Prefață la un roman de dragoste

Tu mi-ai fost scrisă mie
Nu deprimării, nu tristeții mele
Ci adevăratului eu, puternic - și fără niciun pic de milă.

Privesc trupul tău fraged de fată tânără
Și o furtună de gânduri infernale se dezlănțuie în mine
Sângele și oasele mele îmi dictează tot ce trebuie să fac
N-am să mă dau în lături de la nicio ticăloșie
Ființa ta plăpândă a fost scrisă puternicului din mine
Și tu ești prada pe care de mult am așteptat-o să-mi cadă
în ghiare.

Joc singur noaptea - și cânt
Și, ca pe un complice de crime îmi privesc sexul, sălbatic în erecție;
El va trece prin pulpele tale suave și va lăsa urme de nedescris.

Și sunt de pe acum fericit
Atâtea nopți de chin, de febră și delir
Atâtea bube care mi-au copt în suflet
Se vor sparge - și vor curge în tine odată cu prima ejaculare.

poezie celebră de din Poemul invectivă (1933)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
cumpărăturiCartea "Poemul invectiva si alte poeme" de Geo Bogza este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 7.99 lei.

Citate similare

Zâmbetul tău de copilă

Zâmbetul buzelor tale
M-au fericit de multe ori.
Acum nu-mi mai ieși în cale.
Degeaba te aștept în zori.

Zâmbetul tău de copilă
Prea de vreme-a dispărut.
De mine n-ai avut milă,
Nu mi-ai dat niciun sărut.

Astăzi, rătăcind prin lume,
Multe fete îmi zâmbesc.
Dar mai mult decât pe tine,
Pe niciuna n-o iubesc.

Vraja zâmbetului tău
Ce m-a fericit cândva,
Acuma e chinul meu.
Fără tine, nu pot sta.

Te rog, vino lângă mine!
De-acolo, de unde ești.
Din nou să ne fie bine,
Din nou, fată, să-mi zâmbești.

poezie de (iunie 2014)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Și simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoția vinovată,
Iar palma mea și palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Și nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu ești precum sunt eu,
Tu ești căldura, ești sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu ești Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de din Viața printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Și simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoția vinovată,
Iar palma mea și palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Și nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu ești precum sunt eu,
Tu ești căldura, ești sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu ești Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de
Adăugat de Carmen ComloșanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Abisul durerii

Mistuit de răni lăuntrice, îngenunchez în abis,
Cu degetele încerc să-mi pipăi sufletul,
Însă cetatea tristeții nu poate fi pătrunsă,
Călătorie fără potecă, către noaptea mormântului...

Râuri roșii de sânge și trandafiri se revarsă peste cărare,
Toate se ineacă însă în oceanul lacrimilor mele,
Privirea mea de sânge, îți mângâie brutal trupul blajin,
Eu nu te văd, te simt doar în suflet.

Vreau să-ți cauți lacrima printre lacrimile mele,
Îmbrațișează-mi trupul pustiu,
Doar așa vei putea asculta clopotul inimii mele,
El a bătut odată, doar pentru tine...

Petale roșii îmi picură în suflet,
Mă dezbrac incet de trup și privesc în ochi nemărginirea,
Noaptea adâncă se ingroașă, trandafirii palpită,
Am trecut prin lume ca un îndrăgostit, cu un suflet roșu aprins.

poezie de
Adăugat de Timis AnduSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
George Topîrceanu

Clipe de zbucium

Iubita mea, te simt așa departe...
Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri,
Dar, ca un zid puternic, ne desparte
O pânză de cernite amintiri.
Ființa mea întreagă când te cere,
Tu stai visând, nici ochii nu ți-i miști,
Și câte taine pline de durere
Se pierd în noaptea ochilor tăi triști!
Eu chem osânda care mă omoară,
Sălbatic vântul patimii să bată,
Eu cer icoana ta de-odinioară,
Pe care n-am văzut-o niciodată.
O, cum aș vrea durerea să mi-o-nșele!
Atâtea nopți pustii am adorat-o,
I-am dat și jertfa tinereții mele
Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o.
Mi-ai dat-o! Floare gingașă de munte
Ce stă deasupra unui larg abis...
(Și chiar acum, când mă săruți pe frunte,
Tu mă săruți cum se sărută-n vis!)
Căci sufletul, ca tristele ruine,
Păstrează-n el lumina altor vremuri,
Și când o rază-ajunge pân’ la mine
Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri:
Ea luminează-n tine, fără veste,
Prăpastia trecutului întreg...
Și-atunci duioasa inimii poveste
Eu o ascult, - dar n-o mai înțeleg.
........................
De-aceea-n sara asta mi-e totuna,
Sporește-mi iar durerea sau alin-o,
Te-ntreb, - pierdută pentru totdeauna:
De unde vii și cine ești, străino?...

poezie celebră de
Adăugat de Andra IosifanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.
Daniel Vișan-Dimitriu

Sufletul pădurii

Mă adâncesc în lumea de mister,
Prin locuri necălcate niciodată,
Luându-mi numai gânduri ca reper
Și-ncrederea, demult verificată.

De liniște, nu pot să mă-nspăimânt,
Iar tot ce văd e plin de frumusețe
Ce mă pătrunde-asemeni unui cânt
În catedrala plină de tristețe.

Iar cântul mă inundă, fredonez:
Mi-e greu să cred, dar eu, ca prin minune,
Am voce, mă pricep și... nu visez,
Iar mintea, să continui îmi impune.

Îmi văd de drum cântând. Sunt fericit
În lumea care nu mă înfioară,
Ci mă atrage, într-un fel tacit,
Spre locuri neștiute în afară.

Ajung la un izvor și mă opresc,
Iar tot ce-aud acum e doar un clipot
Al apei cristaline ce-o privesc
Scurgându-se la vale într-un șipot.

Privesc în jur, e totul ca un vis
Puțin neclar, dar, unele-amănunte
Îmi dau senzația de nedescris
Că locu'-n care sunt e doar o punte

Prin care pot pătrunde, dac-aș vrea
Spre sufletul pădurii seculare
De unde, nu sunt sigur, s-ar putea
Să-mi deslușesc trăiri imaginare

Sau să-mi explic de ce, atunci când cânt
Îmi pare că o voce mă susține,
Iar frunzele pădurii, fără vânt,
Îmi șuieră acordurile fine

Pe care îmi așez perfect un vers
Din cele care-mi sunt, cumva, dictate.
Deși nu am făcut niciun demers,
Sunt prea ne-singur în singurătate.

Mă simt privit de peste tot, ciudat,
În jurul meu, apar la suprafață
Atâtea lucruri noi. Da, am aflat:
Pădurea are suflet. Este viață.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Vinovatul...

Dacă din noi e unul vinovat
Să știi că tu ești; căci, mi-ai înșelat
Iubirea pură, ce ți-am dăruit-o.
Ce ai făcut cu ea?
De ce?
De ce mi-ai murdărit-o?

Să nu crezi frumoaso c-am inimă de piatră!
Mi-a sângerat și mie! Adu-ți aminte: odată!
Mi-a sângerat și mie, simțit-am ce-i durerea,
Aflat-am ce e dorul, ce aspră e femeia!

Îți amintești?
Anume ai vrut să mă rănești:
Că... nu sunt pentru tine,
Că... nu mă mai iubești;
Știai atunci prea bine că sufletu-mi loveai...
Cu mâini împreunate plângeam
Iar tu... zâmbeai!

Adu-ți aminte, fată de ceea ce a fost!
Dar ce a fost odată, acum, nu-și are rost!
Ce milă mi-e de tine; chiar nu te mai iubesc!
Acum, frumoasă fată,
Tu plangi... iar eu privesc!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Veronica Micle

Drag mi-ai fost...

Drag mi-ai fost, mi-ai fost odată,
Dar ce-a fost n-a fost să mai fie,
Am văzut c-această lume
Făr-de tine nu-i pustie.

Și luceafărul pe ceruri
Place mult cum strălucește,
Dar apune și dispare
Soarele când se ivește.

El cu discul său cel falnic
Te deșteaptă la viață
Și te face să uiți iute
Steaua cea de dimineață.

Tu luceafăr mi-ai fost mie
Ce în zori de ziuă luce,
Și-ai apus, - acum la soare
Eu privesc cu mult mai dulce.

poezie celebră de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Vladimir Potlog

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubești.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinerești.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruți pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerșește amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruiești.
Am crezut că sunt de mult uitată
Și tu pe alta o iubești.

Dar acum când stai lângă mine
Și cu dragoste în ochi mă privești
Mă simt atât de bine.
Și înțeleg cât de mult mă iubești.

poezie de (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubești.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăiești.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ți-a ieșit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceața gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din lațul urii
Și-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ți spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton ponderat

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Scrierea din adânc

Ai lăsat să cadă pe destinul meu
Clipe de lumină, ani de încântare,
Visuri printre care mi-ai făcut cărare
Și m-ai dus cu tine-n țărmul elizeu.

Mâna ta-mi presară pașii-ntr-o grădină
Unde-n iarba verde se ascund petale
Cu aroma fină-a gândurilor tale,
Calde, neatinse de păcat sau vină.

Îți urmez cărarea, drumul în destin
Și îți simt, în mine, răsuflarea vie
Care mă atrage, care mă îmbie
Să-ți așez pe mână ultimul suspin.

De va fi acela pentru tine greu,
Iartă-mă, iubito, altfel nu pot fi,
Căci n-a fost o clipă, nu a fost o zi
Scrisă fără tine în adâncul meu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

N-am uitat

Din atâtea gânduri moarte,
Ce încerc să le arunc,
Doar un gând nu îmi dă pace,
El mă ține să te-aduc

Din atâtea versuri scrise,
Necitite de cei mulți,
Îmi revin doar cele care,
Tu în ele vii și strigi

Din atâtea nopți cu stele,
Și-alte nopți ce-s fel de fel,
Doar acele îmi sunt grele,
Când apari, când ești altfel

Din atâtea zile scurse,
Mai cu soare, mai cu ploi,
Unele le țin aminte,
Flori în jur și doar noi doi

Din atâtea ore scurse,
Care m-au îmbătrânit,
Le-am uitat pe cele duse,
N-am uitat când ne-am iubit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai știu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îți mai văd odată chipul
În nopțile când sunt atât de trist
Și doar din amintirea-ți mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerți
Pe urmă, cu blândețe, să mă ierți
O zi de aș putea să îți vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încrețită,
Atige-o cu iubirea-ți infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reușit să-ți spun cât te-am iubit.

Acolo unde ești, mai poți să mă privești?
Îmi este dor de tine și știu că mă iubești
Tu mi-ai rămas în inimă și-n gânduri
Și păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ți-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aș vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru poet...

Mi-au răgușit tălpile ochilor mirosind scrisul tău prăfuit,
Dar tu nu mai scrii și eu am răcit de la curentul paginilor goale.
O carte pe birou mai poartă încă amprenta existenței tale,
Nu a fost vis, a fost doar... nimic de neluat în seamă.
Mă oboseai în scrierile tale când îmi pictai în forme diferite trupul
Și acum zac de febră musculară și vreau ca remediu, scrisul.
Alunec în absența ta ca o copertă fără pagini,
Un gol lângă un alt stilou fără peniță, fără substanță de cerneală.
Mi-e dor de tine și de scrierile tale,
De praful tău, de mine pe birou,
Vreau să mă mai citești o vară, poate devin romanul tău!
Și tu, ca un poet decent, mă ierți de îți mai sting pe piele
Din scrierile minții mele.
Eu scriu, tu scrii și noi uităm să ne citim!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În barca vieții mele

În barca vieții mele am navigat tare mult,
fie în zorii dimineții, fie în amurg.
Ale vieții valuri mereu m-au lovit,
am ieșit la țărmuri și am revenit.
Cu mine în barcă alături ai stat,
tu, tânără fată, viața mi-ai salvat.
Acuma fără tine în largul mării plutesc
și în furtuna care vine singur rătăcesc.
În barca vieții mele apa a intrat
și valurile mării rău m-au scufundat.
Stihiile nopții groaznic mă lovesc,
când bezna se așterne, eu mă prăpădesc.
Te rog mult, iubito, fii salvarea mea,
din ghearele morții să mă scapi aș vrea!
Din stele te coboară, de-acolo de sus
să mă scapi de Iele, cu voia lui Isus!
Ieșiți din furtună, spre far vom naviga,
vom învinge valuri și ajunși pe mal,
ne vom fi alături sub cerul de cristal.

poezie de (7 decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Mircea Eliade

Aș vrea să scriu cine sunt, și nu știu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudați. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenți. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înțelege adâncurile sufletelor. Mă privesc. Privesc în mine. Atâtea trăsături străine, contradictorii...

în Romanul adolescentului miop
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Istoria credintelor si ideilor religioase. Volumul 3: De la Mahomed la epoca Reformelor" de Mircea Eliade este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -59.95- 44.99 lei.
Marius Robu

(Im)perfect

Fără tine m-am simțit perfect,
N-aveam niciun fel de remușcare,
În absența ta niciun defect
Nu se vede cât îl faci de mare.

Fără tine fericit am fost,
Sănătos la suflet și la trup,
Regăsindu-mi pe pământ un rost
Care să m-ajute să mă rup

De trecut, de tine, de nimic,
Pentru că nimic n-ai însemnat
Bun în viața mea, ba, vreau să zic,
Prea mult of și chin mi-ai cauzat...

Fără tine pot să fiu perfect,
După cum ți-am și mărturisit,
Mai adaug doar, să fiu corect,
Amănuntul că te-am păcălit.

poezie de din Luceafărul de dimineață (29 martie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Reîntâlnire de gradul zero

lui E.H.

În noapte visez cu luna cea plină,
Și nu pot să dorm, plutesc în visări...
Mă străbate o fantezie alpină,
De sus ea venită, din mări...

Și nu te-am văzut până acum niciodată
Și nu te cunosc, dar te vreau...
Pentru dragoste, însă... este o plată,
Și vreau să ofer, nu să iau.

Pe pieptul tău capul să pun,
Să mă privești în tăcere...
Din ochii tăi, văpăi să adun
Și zâmbete pline de miere.

Să mă ții strâns în brațele tale,
Să mă cuprinzi întru tot ce eu sunt...
Să-mi povestești drumeții ancestrale
Ce mi te-au adus ca un vânt.

Te vreau lângă mine să mă citești,
Așa cum nimeni nu poate...
Nu te cunosc, dar știu cine ești,
Și împreună scriem o carte.

Și te provoc întru toate
Și mă provoci în ce sunt...
Ești pagina aceea de carte,
Ce ruptă a fost când m-am frânt.

Vino să-mi fii acum, lângă mine...!
Află ce nimeni nu știe...
Părțile mele nu-ți sunt străine,
Doar le-ai uitat, ca mereu să îți fie...

Atinge-mă cu vibrații înalte,
Cu tot ce tu simți, arată-mi deschis...
Să-mbrățișezi cu gânduri curate,
Tot trupul meu, ca în vis...

Și te privesc înăuntru uimită
Și-apoi, doresc să îți fiu...
Lacrima inimii, pe loc risipită,
Văzând că renaști și ești viu.

Cu tine aș merge oriunde în lume!
Și mă încred în ce n-am văzut...
Credința ce-o am, nu-i în cărți și cutume
Și pot iubi ce n-am știut!

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Adina-Cristinela Ghinescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine

Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
și nici o clipă singur nu mă lași.
Puterea Ta e taina ce mă ține
din cei dintâi la cei din urmă pași.
Tu nu lași, nici nu mă uiți vreodată.
Străbat cu Tine munți înalți și lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.

Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
și când Te bucuri, totdeauna știu.

Nu sunt decât un abur ce se-nalță,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranță
ce nimeni altul nu mi-o poate da.

Au fost odată șiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
și bine știu că le-ai uitat și Tu.

Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin și vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.

Îți mulțumesc că ești cu mine-n lume,
Îți mulțumesc că mă iubești mereu,
Îți mulțumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... și Tu ești Dumnezeu.

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls și dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
și cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înțeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi și suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineața când mă scol...?
Și-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâșii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci și pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând și care faptă,
mă va face să-nțeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin și disperare,
înălțat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Și-am trăit un sfert de secol
doar o viață fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
și frământă-l cu putere,
Ca să vărs șuvoi de lacrimi
și o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
și tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook