
Am tot
Am tot ce-mi trebuie...
E-adevărat -
Și-atunci de ce le simt cuvinte goale?
De ce mă trezesc îngrozită,
Dacă visez că te-am pierdut?
Ce tot aștept,
Ce tot tânjesc,
Ce mă frământ,
Ce tot gândesc?
Ești... fără să te am,
Mă ai... fără să-ți fiu;
Nu vii decât ca să pleci iar
Eu tot vărs lacrimi în zadar
Că tot nu vrei...
Și tot nu spui...
Iubire e, dar parcă nu-i!
Am obosit, m-am săturat
De zile triste și nopți reci!
Când o să vii, să nu mai pleci?
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Să nu încerci
Să nu încerci nicicând să pleci,
Să-mi lași mii nopți să fie reci,
Să mă vrăjească, numai luna,
Să nu-mi găsesc somnul și tihna.
Să nu încerci nicicând să pleci,
Să te încurci între poteci,
Rămâi cu mine totdeauna,
Și-n soare vom topi furtuna
Să nu încerci nicicând să pleci,
Să fim doi ninși cu lacrimi seci,
Să fii-ntristat și chiar pierdut,
Iar eu iubind mereu tăcut
Să nu încerci nicicând să pleci,
Căci primăvara mea, tu ești,
Și simt în mine cum lăstari,
Fac flori de dor și-ți dau în dar
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să pleci, iarnă
pleacă iarnă, vreau să pleci,
du-te și dispari în soare
să-ți topească fulgii reci,
în mici picături de ploaie
m-am cam săturat de frigul
plin de geruri colțuroase,
dacă pleci ia-ți și strănutul
ce-l aud prin multe case
pleacă iarnă, vreau să pleci,
unde oi vedea cu ochii,
strânge-ți albii tăi nămeți,
pomii goi să-și pună rochii
vreau s-apară florile
prea de mult ele așteaptă,
să-ndrăznească soarele
să le mângâie pe ceafă
pleacă iarnă, vreau să pleci,
și revino altădată
să te-amuzi cu fulgii reci,
peste-un an c-o nouă toamnă
poate-atunci aș vrea să stai,
să îngheți noroiul toamnei,
plin de frunze fără grai,
ce-au culorile aramei
dar acum doresc să pleci,
vreau să vină hărmălaia
cea sunând din clopoței,
să trezească primăvara
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai vreau regrete
Când tu departe vrei să pleci,
iar eu acasă să rămân,
Când ochii-n lacrimi mi-i îneci,
ascultă vorbele ce-ți spun:
Du-te, du-te! Dar nu mă lăsa.
Du-te, du-te unde-i casa ta.
Pleacă, pleacă dar nu fără mine.
Pleacă, pleacă, vin și eu cu tine.
Dacă tu pleci singur ai să rătăcești.
Vreau să mă asigur că încă mă iubești.
Pierdut în lumea mare, ușor mă vei uita,
Din ochi lacrimi amare, fața îmi vor brăzda.
Nu-ți mai spun băiete du-te, du-te. Nici să pleci.
Nu mai vreau regrete, iubire vreau în veci.
poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cerul plânge după tine
Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzește
și inima ta ce mă iubește.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
și ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Și te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.
poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Și eu...
Se-așterne seara liniștită pe obrazul meu
Și tu te-așterni ușor prin visele-mi de dor,
Te privesc mereu de parc-ai fi vreun zeu
Când pleci, în vis, îți simt sărutul acrișor.
Dar tu privești cumva din hăul inimii mele
Pe care-l lași mereu când din vis îmi pleci,
Îți simt fiorul cum mă furnică pe sub piele
Până și visele fără tine par mereu mai reci.
Și eu, eu te aștept să vii ca un fulg de nea
Să te prind apoi în palme chiar de te-ai topi,
Te voi ține în pumn aproape de inima mea
Cu lacrimi de dor la tine eu mă voi gândi.
poezie de Valentina Banică
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pleci
Admite! Pentr-o clipă, m-ai iubit;
Păcat că numai pentr-o clipă!
De dragoste, nu faci risipă,
Dar tu, trufaș, prea nu te-ai străduit!
Sau, pentru tine, era prea târziu,
S-aprinzi scânteia de mult stinsă,
Dar eu n-am stofă de învinsă,
Și-am insistat, căci muză-am vrut să-ți fiu!
Nu pleci, ești o romanță fără sunet,
N-a fost să fie o iubire,
Acum rămâi o amintire,
Un neclintit tablou la mine-n suflet!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai e o zi
Mai e o zi și n-ai să mai vii
Mai e un ceas și am să te las
Să pleci, cu visul meu
Ieri îmi spuneai cât de mult mă iubești
Mâine știu că iar ai să greșești
De-acum îți spun să pleci
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
Mii de cuvinte de dor am șoptit
Nici nu mai știu de ce te-am iubit
Când nu mai e nimic
Totu-i departe s-a dus ca un fum
Nu vreau decât să fiu singură acum
S-o iau de la început
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi și tu
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
Poți să-mi spui orice acum
Doar că nu te cred
Mă simt bine și aș vrea
Altceva
Numai...
Altceva...
Mai e o zi
Până vei ști
Cum e să pierzi
Numai o zi
Și ai să știi
Cum e să pierzi
Și-atunci poate nu vei mai greși
cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Străjerul vieții... luna
De ce să pleci când n-ai habar
Că viața e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viața e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiți când vin la tine.
Chiar dacă sari peste greșeli
Sau treci direct prin ele
Din viața asta făr' de legi
Tu chiar acuma poți să pleci,
Iar luna va rămâne.
Și tot așa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alți-ți vor norocul?
Privește-n sus și stai mai drept
Căci luna e deasupra
Și lupt-acum,
Și stai pe veci
În viața asta fără legi
Și fără de nimic.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Conversație
- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
ești mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!
- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...
- Ce gaj să-ți dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai știu de mine, de nu ești?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te știu, e vechiul truc... când mă poftești!
- Și dacă îți promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o știam; că fericirea
are un singur nume... și-am avut-o!
... - E prea târziu și am venit aici
să-ți spun, că e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...
"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creștet, nu mai văd;
venisem, sigur, să refac un început...
E prima dată-n viață, când cunosc prăpăd!!!..."
- Și n-ai rușine sau nici milă, cel puțin,
să-mi spui că ești cu altul, că mă-nșeli?
- Nu, sunt decisă; viața nu-i un chin,
așa cum am crezut, din lingușeli...
... - Și deci îți spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauți, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.
Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără să beau și tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viața mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"
... Destin, mi-a programat sfârșit, printr-un complot!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu
Eu n-am să-ți mai spun "te iubesc"
Ți-am spus-o de prea multe ori,
Se pare că te plictisesc,
Dac-ai ajuns să mă ignori.
Iubirea, dac-o simt doar eu,
Pe jumătate nu există,
E ca și cum, un curcubeu,
Ar face lumea și mai tristă!
Eu nu te vreau, de nu mă vrei,
Să fim ca doi pantofi pe stângul,
Pierduți, neadaptați și grei,
Zăcând de-a latul și de-a lungul.
Cu ce cuvinte să te-opresc,
Dacă nici plânsul nu mi-auzi?
De ce ți-aș spune "te iubesc",
Când pleci, iar eu am ochii uzi?
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te scalzi...
M-am plâns la lună și la stele,
Dar au rămas ca tine, reci;
Te scalzi în lacrimile mele,
Îmi spui că vii... și totuși, pleci!
Spre cer mi-am îndreptat privirea
Și rugi fierbinți i-am adresat,
Să mi se vindece iubirea,
Că mult prea mult am așteptat!
Tu râzi și iei totul în joacă:
Parcă nu vezi, parcă n-auzi,
Cum toată ființa mea te roagă:
Ai milă de ochii mei uzi!
Mai neîndurător ca cerul,
Mai nepăsător ca marea
Și jude ești, și-executorul,
Dar tot ți-aștept îndurarea!
De-atâtea ori mi-ai răspuns NU;
Te rog, în aste clipe grele,
S-ai milă, să mă cruți, dar tu
Te scalzi în lacrimile mele!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești cel mai mare dar
În stele, în noapte tu ești partea bună,
Mă bucur, cănd nu e furtună.
Ești ceva bun pentru sufletul meu,
Ești gândul în iarnă ce nu mă lasă la greu.
Ești liniștea ce-mi dă aripi în patima nebună,
Albastrul nesfârșit într-un amurg din strună.
Ești etenul răsărit, când viața m-a înfrânt
Și mă minunez de-am început să cânt.
Tu cu felul tău, eu vreau să-ți mulțumesc
Și nu te las să pleci, simt că din nou trăiesc.
Simt din nou bucuria și o simt din plin,
Că din ninsoare și vânt eu văd doar senin.
Văd așa cum ești, ca cel mai mare dar
Și vreau să nu fie viața în zadar.
poezie de Eugenia Calancea (4 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigă... Să tac!
Tu, dimineața mea, ce-mi aduci soare,
Să-mi spui, te rog, dacă tăcerea doare!
Mi-e frică să nu-ți sperii Răsăritul
Și să nu pleci, luându-mi Infinitul!...
De noapte neagră, mult am obosit!
Habar n-aveam că tu-mi vei fi ursit!
De asta tac... și-n vers, doar, îți vorbesc,
Să nu cumva, cu vorba să rănesc...
Ador tăcerea, cu ea m-am hrănit
Până în ziua-n care te-am găsit.
Aș vrea acum, să-ți spun cât TE IUBESC!
Strigă... să tac, dacă-ncep să vorbesc!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără iubire...
Fără iubire mă simt rătăcită,
Mă simt ca o frunză bătută de vânt
Ce-și caută odihnă, fiind istovită
Și se-ntreabă mereu: Cine sunt?
Fără iubire mă doare uitarea
Și nopțile-s lung oftat pe pământ,
Mă fac că nu simt și chem resemnarea
Și-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?
Fără iubire secat îmi e dorul,
Te văd din chemări de mormânt...
Dar tu ești departe, mai sus decât norul
Și-atunci mă întreb: Cine sunt?
Fără iubire e grea împăcarea,
Încerc să o caut pe aripi de gând
Dar timpu-i trecut, mă arde uitarea
Și-atunci iar mă-ntreb: Cine sunt?
Iubirea se află în toate,
În tot ce e viu pe pământ
Acum c-am aflat ce e iubirea,
Pot spune că știu cine sunt!
poezie de Elena Bulancea (2016)
Adăugat de AÈunel

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele
Zilele-n care vii, sunt zile;
Celelalte nu știu ce sunt:
Parcă nu au dimineți,
Parcă nu încep și nu se termină,
Pot fi două sau nouă,
Par una singură, mohorâtă,
Pe care nu o trăiesc,
Ci aștept să se sfârșească...
O zi fără ochii tăi e o noapte polară
Și eu orbecăi în căuarea ta...
Astfel îmi duc eu viața
Între zile și nezile...
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Destul de puternică (Strong Enough)
Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni și nu cerșesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.
E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu știi ce am simțit.
Sunt puternică pentru despărțire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul și pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.
Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc și mă înec în plâns,
Atunci închid ușa după mine și ies,
Merg în neștire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar știu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.
Câte-aș avea să-ți spun, aș scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Știu însă că nu înțelegi,
Aștepți la ușă și vrei să pleci,
Mi-s ochii rupți de somn
Și tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist și adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare și-ți spun:
Pleacă chiar acum!
Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aș mai gândi la tine vreodată,
Te-am înțeles și te-am iertat,
Rămâi cu bine-ți spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Și n-am să plâng,
Sunt tare, negreșit,
Pentru-al nostru sfârșit
Și n-am să plâng cu capu-n pernă-năbușit.
cântec interpretat de Cher, traducere de Luminița Soare
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi clipa
Din când în când îți simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aștept dorințe-apuse să se-ntâmple
Și răstignesc pe crucea nopții clipa.
Din când în când visez că este vară
Deși din mine iarna mușcă rece,
Aștept de vise ploi să mă înece
Și-aprind la jarul lunii o țigară.
Și mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Ațât cu vreascuri de speranță rugul
Și plâng si râd cu lacrimi în neștire.
Îmi ești belșugul, eu îți sunt risipa...
Ia tot ce vrei și lasă-mi mie clipa.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și numai dor...
Și sunt momente când te aștept să-mi vii,
Clipe de speranță, când simt un dor aprins...
Când și ție îți este dor să-mi fii,
Când dorul ne pătrunde, și-ncet ne-a învins!
Și sunt clipe în care, adânc îmi amintesc,
Cum mă iubeai cu sete... cum mă priveai zâmbind...
Și mă gândesc la tine... poate mă amăgesc,
Că și tu simți un dor... despre noi, iubind...
Știi? Te-am iubit mai presus de mine...
Regret că n-ai știut a prețui!!
Inima mi-e toată de sentimente pline,
Și te iubesc iubire! Exist pentru-a iubi!...
La ceas târziu de noapte, mă trezesc cu tine...
Mi-e plină amintirea și mintea mea te cheamă,
Iubește-mă iubire, căci știi atât de bine
Să mă iubești aprins, fără nicio teamă!
Mi-e dor atât tare, încât lacrimi apar,
Simt pentru tine, o dragoste nebună...!
Și mă gândesc la noi... și zorile apar,
Și mă consum iubire! Mi-e dor până la lună...!
Iubirea mea frumoasă! Nicicând nu vei mai fi,
Așa iubit de nimeni... cum eu iubesc mocnit...
Că vreau să te întorci... asta vreau să știi,
Să mă iubești pierdut... să fii împlinit!
Și numai dor...
Și mă trezesc... dorind să înțeleg...
De ce nu mergem oare mai departe...?
Și fir cu fir, confuză eu aleg,
Să descifrez povestea, parte cu parte...
Și numai dor...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis liber
Mi-ai apărut din gânduri, nărăvaș,
atât de mândru, falnic și... mai altfel,
părând zburdalnic, vesel, buiestraș,
așa cum te-am visat demult, dealtfel.
Și-ai devenit real sub mâna mea
din tot ce mi-a adus în brațe râul,
căci tot ce-mi trebuia, deja avea,
dar nu mi-a dat nimic să-ți fie frâul.
A vrut să fii cum ești, să fii doar tu,
s-alergi în voia ta, în libertate,
să poți, atunci când vrei, să pleci c-un "Nu!",
iar eu am fost de-acord: avea dreptate!
Tu nu poți fi al nimănui. Ești doar
adus de ape, adunat din spume,
din visul meu, din gânduri în zadar
cât timp nu reușesc să-ți dau un nume.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte
Când nu îți spun că te iubesc să știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte
Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare
Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai să mă agațe
Când nu-ți voi spune te iubesc, să știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!