Cândva, în Poiana Albastră

Te iubesc în taină,
ca un nebun,
Lună rece...
Poate ne vom întâlni cândva
sus,
în Poiana Albastră

Te văd jos, la fereastră, şi,
fericit,
îţi zic: tu...

Dar urci iar în ceruri... Şi,
trist,
îţi zic: Dumneavoastră...

poezie de Vasile Romanciuc (1996)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia bucuriei

De tristeţe iar mă bucur
n-am cuvinte cum să spun
că tăcerea a dat muguri
taman pe gura de tun

N-am cuvinte ce să spun
eu poetul Dumneavoastră
zice-se c-aş fi nebun
cresc fantome la fereastră

Eu poetul Dumneavoastră
când tăcerea dă în muguri
cântece de inimă albastră
de tristeţe iar mă bucur

Dar cuvinte n-am să spun
că destinul mi-e ne-bun

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (15 noiembrie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul iubirii

Omule,
m-ai fi crezut nebun, dacă ieri ţi-aş fi spus
că iarba e albastră?
Ai fi crezut că sunt nebun?
Şi totuşi ieri
iarba era atât de albastră!...
Dar m-ai crede
dacă ţi-aş spune acum
că iarba nu mai e albastră?
Nu, nu mai are nici o culoare;
nu mai e nici măcar galbenă, înţelegi?
nu mai e nici neagră.

Dacă ar avea o culoare
ar însemna că trăieşte,
dar nu se poate aşa ceva,
azi nu poate să trăiască
... poate... mâine.

poezie de Adriana Bădiţă din Zbor frânt (1980)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Din gânduri, încet
se împrăştie ceaţa.
O floare îndrăgostită
e sufletul tău.
Bliţul fulgerului
îţi luminează faţa.
Eşti fericit -
te-a fotografiat Dumnezeu...

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Se-aşterne praful
pe cuvintele noastre de dragoste.
Ai putea scrie pe ele
cu degetul
"Te iubesc".
Păianjenul harnic
le îmbracă-n veşmânt de mătase
ca şi cum ar coperta
un dicţionar de arhaisme.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doream nebun

Doream nebun, a fi cu tine
La margine de drag şi dor,
Când stele-alunecă-n fântâne
Şi ceru-n pat, la noi, dobor.

Doream nebun, a te cuprinde
În noaptea albă, ca o lună
Şi în cearceafuri a te-ntinde,
Când visele... ni-se-mpreună.

Doream nebun, să am puterea
De a te face... să-nfloreşti
Şi de-a primi zâmbind, plăcerea,
În străluciri..... dumnezeeşti.

Doream nebun, pentru o clipă,
A-ţi dărui... tot ce doreşti,
Să te adun dinspre risipă,
Să te iubesc... să mă iubeşti.

Doream nebun, sărut a pune
Pe sâni arzând ca doi cărbuni,
Dar ai plecat... fără a spune,
De-atât amar... de săptămâni.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic...

Soare, lună, lună, soare,
Ornice nemuritoare,
Ce ne plimbă de la scutec
Şi ne duce-n rece pântec...
Lună, soare, soare, lună,
Împletindu-vă cunună
Ne-ncântaţi pe-al vieţii freamăt
Pâna la ultimul geamăt...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Lăcaşuri sfinte
ne sunt cuvintele.
Ca-ntr-o biserică
într-un cuvânt.
De-aici, ajung cu sufletul
până la Tatăl nostru
carele este în ceruri,
până la tatăl meu
care este-n pământ.

poezie de Vasile Romanciuc (1991)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua fericirii

Sunt fericit că m-am culcat aseară,
Sunt fericit că m-am sculat târziu,
Sunt fericit că ninge pe afară,
Sunt fericit că am pe ce să scriu.

Sunt fericit că am în casă pâine,
Sunt fericit că încă am cafea,
Sunt fericit că voi avea şi mâine,
Sunt fericit că eşti în preajma mea.

Sunt fericit că nu mi-ai spus adio,
Sunt fericit că văd, aud, vorbesc,
Sunt fericit că mă suporţi cu brio,
Sunt fericit că încă te iubesc.

Sunt fericit că s-a albit văzduhul,
Sunt fericit că încă n-am albit,
Sunt fericit că sunt sărac cu duhul,
Sunt fericit! Atât de fericit!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul Darcy: Trebuie să ştiţi... cu siguranţă trebuie să ştiţi că toate acestea sunt pentru dumneavoastră. Sunteţi prea generoasă pentru a glumi cu mine. Am aflat că aţi vorbit aseară cu mătuşa mea şi acest lucru m-a făcut să sper mai mult decât am sperat vreodată. Spuneţi-mi, vă rog, de îndată dacă sentimentele dumneavoastră au rămas la fel ca cele pe care le aveaţi în aprilie. Afecţiunea şi dorinţa mea nu s-au schimbat, dar un singur cuvânt din partea dumneavoastră şi nu voi mai scoate niciodată un cuvânt. Dar dacă, totuşi, sentimentele dumneavoastră s-au schimbat, trebuie să vă spun: m-aţi fermecat, trup şi suflet şi vă iubesc, vă iubesc, vă iubesc. Nu mai vreau să mă despart de dumneavoastră niciodată de acum înainte.

replici din filmul artistic Mândrie şi prejudecată, scenariu de Deborah Moggach, după Jane Austen
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună plină

Lună plină, curioasă
Tragi cu ochiul la fereastră,
Îmi furi noaptea de odihnă
Şi mă faci să număr ceasuri.

Lună plină, tu, mireasă
A poeţilor aleasă,
Mi-ai făcut iar noaptea albă,
Ţintuită la fereastră.

............................

poezie de Valeria Mahok din Flori de câmp
Adăugat de Apostol Talida
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate mă fraieresc

să mă îndrăgostesc din nou
cu aceeaşi pierdere de memorie
şi după aceea voi sta trist
undeva departe
poate într-o amintire pe pragul
unei nebunii efemere

poate mă apucă din nou nebunia
să iubesc încă odată cu aceeaşi
pasiune să alerg pe dealuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un imn sfios şi trist va fi rondelul

Un imn sfios şi trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră,
A celor ce-şi păstrează sufleţelul
De mari şi mici onirici într-o glastră,

Şi-n cârlionţii ce-i suspină mielul,
Şi-n balega de fluture, albastră.
Un imn sfios şi trist va fi rondelul
Pentru Marina. Ea e mama noastră

Ce cu blândeţe ne arată ţelul
De dincolo de frageda fereastră
Sub care putrezeşte pătrunjelul
Şi-n rouă-mboboceşte-o brună astră

Când imn sfios şi trist este rondelul.

poezie de Emil Brumaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul fulgilor de nea

Când dansul fulgilor e o magie
Şi mă apasă un dor nebun de tine,
Neîncetat, prin viaţa mea pustie,
E-un vuiet trist, o mare de suspine.

În suflet e de-acum zădărnicie,
Dragostea ta nu-mi mai aparţine;
Cand dansul fulgilor e o magie
Şi mă apasă un dor nebun de tine.

Câteodată "zac" în dulce reverie,
Rememorez tăcut iubirea noastră,
Totu-i trecut, ori poate cine ştie?
Îmi va bate-o veste în fereastră,

Când dansul fulgilor e o magie.

rondel de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pălărierul cel Nebun: Trăsura dumneavoastră, domniţă.
Alice Kingsleigh: O pălărie?
Pălărierul cel Nebun: Desigur. Oricine poate călători pe un cal sau cu trenul, dar cu siguranţă cel mai bun mod de a călători este pe pălărie.

replici din filmul artistic Alice în Ţara Minunilor, după Lewis Carroll (3 martie 2010)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urlat din copac

Tare îţi doreşti
Să te urci în copac
Şi să urli la lună.
Sau invers:
Să te urci pe lună
Şi să urli la copac.
Să urli cu atâta dor,
Încât mamele
Care îşi adorm copiii
Să şoptească:
Fereşte-i, Doamne,
De o asemenea iubire.
Iar bătrânii care se roagă
Să scuture din cap.

poezie de Liliya Gazizova din Kanafer (2012), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastră fereastră

Ştie să uite
cum moare în fiecare clipă
plină de iubire neîmplinită,

aşteptare de clopot spart
să-i plângă sunetele.

Cuvintele lăcrimează-n silabe
cu arome de mirt
fumegă printre buze dorinţe.

Privirea din unghi ascuţit
umbră în sângele inimii,
albastră fereastră
şi zbor,

atât cât poate să poarte
crucea pe umerii goi.

Învaţă să-şi macine tristeţea
în noapte prin gânduri
când se luminează de ziuă
şi înfloresc merii,

păsările să intre în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valentin Groza spune că m-a găsit trist

Ai afirmat – nu insist –
Că m-ai găsit cândva trist;
Aşa e, da-mi făcuşi poza
Când citeam umor cu Groza!

epigramă de Nelu Vasile din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O sută...

O sută de zile am dat acatiste să spăl mângâierea din pielea smintită
De lipsa-ţi acută din albe batiste ce leagă o rană ţipând obosită.

Adun răsărituri ce-ameninţă vise cu mere-altoite de fulger nebun
Scăpat din ospiciu şi trimis, pare-mi-se, de-o sută de îngeri şi-un Zeus imun.

Plâng tălpile goale scăldate în rouă strivind nesăruturi pierdute de-o vară
Prin câmpuri de maci disecate în două de-o sută de pasi cu mulaje de ceară.

O sută de cuie bătute în palmă cu sete acerbă de iubit înşelat
Pictează stigmatul cu o tuşă calmă urându-mi o moarte fără păcat.

Înfipţi în retina albastră de tine o sută de fluturi îşi pierd din culoare
Drogaţi cu tămâie şi fum de stamine se-aruncă din ceruri să-nveţe să zboare.

O sută de nopţi luminate de Lună se-ngână în taină cu reci dimineţi,
Te chem azi, iubite, cu inima-n mână şi cer de la zei înc-o sută de vieţi.

poezie de Monica Trofim
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!