Porumbelul

Zările păşeau timide peste-a nopţii umbră rară,
Câmpurile-nrourate cătau mute blândul soare,
Vântul se-nteţi o clipă peste holda de secară
Unde, singur, porumbelul îşi dă ultima suflare.

Paiele foşnesc a bocet, îngrozită piere luna,
Buruienile din preajmă plâng pe note de vioară
Iar pământul se desface, primitor ca totdeauna
Şi în cimitir transformă întreg lanul de secară.

Alicit de braconierii ce-şi reglează-n păsări tirul,
Purtătorul de mesaje şi-a găsit un crud sfârşit
Şi prin moartea sa, iubirea, înzecit plăteşte birul
Căci biletul din inelu-i nicicând nu va fi citit.

Nările-i sunt încă sobre, ochii cată către cer,
Ghearele sunt încordate, trupul ţeapăn, gâtul flasc...
În această nemişcare, încărcată de mister,
L-a împodobit natura cu o robă de damasc.

De acum a lui aripe nu vor mai mângâia norii,
Nu vor mai săruta tainic aerul la înălţimi
Iară fetei ce-l aşteaptă, timpul va toci fiorii;
Sfâşiat şi dorul moare de-a tăcerii ascuţimi.

Nimeni nu-i va şti povestea, ţărna tace, norii tac,
Ucigaşii cu alice au uitat de el de-o vară,
Cei doi tineri, de iubire, nu se caută şi zac
Doară pâinea-i ştie taina, pâinea neagră de secară...

poezie de Nicuşor Dărăbană din Nechibzuitele iubiri (2005)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lanul de secară ...

De-o fi să mor de dor, în plină vară,
Să mă-ngropaţi în lanul de secară;
Să mă priveghe florile de maci
Şi umbra răzleţiţilor copaci.
Macii sunt sărutări ce le-am sorbit
Din roua dimineţi-n asfinţit.
Fragile flori şi-atât de efemere,
Mi-au dăruit iubire şi durere,
S-au scuturat la prima adiere.
Iar umbra, sub copacii ce m-ascund,
E lunga noapte-n care mă cufund.
O umbră, câţiva maci la căpătâi,
Mă vor jelii a moarte cei dintâi.
Acum, când suferinţa mi se curmă,
Tot ei mă vor bocii şi cei din urmă.
Cu stropi de ploaie, lacrimă de rouă,
Vor plânge moartea-mi tristă amândouă.
De mă-ngropaţi în lanul de secară,
Aduceţi flori ce-odat' mă desfătară.
Flori de nu-mă-uita la căpătâi,
Să-mi amintesc de dragostea dintâi,
Iar în sicriul meu şi sub altiţă,
Să puneţi albe flori de romaniţă,
Ca să le rup, petală cu petală,
Să scap pe veci de cruda îndoială,
Că m-a iubit sau poate mă iubeşte;
S-o risipesc ca prinsă-n fălci de cleşte.
Iar de veţi trece pe la cimitir
Aduceţi roşu fir de trandafir,
Catifelat, stropit cu bob de rouă,
În care sufletele amândouă
Se întâlnesc în lanul de secară,
În cimitirul meu din plină vară.

poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieţii (2012)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mac roşu

maci roşii care au răsărit
în lanul de secară.
se unduiesc uşor în vânt
în zilele de vară...
eu îi privesc din mocăniţa
ce urcă încet un deal
trăgând cu ea două vagoane
şi fluierând prelung
că peste şine au trecut
vreo câteva mioare...
privesc prin geamul coborât...
cu părul meu zburlit de vânt
spre luncă...
văd lanul de secară
cu macii roşii unduind
în prag de seară...
şi n-am să-i uit nicicând.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... aşteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeaşi, se-ascunde în tăceri
şi pare liniştită, dar suferă-n pustiu,
şi simte cum îşi pierde o parte din puteri,
şi plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când ştie c-ar putea
să se arate iarăşi, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... aşteaptă, nu ştiu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârşi,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te s-asculţi ...

N-auzi cum povesteşte vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă şi-aleanu-şi varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră şi cântă
Frunzişu-n frasini îl frământă?
Şopteşte tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculţi şi picurii de ploaie,
Când vin mărunţi, ori cad şiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un şopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuş fără cădere,
Nici viaţă nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiş îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-şi lasă albia să sece,
Un clipocit şi se desparte
Că-l mână dorul mai departe...
Şopteşte: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Apusul unei crizanteme (2 august 2021)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonia ploii

cântecul ploii răsună în stradă
stropii mari cântă pe frunze duios
copiii aleargă către o bravadă
sar în băltoace de sus în jos.

mâinile diafane a ploii de vară
mângâie suav arbori înfometaţi
greierii surprinşi în lanul de secară
scutură aripi ude profund încântaţi.

fluturii ascunşi sub corole de flori
se îmbată de miresme şi splendoare
sunt prea fragili să zboare pe sub nori
aşteaptă cu iubire razele de soare.

simfonia ploii pe strune de viori
e magie pură şi prană hrănitoare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictez atent

o zi de vară în lanul de secară
adaug o aripă de dor călător
trag două mustăţi la ochiul
de-ntuneric ruşinat lăsat pe jos
cam la voia întâmplării s-au retras
apostolii unde o crâşmăriţă umple
cănile lasciv până la buza roşie
agăţ un soare modelat în cuvinte
mă-nfior de vântul ce adie uşor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineţile de vară,
când se revarsă zorii,
În lanul de secară
vin secerătorii.

catren de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

singur pe lume -
în lanul de secară
sperietoarea

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!

Eu n-am iubit pe nimeni... niciodată!
Părere-a fost întreaga suferinţă,
Chiar de-a vărsat vreo lacrimă o fată.
Nicicând iubirea nu mi-a fost credinţă.

Acestei taine moartea îi e rege,
Nu poţi ieşi cu trupul viu din ea,
Şi dacă azi trăiesc se înţelege
Că n-am urcat cu nimeni pe o stea.

Agonizez fără să-mi aflu drumul
Purtând în suflet floarea încuiată,
Din focul ce-l visam a rămas scrumul,
Căci n-am iubit pe nimeni... niciodată!

poezie de Nicuşor Dărăbană din Rătăcit în lumină (2011)
Adăugat de Dumitru Râpanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta

N-a mai plouat de-o vreme, e secetă în sat
Şi ierburile pe dealuri sunt arse de pârjol,
Pârâul nu mai curge, fântânile-au secat
Şi ciutura se-afundă, se-afundă în nămol

Se răsuceşte frunza pe vrejul de porumb
Şi fructele zbârcite cad singure din ram,
Ni-s vitele flămânde şi pasul le e strâmb,
Iar soarele loveşte cu suliţe în geam

E linişte pe uliţi şi parcă e pustiu,
Pământul e fierbinte sub talpă şi-a crăpat,
Iar holda cere ploaie cât încă nu-i târziu,
N-adie nicio undă, doar clopotele bat....

Se-nalţă rugăciune cu ochii către Cer
Să se adune norii, demult n-a mai plouat,
( Dar oare ne aude?... E taină! E mister!)
Şi dă-ne, Doamne, ploaie... pământul e-nsetat!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca ne sfinţeşte locul

La noi în Bărăgan, vara,
E de aur câmpul-
Grâul şi secara,
Le sărută vântul.

Soarele blând aureşte
Lanul de grâu şi secară.
Cuptorul, pâinea dospeşte
Pentru truditori de-o vară.

Cerului ei mulţumesc
C-a plouat când le-a fost sete.
Pe Dumnezeu îl slăvesc,
Şi muncesc pe îndelete.

La noi, aici, în Bărăgan,
Curge grâul an de an
Cum curge apa în val,
Dintr-un munte, sau un deal.

Satul hambarele umple,
Pâinea e asigurată.
Rău nu are să se-ntâmple.
La noi criza e plecată.

Ziua recoltei sărbătorim
Şi încingem tare jocul.
Cu ce facem, ne mândrim:
Munca ne sfimţeşte locul!

poezie de Dumitru Delcă (24 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adagio

Îşi iau adio teii de la vară,
Cu miere ninge peste ochii mei,
Mai strâng parfumul florilor spre seară.
În picături de miere, de mă vrei,

Opreşte-te pe-o ramură cuminte,
Ce-şi mai păstrează rodu-nmiresmat
Şi-oi picura cu lacrimă fierbinte,
Din florile ce încă n-au plecat.

Mai am un braţ ce încă înfloreşte,
Mai urcă seva verde-n inelar-
O mărturie care povesteşte,
Că îţi sunt vară în vocabular.

Rosteşte-mă ca pe o rugăciune,
Dar, nu îngenunchea, că n-ai s-ajungi,
Să prinzi ultimul zvon de pasiune
Al ramului, cu degetele stângi.

Voi mai vibra o clipă, chiar de plouă
Şi vântul îmi mai fură un suspin.
Veghează-mă pe-un colţ de lună nouă,
Cu ultima suflare să te-alin...

Îşi iau adio teii de la vară,
Ca un adagio în scâncet de vioară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmur în aripi de vânt

Se-nveleşte ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.

Norii albi alintă razele timide
Şi le cern lumina-n picuri tremurând
Peste muguri care-şi pregătesc hlamide
Roşii, strălucinde, sub un Soare blând.

Parcă într-o joacă, Vântul îşi aşează
Tâmpla obosită lângă un izvor:
"Cine-ţi stă în unde, cine îţi veghează
Susurul ce-mi umple inima cu dor?"

Vorbele-i sunt şuier, ochii-i sunt mirare
Când îşi vede chipul, veşnic neştiut,
Pe-ale apei unde, într-o nemişcare
Ca eternitatea-n clipa de-nceput.

Din adânc, un murmur sufletu-i pătrunde
Şi-i înalţă aripi gata de avânt:
"Sunt aici, cu tine, şi îţi sunt oriunde
Zările te cheamă, preaiubite Vânt".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele crud

Sunt singur şi nefericit ca moartea
Sunt singur şi nefericit ca vântul
Prieten bun îmi este numai cartea
La care scriu acum, apoi mormântul.

Da, vreau să mor, să fiu măcar o clipă
Cu vântul şi cu moartea la un loc
Să zbor spre cer şi să mă fac risipă
De dor la îngeri ce le-aş pune foc.

Sunt singur şi nefericit ca viaţa
Sunt singur şi nefericit ca focul
Mă-ntorc, după ce scriu, ca dimineaţa
Soarele crud. Aşa mi-a fost norocul.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dor să nu mă doară...

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu-l frământ,
e mereu ca prima oară,
e durere chiar de-l cânt

este ca un pom în iarnă
şi eu iarna tot crăpând,
apoi este primăvară
şi eu frunze înfrunzind

apoi se transformă vară
şi eu vara înflorind,
toamna lui acum pe-afară,
în durere mi-o colind

nu e dor să nu mă doară,
nu e dor să nu îl plâng,
e cum este o vioară,
care cântă verde crâng

este dorul o năpastă,
dar de nu-i sunt un mormânt,
fără floarea lui albastră,
nu-mi simt inima bătând

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea...

(doar un bob să fiu în inima ta)

Daca-şi putea să fiu un bob
Fie de grâu, neghină sau secară
Şi-n fiecare dimineaţă să mă-ntrebi,
Cine-a greşit mai mult aseară.
Sau poate noapte dupa noapte
Când visele le chemi pe toate,
Eu vreau să fiu un bob de ceară
Ce mă topesc la dragoste amară.
Şi nimeni să nu poată să m-alunge
Să stau lipită-ngândul tău ce plânge,
Ca bob de grâu, neghină, sau secară.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Viclean este Timpul ce tace şi face,
Pe toţi ne uneşte, pe toţi ne desface,
Noi suntem cu toţii secundele sale
Ieşite din inimi cuprinse de jale.

Flămând este Timpul, cu noi se hrăneşte,
El ia ce doreşte, nicicând nu cerşeşte,
E frate cu moartea, cu umbrele mute,
Cu toate-amintirile noastre pierdute.

Dorit este Timpul de-o lume bolnavă,
Urât este Timpul de-o lume trândavă,
Hulit este Timpul de mulţi ce aşteaptă,
Iubit este Timpul de mintea-nţeleaptă.

Încet este Timpul când plângi de durere,
Grăbit este Timpul când este plăcere,
Turbat este Timpul când muşcă din tine,
Frumos este Timpul, dar nu mai revine.

poezie de Ionuţ Caragea din Cod roşu de furtună în suflet (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

Taina! Nimeni nu-i în mine,
Frunzele foşnesc, mi-e teamă,
Căci aleargă toamna... Cine
Te-a chemat?! De-acum, ia seamă!

Îmi cresc muguri de aramă
Peste tâmplele-nsorite...
Am pe braţe, scumpă doamnă
Toate-aducerile-aminte...

Îmi sunt braţele-mpietrite...
Plâng potecile pustii,
Goale-s visele şi gândul...
Trecător, nici tu nu vii!

Strigă clopot de aramă,
Eu mă tânguiesc de dor...
Ai venit la mine, toamnă!
Trist şi singur sunt... mi-e dor!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Loc în suflet

La drum de seară am plecat
Căci dorul inimii mă arde
Prin albia de rău secat
Călc prin pădurile aride

Te-am căutat eu pretutindeni
Tu nu erai niciunde-n gând
Si m-am uitat apoi în mine
Trairile din inima mea râzând

Te-am găsit la loc în suflet
Si m-am întors pe drumul unde
Erai o melodie, un sonet
Si gândurile-mi erau crude

Mergeam acum desculţă
Simţeam pământul cum mă frige
Sufletul luminat de o steluţă
Iubirea nimeni nu ne-o înfrânge

Nu-mi este teamă de singurătate
Te am cu mine pretutindeni
Si gândurile nu-mi mai sunt umbrite
De norii ce se plimbă liberi

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul

Cât de mic este pământul
În acest lung univers;
Unde nu pătrunde gândul
Nici măcar un singur vers.

Doar pământu-i plin de viaţă
Într-o oază de-ntuneric;
Unde-i ca un fir de aţă
Visul nostru, tainic feeric.

Universul căt de mare
Este mort, este pustiu;
Doar pământul nostru-n zare
E un corp ceresc, dar viu.

Ah! e viaţă, Ah! Ce bine,
Pe pământul meu cel bun;
E ca mierea de albine,
Visul meu ce-l simt acum.

Din pustiul întuneric
Viaţă dulce a ieşit,
Pe pământul meu himeric
Unde eu sunt otrăvit.

Otrăvit sunt de-o tristeţe;
De-o tristeţe-aşa de dulce
Căci vii tu, bătrâneţe!
Şi nimic nu pot a duce.

Căci de mii de ani încoace
Tot se naşte spre-a muri,
Şi totul din nou se-ntoarce,
Din pământ, de unde vii!

Şi ce tainică durere
Este în sufletul meu;
Căci pământul e plăcere
Când te duci la Dumnezeu.

Şi pământu-acesta mare
E-un fior înţepător;
El te naşte, el nu moare,
Şi te lasă călător.

Călător în lumi de vise
Fiecare-i pe pământ...
Iar luminile sunt stinse
În adâncul meu mormânt.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!