Murmur în aripi de vânt

Se-nveleşte ceru-n mantie albastră
Fluturând pe-alocuri tril de ciocârlii
Înspre câmpul verde ca iubirea noastră
Gata să-nflorească-n fiecare zi.

Norii albi alintă razele timide
Şi le cern lumina-n picuri tremurând
Peste muguri care-şi pregătesc hlamide
Roşii, strălucinde, sub un Soare blând.

Parcă într-o joacă, Vântul îşi aşează
Tâmpla obosită lângă un izvor:
"Cine-ţi stă în unde, cine îţi veghează
Susurul ce-mi umple inima cu dor?"

Vorbele-i sunt şuier, ochii-i sunt mirare
Când îşi vede chipul, veşnic neştiut,
Pe-ale apei unde, într-o nemişcare
Ca eternitatea-n clipa de-nceput.

Din adânc, un murmur sufletu-i pătrunde
Şi-i înalţă aripi gata de avânt:
"Sunt aici, cu tine, şi îţi sunt oriunde
Zările te cheamă, preaiubite Vânt".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt izvoare genuine
În nimicu-mi din ţărână,
Care freamătă în mine
Ca o mare cristalină
Ce reflectă ceru-n sine
Cu splendoarea sa divină.

Sunt ca un stejar în vânt,
Îmi scald frunzele-n lumină
Şi înspre ceruri mă avânt
Ajutat de-o Rădăcină
Ce-I în Cer şi-are să vină
Să mă smulgă din pământ...

Sunt mândru dar nu de mine,
Ci de Cel ce-mi dă valoare
Şi în mâna Lui mă ţine
Ca pe-un pom lângă izvoare
Să fac roade genuine
De Ceresc trăit sub soare.

Sunt 'nălţat dar nu prin sine
Că m-am lepădat de el,
Ci prin îndurări divine
Care-mi cern veşnicul Ţel,
Pe o Cale de lumine,
La jug, lângă Sfântul Miel.

Sunt ce mulţi ar vrea să fie
Dar nu sunt până acum
Căci n-au prins cu bucurie
"Vestea" schimbului de drum
Să-apuce pe Calea vie...
Dar târziu nu-i nici de-acum!

poezie de Ioan Hapca din Versuri din vicisitudinile vieţii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia destin

De-ar fi ca furtuni să-ndrăznească
Iubirea din noi să scufunde,
Uita-voi de forma-mi lumească,
Putere-mi voi trage din unde,
Taifun răsărit de niciunde
Voi fi, cu putere zeiască.

Cu tine alături, sunt stâncă
Ce-aruncă talazuri spre ceruri,
Sunt forţa din bezna adâncă
Ascunsă-n eterne eteruri,
Sunt foc ce se-ascunde prin geruri,
Iar tunetul vocii mi-e râncă.

Tu-mi eşti şi zeiţă, şi muză,
Lumina din suflet, o rază
Aleasă a-mi fi călăuză,
Iar inima mea o veghează,
Căci e un destin ce-mi aşează
O linie-n palmă ca scuză.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem

De te întrebi cine sunt eu,
Ţi- ar trebui ani de lumină,
In infinitul Univers,
Sa- mi afli vasta rădăcina.

Insişti să ştii cine sunt eu?
Enigmă sunt, complexitate,
Şi totuşi spun, sunt parte fier,
Ce-a curs de pe planeta Marte.

Un strop din Venus am luat,
Granitu- mi este temelia,
Din Jupiter s-a strecurat,
In trupul firav, energia.

Şi soarele in mine- a curs,
Orice- ntuneric, e lumină,
Şunt praf de stele pe pământ,
Sunt ieri şi azi şi ce- o să vină.

De mă întrebi cum mai sunt eu,
Ţi- aş spune, sunt la fel ca tine,
Iubesc profund dar ştiu să iert,
Când nu-mi răspunzi cum se cuvine.

Suntem aici cu scop precis,
Au vrut şi alţii ca să vină,
Suntem din toate câte- un pic,
Din marea sursă de lumină.

Sunt eu, eşti tu şi suntem noi,
Azi ploaie, vânt, mâine furtună,
Ieri, tigrii, lei, lungi şerpi pitoni,
Doar porumbei pe vreme bună.

Suntem un tril de ciocârlii,
O bufniţă in miez de noapte,
Suntem minune pe pământ,
Şi îngeri albi unde sunt şoapte!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt supărat

Sunt supărat pe vânt... că te mângâie
Şi te-nfăşoară-n clipe de amor,
Că vrea la tine-n braţe să se suie
Şi să te culce-n iarbă, pe răzor.

Sunt supărat pe soare-n dimineaţă,
Că te sărută mult prea insistent,
Că sânii ţi-i alintă şi-i răsfaţă
Şi că-i flămând de tine... permanent.

Sunt supărat pe ploaia ce te strânge
Şi spală trupul tău dumnezeiesc,
Că-i bucuroasă, deşi veşnic plânge
Şi îţi şopteşte-ntr-una''Te iubesc''

Sunt supărat pe clipa de iubire,
Că şi-a făcut cuibar în coapsa ta
Şi că te poartă spre desăvârşire,
Plăcere dăruindu-ţi... dintr-o stea.

Sunt supărat, că nu îmi eşti mireasă,
Că nu te am la mine-n aşternut,
Şi vremea nu-i, ca să te iau acasă,
Dar te aştept... la margini de-nceput.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

- Eu sunt clipa, eu sunt visul,
Infernul şi paradisul,
Eu sunt tot ce-am fost şi sunt
Frunza legănată-n vânt
Şi sunt vântul ce adie
Şoaptele precum le ştie
Repetând cu obstinaţie
Întrebarea cea de graţie
Cine-ai fost şi cine eşti
Fiinţă născută-n poveşti
Zămislite de străbuni
Când mai răi şi când mai buni

Sunt nimic, însă sunt totul,
Visul ca şi visătorul,
Cel ce doarme şi veghează
Iluzia lumii trează.
Eu sunt cel care întreabă,
Şi tot eu cel ce răspunde
Purtând visul adânc în mine
Şi sperând mereu la bine.
- Ia-mi speranţa şi ia-mi visul
Recrează-mi paradisul!

poezie de Adriana Popescu din Fiul tăcerii
Adăugat de Radu Farcasu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări ardente

mă pierd într-o beţie de cuvinte
care sunt umezite de roua dimineţii
când mă trezesc cu iubirea în minte
şi pot iar să slăvesc splendorile vieţii.

mă cheamă zarea cu orizonturi largi
îndemnurile zilei sunt fermecătoare
să visez o lume stăpânită de magi
un univers albastru gestionat de soare.

mă cheamă muntele cu murmur de izvor
cu liniştea sacră a brazilor semeţi
cu filoni de aur care nu au zăvor
cu melodii codrene să încânte drumeţi.

mă cheamă marea-n jocul delfinilor
cu profunzimi perlate ce inspiră poeţi.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gata cu jocurile. Gata cu bombele. Gata cu plimbarea. Gata cu distracţia. Gata cu înotul. 67. Adică cu 17 peste 50. Cu 17 ani mai mult decât mi-aş fi dorit. Plictiseală. Sunt mereu ţâfnos. Nu mai sunt amuzant pentru nimeni. Începi să devii lacom. Poartă-te ca la vârsta ta. Relaxează-te – nu te va durea.

citat din Hunter Thompson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă lui Dumnezeu

Lumină de dumnezeire,
al tău smerit pribeag
m-ai renăscut spre nesfârşire
venindu-mi Tu, în prag.

M-ai adunat din depărtare,
oaia cea pierdută...
fost-am şi eu într-o pierzare,
dar nu necunoscută.

Tu m-ai ştiut din timpuri mari,
aici... eu le-am uitat...
Tu Doamne, Tu, veşnic apari
să nu cad resemnat.

Dragostea Ta mi-a dat iubire
şi-am învăţat-o în timp...
zilnic aştept a Ta venire,
sufletu-mi să irig.

Când Te privesc printre lumini,
de Tine sunt aleasă...
mă simt crăiasă printre crini,
a Ta, veşnic Mireasă.

Tu Dumnezeule Măreţ - taină de mistere,
pe cine cheamă al Tău Fiu
asculţi şi-i dai putere
să urce trepte-n Azuriu.

Acuma vin la Tine,
tot eu, din început...
să mă întroc de unde,
plecat spre neştiut
în zile sumbre şi senine,
ce mi le-ai dat şi m-au avut
doar ca să fiu iarăşi cu Tine...
de la sfârşit... la Început.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept soare

Soarele se trezeşte
şi îţi dă sărutul lui.
Salut viaţă!
Sunt aici lângă tine,
sunt spre razele tale luminoase,
soare te aştept în fiecare zi.
Apreciez toate dezamăgirile,
momentele de fericire,
supărările şi temerile.
N-am renunţat niciodată,
să lupt, sunt aici cu tine.
Poezia.... se opreşte,
să se uite cu uimire,
la ce natura ne dă cu dragoste...

poezie de Eugenia Calancea (10 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubesc aşa

ştiu sigur câte zile are
o mângâi şi ea râde
de parcă îi mângâi inima
acolo unde suflă vântul
oasele sunt prea dure tăioase
adoarme cu tâmpla pe un colţ de stâncă
şi-n somn trăieşte un vis
unde casele sunt albe
şi atât de mari
prin valea de la capătul satului
trec munţi întregi de apă
oamenii coboară spre vărsare
pare că în orice clipă
norii se scufundă în şuvoiul de lumini
verdele tot se adună în unul
soarele în razele verzi fierbe câmpia
ea întinde o mână spre inimă
dincolo de vis oceanul...

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea aici

Unde mă cauţi? Cum de nu vezi?
Sunt cerul albastru şi verde livezi,
Roşul din macii născuţi de câmpii,
Un susur de ape ce curg străvezii

Unde te uiţi? De ce nu auzi?
Sunt glasul din pruncii prea buni şi prea cruzi,
Buzele lor ce aşteaptă la sân,
Şoptesc unde sunt, le ascultă... îţi spun

Cum de aştepţi şi cum de nu simţi?
Sufletul spune, dar încă te minţi,
Ochii privesc, doar te uită de vrei,
E mâna mea lângă, aşteaptă s-o iei

Unde exişti şi unde iubeşti?
În lumea aceasta sau vise cereşti?
Vino aproape, aproape îţi sunt,
Iubirea există deja pe pământ...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

Undeva departe, unde-i veşnic soare,
Unde vânt nu bate, doar o sfântă boare,
Unde în izvoare curge numai miere,
Unde frunza-i verde şi nicicând nu piere,
Unde blând răsună cântece o mie,
Unde-i voie bună, joc şi poezie,
Unde ochiul vede numai frumuseţe,
Unde dezmierdarea-i plină de tandreţe,
Unde noi miresme nasul ţi-l îmbată,
Unde marea este cu azur pictată,
Unde orice suflet se înnobilează,
Unde simţi cum vesel inima vibrează,
Unde-i fericire şi-un puhoi de bine,
Acolo, iubito, vreau să vii cu mine.

poezie de Octavian Cocoş (8 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glissando

când îmbobocisem credeam
că-mi vor creşte aripi
dar mi-au crescut doar frunze
apoi am prins rădăcini
care culmea
au nevoie de mângâieri

când am înfrunzit
eram gata să cred
că sunt floare
şi mai adânc mi-am înfipt
rădăcinile
în speranţa că voi rodi
ca un pom
dar sunt doar un copac

vă pot dărui doar umbra
vara
şi poate ceva căldură
iarna
vânturându-mă cenuşă
din sobele de teracotă fierbinţi
de flacăra ce-mi arde seva

îmi veţi aruncaţi apoi
sufletul
în dosul grădinii
de unde voi tot îmboboci
iar şi iar
cu speranţa că într-o zi
îmi vor creşte aripile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger te veghează

Oriunde mergi un înger te veghează,
Eu l-am ales, unde mergi te urmează,
Dragostea aleg să ne fie văpaie,
Eşti minunea care aerul mi-l taie.

Sunt frate cu vântul şi te mângâi uşor,
Cu a mea adiere îţi iau orice dor,
Sunt frate cu luna, noaptea ne e mamă...
- Mereu a mea inimă, inima ta o cheamă!

Şi te las să cazi în braţele mele
Să ne contopim sub o perdea de stele,
Să ne fie amorul un univers imens,
În afar' de iubire nimic să n-aibe sens.

poezie de Răzvan Isac (11 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complot

Sunt o furnică jos, în pământ,
Sunt rămurică în ploi şi în vânt,

Sunt o pedală-n roţi de olar,
Sunt o petală-n câmpul stelar,

Sunt un firicel dintr-un izvor,
Sunt un căpeţel de peţiol,

Sunt bob de grâu din moara de vânt,
M-adun în pârâu, din când în când.

Sunt o stihie a-ntregului tot,
Când moartea şi viaţa cad la complot.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.

Întrebat-am luminata ciocârlie,
Candela ce leagănă-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.

Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Taine necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?

Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Debut primăvăratic

Loveşte raza caldă în solul primitor
Şi uşurează trupuri, într-o evaporare,
Ce înalţă gând pedestru în zborul spre visare,
Iar braţe, face aripi... pe suflet, blândul sor.

Pas, decolează parcă în salt la nesfârşit
Şi pieptul se lărgeşte tânjind înspre eter,
Plin de vibraţii, în unde, spre neştiut mister
De amoruri amorţite... trezite la iubit.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre macii roşii

Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când adie vântul, într-o amiază caldă,
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu -
În care, macii roşii, fragilitatea-şi scaldă?

Par, macii, sânge proaspăt – ca sângele prelins
Din torturate trupuri, de primi martiri creştini...
Sublim pătează câmpul – de-un verde viu, aprins –
Şi –adânc mă înfioară – de aceea-mi par divini.

Înseninat de vântul, ce fruntea-mi răcoreşte,
Pe când în ochi, îmi joacă, o veselă sclipire,
Scrutez peisaju-acesta – pictat dumnezeieşte –
Şi-n sufletul meu, pacea, se-mbină cu iubire...

Iubire pentru oameni – ce simţământ deplin! –
Căci simt că-i iert pe semeni – pe mine că mă iert...
Mă simt şi serv şi rege, sub marea de senin –
Perfectă e natura – cum Dumnezeu mi-e cert.

Pe câmpuri, pe făgaşe, pe margine de şleau –
Modest cresc macii roşii – şi-atât de delicaţi!
Că–s o minune-n sine, nicicum, habar nu au –
Şi nici nu bagă-n seamă – că-n seamă nu-s băgaţi.

Sublimi - precum natura, şi roşii – sânge-pur,
Simbolizând iubirea şi jertfa – totodat',
Stingheri sunt macii-aceştia, sub cerul plin de-azur –
Emblema inocenţei şi-a gândului curat.

În ziua-n care câmpul nu-i va mai izvodi,
Nici grâul – pâinea lumii – în spic nu va da rod...
Atuncea, lumea noastră, ori se va prăbuşi –
Ori primeni-va-şi faţa cu-n nou, curat, norod...

... Ce poate fi mai splendid, sub cerul siniliu,
Pe când şopteşte vântul, într-o amiază caldă –
Ca unduirea verde, a unui lan de grâu,
În care, macii roşii, fragilitatea-şi scaldă?!...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!