiecare fărâmă a fiinţei atât de învechite
ca un fir de aţă care se rupe la prima
durere mai aproape de nodul încă nedezlegat
al destinului.
Îngerii se-adună pe cale ca fluturii albaştri
în jurul gurii de apă risipită pentru o fotografie
înrămată de retină şi poate c-o flacără
deznodăm iar şi iar cuvinte încrucişate
desenate pe-un trotuar într-o zi a copiilor
atât de departe de ceea ce am fost şi noi
odată...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

Drumul vieţii cu vorbe goale l-am pietruit şi cu desculţe palme şi-n spini
mi-am răstignit un gând
De cer mi-am legat un nod din minte ce-n el am pus o arcă, gândind că
nimic nu–i fără de sfârşit
La captul unei zile am pus o dimineaţă fără nici un răsărit şi-am pus
nelinişti cu cerul unui apus
Acum îmi beau otrava din paharul unei clipe care nu mai este, decât
o răvăşire vărsată în inima momentului, de mult trecut
Acolo, da, ai fost, o rază din nesfârşitul unui alt început şi clipa când tu mi-ai spus
nu trece dincolo de tine că te pierzi

Am răsucit căderile unui timp şi-am întors ceasul unei singure clipe, şi-atunci
s-au deschis toate cerurile dispre sfârşit
Din colţul unui ochi a căzut o lacrimă pe masa tăcerii unde împărţirea
a fost neegală şi totul s-a întors
Am întrebat o lume, şi o alta, si o alta, care demult au tot trecut şi ele au strigat
nimeni nu poate fi din nou, decăt ce-a fost
Atunci am cerut ca sufletul să-mi fie răstignit, pe-o ramură de spini

poezie de Viorel Muha (iunie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O inimă şi o lună

Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocoteşte trupul în lumină
şi umbra mi-e mai limpede la brâu.

Se vede într-un ochi subţire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.

Ard odată cu tine,
ni se micşorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te ştiu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieşită din râu,

Se vede printr-un ochi subţire de grâu
cum îmi luceşte părul înserat,
îţi bate pulsul încurcat.

Mă prelungesc cu trupul de aer
unde ţi se sfârşeşte creştetul.
Se vede într-un ochi albastru de cer
o inimă şi o lună
într-o zbatere
subţire de furtună.

camelia opriţa

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
într-un desiş de vine noi,
iar cel pe care-l doare durerea lui va simţi mereu acea durere
şi cine se teme de moarte va purta moartea pe umerii lui.

Într-o zi
caii vor locui în saloane
şi furnici furioase
se vor arunca în cerurile galbene care s-au refugiat
în ochii vacilor.

În altă zi
vom urmări cum fluturii morţi şi conservaţi se trezesc la viaţă
şi, continând să mergem prin ţara a pietrelor gri şi-a bărcilor tăcute,
inelele noastre vor scăpăra şi ne vor răsări trandafiri pe limbă.
Atenţie! Aveţi grijă! Aveţi grijă!
Pe oamenii care mai poartă cicatricile de la cleşti şi de la furtuni,
pe copilul care plânge pentru că n-a auzit încă de inventarea podului
sau pe mortul care mai e doar proprietarul unui cap şi-al unui pantof,
trebuie să-i ducem la zidul unde-aşteaptă şopârlele şi şerpii,
unde colţii ursului stau la pândă,
unde mâna mumificată-a copilului aşteaptă,
iar părul cămilelor se termină la vârf cu un fior albastru şi violent.

Nimeni nu doarme în cer. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Dacă cineva închide ochii,
un bici, băieţi, un bici!
Să fie acolo un peisaj de ochi deschişi
şi de răni amare-n flăcări.

Nimeni nu doarme în această lume. Nimeni, nimeni.
Am mai spus deja asta.

Nimeni nu doarme.
Dar dacă-i cresc cuiva noaptea prea mulţi licheni pe tâmple,
deschideţi trapele scenei ca el să poată vedea-n lumina lunii
pocalele minciunii şi otrava, şi craniile teatrelor.

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic et nunc

Într-un timp, pe drumul Ierihonului, un om
Şi-a văzut moartea cu ochii, odată,
Iar tu, cel ce citeşti, acum, rezemat de un pom,
Încă te mai întrebi dacă ieri l-ai văzut, în colţul unui hotel,
dormind, pe o dală de piatră...
Nu striga după un ajutor, era doar cu visele sale,
Înfrigurat şi lipsit de puteri,
Într-o mare de lume, într-un oraş luminat, şi nu o vale,
Cu trecători grăbiţi, indiferenţi, sirene şi puzderie de maşini,
acompaniate de raideri
Ai crede că, pe acest drum al tău, el, în această lume, nu-i singur
Şi, poate, speri că altcineva îl va privi cu alţi ochi,
Dar ochii tăi, când văd primii luminosul azur,
Cărei bucurii i se-nchină?
Privilegiul acesta e pentru toţi, căci a fost creat inimii şi nu privirii,
Iar tu de-ai înţeles, nu trece, ca atunci, mai departe,
Opreşte-te, ascultă-ţi secundele firii
Şi înveleşte-i sufletul plin de dureri, dându-le la o parte!

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea nu există. Suferinţa nu există. Moartea nu există. Iubirea nu există... Totul a fost o farsă.

aforism de Iustinian Cruceanu (august 2013)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria unei vieţi e precum fumul unei lumânări, există doar atât cât timp viaţa arde în noi!

aforism de Sorin Şomandra
Adăugat de Sorin Şomandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

În castelele nopţii

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorinţe îmbrăţişate-n sărut.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
Şi podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguţe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte şi îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze şi ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele şi-au găsit sălaşul,
Cu palmele în pumnii strânşi de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopţii cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Şi mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de departe

Atât de departe de viaţă
de tine, de mine, de noi,
eşti vis rătăcit într-o ceaţă,
şi-ai vrea să te-ntorci înapoi,

în lumea ce-ţi pare ciudată,
dar ştii că există un loc
în care aveai, altădată,
iubirea, cu tainicu-i joc.

Priveşti, ca şi mine, departe,
dar locul de vis a pierit
şi totul acum ne desparte,
uitarea, deja, a venit.

Mai sunt amintiri ce se-agaţă
de gânduri, rezistă un timp,
dar cad obosite, îngheaţă,
ucise de-un alt anotimp.

Privim, degajaţi, depărtarea
ce nu mai contează la noi,
când totul pluteşte pe marea
speranţei în lumea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cupa fericirii

Pe oglinda lacului singuratic

sub strălucirea lunii

a înflorit un nufăr alb

din cupa fericirii

priveam înmărmurită

iubirea prefăcută în esenţă

atât de pură şi de sfântă

tăcere şi lumină

este natura

desăvârşind zilele verii

parfum învăluitor

plutea pe valuri,

din liniştea adâncă

părea că timpul,

nu există...

splendoarea unei clipe

ce înviorează zorii

după nopţi ascunse.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenia noastră

Cu ochi de lumină
trecem prin furtuni
ascundem durerea
într-un zâmbet
şi lăcrimăm apoi
la margine de lumi.
Mai arde dorul
în ceas de taină
în vraja nopţii
se risipeşte.
Suntem trecători
pe drumul vieţii,
prietenia ne uneşte.
Scriem versuri
în clipe efemere.
Cuprindem gânduri
cu energii divine,
şi înălţăm cântări
spre orizonturi,
aşteptând senina
zi de mâine...

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!