Elegie

Se-aşterne praful
pe cuvintele noastre de dragoste.
Ai putea scrie pe ele
cu degetul
"Te iubesc".
Păianjenul harnic
le îmbracă-n veşmânt de mătase
ca şi cum ar coperta
un dicţionar de arhaisme.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc cuvintele

Iubesc cuvintele...
Cuvintele frumoase
Ce se îmbracă-n haine de mătase
În fiecare zi, nu doar în sărbătoare,
Cuvinte moi şi blânde-n ascultare.
Cele ce curg în clipocit de ape
La care vin şi cerbii să se-adape,
Acelea care, nici nu-ţi vine-a crede,
Miros a crud, numai a iarbă verde...
Iubesc cuvintele care mai au un sens,
Căci singure se duc în univers...
Nu au nevoie de mici floricele,
Să le-nţelegi, să te strecori prin ele...
Iubesc cuvintele ce au un început
Şi-un drum al lor către necunoscut,
Un drum ce nu sfârşeşte niciodată
Căci e sublim şi dăltuit în piatră.
Iubesc cuvintele...
Nu ştiu dacă şi ele
Pun prea mult preţ pe gândurile mele,
Dar ştiu că am şi eu momente-n care
Le-aud cum susură lângă izvoare...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi iezi

Un edut umbla la scoala
era harnic, silitor
Si nu incape indoiala
Era foarte ascultator

Ii placea grozav cititul
Orice text necunoscut
Ii placea un pilc de iarba
Care trebuie pascut

Matematica, nici vorba
Pe iedut nu-l speria
Cit fac unu si cu unu
Pe cornite socotea

Sta cu un baietel in banca
Iedul cumintel, micut
Iar baiatul din potriva
Zbintuit ca un edut

Un ied harnic si un ied lenes
Ia sa-mi spuneti drept baieti
Numai sa nu ne auda nimeni
Voi ce fel de iezi sunteti

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele

Lăcaşuri sfinte
ne sunt cuvintele.
Ca-ntr-o biserică
într-un cuvânt.
De-aici, ajung cu sufletul
până la Tatăl nostru
carele este în ceruri,
până la tatăl meu
care este-n pământ.

poezie de Vasile Romanciuc (1991)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

scoasă din călimară era de iubire
altă poezie de amor
cerneala curge din belşug
literele apar scrise elegant
de peniţă
poetul adună cuvintele
mirosul florilor de tei îi animă
cortexul cerebral - mirosul frumuseţei îmi re
vine în minte - primele
versuri se leagă (?!)
păsările cu ochii întorşi
se rotesc dea
supra apelor cu bărci
a bărcilor eşuate la mal
(?!) cuvintele spun: te iubesc
poetul le scrie atent cu iubirea
nu te joci
cerneala seacă subit
a ieşit un poem de dragoste (?!)

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

Se lasă seara....
Şi totul se îmbracă-n linişte
La masă în tacere, o mână-n taină scrie.
O foaie, altă foaie...
Şi parcă rândurile-ncep să zboare
Ce taină mare se aşterne în odaie?
O, iată o lumină!
Şi mâna nu mai scrie...
Căci peste ea în taină
O mână albă se apleacă
Şi mângâie cu dragoste, sărmana mână ostenită!
E mâna Tatălui Divin
Ce nu întârzie să apară, când în tăcerea nopţii
Micuţul lui copil îi scrie o scrisoare.
Dar mângâierea caldă, şi plină de iubire
Presară peste pleoapele obosite...
Pace, speranţă şi iubire!
Şi vocea blândă a Marelui Părinte
Şopteşte în tăcere... TE IUBESC copilul Meu,
Dormi în pace!

poezie de Ana Paşcalău (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să avem grijă: din exces de veşnicie, îngerii s-ar putea să aţipească, în cuvintele noastre de dragoste!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (20 aprilie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praful umbrelor

mâinile mele îndrăgostite iubesc pân' la pieire,
până ce galbenul lunii vopseşte aerul negru.
totul devine o noapte de frig crescând,
ca o pâine albă.

s-ar putea să fie praful umbrelor
în locul muchiilor surde şi grave luate-n cercetare
pentru liniştea somnului.

sentimentele aleargă într-un scris rotund,
într-o fertilitate de neoprit,
până ce cuvintele devin lungi şi sticloase
şi-mi arată că lumea e altceva
şi tu rămâi pe- o aripă frântă,
iar eu în pantofii de lac ai destinului.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păianjenul produce şi ţese pânză de mătase...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să nu iubesc

Cum să nu iubesc
Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea nopţilor târzii,
Când între vise te aştept
Şi tu-mi eşti steaua căpătâi.

Cum aş putea să nu iubesc
Chemarea zorilor de zi,
Când cu săruturi te trezesc
Şi tu de gâtul meu te ţii.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul ce mi-l dai trecând,
Ce altceva să-mi mai doresc,
Eu te iubesc şi-n al tău gând.

Cum aş putea să nu iubesc
Privirea ta şi ochii plini,
În lumea lor mă regăsesc,
În lumea lor aş vrea să vin.

Cum aş putea să nu iubesc
Sărutul tău nepământean,
Căci buzele-ţi sunt dar celest,
Mereu doresc ca să le am.

Cum aş putea să nu iubesc
Potecile ce paşii-ţi poartă,
În viaţa ta vreau să păşesc,
Să-ţi dăruiesc iubirea toată.

Cum aş putea să nu iubesc
Parfumul tău ameţitor,
Eu când îl simt, înebunesc,
De-al tău miros, eu vreau să mor.

Cum aş putea să nu iubesc...

poezie de Mihail Coandă
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce mă împiedică să fac un pas mai departe, nu ştiu ce m-a tras tot timpul înapoi şi ce-mi dă acum tracul, panica asta. S-ar zice că pânza de păianjen s-a întins şi s-a tot întins până aici. Dar mai departe nu e la fel?!... Păianjenul ţese harnic, ar putea să mă înghită, dar se joacă cu mine. După cum vezi, am vrut să fug, să scap din plasa lui, dar iată-mă prinsă în plasă.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e tare teamă să nu cad în arhaisme sau o limbă prea "literară." Vreau ca vocabularul meu să aibă o extindere foarte mare, dar cuvintele trebuie să fie vii.

citat din James Agee
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solul o primi

neprietenos după ce şi-a luat rămas
bun de la şa
se străduise să se rostogolească
cum văzuse în filme şi
cum făcuse chiar ea de mai multe ori
când calul o arunca la pământ
privea păianjenul modificat genetic
cum păşea prin praful roşiatic
cum o privea cu primitivismul său
îşi oferise o clipă să respire
apoi o altă clipă să geamă de durere

calul se zbătea cu spume la gură
şi insectele negre rupeau carnea
cu cleştii cornoşi
cu mandibulele puternice
hăpăind repede şi zgomotos

scuipă praful din gură şi se ridică
trase să scurteze chinul calului
aşa şi-a luat rămas bun de la el

fugea de insectele negre
fugea de păianjenul modificat genetic
fugea spre clădirile din lemn
unde se fuma pe rupte în timp
ce flăcăii dădeau whisky pe gât

când a păşit pe prima treaptă
decorul din jur s-a modificat
era în prerie şi călărea calul ei
viu şi nevătămat şi plin de nerv

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, în Poiana Albastră

Te iubesc în taină,
ca un nebun,
Lună rece...
Poate ne vom întâlni cândva
sus,
în Poiana Albastră

Te văd jos, la fereastră, şi,
fericit,
îţi zic: tu...

Dar urci iar în ceruri... Şi,
trist,
îţi zic: Dumneavoastră...

poezie de Vasile Romanciuc (1996)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele mari se rostesc o singură dată. De cele mai multe ori rămân scrise. Iubesc cuvintele ce se sacrifică pentru o idee.

aforism de Vasile Ghinea
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gogyohka

am rupt o fâşie de cer albastru
şi mi-am făcut
veşmânt ţesut cu stele şi umbre
tivit cu noapte
vise şi dragoste

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

dragoste necondiţionată

Dragostea necondiţionată există în fiecare din noi. Este o parte a fiinţei noastre adânci. Nu este atât o emoţie activă, cât o stare a fiinţei. Nu este "te iubesc" din acest motiv, nici "te iubesc dacă mă iubeşti." Este dragoste fără motiv, dragoste fără obiect.

definiţie de Ram Dass
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţia

Numai Moartea ştie totul
despre noi.
Zilele noastre albe,
zilele noastre negre
sunt mişcări ale condeiului ei.
Nu prea are vocabular
Moartea - iată de ce viaţa noastră
e o propoziţie
atât de scurtă!
O propoziţie
alcătuită mai mult
din părţi de tăcere
decât de părţi de vorbire.
Ce propoziţie,
ce propoziţie înfricoşată -
i se pare mereu
că aude cum vine punctul
şuierând ca un glonte.

poezie de Vasile Romanciuc
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Propoziţia

Numai Moartea ştie totul
despre noi.
Zilele noastre albe,
zilele noastre negre
sunt mişcări ale condeiului ei.
Nu prea are vocabular
Moartea - Iată de ce viaţa noastră
e o propoziţie
atât de scurtă!
O propoziţie
alcătuită mai mult
din părţi de tăcere
decât din părţi de vorbire.
Ce propoziţie
ce propoziţie înfricoşată –
i se pare mereu
că aude cum vine punctul
şuierând ca un glonte.

poezie de Vasile Romanciuc din Literatura şi arta, nr.36 (3965), 16 septembrie 2021, pag.5 (2021)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele hibernale

Poetul nu scrie!
Poetul INSPIRĂ!
Eu nu pot
şi nici nu îmi dă voie
respiraţia să folosesc în ceea ce scriu
cuvinte ca "oval" "curcubeu" "corb,"
"lacustre""somnoroase".....
Toate cuvintele pe care le-au folosit
respiraţiile noastre
sunt indicii către cuvintele noi
către cuvinte hibernale!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, facem dragoste cu ochii noştri. Câteodată, facem dragoste cu mâinile noastre. Alteori, facem dragoste cu trupurile noastre. Întotdeauna facem dragoste cu inimile noastre.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!