Ştreangul atârnat de viaţă

Răsăritul meu în lume
Ca-ntr-un vis mi se perindă
Şi mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e

Aţă atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naştere spre moarte
Până trece pe alt mal;

Un mister sau o enigmă
Ştreangul atârnat de viaţă
Legănându-se răsfaţă
Miezul dintr-o paradigmă

Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Dintr-un port în celălaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştreangul atârnat de viaţă

Răsăritul meu în lume
Zi şi noapte se perindă
Şi mă văd într-o oglindă
Că menirea ce-o avum, e

Aţă atârnând fatal
Omul e chemat s-o poarte
De la naştere spre moarte
Până trece pe alt mal

Un mister sau o enigmă
Ştreangul atârnat de viaţă
Legănându-se răsfaţă
Miezul dintr-o paradigmă

Eu am fost? Sau poate altul?
Fiecare om o haină
Trece marea ca o taină
Petrecându-se înaltul

poezie de Ion Untaru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pod de-a lungul râului... Nu poţi trece de pe un mal pe altul, poţi doar să însoţeşti râul în devenirea lui, de la izvor şi până la vărsare, de la naştere şi până la aneantizare... Un pod evident inutil, pe care nu va trece, poate, nimeni, niciodată...

Mihail Mataringa (10 decembrie 2016)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte ne-am dus într-un loc secret din pădure, unde am trasat Marele Cerc al Maeştrilor – element care nu se invocă decât în cazuri de urgentă excepţională. Şi Marele Con al Puterii a fost ridicat şi îndreptat spre Hitler, iar porunca care a fost dată este: nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, nu poţi trece marea, asemenea cum în vechime a fost făcut cu Napoleon sau cu Armada Spaniolă.

Gerald Gardner în Witch
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Uitare

Am fost invitat într-o seară,
la masa din Marea Uitare,
acolo gustând, fiecare,
doar gânduri ce-s gata să moară.

Eram invitat de onoare,
servit doar cu cele lăsate
la urmă să fie uitate
-desert pregătit cu răbdare-

Zâmbeam cu tristeţe pe faţă,
ştiind că eram doar o umbră
uimită, la masa cea sumbră

a celor plecaţi dintr-o viaţă
spre alta, un drum ce te-nvaţă
că "Marea Uitare" răsfaţă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până trece lumina prin el

Luna de pe cer
luna dintr-o băltoacă
ia ursul şi joacă
joacă-l pe vecin, joacă-l pe primar
agaţă-l de felinar
până trece lumina prin el
şi se face cuminte ca un căţel

Cine geme, cine se teme
lustruieşte toată ziua la steme
pentru oameni mari, pentru oameni mici
care le pun la spinare şi urcă
iar acolo unde calcă, spurcă
şi nu mai vin niciodată îndărăt
nici prin zloată, nici prin omăt

Câte noduri, câte poduri
trăim într-o lume de coduri
nu mai poate nimeni să le dezgroape
şi între ele numai atrape
degeaba mă perii, degeaba mă sperii
că nu poate nimeni să te scape

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De patru lucruri, în mod fatal, nu poate omul să scape: de naştere, de bătrâneţe, de moarte şi de prostie.

aforism de George Geafir din Strigătul tăcerii (2009)
Adăugat de Cristina Paula Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un sclav şi nici un rege

Cere-mi luna de pe cer
N-am să zic că nu se poate
Zborurile noastre toate
Sunt pătrunse de mister!
Nici un sclav şi nici un rege
Poate n-a-ndrăznit să-ţi pună
Peste frunte o cunună
Fiindcă nu te înţelege!
Şi se scurge suferindă
Ziua celor ce preferă
Plânsul tău de baiaderă
Spânzurat într-o oglindă

Parc-aş fi la o-nchisoare
Ţarcul care dă fiori
Unde nu mai poţi să mori
Dacă ai iubit o floare!
Cercul nostru s-a închis
Dincolo de el, nu mai poţi trece;
Noaptea piramidele aztece
Poartă fluturi spre abis.

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţul de oglindă

Ciobit în colţul de oglindă
În care nu mă recunosc
Păduri de conifere şi de mosc
Cu iarba serii se perindă

Şi-atunci o dulce reverie
Cu herghelii de doruri multe
Inundă stepele oculte
Ca un mister ce mă îmbie;

Şi pretutindenea un rost
În văzul nostru se ascunde
Chemarea muzelor pe unde
Cu anii tineri am mai fost -

Peregrinări din alte ere
Ca un tabu inconfundabil
În zborul unui dirijabil
Cu care nu mai faci avere

Adesea mă visez zburând
De voie într-o croazieră
Că zău, m-aş stabili în stratosferă
De n-ar avea şi alţii-acelaşi gând!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea enigmă...

E drept, femeia-i un mister
Pe drumul vieţii, efemer
Dar, cum îi prinzi la gât colierul,
S-a dus povestea cu misterul.

epigramă de Vasile Toma din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai după asimilarea completă a lecţiilor corespunzătoare stadiului puterii se poate trece la stadiul următor, cel al nemuririi. Acesta durează în general de la vârsta de 60 ori 75 de ani până la 75 ori 100 de ani. în acest stadiu, omul îşi evaluează realizările în viaţă şi stabileşte în ce măsură şi-a împlinit menirea.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie

Te-am invitat într-o călătorie
Pe-o barcă, printre stele.
Te-am chemat cu mine
Să locuim pe-un nor
Să nu cunoaştem naştere,
dorinţă, clipă, moarte.
Te-am chemat în zări
Să ne ascundem de noapte,
Să ne hrănim cu şoapte
Departe de naştere,
dorinţă, clipă, moarte.

poezie de Claudiu Ovidiu Tofeni din Pas pierdut (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi port în plete răsăritul

Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.
Din mare rup tăceri rebele
Le ard la focul din privire,
Iar jarul îl adun din ele,
Să-mi fac din Iad milostivire.

Ating cu palma valul rece,
Lăsând tot zbucimu-n nisipuri,
Iar talpa şovâindă trece
Pe-un alt tărâm şi-n alte timpuri.
Se răzvrătesc abisuri mute,
Ce-şi pierd tumultul printre raze,
Iar spuma modelează ciute,
Care sucombă în turcoaze.

Ca să îmi fac din umbră slavă,
Rămân captivă vieţii mele,
Îmi las tot mâlul pe-o epavă,
Şi rup din boltă praf de stele.
Pe faţa îmi aşez visarea,
În suflet dragul meu de viaţă -
Pe buze-mi freamătă doar marea,
Ce-şi poartă ceru-n dimineaţă.

Mă răscoleşte iarăşi marea,
Îmi scoate din trăiri morminte,
Îmi prinde-n spate toată zarea
Şi-n vers îmi picură cuvinte.
Îmi port în plete răsăritul
Şi-n orizonturi mântuirea,
Pe braţe îmi brodez zenitul
Şi-n suflet ţes, cu drag, iubirea.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nestatornic

Cum oare copilu-i din mine şi nu-i cum sunt eu, partenera...
Şi gând ce-am precis doar al meu, nu-l respect, masca-mi pun, viziera,
Şi cum de sunt eu de atâţia de ani şi-uit de mine, mă întreb în oglindă,
Iar visul ce îl am l-am avut de copil, l-am trădat, trădător... se perindă?

Cum inima îmi spune -ce-i drept că o am- şi mintea, de-a mea, poate minte,
Iar dragostea pură rămasă la fel către acceaşi –se întreabă şi ea- ne dezminte
Şi naşterea vrută, adulată de toţi, de ce-o tot girăm să ne poarte
Amarul de ani şi ne zbatem să fim... Pentru ce subiect... Obiect, pentru moarte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diligenţa

Trece vremea ca o diligenţă
Cu surugii în uniformă
Ne preia la naştere şi p-ormă,
Ne depune cu indiferenţă

O plătim cu viaţa şi atât
Surugiu, nu te grăbi deloc
Toţi ajungem în acelaşi loc
Într-o clipă, într-un ceas, numaidecât!

Alţii-n urmă îşi aşteaptă rândul
La poştalionul vieţii lor
Şi de când se nasc şi până mor
Totul curge repede ca gândul!

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doina de zbor

Foaie verde, frunză arsă,
Bunii mei poveşti îmi lasă
Peste viaţă, peste moarte,
Îngerul vrea să mă poarte,
să-mi arate...

Lume albă, lut în sânge,
Timpul inima-mi străpunge
Cu lungimea-i mărunţită
Şade-n poarta scârţâită;
dă prin sită...

Vorbă dulce, pui de munte,
Trec haiducii iar pe punte
Şi se uită-adânc în apă,
Frâiele din ochi îşi scapă;
caii-adapă...

Cântec vechi, taină de rugă,
Nu îmi pare viaţa lungă,
Ci îmi pare-adâncă tare,
N-o pot trece în picioare,
nici călare...

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub aripile destinului

O, Salieri! Câţi urmaşi ai în viaţă...
câţi presupuşi fii ai dreptăţii
râd onestităţii în faţă,
cum râde dracul, când se răsfaţă.
Câte caractere frumoase şi talente
pe valul voinţelor rămase
sunt ca epavele corăbiilor
de sarea mărilor roase,
legănându-se doar cu speranţă
atunci când banul şi înfluenţele
cern izbândele şi râd vieţii în faţă.

Alţii, orbecăind sub aripile destinului,
ameţiţi, ca de puterea vinului,
se adapă din izvorul cotidian,
legănaţi pe valurile timpului, an de an,
sperând cu tărie
în a lor vie credinţă,
destinul alege, destinul învinge
şi cântăreşte orice voiţă.

Destinul este reţeta prescrisă
înainte de a noastră putinţă,
în tainice scopuri divine,
purtarea firii spre marea căinţă...
frământări şlefuite în timpuri răscoapte
şi înfloriri spirituale,
ca visele lui Mozart, de după moarte
care în marea lui credinţă,
de geniu fără referinţă...
şi-a trimis nemurirea în eternitate.

Aşa visăm toţi,
până să trecem bariera vieţii
în lacrimi şi şoapte,
spre cercetatul necunoscut...
veşnicia iubirii, idealul speranţei,
să nu moară, înainte şi după moarte,
nici în cer, dar nici pe pământ
dacă se poate.

poezie de Valeria Mahok (21 iunie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anii

De-or trece anii cum trecură,
Cei care până acum s-au dus,
Nu cred că voi avea motive
Să spun că cel care a spus
În vorbe aproximative...
Acum că ochii mei văzură
Împlinirea unui vis
Facă-se ce mi-a fost scris,
Căci visurile mele toate
Şi speranţele deşarte,
N-au fost decât frunze moarte,
De vântul toamnei spulberate.

În ani oi fi destul de vârstnic
Şi dacă acum eu sunt bunic,
Dar fără a face abstracţii
În împliniri şi satisfacţii
Sunt în anii pubertăţii...
În tainele realităţii
Şi al oricărui joc subtil
Eu am rămas tot un copil,
Iar cu idea purităţii
În faza naivităţii.
N-am ajuns chiar de ocară,
Dar am fost pradă uşoară.

Trece un an şi altul vine
Cu nădejdi spre mult mai bine
De viitor mereu redus...
Dar anii aparent s-au dus,
Pentru că-n realitate
Şi-i duce fiecare-n spate,
Care... an de an se-ncovoaie
Şi trage omul spre pământ
Până-l doboară în mormânt.
Că oricât ar fi doritor,
Nimeni nu e... NEMURITOR!...

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când trece coplăria

Când trece copilăria
trece şi trecutul.
Se stinge amintirea,
se pierde începutul.
Sufletul nu plânge,
un nou început se-arată.
Credinţa-n viitor învinge,
bătălia-i câştigată.
Un nou început, prezentul
e cea ce trăieşti acum.
Simţi că a sosit momentul
să-ţi construieşti singur nou drum.
Un drum ce te îndreaptă
spre marea biruinţă,
Spre viaţa luminată,
că-n suflet ai credinţă.
Cu gândire îndrăzneaţă
vei descoperi,
pasiunea pentru viaţă.
Mai spiritual vei fi.
Aşa simţi că trăieşti.
Te vindeci de trecut.
Noi piscuri cucereşti,
Te-îndrepţi spre azimut.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!