Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?
cartagina, infernul, glorii, între zori şi amurg,
istoria ne topeşte pe toţi în smalţul pământului,
nu rămâne decât
plânsul străvechi al mumei pe morminte...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

timpul nu poate vedea,
timpul nu poate auzi,
timpul nu poate iubi,
timpul nu poate simţi,
timpul are însă memorie...

timpul se mişcă greu,

dar şi iute,
în el se lăfăie amintirea,
timpul ne e duşman
şi ne e prieten,
câteodată sunt
două zile gemene întruna,
altădată
secundele se par ani,
anii trec ca clipele,
între zori şi amurg
curge istoria,
mesopotamia,
egiptul,
grecia,
roma,
eu, tu, noi, iubito,
ubic râu,
eternul timp
ne macină vieţile
şi se-ntoarce lent în sine
amintindu-ne
că totul este pentru vierme.

rămâne legenda

şi democrit
care şi-a smuls ochii
ca să poată gândi,
el e penumbra lentă
care seamăna cu eternitatea.

rămâne răstimpul dintre vise şi vise,

când luna ne-ademeneşte
cu o rază de speranţă,
în care irişii
se reazema pe-o coapsă de lut
în speranţa nemuririi...

ne-nghite ochiul fântânii

ce ne-mbrânceşte în eterna noapte,
până-n adânc,
aruncându-şi inelul
şi jucând în apa oglinzii
pâna ajungem în cuibul pietrei obscure.

timpul- grija tiranilor,

talisman pentru unii,
linişte, foc, gheaţă- pentru alţii,
iubire, versuri, dorinţe,
ocolul surd al sentimentelor,
ne măsoară spaţiul
cu acidele mizerii,
ieşind din noi
în infinite şi macabre tenebre.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amprentele timpului

Trecut-au multe primăveri
Şi vor mai trece încă.
Vom obosi în multe veri
Sătui de-atâta muncă.

Toamnele ne vor bruma.
Va trece timpul peste noi.
Anii ce-i vom aduna
Amprente vor lăsa pe noi.

Cu iernile ne vom lupta
Fără să ştim cine învinge.
Să ne opunem n-om putea
Şi peste noi, ele vor ninge.

În zbor trec multe primăveri.
Verile o iau la goană.
Trec toamnele parc-au fost ieri.
Iernile vor da năvală.

Primăveri, ne-au înflorit,
Verile ne-au ofilit,
Toamnele ne-au cărunţit,
Iernile ne-au zăpezit.
Sufletul a obosit,
Corpul a îmbătrânit,
Ajunge cât am trăit.
Timpul nostru s-a sfârşit.

poezie de Dumitru Delcă (21 octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumurile noastre

"Drumurile noastre toate"
Au dus înspre străinătate,
Azi, când criza e în toi,
Vin drumurile înapoi.

epigramă de Vasile Iuşan (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum în secolul douăzeci şi unu...

acum în secolul douăzeci şi unu,
când viaţa a devenit doar toamnă,
omenirea intră la idei
se consideră abandonată, singură, cu ea însăşi,
de când ne gândim la viitor
toate zidurile s-au strămutat,
principiul speranţei a ieşit în fugă pe geam
şi noi ne uităm cruciş unii la alţii,
hai să schimbăm lumea,
dar cu cine anume,
cu clasa muncitoare care a intrat în extaz?
te uiţi spre viitor
ca şi cum te-ai uita pe gura unui obuzier.
căutăm altă ţară pe care n-o găsim niciodată,
avem impresia că pământul goneşte nebuneşte spre autodistrugere.
toate imperiile şi-au schimbat stăpânii,
s-au schimbat şi conştiinţele,
hainele, femeile, modele,
începem să credem în viaţa de apoi,
în măreţia şi laşitatea ei,
dictatorii vin, se duc ca bufonii,
hamlet se zvârcoleşte în plasă,
faust face un rol infam şi ridicol,
roscolnicov dă cu târnăcopul,
a murit şi dumnezeu,
cine mai scaldă morţii
şi-i îngroapă
şi le răsădesc flori pe morminte,
doamneee, cât galben pe frunzele moarte,
cât albastru dureros în sânge, câte gemete înăbuşite...
măsor timpul cu pasul meu, stea după stea,
încă sunt treaz,
mă încolţeşte timpul,
număr paşii următoarei toamne,
cu toţi cocorii de pe cer,
cu toate durerile lumii,
ucid vise, voluptăţi care nu se mai întorc,
preschimb femeile în coliere şi inele
ca să semene cu alizeele albe
şi să le găsim în ţara natală a visului.

când se lasă cortina
aştept cu frică şi nemângâiat o moarte ridicolă.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (4 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucuram că religiile noastre vagi şi venerabile, decantate de orice intransigenţă sau de orice rit sălbatic, ne asociau în mod misterios cu cele mai străvechi vise ale omului şi ale pământului, fără a ne interzice să dăm o explicaţie laică a faptelor, o viziune raţională asupra conduitei umane.

Marguerite Yourcenar în Memoriile lui Adrian
Adăugat de Doina Maria Tudor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi cireşii înfloriţi sunt perfecţi

ca şi cerul sub care mor samuraii
pentru a nu mai exista niciodată dezonoare
deşi între două războaie pierdute
câştigătoare este doar pacea
poate şi fluturii de pe un câmp cu margarete
sau liniştea imensă de sub pătura pământului
înainte de a-mi lăsa din nou iarba să crescă
din inimă din ochi din toate lacrimile

fericirea că în sfârşit nu mă mai doare nimic
precum şi sentimentul că între doi paşi de furnică
este loc de atâta nemărginire cât să-i spun dumnezeu
nu pot decât să facă timpul imponderabil
iar toate clipele atunci se vor naşte rotunde
din lacrimi de înger sau de mamă
şi cele care vin şi cele care pleacă

trebuie doar un suflet care să le consume liniar
înainte de a redeveni nemărginite

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa vieţii noastre

Un soi de electricitate între noi
Ar duce la scurtcircuit,
Când picăturile ploii de vară
S-ar scurge printre palmele noastre;
Deja aspre şi vinete.
Şi ar ajunge în fundul pământului
Acolo unde secretele noastre
Sunt îngropate.

Şi totul din jur ar amorţi
La sunetul strigătului tău din iad...
Şi pământul ar arde
Când demonii secretelor tale
Le-ar spune Universului cu voce tare.

Iar ochii tăi m-ar fulgera
Şi gura ta ar tuna
În apocalipsa vieţii noastre.

poezie de Georgiana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Istoria e creată de faptele rele ale unor bărbaţi şi femei extraordinare. Toţi marii distrugători ai speciei noastre, toţi marii fondatori de guverne arbitrare şi false religii, toţi au fost oameni extraordinari. Şi nouă zecimi din toate calamităţile care s-au abătut asupra rasei umane nu au avut altă origine decât combinaţia dintre inteligenţa superioară şi dorinţele josnice.

citat din Thomas Babington Macaulay
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim...

Trăim cu amintiri de neuitat,
Ce rămân în suflet încrustate,
În somnul nostru zbuciumat,
Cu vise care mor în noapte.

Mi-a murit orice visare,
Nu mai beau nici vinul dulce,
Nici pelin cu gust amar,
Las gândurile să se culce.

Inima în lungul ei tic-tac,
În zile înnorate sau nopţi târzii,
Nimic să pare nu-i pe plac,
Dar toate astea, nu le ştii.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magul

Noaptea este martorul iubirii noastre,
Ea nu poate fi prinsă între coperţi,
Nici între cuvinte cu iz de cerneală,
Ea este torţă aprinsă din inimile noastre,
Un ADN universal, unic, risipit pe cerul cuvintelor.
Am să tot privesc viitorul ca pe felinar veşnic aprins.
Doar magul prins între vitralii ne zâmbeşte cu lacrima lui roz,
Cu verbe rostogolindu-se pe chipul iluminat,
Iar iarba din altare ne cuvântă,
Copii o să ne-ncânte cu dulceaţa gurii lor,
Iubirii îi vor aprinde felinare,
Istoria nu poate fi decât o martoră fidelă a vieţii.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate relele de care specia noastră este bântuită nu provin decât din erorile noastre, din interesele noastre, din interesele noastre rău înţelese, din prejudecăţile noastre, din ideile false pe care le avem asupra lucrurilor. Omul a fost întotdeauna înşelat de prejudecăţile sale, de speranţele şi de temerile sale.

citat din P. H. D. Holbach
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce te laşi distrat de lucrurile din afară? Găseşte-ţi timp să înveţi ceva bun şi încetează a te lăsa învârtit ca un vârtej. Fereşte-te şi de o altă rătăcire, căci tot o nebunie este a-ţi îngreuia viaţa cu acţiuni fără scop; trebuie să avem un ţel, spre care să se îndrepteze toate dorinţele noastre, toate gândurile noastre.

citat clasic din Marc Aureliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre

ce repede-a trecut vremea iubirilor noastre;
într-o vară târzie ca doua păsări
ne-am luat zborul spre alte zări,
nu mai ştiu ce-a urmat după aceea,
poate un gol sau un vânt dinspre nord
sau un vis ne-mplinit suspendat
pe retinile noastre înlăcrimate.
vei rămâne goală ca visul, ca cerul de vară,
ca plaja pustie învăluită de marea-n furtună,
goală ca lebeda singuratică ce pluteşte pe lac
sau ca luna, regină peste pustiuri.
vei rămâne pe-un orizont uitat o stea-n derivă,
pe care eu, călătorul, o voi privi de departe,
şi la miez de noapte mă voi înfăşura-n cuvinte,
visând naiade-n delir prin antice temple
sau săpând fântâni după chipul tău căzut în ape.
cortegii de anotimpuri care vor trece
îmi vor hrăni de-acum îndoiala,
poate o să te caut, sau poate nu,
depinde de descântecul sălciei line
cu rădăcinile înfipte-n pământ
ce ne-a preziz despărţirea în noaptea de vară,
prefăcându-se totul în vânt.
când ni se va aprinde iarba pe mormânt,
flacără verde din trupurile noastre,
îţi voi simti respiratia ta în boarea stelelor
în nopţi cu rouă, senine, albastre.
mi-e foame de tine şi dor de gustul dulceag al buzelor tale,
mă dor clipele ce-au trecut,
îmi răstignesc pe cruce toate dorinţele
cădelniţând mireasma ta uşor
cu vise ce-au căzut grămadă
aşa-necate-ntr-un izvor...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 decembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne-avem

Ne căutam cu inime pustii
În nopţi care gemeau atemporale
Şi-n zile ce scrâşneau a agonii ;
În noi, îngeri stăteau să se răscoale.

Aşa ne mai cruceam ca doi nătângi
De drumurile noastre separate
Şi-n minte îmi intrai numai să plângi...
N-a fost de-atunci vreun chip a te mai scoate.

De ce n-am încăput în lumea lor,
A celor ce-au primit lumina vie
A dragostei comise, nu doar dor?
La timp să ne-ntâlnim n-a fost să fie...

Atâta de organic am simţit
Secundele trecând spre veşnicie!
Acum, că la refren ne-am întâlnit,
Dă, Doamne, să ne-avem cu bucurie!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii timpurilor noastre

Suntem copiii timpurilor noastre;
aceastea sunt timpuri politice.

Cât e ziua de lungă, toată noaptea,
toate lucrurile şi acţiunile – ale voastre, ale noastre, ale lor –
sunt lucruri şi acţiuni politice.

Fie că îţi place, fie că nu,
genele tale au un trecut politic,
pielea ta, o formă politică,
ochii tăi, o căutătură politică.

Orice ce spui, reverberează,
orice nu spui, vorbeşte pentru el însuşi.
Aşa că, oricum, tu discuţi politică.

Chiar când mergi în pădure,
tu faci paşi politici
pe un teren politic.

Poemele apolitice sunt, de asemenea, politice,
iar deasupra noastră luminează o lună
nu chiar pe de-a-întregul selenară.
A fi sau a nu fi, aceasta este întrebarea;
şi chiar dacă îţi afectează digestia,
este o întrebare, ca întotdeauna, politică.

Pentru a ajunge la un înţeles politic
nu este nici măcar nevoie să fii o fiinţă omenească.
Materiile prime vor îndeplini asta pentru tine,
sau proteinele, sau ţiţeiul,

sau un birou pentru conferinţe, pentru ale cărei forme
s-au purtat dezbateri luni de zile;
cum trebuie să arbitrăm viaţa şi moartea,
la o masă rotundă sau la una patrată?

Între timp, oamenii pier,
animalele mor,
casele sunt arse,
câmpurile se înţelenesc
ca în vremurile de demult, imemoriale
şi mai puţin politizate.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti biblioteca mea

toată informaţia din univers
concentrată într-o singură inimă...

în paginile pielii tale
sunt arhivaţi toţi clasicii
alfabetul orbilor
şi biblia nefericiţilor...

tu eşti biblioteca mea
recitită la nesfârşit de ochii atingerilor mele
indescifrabilă
de la prefaţă până la erată
răspunsul la toate întrebările
şi întrebarea la care aş putea răspunde
în nenumărate moduri

trupul tău nu are niciodată nevoie de copertă
te răsfoiesc în toate modurile posibile
fără să mă satur...

tu eşti poezia şi proza într-o perfectă armonie
tu mă faci să oscilez între comedie şi dramă
între nopţi metaforă şi dimineţi nescrise
când silueta ta de stilou se topeşte
în cerneala proaspătă a cerului
tu eşti prima şi ultima pagină a vieţii mele

tu ai putea lua cu uşurinţă premiul Nobel la literatură
pentru simplu fapt că te laşi scrisă
pe aşternuturi...

poezie de Gabriel Petru Băeţan din Iluzii în ambalaje de carne (iunie 2011)
Adăugat de georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnificaţiile vieţii noastre şi a planetei noastre fragile sunt după aceea determinate doar prin propria noastră înţelepciune şi prin propriul nostru curaj. Noi suntem custozii sensului vieţii. Tânjim după un părinte care să aibă grijă noi, care să ne ierte pentru erorile noastre, şi să ne salveze de greşelile noastre copilăreşti. Dar cunoşterea este preferabilă ignoranţei. Este cu mult mai bine să îmbrăţişezi adevărul dur decât o fabulă liniştitoare. Dacă tânjim după un scop cosmic, atunci să ne găsim noi înşine un obiectiv demn.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!