Sonetul 1

O, voi, priviri ce-mi ocoliţi privirea,
O, lacrimi lungi, suspine dureroase,
O, nopţi adânci, dar fără de foloase,
O, zile luminând nefericirea!

O, dor al meu pe căi neluminoase,
O, tânguiri, voi, zile-n risipire,
O, moarte, tu, mereu în pregătire
Spre a mă prinde-n otrăvite plase!

O, păr al meu, tu, zâmbet, frunte, mână,
O, glas plângându-mi viaţa ca o boală,
Femeie-s, doar, de patemi istovită.

Ci tu purtându-ţi flacăra stăpână
În care mi-ai ars inima cu fală,
Ai să mă vrei când fi-voi izbăvită!

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cearcănă şi zâmbet

Sunt zile lungi în care,
nu mă mai ştiu,
nu mă-nţeleg,
şi nu mă vreau!

Privesc fără să văd,
Păşesc risipindu-mă,
Respir agonie.

Poţi ghici atunci,
in cearcănă şi-n zâmbet,
nopţi lungi de insomnii,
nelinişti adormite...
şi renunţări tardive

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem şi zile bune, avem şi zile rele

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem optimişti, iar mâine pesimişti,
avem şi zile-n care zburăm, iubind, spre stele,
avem şi zile-n care nu simţi că mai exişti.

aceste zile toate, nu trebuie minţite
de dragul unor inşi ce trec prin alte stări,
avem şi zile care se vor în cer sfinţite,
avem şi zile care evocă devastări.

avem şi zile bune, avem şi zile rele,
azi suntem vorbăreţi, iar mâine prea lucizi,
tu când te lupţi, aiurea, cu versurile mele,
pe cel ce este sincer, chiar vrei să îl ucizi?

poezie de Ionuţ Caragea din din volumul în pregătire Căutătorul de amintiri (22 iunie 2022)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea ta de înger

Privirea ta de înger e marea mea durere,
Crepusculul de flăcări şi zarea tremurând,
Şi roua de pe lujer, şi liniştea ce-mi piere
Un freamăt sunt, un cântec ce-mi intră-n piept, pe rând...
Simţirea mea e-un viscol, voinţa mea se-nclină;
Fără să vrei, din mine începi să mă alungi,
Dar mă întorc la maluri în vechea mea tulpină,
Şi-n noi nuntirea albă aprinde raze lungi.
Acum, supus iubirii, mă dărui fără teamă,
Statornic ca un munte cu miez aurifer,
Te-aştept în mari altare de nori, care te cheamă
Să-mi juri că-mi eşti stăpână pe robu-ţi auster...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poeziei

Am călătorit în abisul timpului!
Am urcat şi am coborât munţi.
Şi-am parcurs troieni de timp
Cu lacrimi şi surâsuri ale singurătăţii!
Am strigat plângând
Doar în crăpătura seacă a pământului,
Să fiu sigur ca nu mă aude nimeni...
Doar seceta sufletului meu.
Disperarea şi plictiseala ce au venit şi au trecut,
Călătorind prin anii mei,
Au înţeles cum stau de fapt lucrurile...
Am depăşit zile egale ale singurătăţii în doi,
Prizonieri în pacea de acasă,
Zile egale, fără gust, insipide, fără culoare, ascunse
Între suferinţa şi bucuria cea dorită!
Zile întunecoase şi nopţi albe,
Furtuni în zile însorite dar şi clipe dezolante,
Pline de aglomeraţie, înr-un vid al zilelor, goale...
Acum că tu ai apărut în viaţa mea,
Vroiam să nu te las să pleci,
Să nu te pierd, dupa atâtea căutări.
Dar tu nu vrei să mai rămâi, te-ai speriat de vorbe
Ce nici măcar în gânduri nu erau!
Privirile mele dureau...
Şi cine ştie când te voi mai auzi!
Este inutil să-ţi repet ca pentru mine eşti o stea,
Atâta timp cât tu vei crede ca eăti o rocă
Stăpână, stinsă, echivocă,
O rocă ce provine dintr-un munte.
De vrei un altfel de iubire,
Eu nu pot să mai port încă o mască şi pentru tine!
Voi fi mereu sânge şi tu vena cavă
Iubita mea ce vei trăi prin mine clipe eterne!
Până mai ieri, eu mă hrăneam şi te sorbeam pe tine.
Dar mi-ai lăsat un gust amar în suflet
Şi deci prefer dulceaţa vieţii zilelor ce curg...
Aşa că voi continua să beau din cupa cu otravă,
Vinul fericirii, dătător de moarte ce dă viaţă
Şi puteri de Prometeu,
Gândului meu, poeziei.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi adânci

Visele mele sunt vise mărunte,
Fără palate la poale de munte...
Vreau doar iubire în sufletul meu
Şi tu să îmi fi alături mereu.

Tu eşti averea ce mi-o doresc,
Doar pentru tine vreau să trăiesc.
În inima ta se află izvorul
Ce îmi astâmpără setea şi dorul.

Ai tăi ochi adânci când mă privesc
Îi ascult în taină ce-mi şoptesc.
Ei nu mint şi nu spun baliverne,
Lacrimi amare, povestea lor cerne!

Când te cuibăreşti la pieptul meu,
Uităm de tot ce a fost mai greu.
Mă rogi să cred iar în iubire,
Că nu mai vrei nici tu, dezamăgire.

Degeaba eşti bogat şi ai avere
Când sufletul îţi seacă de durere...
Căci singurătatea n-o poţi vinde,
Cum nici iubire, nu găseşti oriunde!

poezie de Gheorghe Deniştean (18 noiembrie 2016)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de trăirea primului sărut

Mă-ntorc mereu pe drumul meu,
Fără de tine, fără de mine.
Mi-e dor de un popas la sânul tău,
De un zâmbet, de zâmbetul tău.

Mă-ntorc mereu prin timpul nostru,
Doar Eu cu mine, un sihastru.
Mi-e dor de un cer, de cer albastru,
De minutul tot, de tot ce era măiastru.

Mă-ntorc de atâtea ori
Răscolind doar amintiri,
Mi-e dor de ochii tai,
Scântei în priviri.
De glasul tău,
De glasul ce n-a spus bun rămas,
De ultimul pas.

Mă-ntorc la tine de atâtea ori
Cu lacrima ce curge,
Cu inima ce-mi plânge.
Cu clipa ce se frânge,
Cu viaţa ce se scurge,
Mă-ntorc....

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce-mi baţi în inimă?
Mă zguduie, mă doare.
Nu-ţi e milă?
De ce-mi furi ziua senină?

De ce-mi fierbi sângele şi trupul?
De ce-mi sapi mormântul?
Şi nu vrei să-mi asculţi cuvântul,
Dorul şi gândul.

De ce tot te ascunzi printre surzi?
Printre lacrimi, şi plângi.
Şi te minţi printre veacuri
Şi lacrimi fierbinţi.

De ce tot mă respingi?
Mă alungi, şi mă renegi.
Te pierzi în trecut
Fără de cuvânt.

De ce doar întrebări fără răspuns?
De ce doar soare-n apus?
De ce atâtea tăceri?
Şi drumuri spre nicăieri.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea-i istovită

Inima mea-i istovită, a alergat atâta drum după tine, zi şi noapte,
Scrutând azimut după azimut,
N-ar trebui ca azi să ne-ndreptăm agale către casă revăzând toate
Lucrurile pe lângă care am trecut?

Spre casă... seara, pe drumuri liniştite, sub cerul calm, opalescent,
Fără cuvinte, neîncercând să mă convingi, să te conving.
Tu privindu-mă intens în ochi pentru un moment,
Când poţi suporta să te ating.

Dar mâine, nu. Puterile mi le-am pierdut pe toate;
Deşi vei arăta ca şi-altădată,-n acea clipită
S-ar putea să fie mai ispititoare faţa Iubirii mele moarte –
Aşa cum inima ta vede asta întorcând-se pe-aceeaşi cale, liniştită;
Inima mea-i istovită.

poezie de Charlotte Mary Mew, 1869-1928, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stejarul

Lungi nopţi învolburate,
Cerneau tristeţi prelungi,
Falşi iubitori de ţară,
Rosteau discursuri lungi.

Din glas de cucuvea
Curgeau, cuvintele dulcege,
Ce ascundeau minciuna,
Spre cine îi alege.

O nouă dimineaţă,
Ca după 4 ani,
Se naşte de sub ceaţă
Pe oameni şi pe bani.

Încet, pastorul nostru,
Îşi dezveleşte faţa,
Noi iar vom urca dealul
De mână cu speranţa.

Copilul mic întinse
Spre coajă a lui mână
Şi în stejar simţi, bătând,
O inimă română.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uitare

Nu vreau decât să te întorci, să reapari în viaţa mea,
Să mă alinţi cu-n zâmbet blând şi să mă ţin de mâna ta,
Nu-ţi cer decât o mângâiere şi să mă laşi să te iubesc
Când printre lacrimi de durere o lume-ntreaga-ţi dăruiesc
Cu toate astea eşti departe şi nici nu vrei să mă priveşti
Când eu ador povesti uitate, tu nici nu vrei să-ţi aminteşti
Şi pentru ţine-i doar un joc doar o dorinţă nebunească
Finalul trist şi echivoc ce e menit să mă rănească
Oare greşesc când te ador şi noaptea te găsesc în vise?
Din dorul meu nemuritor, rămân uşor doar vorbe stinse
TU nu mi-ai dat decât minciuni şi o iluzie falsă
Nu ţi-am cerut să readuni decât fărâme de speranţă!
Şi poate v-a veni o clipă când doar în gând te voi păstra
Tot construind o viaţă nouă când tu mereu vei regreta
Un zâmbet viu dar presărat cu dor şi cu credinţă
Când astăzi ştiu: N-am meritat atâta suferinţă!

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de AndreeaPalasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am tot

Am tot ce-mi trebuie...
E-adevărat -
Şi-atunci de ce le simt cuvinte goale?
De ce mă trezesc îngrozită,
Dacă visez că te-am pierdut?
Ce tot aştept,
Ce tot tânjesc,
Ce mă frământ,
Ce tot gândesc?
Eşti... fără să te am,
Mă ai... fără să-ţi fiu;
Nu vii decât ca să pleci iar
Eu tot vărs lacrimi în zadar
Că tot nu vrei...
Şi tot nu spui...
Iubire e, dar parcă nu-i!
Am obosit, m-am săturat
De zile triste şi nopţi reci!
Când o să vii, să nu mai pleci?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi şi... lacrimi (amfibrah)

Nu vreau să se creadă că sunt misogin,
Vorbind despre lacrimi, când asta suusţin:
Chiar sincere par la bărbatul cu "stil",
Pe când la femeie-s doar..."de crocodil".

epigramă de Mihai Haivas din 444 EPI(AFORI)GRAME (2022)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

Speranţa-i o voce ce –mi sună în ureche
Şi-mi spune în taină, cu glas scăzut, ades,
Încrederea în mine să nu mă părăsească
În viaţa mea, pentru ce urmează a se întâmpla.
Fără deznădejde, amar sau vreo tristeţe, să trăiesc,
Căci zorile de zi în fiecare dimineată se vor ivi.

Speranţa-i ca o lampă aprinsă ce-mi arde- n trup
Şi-mi luminează calea spre-o destinaţie necunoscută,
Dar de mine mult dorită, aşteptată şi râvnită,
Cu ea la plimbare pornesc şi sigur nu greşesc
Şi voia Lui încerc din răsputeri să o găsesc.

Speranţa-i rozul trandafirului peren şi-nfloritor,
Simbol ce ascunde-n el un mister fermecător,
Mă aplec spre el, căuş din palme fac,
Mă las ademenită de prospeţimea şi vigoarea lui,
Adulmec lacom un parfum suav, năucitor,
Visez şi romantica-mi poveste descifrez.

Speranţa-i credinţa infinită pe care orice om o are,
Pe care nu o cuprinde nicio apă sau o mare,
Mână în mână cu tainica noastră chemare,
Se plimbă în ale noastre suflete fără hotare.

Când viaţa –mi este poate la grea încercare,
Speranţa, acel simţământ inefabil, porunceşte,
Nu te lăsa, luptă şi puternic mereu să fii,
Căci neînfrânt vei fi şi greul vieţii sigur îl vei dovedi!

Speranţa mă modelează, sufletul îl imprimăvărează etern,
Doar ca eu să las în urmă trecutul şi acele poveri,
Să stăpânesc cu –nverşunare acele temeri,
Să ridic ochii în sus, către El, Dumnezeu
Şi rozul speranţei în inima mea se va etala mereu.

Speranţa-n suflet în fiecare zi o sădesc,
Cu lacrimi de bucurie vreau să o stropesc,
Şi-o roză să –nflorească –n inima mea,
Să-i simt mereu gingăşia şi puritatea
Şi-n inocenţa mea vreau să cred mereu,
Că speranţa de bine este reală ca această minunată floare.

poezie de Georgeta Ganea (30 decembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de fată

Într-o zi când te-oi vedea, o să fii un oarecare,
Nici un tremur, niciun zâmbet, doar regret şi resemnare.
Nu-mi pasă de ziua aceea, poate n-o s-o mai apuc.
Vreau când se sfârşeşte viaţa, amintirea ta s-o duc
Până-n rai cu mine, sus. Şi de-acolo să simt dorul.
Să privesc cum mergi agale, îţi târăşti cu greu piciorul,
Cel cu care niciodată nu ai vrut să îmi calci iarba.
Ţi-a fost teamă să nu strici, florile de pai şi nalba.
Dar eu ştiu că nu de-aceea n-ai venit în curtea mea.
Nu ţi-e drag deloc de mine. Ce-mi mai plânge inima!
Las' să plângă, să suspine şi să bată ca nebuna.
Eu ii spun mereu că tu, nu eşti soarele, nici luna
Şi că poate fără tine. Îi va fi cu mult mai bine.
Dar ea nu şi nu, te vrea. Hai iubeşte-o, doar o dată.
N-o să-ţi facă niciun rău. Biata inimă de fată.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de Magdalena Rus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept şi azi

Te-am aşteptat cu focul din priviri
aprins mereu ca-n nopţile de veghe,
cu inima-mbrăcată-n trandafiri
cu spini, în loc de mătăsoasă zeghe.

Sângele ce picura din răni
croia spre tine înroşită cale
ce-ar fi umplut nesăţioase căni,
să bem în cinstea întâlnirii tale.

Şi aşteptam îndepărtata clipă,
topindu-mă din ce în ce în mine,
ca un vulcan, ce flacăra îşi ţine
să nu răneasc-a timpului aripă.

Dar aşteptările fiind în van,
încerc să uit promisiunea mută,
Beau singur toată cupa ne-ncepută
în care-ncape, poate, un ocean.

Şi liniştit, primesc din nou scânteia
ce-mi luminează calea de urmat
în care nu-i stăpână doar femeia,
şi-aştept şi azi, ca-n clipa ce-a zburat.

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum fără de viaţă

Sunt frânt în prăpastia vieţii, drept punte părăsită
Duc poveri de veacuri-n trăiri, acum cu sensuri lipsă
Am asfaltul drept covor de verde-n negru şi piatră dură
Şi cerul nu-mi mai este decât o simplă imagine fără lună

Am trenciul rupt şi zdrenţuit ce-l port mereu într-o mână
Şi-un pantof ce-mi scrie soarta pe-o şosea de viaţă
Iubirea-mi este-n buzunarul inimii, grea povară-n oglindă
Iar timpul se ascunde de mine într-un colţ iubit de nefiinţă

Am o geantă de viaţă în care duc cu mine lovituri cu dobândă
Adunate-n încăperi de clădiri înalte şi-n turnuri fără lumină
Şi-n ochi am boabe otrăvite de lacrimi obosite, drept osândă
Şi ţin într-un pumn, o cruce, care mi-ai lăsat-o neagră şi ruptă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers de sentimente

Un univers de sentimente
Inima o răvăşeşte
Şi flacăra iubirii o răspândeşte,
Dar se uimeşte şi în lacrimi izbucneşte,
Când gheaţa altei inimi tot nu se topeşte
Pentru că se fereşte şi nu înţelege
Că flacăra Iubirii nu răneşte
Doar dorul lecuieşte şi rănile le oblojeşte,
Că Inima aşa vorbeşte
Când, cu tandreţe, Universul de sentimente
Pline de flacăra Iubirii le dăruieşte....

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 11

Lăuta mea, tu care-mi cânţi suspinul
Prieten fără pată sau eroare,
Tu ce-mi măsori adâncul ce mă doare,
De-atâtea ori mi-ai plâns amar destinul

Şi lacrimei ai resimţit veninul
Schimbându-te din mândră sărbătoare
În lung oftat pe coarda-ţi vuitoare
Când jalea mea îşi revărsa prea-plinul.

De-ţi cer să minţi tu te opreşti pe dată:
Tăcută tu, tăcută eu, tăcere
Dar, din nou suspinelor mă dărui

Prin cânt răspunzi tristeţilor şi iată
Le-ndur, iar sângele îl fac să spere
Un bun sfârşit şi dorului mă nărui.

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbet rătăcit

De ce... te chem?
Auzi sau doar mă simţi?
De ce mă arzi?
Sau doar te... stingi!

De ce imi eşti în... ochi?
Doar zâmbet rătăcit?
De ce doar taci
Şi-mi eşti doar vis?

De ce totuşi mai mă simţi
Când vrei să mă alungi!
De ce-ţi mai pasă....
İnimă îngheţată?

De ce sunt Tot?
Un Tot de... tine!
De ce-mi eşti... clipă?
Clipa ce-mi rămâne!

De ce te simt în piept?
Doar n-ai rămas în mine!
De unde atâta dor acum
Când nu-ţi mai sunt demult?

De ce rămâi, de ce nu pleci?

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!