Seceta

N-a mai plouat de-o vreme, e secetă în sat
Şi ierburile pe dealuri sunt arse de pârjol,
Pârâul nu mai curge, fântânile-au secat
Şi ciutura se-afundă, se-afundă în nămol

Se răsuceşte frunza pe vrejul de porumb
Şi fructele zbârcite cad singure din ram,
Ni-s vitele flămânde şi pasul le e strâmb,
Iar soarele loveşte cu suliţe în geam

E linişte pe uliţi şi parcă e pustiu,
Pământul e fierbinte sub talpă şi-a crăpat,
Iar holda cere ploaie cât încă nu-i târziu,
N-adie nicio undă, doar clopotele bat....

Se-nalţă rugăciune cu ochii către Cer
Să se adune norii, demult n-a mai plouat,
( Dar oare ne aude?... E taină! E mister!)
Şi dă-ne, Doamne, ploaie... pământul e-nsetat!

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!