Mi se pare că îmi duc viaţa

pasămite, trăiesc.
mă uit pe geamul de la bucătărie.
vrăbiile strălucesc şi soarele ciripeşte.
maşina mea, la 25 de metri dedesubt,
e crem.

I'm not in love with my car
deşi e dreptunghiulară şi lucioasă.
nu mi-am luat nici carnet.
Doamne, verde e gardul viu!
ruginite sunt tomberoanele!

trece o şcolăriţă.
trăiesc şi eu, M. C., fost poet, şi ascult
muzica turcească de la vecini.

sub calorifer, un mare gândac negru
mişcă o labă şi o antenă,
cum zace pe spate, semistrivit.

pentru el, lumea se va sfârşi.
nu şi pentru covorul de iută de pe balconul de vizavi,
nu şi pentru copilul tâmpit care dă cu cartofi.

a lovit capota maşinii mele
dar nu strig la el.
pentru mine lumea va lua sfârşit
foarte repede, poate acum.

nu acum.

poezie de Mircea Cărtărescu din Nimic (2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ajunul execuţiei

În ziua sărbătorii – paharul pe care-l beau e-amar;
Prima tinereţe – broboadă mi-e de griji, atâta doar;
Din holda recoltată – n-am strâns decât neghină;
Binele – mi-e nădejdea-n câştigul ce-o să vină.
Nu văd soare – deşi mai e până la asfinţit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Cine-am fost s-a auzit – deşi nici un cuvânt n-am spus;
Fructul mi-a căzut – deşi frunza mi-e încă verde;
Tinereţea mi s-a risipit – deşi bătrân eu nu-s;
Văd lumea – deşi lumea pe mine nu mă vede;
Firul vieţii mi s-a rupt – deşi n-a fost tors, ci-abia urzit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

Mi-am vazut moartea – de când întâi i-am fost rostit cuvântul;
Am căutat viaţa – şi-am aflat doar umbra ei pe lut;
Am străbătut această ţară – ştiind că îmi va fi mormântul;
Şi-acum eu mor, deşi chiar acum am fost născut;
Paharul meu e plin – şi, totuşi, de nectar golit;
Acum trăiesc – deşi viaţa acum mi s-a sfârşit.

poezie de Chidiock Tichborne, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul Meu poet

Copilul Meu poet, vreau să cânţi cu Mine:
Am terminat cu timpul şi cu faptele.
Jocul meu cosmic s-a sfârşit.
Cel Unic, Transcendental am fost.
Cei Mulţi, Universal acum sunt.
Eu sunt Sufletul-Floare al Eternităţii Mele.
Eu sunt Inima-Parfum a Infinităţii Mele.

poezie clasică de Sri Chinmoy
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că totul se va sfârşi

Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată,
Poate un nor greu se va ridica din pământ
Şi nici păsări nu vor mai fi în rătăcire pe mare,
Poate nici amintirea mării,
Poate nici urma vântului pe zăpadă, alergând,
Poate nici pustiul. Aminteşte-ţi de mine,
Acum în clipa aceasta când totul e viu
Şi la depărtare stau hotarele morţii.
O dungă de abur: fruntea mea
Şi ochii tăi de o adâncime nemaivăzută,
Ca ţipătul. Respir încet,
Toracele se ridică, coboară: oxigen şi azot,
Alveole, bioxid de carbon, spumă,
Aer şi spumă. Exist. Ziua trece prin mine,
Noaptea trece prin mine, ca un val împins de maree,
Tu, după ce am făcut dragoste, acum dormi.
Poate că totul se va sfârşi,
Poate o stea neagră va sta în locul inimii mele
Şi va bate înfricoşată.

poezie de Mircea Florin Şandru din Caut un loc curat (2016)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biografie

Sunt şi întotdeauna am fost un conservator,
iar asta-n lumea de azi se pare că-i prea îndeajuns
pentru a începe un război, chiar în interiorul propriei ţări.

Visele mele sunt foarte simple...
Visez să am parte de un somn profund când viaţa mea se va sfârşi
pentru a mă trezi apoi în lumea cealaltă.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada Anului Nou

Lumea este o dulce înverzire, probabil
sufletul este verde ca marea, şi peste el trec uneori albatroşi să se inunde de florile verzi
ale lumii
purtam cofa plină de alge
plină de verde
nu de apă
care nu eram eu ci mâinile mele pline de verdeaţă
care curgeau peste mine
ierburile
îmi făceam loc printre verdeaţa mea
măcar mă străduiam
eram undeva dedesubt, sub o apă, care era ca un suflet
mare
cuprinzându-le
era verde
era linişte în oraş, era linişte, pe şosele treceau autoturismele grăbite, albe, toate albe,
taximetrele, luminile
lampadarelor
nu făceau faţă la atâta lumină stelară
pentru că
se schimba anul
şi stelele se schimbau pe cer.
în hainele cele noi
care începuseră să pâlpâie.
nu
era prilej nici pentru râsete nici pentru plâns atâta plâns în urmă
totul era ca înainte
se scriau poveşti
multe
închizându-se copertele deschizându-se copertele
închizându-se copertele se deschideau altele foarte repede
alta
alfa
cărţile
mele sfinte pe margini frumoase copertele
unele după altele
şi nici anul nu se va sfârşi la 31 decembrie
nici nu va începe la întâi
imixtitiuni şi întrepătrunderi ale dragostei şi a dragostei noapte-zi
în schimb
poate luna
se va trezi trecută ca o luntre
unde este mult peşte nou
somnul somonul şi sabita
iar la urmă
trezirea

din cerul de

peşte

în alt cer.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre de moară

Au murit brazii de pe stânci,
Trăiesc doar butoaiele de lemn.
Lumea lor nu are soare,
Doar păianjeni ce sunt eroi ai nimănui.
Oamenii râd, oamenii uită, oamenii nu simt...
Perdele de fum desenate în noapte
Şi şoapte rostite ultima oară,
Aş fi vrut să rămâi mereu aproape
Dar şi despărţirea poate fi o comoară.
Cu sticle de plastic păstrez amintiri,
Lemnul mă ceartă dar ştie şi el
Că munţii suspină când nimeni n-are
Nici o vină.
Au venit zilele cu praful gri,
Cuiele ruginite se-ndoaie în timp,
Păstrez acelaşi lacăt,
Deschid aceleaşi uşi,
Ascult aceeaşi linişte.
În lumea care nu mai este a ta
Eu am venit cu lumea mea,
Să stau acolo?
Nu ştiu cât
Şi nici nu ştiu dacă e bine.
Voi reuşi?
Poate nu vreau,
Oare mai sunt alţii ca mine?
Las întrebări în rumeguş
Să se usuce, să dispară.
Păşesc acum, pământul gol,
Am reuşit, pietre de moară!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta inimii mele

Sunt în sfârşit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubeşti şi să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
şi nesiguranţă decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc şi iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viaţa,
cu uşurinţă şi responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detaşat şi mai uşor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârşit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
şi apoi la mama mea.

poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta inimii mele

Sunt în sfârşit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubeşti şi să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
şi nesiguranţă decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc şi iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viaţa,
cu uşurinţă şi responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detaşat şi mai uşor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârşit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
şi apoi la mama mea.

poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trautman: Ai făcut tot posibilul ca acest război personal să aibă loc. Ai produs si aşa destule pagube. Această misiune a luat sfârşit, Johnny. Ai înţeles? A luat sfârşit! Uită-te la ei acolo. Uită-te! Dacă nu îi pui capăt acum, or să te omoare. Asta urmăreşti? S-a terminat, John! S-a terminat.
Rambo: Nimic nu s-a terminat! Nimic! Nu poţi pur şi simplu să-l opreşti. Nu a fost războiul meu. Tu m-ai recrutat, nu te-am recrutat eu. Şi am făcut ce trebuia să fac ca să câştig. Dar cineva nu ne-a lăsat să câştigăm. Şi mă întorc în lumea civilizată şi îi văd pe toţi aceşti viermi la aeroport contestându-mă, scuipându-mă. Spunându-mi "ucigaş de copii" şi tot felul de porcării desgustătoare. Cine sunt ei să mă condamne? Cine sunt ei? Poate au fost ei în locul meu, au fost acolo, şi ştiu despre ce naiba strigă atâta!
Trautman: Au fost vremuri grele pentru toată lumea, Johnny. E de domeniul trecutului!
Rambo: Pentru tine! Viaţa de civil nu înseamnă nimic pentru mine. Pe câmpul de luptă aveam Codul de Onoare. Eu te sprijineam, tu mă sprijineai. Aici nu mai e nimic!
Trautman: Eşti ultimul dintr-un grup de elită. Nu sfârşi aşa!
Rambo: Acolo puteam pilota un elicopter, puteam conduce un tanc, aveam în grijă echipament de un milion de dolari, aici nu pot să am nici măcar un job de parcat maşini.

replici din filmul artistic Rambo I, după David Morrell
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când nu scriu, nici nu ştiu pentru ce trăiesc.

Mircea Cărtărescu în Zen (jurnal 2004-2010) (2011)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi-a luat toamna tributul de verde

şi-a luat iar toamna tributul de verde
frunzele picură arămite de atâta amurg
mi-am lipit buzele de petalele ofilite
şi am simţit gustul de uscăciune
cum e şi sufletul meu
şi tot acum l-am înţeles pe Paler
când am intrat pe uşă tăcând
pentru că tu plecaseşi
lăsându-mi doar amintirile
şi-am mai ştiut ce înseamnă
mâna mea întinsă
cer-şin-du-te...

şi-a luat toamna tributul de iubire
de verde
iar eu mă (re)trăiesc din amintiri
a-min-tiri...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni s-au făcut poliţişti pentru că vor să facă lumea în care trăiesc mai bună. Unii oameni au devenit vandali pentru că vor ca lumea în care trăiesc să arate mai bine.

Banksy în Wall and Piece
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima scrisoare

Iata ca iti scriu acum o ultima scrisoare
Dar nu am sa iti spun cum poate vrei: esti ca oricare
Astazi stim ca iubirea moare

Totul e scrum fara foc
Pentru tine, pentru mine
Nu-i loc
Pentru mine, pentru tine
In joc.

Si nu e loc de pus acum vreo intrebare
Si nu o sa ies cum poate crezi la drumul mare
Sa mai strig ca iubirea moare
Totu-i scrum fara foc pentru tine, pentru mine
Nu-i loc
Pentru tine, pentru mine
In joc.

Si am sa iti mai spun acum in ultima scrisoare
Despre sarut si despre cer si de iertare
Chiar de stim ca iubirea moare
Totu-i scrum fara foc pentru tine, pentru mine
Nu-i loc
Pentru mine, pentru tine
In joc.

cântec interpretat de Vasile Şeicaru, muzica de Vasile Şeicaru, versuri de Vasile Şeicaru
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot accepta niciodată e că viaţa apropiaţilor mei, a semenilor mei ar putea fi "relativizată". Degeţelul mic al fetiţei mele valorează pentru mine cât lumea şi nu e o valoare pe care s-o pun în discuţie.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că sunt un autor român a fost mereu un handicap pentru mine. Te loveşti mereu de imaginea proastă a ţării şi de prejudecăţi. Iar cei care mă citesc pentru că sunt un scriitor român primesc altceva decât ce se aşteaptă... Adevărata mea ţară se numeşte Mircea Cărtărescu. Ceea ce mă preocupă este ce se petrece în cutia mea craniană.

Mircea Cărtărescu în ziarul De Volkskrant, interviu (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi bogaţi, bogaţii trăiesc pentru avere, deşi săraci, săracii trăiesc pentru plăcere, fiecare are o avere pentru care-i place să trăiască nefericit

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Lavinia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescenţii se duc la colegiu ca să fie cu iubiţii sau iubitele lor, se duc pentru că nu ştiu ce altceva să facă, se duc pentru că aşa vor părinţii lor şi câteodată pentru că părinţii lor nu vor, se duc pentru a se regăsi, sau pentru a găsi un soţ, sau pentru a pleca de acasă, şi câteodată chiar pentru a cunoaşte lumea în care trăiesc.

citat din Harold Howe II
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

#

termenele de valabilitate ale medicamentelor au expirat
un semn că acum eşti singură alături de ceilalţi oameni singuri

am înghiţit ultima pastila contraceptivă în timp ce lumea era
liniştită şi făcea copii pe bandă rulantă

nu sunt o mamă bună am lăsat copiii să zboare lipsiţi de apărare
ca pe nişte păsări roşii fiecare cu câte o rană micuţă pe piept

nici alte mame nu sunt bune şi-au lăsat copiii să moară şi-au lăsat copiii să
trăiască cu handicapuri severe

aşa a fost mama mea care m-a lăsat să trăiesc undeva în acest colţ uitat de lume

înghit praful nociv în fiecare zi şi încă supravieţuiesc
încă alerg ca şi cum aş fi o fetiţă pe pajişti întinse

fuga a devenit o necesitate în orice moment în care soarele purulent
mă sufocă cu strălucirea lui

găsesc două linii de tren şi merg pe ele o sublimă salvare
apoi merg în pet shop şi cumpăr pungi de mâncare pentru
toate vrăbiile roşii pe care le văd în imaginaţia mea

deschid ferestrele larg

şi ele intră înăuntru

mama s-ar putea sa mai fie în viaţă ca o undă o pală de vânt ce mişcă perdeaua
la fel şi copiii mei s-ar putea sa fie aici lângă mine

îmi lipseşte doar contactul real de a-i strânge în braţe pentru că
nu sunt o mamă bună am lăsat frica să îmi controleze toate sentimentele

şi acum ele se năpustesc asupra mea

toate aceste vrăbii care se agaţă de inima mea şi muşcă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!