Viaţa unui penel-cruce

infinit de culori pe o pană de vultur...

gândurile reconstruite la infinit,
îşi depun literele pe un cadran albastru
şi anotimpurile le fură creaţiile,
reinventând poemele timpului.

unele aleg începutul.
altele miezul dogoritor al aşteptărilor.
altele le conturează roadele în mii de lumini...

linii, puncte,
arcuiri periculoase în seminţele poamelor
dulci acrişoare.

şi nimicul e un anotimp al pământului.
îşi risipeşte braţele pe frunţile plecate în călătoriile pulsului,
printre ritmuri fireşti
sau nu...

zvâcnesc paşi
şi uitate gesturi reconturează ramuri...

în liniştea drumului orbilor,
doar păsările tresar
şi pene lungi de timp aduc vămile mai aproape.

departe strigă vulturul,
când o creastă singuratică îi agaţă picioarele.
aripile le închide şi ochii lui
surprind reînceputurile...
... şuvoaiele de crispări între a fi şi a pleca rece,
străin dintre gheţarele iernii.

ea,
singură, sinceră,
în singurătatea unei rostogoliri a ninsorilor,
pe obrajii de piatră ai statuilor
din parcul privirilor amânate...

şi primăvara banalului,
cu braţele verzi cuprinde ramurile
reinventate în toamnele tinereţii.

şi culorile bând tăriile firii,
când stropi de ploaie
anunţă final de festin,
în mişcarea unui penel în formă de cruce.

în liniştea unei pene de vultur
cu aripile strânse,
omul reaprinde o candelă...
lasă braţele deschise larg,
pentru a nu risipi conturul
unui penel - cruce.

poezie de Anne Marie Bejliu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aripile păsărilor stă vocea mea

Am uitat să mai iubim florile şi mâine va ninge
mâinile tale vântul le va risipi în fulgi si marea se va aprinde
de atâta dragoste, precum braţele intinse ale unui zeu homeric.
Deschide ochii!
in aripile păsărilor stă vocea mea, care te strigă pe nume,
pe numele de botez de fată
din timpuri vechi când iubirea nu s-a rostit
erau doar nori senini, ispitindu-ţi ochii cu lumină.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfinul din mine

Îmi număram silabele şi una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-şi epuizeze cântecul pe note
şi noaptea o înfăşura în albastru.

Dimineaţa mi-a acoperit ochii,
braţele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau paşi,
aveau aripile unui delfin
şi întinderea era de apă.

Nişte voci îmi mângâiau mirate
evoluţia preexistentă în mister.
.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu îţi închide braţele în faţa unei nenorociri... Cel mai mare om de pe pământ a murit cu braţele deschise.

citat celebru din Bob Marley
Adăugat de Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

îmi caut "unicitatea"
prin vocabularul falşilor profeţi

multe litere
multe minciuni strălucitoare
ecouri voalate de sensuri încovoiate

un mare nimic
şi punga prea goală a împlinirii

lumină este
şi-n umbrele de pe ziduri văd timpul
cocoţat pe ceafa mea

pe asfalt numai umbre -
portrete strâmbe ale aceluiaşi chip încercuiesc clipele

rămân gesturi neterminate care descriu acelaşi drum:
multe curbe
multe spirale
şi o singură linie dreaptă pe care
mi-o doresc a-mi fi
săgeata spre final

aprind o candelă -
cel mai simplu gest este să ard odată cu ea
undeva, într-un colţ de verb
mă regăsesc

acum
pot desface braţele larg
ca un copac ramurile
întru înflorire prin rugă

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oarbă o simt

de multă
vreme
nu mai dialoghez
cu
singurătatea
o accept

nu e mare deosebire
între o soră tăcută
sau agresivă
şi ea

cuminte

se aşează
la braţul meu
oarbă o simt
şi pe ea
când
între noi
un colţ de azimă
îşi întinde braţele
ca o
binecuvântare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când te-ai născut era soare
când ai venit acasă
a nins
când ai plecat
înserarea îşi întindea braţele
să mă spânzure pe eşafodul singurătăţii

atât să rămână din povestea ta, copile?

atât mi-a rămas din galopul nebun al inimii tale
din bucuria bătătilor tale în porţile uterului?
atât mi-a rămas să aştept
din toată acea nebunie a fericirii de a fi mamă?

absurd îmi pare totul acum şi totuşi
merg mai departe către niciunde
zâmbind amintirilor

când nu mai eşti
nimicul îşi întinde
odată cu înserarea
braţele
să mă declare
absolutul vinovat al neputinţei umane

pot accepta
la suprafaţa formei în care mă agit inutil

dincolo de formă
rămân acelaşi tropot de neputinţă
în durere

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când îşi desfăşoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca şi când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaş. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de fiinţe care nu ni se arată decât în vise.

Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

plus

ziua o măsoară gândurile de fapt,
asta-i viaţa, ceea ce-i porţi emoţiei
ofrandă

mintea-i între muchii boante
trupul curat
aşchii şuieră – unele pe dinăuntru sar, altele
rămân cuminţi şi moi
înfipte, părând inima unui arici…

noaptea o măsoară gândurile, de fapt,
aici încep zbaterile, centrifuga
din lame subţiri ascuţite – până în zori
devenind muchii boante zilei următoare

întind braţele
umbra-i o cruce şi nu ştiu de ce
din profil dacă priveşti
tot cruce se vede – nu cumva
deja alte braţe, înăuntrul meu
sunt întinse?

în balansul acesta
fiinţez şi prisosindu-mi emoţie
şi lame
le trec în cuvinte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine ar încerca să zboare cu aripile mititele ale unei vrăbii când i s-a dat măreaţa putere a unui vultur?

Helen Schucman în Curs despre miracole
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea unei bune dimineţi

ieri azi şi dintotdeauna
mi-am legănat timpul în timpane
merg şi plâng merg şi râd
nu mai reuşesc decât
să gândesc liber

braţele picioarele şi trupul
strâng în ele dureri ciudate
uneori par a nu fi ale mele

ieri azi şi poate într-un mâine
gândind iubind
rostind în grai românesc
nevoile
mă voi naşte bucurie
într-un mugur de pom roditor

acum legăn frunzele amintirilor
printre gesturi precise sau nu
ridic tălpile fratelui meu

româneşte ne iubim româneşte
ne ascundem încruntarea
în faţa unei sorţi care îmi pare acum
un al patrulea frate ridicat de umbre
în acelaşi leagăn al unei clipe oarecare

acum şi mereu e noapte
pentru a putea rosti în orice clipă
frumuseţea unei bune dimineţi
a sufletelor noastre de fraţi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripile cuvintelor

Îmi descalţ sufletul de durere,
ca el să păşească cu tălpile goale
pe fericire...
Se afundă până la glezne
în iarba cosită de
cerul dragostei.
Ne amestecăm surâsurile
printre firele verzi cu miros
de ploaie,
chicotind în braţele clipelor.
Scutur inima de regrete,
atingând cu gândul visurile
închise undeva,
în biblioteca amintirilor.
Rămâne doar un zbor spre înalt,
doar un pas între sufletul meu
şi al tău.
Îl străbatem împrumutând
aripile cuvintelor.

poezie de Lavinia Elena Niculicea
Adăugat de Elena Lavinia Niculicea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Spunându-ţi un cuvânt
te îmbrăţişez mai mult decât cu braţele
Păsările sălbatice au fugit speriate
din tăcerea pietrei de munte
Lama lunii le-a tăiat de pene.
Deodată a început să ningă, iubito,
cu fulgi negri şi verzi.
Ştiu că pleci,
tac,
şi creierul meu îndrăgostit
lună plină va fi peste tine
şi te va tăia de pene
şi va ninge deodată
cu fulgi negri şi verzi!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc

poetul avea o amantă
care se dezbrăca dintr-o paletă de culori
şi-avea în fiecare clipă o altă rochie
întorcea sunetele cuvintelor
pe degete
apoi le punea pe buze ca pe-o
prăjitură cu frişcă
când mergea oraşul mirosea ca o petală
ce i se lipea de genunchi zburând apoi
cu mirosul ei pe lângă trupul unui copac
în jurul unui poem bronzat de sărut
se prindea de fuzelajul unei păsări de sticlă
înaintând cu aripile strânse
care trasau linii în formă de zbor
pe pieptul lui

poezie de Radu Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când un om fără putere infinită vrea să reformeze împărăţia şi să o desăvârşească, este evident că nu va reuşi niciodată. Împărăţia este asemenea unui potir divin, pe care omul singur nu are puterea să îl modeleze. De încearcă să-l şlefuiască, îl strică; de vrea să-l însuşească - îl pierde. Printre fiinţe, într-adevăr unele merg în frunte şi altele le urmează, unele sunt puternice, altele slabe, unele înaintează, altele se opresc. Iată pentru ce, când conduce împărăţia, înţeleptul lasă la o parte luxul, orgoliul şi vanitatea celui îmbătat de puterea efemeră.

Lao Tse în Tao Te King, 29
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul VII

Aplecându-mă în după-amieze,
îmi arunc capcanele triste înspre ochii tăi marini.

Acolo, în cea mai înaltă explozie, singurătatea mea
se întinde şi arde, braţele ei arată ca braţele unui om
aproape de înec.

Am trimis semnale roşii dincolo de ochii tăi absenţi,
care se unduiesc ca marea în apropierea unui far.

Reţii numai întunericul, femeia mea distantă,
şi din privirea ta, uneori, ţărmul temerii iese la lumină.

Aplecându-mă în după-amieze, îmi arunc capcanele triste
în valurile care se agită în ochii tăi marini.

Păsările ciugulesc primele stele
care luminează ca sufletul meu când te iubesc.

Noaptea galopează pe iapa sa întunecată,
aruncând o coamă albastră peste ţărm.

poezie celebră de Pablo Neruda din Douăzeci de poeme de iubire şi un cântec de disperare, traducere de Ionuţ Popa
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul

în uimire, fără luptă,
văd compromisul mimilor iubirii,
care sufocă străzile.

pe margini de trotuare,
cineva fură aripile păsărilor.

alătur fragmente de materie.
sufletul culege acidul rodului,
în scenografii inverse.

nu există felinare naturale.
se folosesc artificii periculoase,
care umplu spaţiul cu aripi tăiate.

zborul e aruncat în praf.

vârfurile degetelor păşesc...
nasc tăceri ale trupului
în ritmul cuvintelor.

joc la ruleta rusească.

nerostirea, frica
mă aruncă în mocirla vidului.

socotesc atent nimicul...

poezie de Anne Marie Bejliu (9 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adesea, am dorinţa de a face un alt gest, cel al crucii. Atunci când merg, în răcoarea dimineţii, vara după rugăciune, îmi pun braţele în cruce sub soarele ce se înalţă. Mă simt atunci una cu Creaţia, cu mine însumi, cu Dumnezeu, cu toţi oamenii. Nu mai există separare în mine între cer şi pământ, între spirit şi instinct, între spiritualitate şi sexualitate. Pentru mine este o experienţă de mare profunzime. Dacă nu pot provoca această experienţă ca prin magie, pot cel puţin, punându-mi braţele în cruce, să presimt adesea ce înseamnă să fii una cu toate.

Anselm Grun în Invitaţie la seninătatea inimii (2002)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare 8

printre minciuni,
măştile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenuşa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenuşa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărşăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruş,
pentru fiecare respiraţie a falsităţii.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zburător, o pasăre singuratică

Mi-am socotit clipele ca să fiu fericit,
nu sunt atât de multe cât s-ar crede
tu le faci mai multe prin aşteptare.

Intervalul în care mă mişc fără rost
îmi macină dorinţa, dar n-o risipeşte
mă aruncă în braţele necunoscutului
cu gheare ascuţite de vultur.

Sub cerul pe care-l privesc cu admiraţie
există atât de multe aspiraţii
încât luceafărul la care mă gândesc uneori
un zburător, o pasăre singuratică
ţi se poate aşeza-n palmă
când îţi doreşti cu adevărat iubirea.

Dacă uiţi să-i răspunzi pleacă,
nu se ştie dacă se mai întoarce vreodată
dar înveţi să nu pierzi trenul tău
unicul
care te duce la locul potrivit.

Ziua cea lungă a luat sfârşit,
vor veni altele care nu sunt ale tale
se va acoperi de nori soarele
şi plouă în partea ta de lumină
fără să lase umbre,

lasă doar o poartă închisă cu zăvorul
pe care încerci s-o deschizi
şi nu ştii cum,
sau poate ştii dar nu poţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă există un Dumnezeu

Când voi lăsa în urmă numai umbra
nu spre moarte mă voi îndrepta
ci în braţele mamei mele

cum astfel fiecare ajunge
în braţele celei ce l-a născut,
cum însăşi mama stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale care stă în braţele
mamei sale...,
îmi închipui că dincolo e o lume visând
în braţele unei mame uriaşe

dacă există un dumnezeu
nu poate fi decât femeie

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Trandafirul sălbatic
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!