Filigran

În veacul meu de sărăcie
Cobor adâncurile de peşteri
Cu filigranul meu la meşteri
Ca-n propria biografie.

Pledează versuri în instanţă
Între rigoare şi asceză
Şi-n fiecare paranteză
Veghează-acunsă o balanţă.

Argint şi aur în retortă,
Căruţe cu ţigani, pe rând,
Prin noaptea lumii trec cântând
Cu Ursa mare în escortă.

Imperiul meu de alchimie
Supus la creşteri şi descreşteri;
Un filigran cu care meşteri
Dau zor într-o tipografie.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj din "groapă"

Un speolog - din cei mai meşteri -
Ar fi trimis la suprafaţă
Că studiul acestei "peşteri"
Nu se termină într-o viaţă.

epigramă de Ghiocel Constantinescu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

În istoria lumii au existat numeroase imperii, mai mari sau mai mici, mai vechi sau mai noi, care s-au prăbuşit şi au dispărut mai devreme sau mai târziu: Imperiul Ahemenid, Imperiul Akkadian, Imperiul Armean, Imperiul Asirian, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Avarilor, Imperiul Aztec, Imperiul Babilonian, Imperiul Neo-Babilonian, Imperiul Belgian, Imperiul Brazilian, Imperiul Britanic, Imperiul Bulgar, Imperiul Chinez (Qin, Han, Jin; Sui, Tang, Song, Yuan; Ming, Quing), Imperiul Danez, Imperiul Elamit, Imperiul Francez, Imperiul German, Imperiul Hindus, Imperiul Hun, Imperiul Incaş, Imperiul Italian, Imperiul Japonez, Imperiul Khmer, Imperiul Latin de Constantinopol, Imperiul Lydian, Imperiul Macedonean, Imperiul Maurya, Imperiul Maya, Imperiul Median, Imperiul Mexican, Imperiul Mongol, Imperiul Mogul, Imperiul Olandez, Imperiul Otoman, Imperiul Part, Imperiul Persan, Imperiul Portughez, Imperiul Roman, Imperiul Roman de Apus (de Vest), Imperiul Roman de Răsărit sau Imperiul Bizantin, Sfântul Imperiu Roman, Imperiul Rus, Imperiul Sasanid, Imperiul Seleucid, Imperiul Spaniol, Imperiul Suedez, Imperiul Sumerian, Imperiul Timurid, Imperiul Urartru, Imperiul Vijayanagara ş. a. Şi totuşi, cel mai vechi şi cel mai mare imperiu, cu cei mai mulţi supuşi, care nu are graniţe, singurul care va dăinui veşnic, este Imperiul Prostiei.

George Budoi în Dicţionarul prostiei (29 mai 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

asceză

Asceza nu e numai bătutul mătăniilor. Şi căsnicia e o asceză. Studiul e o asceză. Iubirea e o asceză. Filiaţia e o asceză. Boala e o asceză. Viaţa de om izgonit din paradiso terrestre e o asceză. De aceea, la disperarea de a fi om, există o singură reţetă: fii plin, fii viu, fii prezent (i. e., creator) şi caută Prezenţa.

definiţie de Horia-Roman Patapievici în Politice
Adăugat de ANA-MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui rege asiatic

lui Cuza Hotta

Pe soclurile albe de marmură,
Sculptate
De dalta unor meşteri aduşi din alte ţări,
Eternizate-n masca supremei nepăsări,
De-a lungul celor şapte alei
Întretăiate
De alte şapte-alei,
În parcul meu veghează o sută de femei ―
O sută de amante pe care le-am iubit
Cu-atâta frenezie,
Că-n spasmele dorinţei
În fiecare noapte sfârşeam printr-un cuţit
Poemele-ncepute cu buzele şi dinţii.

Şi-n parcul meu,
De-a lungul aleilor pătate
De lacrimi
Şi de sânge,
La ora când amurgul culorile-şi răsfrânge
Pe goalele şi albe statui imaculate,
Cobor,
Cobor eu singur din vastul meu palat,
Şi buzele-mi aprinse cerşesc o sărutare, Pe rând
La fiecare.
Da...
Eu ― un rege care se roagă-a fi iertat ―
Cutreier ca fantoma regretelor postume
Tăcutul parc cu şapte alei, întretăiate
De alte şapte-alei,
În care stau de pază o sută de femei ―
Şi corpurile albe de piatră, nemişcate,
Le-ngenunchez cu gestul;
Iar buzele-mi aprinse
Le-ngheţ cu sărutarea statuielor învinse.

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-ar vinde moartea...

Dacă s-ar vinde moartea la liber ca făina
S-ar aşeza la coadă ciorchini sinucigaşii
Ca-n zilele în care patronii dau chenzina
Înnebunind de-a dreptul, de drag, prăvăliaşii

S-ar duce vestea-n sârme de telegraf, în plicuri,
Din gură-n gură, -n goarne, în portavoci stridente
Gazetele n-ar scrie şi altceva, ce dricuri
Ar meşteri rotarii ciuciţi sub sentimente

Groparii ar da orţii să-şi cumpere cazmale
Şi târnăcoape scumpe aduse pe galere
Din ţări închipuite alături de pocale,
Bijuterii din aur, turcoaze, rom, himere

Un cimitir pământul s-ar face peste noapte
Şi cerul s-ar preface tot în pământ, copacii
Ar creşte cruci cu frunze, la nord de miazănoapte
În loc de lună plină ar râde vârcolacii

Aşa că dă-o, Doamne, ca-n vremuri de restrişte,
Mai bine pe cartelă, s-apuce fiecare
Şi să rămână veacul ce vine o mirişte
Care visează leşuri, o mută aşteptare...

poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul
Adăugat de Augustin Nicolae
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai frumos ca cei ce au zugrăvit Voroneţul. Nişte meşteri necunoscuţi, dar pe care lumea i-a cunoscut prin măiestria lor de a zugrăvi această mânăstire.

Fănuş Neagu în Album de familie - Brăila (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea care creşte

Ploi de flori şi ploi de stele
Peste noi trec rând pe rând,
Cu miresme şi lumină
Îl primim pe Domnu-n gând.

În belşug şi-n sărăcie,
În mocirle şi-n icoane
Trece firul vieţii noastre
Cu virtuţi şi cu slogane.

Numai tu ca om, în tine
Stai cu Domnul, pui la cale
Rolul ploilor cu stele,
Urci pe culmi, cobori în vale.

Şi-n lumina-mpărăţiei
Unde ţara se-nnoieşte,
Pui armuri obişnuinţei
Sub o cruce care creşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mine

Salvează-te cu grija mea
Când ochii mi se-ascund în peşteri
Lucind, vei ştii că voi urma
Un soclu ridicat de meşteri.

Te voi atinge doar cu gura
Prin palme voi săpa tranşee
Să te ascund de vânturi reci
Prin păr să-ţi curgă orhidee.

Eşti toată fulg de păsări rare
Te port prin gând să nu te supăr,
Atunci când pielea ţi-o ating
Mă simt întins în somn pe nufăr.

De te vei naşte înc-o dată
Să plângi mai tare să te-aud,
Ca eu din drumuri puse-n viaţă
Să te feresc de solul crud.

Autor: Mili Dumitru
Poezieînrampă

poezie de Mili Dumitru din Poezie în rampă (2018)
Adăugat de Mili Dumitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Bistriţa

Pe Bistriţa, cântând
O tânără fecioară,
În vânt având vestmântul
Şi-n păr vuindu-i vântul,
Cu pluta ei uşoară
Trecea-n amurgul zilei —
Pe Bistriţa cântând.

Închise între stânci
Sălbaticele ape
Gemeau ca-n agonie
Albastre de mânie,
Izbindu-se să scape
Cu vuiet şi cu vaiet —
Închise între stânci.

La cârma plutei sta
Copila zâmbitoare:
Mireasă-i astă fată
Cu moartea cununată
Şi-n stingerea de soare
Părea un chip din basmuri —
La cârma plutei sta!

Privind în urma ei,
Vedeam cum dânsa trece
Râzând pe lângă stâncă —
De nu venea adâncă
Din ceruri noaptea rece,
Şi-acum aş fi acolo
Privind în urma ei!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul bradului

Subt Ursa Mare, surpat de bureţi,
neatins de om, neajuns de ereţi,
bătrân, bătrân, în imperiul meu
bradul bărbos străjuieşte mereu.

Lichene şi buhe şi viespi îl cuprind.
Păianjenii sfinţi prin cetini se-ntind.
La un veac, tot la un veac, din înalt
mi-1 loveşte în creştet fulgerul alb.

Stă între zodii şi ţară un brad.
Sărutate de fulger - crengile ard.
Dar, iată, se scutură numai de scrum,
şi flamura-i nouă şi fără de-ajun!

Mistreţul poveştilor iară şi iar
încearcă de scoarţă prăsele de var.
Şi făr' de-asfinţit în imperiul meu
tânărul brad străjuieşte mereu.

poezie celebră de Lucian Blaga din La curţile dorului (1938)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimist (!?)

nu ştiu dacă v-am spus:
sunt un alchimist al cuvintelor
umblu noaptea sperând
să sărut stelele
cu patima unui îndrăgostit
cobor din castel noaptea
spre ora doisprezece
când vampirii muşcă din lună
şi iubitele îţi dau mesaje pe messenger
scriu cu cerneală albastră
pe trotuarul din faţa casei
e alchimie pură
e alchimie spirituală
scriu cu pasiune
scriu cu voluptate
gablonzul din mână s-a tocit
mâncat de noaptea transformată în lup
îmi sună telefonul
mă anunţă dealerul
că nu mai vinde cretă
pentru şotroane colorate
sunt un alchimist şi nu mai contează

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Palmieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
Şi-n tot itinerariul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde-au lăsat şi ostrogoţii
Zigzaguri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii,
Pe care zeii le ascut.

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamieri străjuind

Priviţi cu grijă palmierii
Străjuind la vânturile din sud
Cum plânge noaptea seva şi-o aud
În adierea primăverii

Cum trec deasupra zboruri caste
Printr-un ţinut împovărat
din mit în mit. Adevărat
şi-n tot itinerarul vast e

Îmi exilez de frica lumii
Pe ţărmuri leneşe emoţii
Unde şi-au lăsat şi ostrogoţii
Zig-zag-uri largi pe faţa humii

Acolo dorm legende care
Mai dăinuie în câte-un grai
Palpând ca-n alfabetul Braille
Între mistere şi eroare

Acolo-un domn bătrân şi calm
Chimist, cercetător cu sprayuri
Îi storcea ziua de uleiuri
Şi făcea bombe cu napalm

În umbra lor ades vin fete
În primăvara vieţii coapte
Cu ochi de jar şi păr de noapte
Ca în reclamele helvete

Adâncă pavăză ori scut
Şi bun liman pentru corăbii
Din larg se văd ca nişte săbii
Pe care zeii le ascut

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da capo al fine

De-a lungul catacombelor săpate
În visele granitului de ieri,
Eu retrăiesc legenda anonimă
A primilor martiri autohtoni
Şi-n lumea stalactitelor sonore -
Miragiu subteran de palmieri -
Desăvârşesc o Biblie-adnotată
De nesfârşitul şir de Epigoni!...
Sub bolţile de trei ori milenare -
Închis ca-n propriul meu mausoleu -
Transcriu pe pergamentul veşniciei
Ecoul preistoricului Vers,
Şi-n fundul catacombelor săpate
În visele proteicului Eu,
Prin glasul meu tălmăcitor de dogme
Vorbeşte parcă-ntregul Univers!...

Contururile şterse de-ntunerec
Redau viaţă vechilor Aezi,
Sub degetele lor imaginare
Re-nvie, parcă tetracordul grec,
Şi-n bolţile de trei ori milenare
Se-nalţă, după epoci, trei grămezi -
De piatră,
De aramă
Şi de aur -
Simbolurile tragediilor umane,
Clepsidrul mut al clipelor ce trec...
Trec toţi la rând...
Pe lespezile negre,
Ca-ntr-un postum cortegiu funerar,
Trec iambii
Şi troheii altor vremuri -
O-ntreagă-apoteoză de fantome...
Iar aiurarea harfei rafinate
Cu fluieratul naiului barbar,
În noaptea catacombelor răsună
Ca-n nopţile venericei Sodome.

Trec toţi la rând...
E-atâta majestate
Şi-atâta surd tumult în mersul lor,
Şi-n lumea stalactitelor sonore
E-atât decor
Şi-atâta feerie,
Că iambii
Şi troheii altor vremuri
Re-nvie-n subterana tragedie
Dezastrul mitologicei credinţe
Şi doliul semizeilor ce mor!...
Trec toţi la rând...
Exodul nefiinţei
Se pierde-n coridorul milenar,
Iar urma celor ce-au trăit prin cântec
Dispare-n calea celor care vin
Să reclădească-n noaptea milenară
Acelaşi alb, fantasmagoric far
Spre care mateloţii inspirării
Se-ndreaptă şi-azi pe iahtul lor divin...
...................

Martiri autohtoni ai catacombei
În care eu sunt ultimul venit...
Postuma voastră apoteozare -
Că după moarte nu veţi mai muri -
Mă-ndepărtează tot mai mult de dogma
Eternităţii voastre de granit...
Voi sunteţi cei ce-aţi fost,
Eu nu sunt încă
Decât preludiul celui ce voi fi!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Flacăra, III, nr. 1 (19 octombrie 1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în noaptea mare

Nu trece supus în noaptea mare.
Bătrâneţe, arzi şi-njură bezna.
Doar furie - când lumina moare.

poezie de Dylan Thomas din Scrisă când tatăl îi era foarte bolnav, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru lumină

Şi se făcu lumină!
Şi iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg pământul...
Şi iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi cu focul, cu ploaia şi cu vântul...

Şi le-arătaşi albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri şi munţii cu cărbuni, câmpiile cu grâne şi mările cu sare, livezile cu prune şi iarba cu păşuni...

Şi le-arătaşi viaţa multiplă-abia creată, şi din pământul umed, treptat, treptat, cum naşte şi pasărea ce zboară şi peştele ce-noată, şi lupul rău ce urlă, şi mielul blând ce paşte...

Şi le-arătaşi putinţa refugiului prin peşteri, şi trestia să-şi facă colibele pe lacuri, şi cremenea cu care lucrară primii meşteri, oţelul pentru suliţi şi lemnul pentru arcuri...

Şi le-arătaşi minunea ce-nfiorează noaptea, pe cei ce dorm alături - străin lângă străină - şi taina-mpreunării, sortită-n ziua-a şaptea...
Şi le-arătaşi urmaşii...
Şi se făcu lumină!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Cugetul românesc, I, nr. 1 (februarie 1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cernesc...

Azi mi-am măsurat iubirea ca-n legenda ciocârliei
Şi m-am înălţat deasupra întinzând mâna spre soare
Dar am coborât cu gândul şi-n adâncurile gliei
Unde-mi doarme rădăcina la-ntuneric... şi mă doare

Ca şi trilul ciocârliei mă înalţ şi cobor iute
Şi îmi prind în piept mac roşu sângerând amar prin lanuri
Căci nu pot s-ating cu mâna astrul vieţii... e fierbinte
Şi cu dor şi rugăciune eu cernesc în negre voaluri...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrâneţe, arzi şi urlă când ziua se închide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Înţelepţii ştiu bine că nopţii viaţa e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deşi virtuoşi, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat şi au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara şi n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuşi în acea noapte mare.

Oamenii trişti, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălţimi de izolare,
Înjură şi mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură şi furie-împotriva luminii care moare.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec poteci cu bunici

Sus, în patria mea, sunt icoane bătrâne;
Pleacă-n ele ogrăzi şi doar frigul rămâne.
În biserici sunt gări de uitări şi de silă
Şi mi-e bine cu ea, mi-e urât şi mi-e milă.

Pe la porţile vechi, numai dorul mai vine
Şi ne sfâşie mut, căci oricând şi oricine
Are blide în trup şi-are lacrimi sub pernă
Şi un ochi ostenind într-un lan de lucernă.

Pe la porţi de tăceri, numai ploaia ne bate,
Ni se surpă în vis şi ne mistuie-n noapte
Umbra maicii cântând liturghia cea mare
Când dormim în genunchi, pe sub ger, şi ne doare...

Trec măicuţe târzii, trestii negre prin sate
Se aşterne omăt peste crucile toate,
Viscoleşte pe pâini şi ne ninge cu sare,
Tăvălind un bazar de blazări sub picioare.

Şi mi-e bine cu ea, mi-e urât, mi-e ruşine...
Trec căruţe cu cai prin tocitele vine
Ale sângelui meu, ale patriei mele
Trec poteci cu bunici prin odăi şi prin stele...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alunec pe pietre

Clipele-mi trec prin cuvinte
Te caut într-o silabă cu sunet,
Vine noaptea şi aşază întunericul
Între privirile noastre de sfinx.

Mă chemi cu mâinile adunând tăceri
Dar sunt plecat prin gânduri,
Se risipeşte prin odaie mirosul tău
Şi abia mă ating să-l respir.

Afară-n copaci se răsuceşte vântul
Bate pendulul pe oiştea carului mare,
Tu mă aştepţi şi nu mă întorc.

Paşii absorb propriul ecou
Îmi adun de pe drumuri destinul,
Şi-n cascada verde din ochii tăi
Alunec pe pietre, alunec în lacrimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 martie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!