Acesta

Scriu simulând şi mint,
Zic ei. Dar nu-i aşa.
Eu pur şi simplu simt
Cu-imaginaţia.
Resping, deci, inima.

Ce-i vis sau ce m-apasă,
Ce n-am sau port voios,
Este ca o terasă
Stând pe-altceva, mai jos.
Iată ce e frumos.

De aceea când scriu spintec
Nimicu-n juru-mi stând,
Liber, chiar de-al meu cântec.
Grav, de ce nu-i nicicând.
Simt? Simtă ei-citind.

poezie de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acesta

Ei spun că simulez sau mint
În tot ce scriu. Nu este aşa.
Adevărul este că eu
Simt prin imaginaţie.
Nu folosesc corzile inimii.

Tot ce visez sau las liber
Alunecă de pe mine sau moare,
Aşa cum se întâmplă cu-o terasă care priveşte
La lucruri de dincolo de ea.
Acele lucruri mă călăuzesc.

De aceea eu scriu din mijlocul
Lucrurilor, nu lipit de picioarele cuiva,
Liber de propriile mele confuzii,
Preocupat de ceea ce nu este.
Sentimente? Să lăsăm cititorul să simtă.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când am

Din când în când am idei fericite,
Idei devenite brusc fericite – laolaltă cu alte idei
Şi cuvinte printre care ele se mişcă liber, natural...

După ce scriu, citesc...
Ce m-a făcut să scriu asta?
Pe unde-am umblat pentru a afla asemenea lucruri?
De unde mi-a venit? E mai frumos decâ aş fi putut spune eu...
Am fost în lume, cel mai adesea, condeiul şi călimara
Cu care cineva a scris coerent literele pe care le-am înşirat aici?

poezie clasică de Fernando Pessoa din volumul de versuri Poeziile lui Álvaro de Campos (1934), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Plânge cerul de durere,
Peisajul nu creează nicio plăcere
Totuşi eu văd viaţă în culori
Simt cum plutesc până la nori.

Inimii îi e sete de iubire
O picătură ar fi de ajuns că s-o aline
Dar eu o mint că totul va fii bine.

Când o să mor
Vreau să-mi plângeţi de dor
Nu vreau lacrimi false să vărsaţi
Prefer un zâmbet, dar să nu mă uitaţi
Trupul îmi va fi în groapă
Sufletul va pluti veşnic, că pe apă.

Fac ce simt şi simt ce fac
Poate de aceea mulţi nu mă plac
Am doar o viaţă de trăit
Îmi place să iubesc şi să fiu iubit.

Port un zâmbet fals pe faţă
Sufletul e pierdut în ceaţă
Îmi pun inima pe foaie
Dar cu frică, să nu se îndoaie
Asta e modul meu de a mă elibera
Scriu cu sufletul şi inima!

poezie de Miron Iustin (27 septembrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta sunt!

(alta, mama nu mai face!)

Vreau să trăiesc şi să scriu tot ce simt!
Nu vreau să m-ascund ca un fulg sub aripă!
Nu vreau să mă plâng, nu vreau să vă mint,
Vreau doar să mă bucur de fiece clipă!

De-oi fi judecată, nu e treaba mea!
Nici de superstiţii nu vreau să mai ştiu!
Cine-i fericit că vorbeşte cu-o stea
Îi uită pe toţi bârfitorii-n pustiu.

Am lumea mea bună, prieteni frumoşi,
Ce pot înţelege că sunt doar un om
Cu inima mare, cu paşii sfioşi,
Cu lacrimi, cu dor şi IUBIRE de-alt OM.

Nicicând n-am pretins că aş fi ce nu pot,
Am spus adevărul chiar dac-am pierdut
Şi chiar dacă viaţa părea că-mi lua tot,
Am mers înainte, chiar dac-a durut.

E clar că nu fur nimănui fericirea,
Ea vine când vrea şi când nu te aştepţi
Şi pentru că SUNT, îmi trăiesc azi IUBIREA...
.....................................................................
(Şi scriu poezii pentru oameni deştepţi!)

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interzis la ridicări

Când mă gândesc la tine simt că mor
Şi nicio înviere nu-i permisă,
Mă dor acut organele de dor
Şi nicio vindecare nu-i permisă.

Când mă gândesc la tine simt că fug
Şi nicio ţintă grea nu mi se pare,
Mă furişez prin vămi ca un transfug
Şi nicio regăsire loc nu are.

Când mă gândesc la tine simt că zbor
Şi nicio paraşută n-am în spate,
Mă-mpovărez de-al prăbuşirii dor
Şi nicio ridicare nu se poate.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghi de cocori

Tu nici nu ştii ce să mai faci
Să îmi ascunzi că mă iubeşti
Dar nu te teme, poţi să taci
Sau poţi întruna să vorbeşti

Să dai din mâini sau din picioare
Să te ascunzi, ba chiar să mori
Să pari gingaşă ca o floare
Fixă ca unghiul de cocori

Să pari nebună sau să fii
Să ştii ce vrei sau să nu ştii
Eu nu te cred şi nu te mint
Eu simt ce scriu şi scriu ce simt.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (14 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Scriu ce simt
Nu simt când scriu
Sunt un mort
Cu trupul viu.

poezie de Mioara Drîmbu-Cucu
Adăugat de Mioara Drîmbu-Cucu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum un panteist se simte arbore sau chiar floare, eu mă simt diferite fiinţe.

citat celebru din Fernando Pessoa, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

În preajma lui
simt că prind aripi!
Cuvintele,
un cântec îmi devin!
În preajma lui mă simt
femeie,
iubită cum n-am fost
nicicând!
Şi-n clipa când, mă ia de mână,
cu drag privirea-mi
căutând
mă simt, pe viaţă mai stăpână
şi mai bogată-atunci mă simt!
În preajma lui simt
că prind aripi
Şi-n zboru-acesta râd şi plâng.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Secvenţe în alb şi negru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

3 Martie, ziua mondială a scriitorilor

De astăzi mă apuc să scriu
Măcar aşa... o scrisorică
E drept că cititorii, ştiu
Nu prea mă au la lingurică!

Dar nu-i nimic, nu-mi este frică
Oricum mă ştiu cu spirit viu
De astăzi mă apuc să scriu
Măcar aşa... o scrisorică...

Iar de citit de n-o să fiu
Voi face ce-a făcut Mitică;
Cum să nu-l ştiţi, e cel ce-i fiu
De-al celui ce hârtia strică...

De astăzi mă apuc să scriu!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări de suflet

Îmi vine să urlu, îmi vine să râd,
Mai lăcrim tristeţe când totul e hâd,
Devin numai zâmbet sau stau încruntat,
Sunt cerul albastru, adânc de oftat

Valsez în emoţii, emoţii devin,
Îmi pierd echilibrul atunci când suspin,
Iubesc fără ură, cum altfel să faci?
Când ura ne face mai trişti, mai săraci

Şi ştiu că greşesc, dar totuşi accept,
Nu-i strâmb tot ce-i strâmb, nici drept tot ce-i drept,
Nici griul nu-i gri, ci alb înnegrit,
Doar nuanţe ce ochiul transformă voit

Mă simt ce gândesc, gândesc ce mă simt,
Rostesc adevăr, chiar dacă îl mint,
Cu ochii închişi revăd viitor
Şi mor înviat, ca viu să nu mor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar scriu de dor

Iubitule, se-ntoarce toamna noastră
Şi-s tot sărut răsfrânt sub felinare
Plâng ploaia ce se deghiza măiastră
Cu revelaţii ude-n frântele oscioare.

Iar scriu de dor pe-apus cu nostalgii
Tresar adâncuri, simt mişcări caline,
Îmi cer desăvârşirea în nopţile târzii,
Când sufletu' mi-e-nveşmântat cu tine.

Te mint, mă mint, vreau asfinţitul tău!
Port quintesenţă-n trup de muritoare
Să faci din dragoste un ultim empireu
Tu, ploaia mea-n, amurg de resemnare.

Mi se prelinge dumirirea-n pleoape ude
Am să salvez o toamnă pentru amândoi
Să fac un pat din frunze ruginii şi flude
Să-ţi retrăiesc sublimu-n viaţa de apoi.

(2016)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stând pe Stânca salvatoare

Stând pe Stânca salvatoare
Nu ne clatină vreun val
Viaţa noastă trecătoare
Simte har şi-asigurare
Din Acel fără egal.

Stând pe-a Lui promisiune
Nu ne prăbuşim în vid
Ci slujim cu pasiune,
Punem suflu-n uscăciune,
Dărâmăm al urii zid.

Acordând prioritate
Temeliei de granit
Vom primi stabilitate
Căci Acel ce totul poate
Nicicând nu ne-a ocolit.

Vină vânturi... vânturi grele
Crezul nostru nu-i mişcat
Nu-i nevoie de proptele
Sau de geamuri cu zăbrele
Traiu-n Mire-i ancorat.

N-au putut să ne doboare
Ploi cu mii de-ameninţări
O, a răsărit un soare
Şi a fost iar sărbătoare
Şi-au fost binecuvântări.

Stând pe Stâncă-n orice vreme
Birui-vom vijelii
Nicidecum nu ne vom teme.
În noianul de probleme
Harul ne va-nveseli.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (31 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proştii şi satirele

Cum să nu scriu satire de proşti, de neghiobie,
Când muza-i lângă mine şi ea să scriu mă-mbie?
Cum să nu-i cânt eu, oare, pe proşti cu tot avântul,
Când geme de-al lor număr mereu întreg pământul?

poezie de George Budoi din Dicţionarul prostiei (11 mai 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă încet -
Mă poartă un regret;
Pe aripile destinului
Sub lumina sufleului.
Scăldată în aroma iubirii -
Vreau să fiu din nou,
Să simt parfumul fericirii
Acesta-i cel mai scump cadou!
Picăturile de ploaie
Să-mi spele a inimii văpaie;
Mângâiată de petalele de flori -
Aş vrea sa fiu, până-n zori,
Căldura îmbrăţişărilor s-o simt
Şi-atunci n-am să te mint -
Că te iubesc fără regret
Eu, sincer scriu
Despre un suflet viu
Chiar dacă nu-s poet!

poezie de Veronica Mocanu (12 iulie 2012)
Adăugat de Veronica Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ceea ce simt construiesc peisaje...

citat din Fernando Pessoa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din amintiri...

Scriu acum ceva pe foaie
Că să nu mă fac de oaie,
N-am mai scos o poezie
De când am murit, se ştie.

Scriu orice îmi vine-n minte,
Mă joc cu orice cuvinte,
Afară e frumos tare,
Dar nu ies, mă fac de oaie.

N-am mai scos o poezie
De când vremea de beţie
Mă luase într-un val
De-am ajuns şi la spital.

Poezia nu e bună,
Parcă e scrisă pe lună,
Scriu odată la un an,
Dar va scriu, nu sunt mârlan.

poezie de Vlăduţ Matei (19 aprilie 2013)
Adăugat de Vlăduţ Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus în doi

Nu voi putea vreodat' să pierd din amintire
Un chip ce are-n plete un nimb de nemurire,
Atât de dragă-i clipa, clipită şi pierdută,
O umbra a unei zile doar de-al meu vis ştiută,

Nu voi putea vreodată, ca-n nopţile pustii,
Să uit o fericire ce nu-i a celor vii,
Nu voi putea să port a vieţii mele plete
Fără să simt continuu imensele regrete,

Dorinţele pierdute într-un noian apus
Ce-au alungat în beznă un jurământ răpus,
Pierdut, fugit în noaptea grea ce mi-a rămas
Să-mi bucure-n tăcere al fericirii pas,

Apus în doi, dar oare cine-ascunde raza lui?
Eu, tu sau poate chiar blestemul cerului
Ce-i aruncat asupra mea şi condamnată sunt şi simt,
Că nu voi mai iubi nicicând, nimic pe-acest pământ

Stingher
Şi strâmt,
Şi vreau să pier
Visând.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul 20

Asta-seara pot sa scriu cele ma triste versuri.
Sa scriu, de pilda:"Noaptea e instelata, iar hat, departe, pe cer dardaie astrii albastri".
Vantul noptii da roata pe cer si canta.
Asta-seara pot sa scri cele mai triste versuri.
Eu am iubit-o, si, uneori, chiar si ea m-a iubit.
In asemenea nopti am tinut-o in brate,
Si-am sarutat-o de atatea ori sub cerul nesfarsit.
Ea m-a iubit, si uneori chiar si eu o iubeam.
Dar cum sa nu iubesc
Ochii mari cu care ma tintuia?
Asta-seara pot sa scriu cele mai triste versuri.
Sa stiu ca nu mai e mea.
Sa simt ca am pierdut-o.
S-aud noaptea imensa, si mai imensa fara ea.
Si versul sa-mi cada pe suflet ca roua pe iarba.
Ce conteaza ca iubirea-mi n-ar putea s-o pastreze?
Noaptea e instelata, iar ea nu-i cu mine.
Asta-i tot. Departe, cineva canta. In departare.
Sufletul meu nu-i multumit ca a pierdut-o.
Ca pentru a mi-o apropia, privirea mea o cauta.
Inima mea o cauta, dar ea nu-i cu mine.
Chiar in noaptea care face albi aceiasi copaci.
Noi, ce-i de-atunci, nu mai suntem aceiasi.
N-o mai iubesc, e sigur, dar cat am mai iubit-o.
Vocea mea cauta vantul, ca sa-i ajunga in urechi.
A altuia. A altuia va fi.
Ca inainte, a sarutarilor mele.
Vocea ei, trupul ei limpede. Ochii ei infiniti.
N-o mai iubesc, e sigur, dar poate-o mai iubesc.
Atat de scurta-i iubirea, si-a atat de lunga uitarea.
Fiindca in asemenea nopti am tinut-o in brate,
Sufletul meu nu-i multumit ca a pirdut-o.
Chiar de-ar fi ultima durere pe care mi-o provoaca si acestea
ultimele versuri pe care le scriu.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douazeci de poeme de iubire si un cantec deznajduit
Adăugat de Andra Ionita
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt singură, dar nu-i singurătate...

(prietenilor mei de pretutindeni, cu dragoste nemărginită!)

Singurătatea mea... mă-ncarc de vină, dacă mai strig şi mai suspin că-s anonimă...
Nu-i pe pământ, fiinţă cum sunt eu, iubită de poeţi şi Dumnezeu...
Şi nepoeţii-mi scriu şi mă alintă, când viaţa îndrăzneşte să mă mintă...
Şi florile, de-s necuvântătoare, mă mângâie, când plâng, cu-a lor culoare...
Şi ceru-i mai albastru şi senin, când îmi ridic privirea şi mă-nchin...
Şi marea, frământarea-şi domoleşte, să-mi strige, că refluxul mă iubeşte...
Şi iarba e mai verde când răsare şi îmi adapă trupul cu răcoare...
Când vântul se strecoară printre frunze, îi simt iubirea tremurând pe buze...
Şi Muza, pe un umăr, stă de-o viaţă şi să iubesc duşmanii mă învaţă...
Sunt singură, dar nu-i singurătate, când inima atâtor oameni bate,
Pentru poeme violete-n miez de noapte şi eu vă simt pe toţi, atât de-aproape...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!