Sonetul 11
Lăuta mea, tu care-mi cânți suspinul
Prieten fără pată sau eroare,
Tu ce-mi măsori adâncul ce mă doare,
De-atâtea ori mi-ai plâns amar destinul
Și lacrimei ai resimțit veninul
Schimbându-te din mândră sărbătoare
În lung oftat pe coarda-ți vuitoare
Când jalea mea își revărsa prea-plinul.
De-ți cer să minți tu te oprești pe dată:
Tăcută tu, tăcută eu, tăcere
Dar, din nou suspinelor mă dărui
Prin cânt răspunzi tristeților și iată
Le-ndur, iar sângele îl fac să spere
Un bun sfârșit și dorului mă nărui.
sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre muzică
- poezii despre tristețe
- poezii despre sărbători
- poezii despre sânge
- poezii despre sfârșit
- poezii despre prietenie
- poezii despre plâns
- poezii despre mândrie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.