Asemănare
Iubirea, c-o femeie măritată,
Este ca haina ce-a mai fost purtată,
Îți pare proaspătă ca roua,
Cu toate că-i la mâna doua.
epigramă de Ion Bratu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre vestimentație, epigrame despre rouă, epigrame despre mâini, epigrame despre iubire, epigrame despre femei sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Roua dimineții
Când am să fiu un bob de rouă
Căzând pe negrele-ți sprîncene
Împrăștie-mă usor în două
Opreste-mă să curg din gene
Cu mâna ta să mă ridici
Să-ti curg pe buzele setoase
Si nici un strop tu sa nu pici
Pe nările umflate groase
Tu să mă sorbi drept apă vie
Si unge sufletul ce l-am iubit
Si dor mi-a fost de tine mie
Am plecat eu nu te-am părăsit
Tu să te scalzi în roua dimineții
Când soarele nu este încă sus
Te îmbraci cu haina tinereți
Atunci când roua nu s-a dus
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre rouă, poezii despre vestimentație, poezii despre suflet, poezii despre mâini, poezii despre iubire, poezii despre dimineață sau poezii despre Soare

A fost să fie poezie
Din toate câte-am încercat pe cea din urmă-o țin aproape
Fiindu-mi aer în plămâni și zbor de îngeri pe sub pleoape,
Din 'naltul cer a coborât chemându-mi sufletul la masă,
Făcându-și loc printre-amăgiri când toamna e la ea acasă.
Nu s-a sfiit de mi-a privit în ochi lumina visătoare
Sperând că-i fac durabil cuib în haina ei nemuritoare,
În tainic mod mi-a arătat ce-nseamnă-a-i fi mereu loială:
Un pumn de gânduri, un condei și-o călimară de cerneală.
Ce-a nins de sus am adunat ca pe-o comoară prețioasă
Făcându-mi inima să creadă că-mi este veșnică aleasă,
Va dăinui cu timpu-odată, încremenită pe hârtie,
Ce-a fost să fie-n stele scris... a fost să fie Poezie.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre lumină, poezii despre îngeri, poezii despre toamnă, poezii despre stele, poezii despre poezie sau poezii despre ninsoare
Cu arcada-nvinețită
(parodie Prier) - (parodie după În arcane de pădure de Alexandru Macedonski)
Cu arcada-nvinețită-s și cu mâna dreaptă frântă.
Stau cuminte-n ambulanță și la ce mă-ntreabă tac;
Numai faru'-mi luminează calea neagră ca de drac -
Oh, iubirea mea e sfântă, oh, iubirea mea e sfântă.
Cu arcada-nvinețită și cu-o coastă dublu frântă,
Cred că-i fain să fac o listă și să sun la protopop;
Că simțesc cum pleacă viața din făptura-mi, în galop,
Oh, iubirea mea e sfântă, oh, iubirea mea e sfântă.
Cu arcada-nvinețită și cu aia na-ți-o frântă,
Mă gândesc ce om vecinu', popa Nan, când, pe furiș,
Mă surprinse cu vecina, declamându-i, în cruciș:
Oh, iubirea mea e sfântă, oh, iubirea mea e sfântă.
parodie de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre vecini, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre păduri sau poezii despre negru
O bijuterie discretă purtată de o femeie frumoasă arată mult mai bine ca o bijuterie mare purtată de o femeie urâtă.
aforism de George Budoi din Bijuteriile în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (8 martie 2017)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre frumusețe, aforisme despre femei urâte, aforisme despre femei frumoase, aforisme despre femei sau aforisme despre bijuterii

Stelele...
mor în epoleți,
se câștigă-n grade,
ani și trepte...
Ele cad o dată
cu haina pe care
o dai jos seara.
Oricât de mult
ai spăla haina, zi de zi,
ele nu lucesc niciodată!
Ele au fost cusute
în vârful acului
și în lumina neoanelor
când noaptea devenea albă.
De la cel ce vine,
tot ce vine se întoarce!
Ce plăcută și curată
este la vedere Haina Dreptății,
unde stelele strălucesc pe cer
și nu sunt cusute de mâna omului!
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre noapte, poezii despre dreptate, poezii despre curățenie sau poezii despre alb
Dragostea e foamea de femeie unică, și dacă această femeie se pricepe să nu dea prea mult bărbatului ca să-l sature, ci dimpotrivă îl lasă mereu flămând, iată secretul lui Polichinelle care ține iubirea proaspătă.
Mihail Drumeș în Invitație la vals (1936)
Adăugat de Emilia Nedelcoff

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre iubire
- citate de Mihail Drumeș despre iubire
- citate despre secrete
- citate despre femei și bărbați
- citate de Mihail Drumeș despre femei și bărbați
- citate despre femei
- citate de Mihail Drumeș despre femei
- citate despre bărbați
- citate de Mihail Drumeș despre bărbați
Frumoasa
Când o privești, năuc rămâi!
De puritatea ei ca roua!
Fiind frumoasă mâna-ntâi,
Cu caracter de mâna doua!
epigramă de Stanislav Popescu din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre frumusețe
Pe Dunăre de-ar curge vin
Pe Dunăre, cred că-i poveste
Să crezi că-i vin, când el nu este.
Ar fi a nu știu câta oară
Când ne-mbătăm cu apă chioară.
epigramă de Ion Bratu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre Dunăre
Excludere din partid
Spuneați, când la voi l-ați primit,
Că-i muncitor, modest, cinstit.
Acuma spuneți că-i mișel.
Vedeți ce ați făcut din el?
epigramă de Ion Bratu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre partide, epigrame despre muncă sau epigrame despre modestie
- a fi măritată
- A fi măritată este același lucru cu a fi legată.
definiție clasică de Denis Ivanovici Fonvizin
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea lor
Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... așteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.
Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri
și pare liniștită, dar suferă-n pustiu,
și simte cum își pierde o parte din puteri,
și plânge ca o mamă la moartea unui fiu.
Iubirea ei... se-ascunde, când știe c-ar putea
să se arate iarăși, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... așteaptă, nu știu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.
Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârși,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre plâns, poezii despre nori, poezii despre moarte, poezii despre mamă, poezii despre cuvinte sau poezii despre amintiri
La teiul lui Eminescu
Plin de vers și armonie,
Eu îl simt până la sevă.
Îmi inspiră bucurie
Și-mi dă liniștea supremă.
Coborât, din vis, poetul,
Teiul îl îmbrățișează.
Dinspre ei aud sonetul
Care viața-mi luminează.
Un sonet cu vers de aur
Și cu undă de mister,
Un sonet cu al său faur
Se întorc din efemer.
O muzică-nălțătoare,
Adieri ce n-au mai fost,
De un secol de-ncântare
Dau trăirilor, un rost,
Dragostei, ființa pură
Ce-a visat-o marmoree,
Omului, credința bună
În iubirea de femeie,
Sufletului, mulțumirea
Ce-a dorit-o peste veac.
Poezia și iubirea,
Pe sub tei, mereu se-mpacă.
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre versuri, poezii despre mulțumire, poezii despre femei sau poezii despre bucurie
Îmbracă haina...
Îmbracă haina iubirii
Oricând, oriunde vei fi
Să-nvingi puterile firii,
Să poți spre Rai a sui.
Îmbracă haina blândeții
Plăcut să fii lui ISUS
Ca valul cel greu a tristeții
Să treacă de-aici spre apus.
Îmbracă haina candorii
Să vadă toți că ești bun
C-atunci din Țara splendorii
Vin frumuseți ce n-apun.
Îmbracă haina cea nouă
A sfântului har, revărsat
Să simți cum, din Slavă, o rouă
Din nou bucurie ți-a dat.
Îmbracă haina dreptății
C-așa-mpliniri vei primi
Să simți atmosfera Cetății
De-unde-ajutor va veni.
Îmbracă haina slujirii
Că-i mult de lucru pe-ogor
C-așa la altarul jertfirii
Vedea-vei pe-al tău Salvator.
Îmbracă o haină curată
Oriunde ai fi și oricând
Întreaga ființă să poată
Cânta Păstorului Blând.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (26 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre țări, poezii despre tristețe, poezii despre salvare, poezii despre muzică, poezii despre inocență sau poezii despre frumusețe

Cioara mov
Am citit într-un hrisov,
Toate ciorile că-s mov,
Căci au fost cândva hrănite,
Cu iluzii și ispite,
De-o bunică ce-a vorbit,
La un smartfon ruginit,
Răspândind în lume știrea,
Mov că-i cioara și iubirea,
Căci culoarea când e dulce,
Îl îmbie să se culce,
Pe-orice tăntălău vânjos,
El pe sus și ea pe jos...
Bine-i Doamne prin copaci,
Dacă trunchiul are craci,
Căci prin minte-adeseori,
Zboară stoluri mari de ciori,
Ce se-așează la hodină...
Viața asta că-i divină,
Cuib când își găseșta cioara,
Unde-i tandră inimioara,
Iar din niscai tăvăleală,
O să iasă la iveală,
Ba o cioară, ba un cuc,
Zău că-mi vine să mă duc...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ciori, poezii despre știri, poezii despre vorbire, poezii despre inimă, poezii despre culori sau poezii despre copaci

Românca
Și-a luat asupră-și cam de toate,
Să meargă treaba ca pe roate,
Se spune că-i a casei cheie
... Dar a uitat că-i și femeie!
epigramă de Gabriela Gențiana Groza (februarie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Gabriela Gențiana Groza despre femei, epigrame despre România sau citate de Gabriela Gențiana Groza despre România

Haina, la plajă
Cu o ațică între fese,
Și fața ei cam obosită,
Nu pare de priviri să-i pese
Căci haina e mai mult privită.
epigramă de Dan Norea din Epi...Gramatica / Partea II-a, Haina e mai mult privită decât persoana... cinstită! (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre plajă

O sinceră dorință
Aș vrea în munți să mă aștepți
ascunsă după-o stâncă,
iubirea este un tezaur
să o păstrezi, că-i sfântă.
Când am să revin la tine,
să-mi sari în brațe, așa, deodată,
tu să te lași purtată
până la izvor în vale
și lungi sărutări să-mi dai
până pe înserare.
Când noaptea-și așterne vălul
din crengi de tei, un pat să fac,
iar din licheni saltea,
perna să fie din flori,
și împreună să dormim
până în zori.
Sub ștergarul de stele
din bolta cerului albastru,
luna zâmbind să ne trimită
raza ei de astru,
dorind să ne-nvelească.
Treziți de roua dimineții
luați de mână să plecăm,
să alergăm pe câmpul întins,
prin focul roșului de maci,
din loc în loc să ne oprim
să-ți sărut ochii tăi dragi.
Seara peste noi să vină
și să o luăm de la început,
viața e atât de scurtă,
timpul nostru a trecut,
iar când în părul auriu
vei avea suviță albă
aceste clipe să nu uiți,
tu să știi, că mi-ai fost dragă.
poezie de Ion Răduț din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre început, poezii despre văi, poezii despre vinovăție, poezii despre tezaur sau poezii despre stânci

M-am dus departe
Mi-e inima tristă și plâng,
Iau amintirile pe rând,
Mă scald cu plăcere în tot ce-a fost.
Oare mai are vre-un rost?
Mă duc departe de tine....
Aș vrea să te iau cu mine,
Să-ți simt în suflet parfumul
Și să trezești în mine masculul.
Să hoinărim împreună prin viață,
Eu însurat, tu măritată...
Să nu ne pese de nimeni și de nimic,
Nici de astrele ce ne prezic.
Să fim împreună mereu,
Iubirea mea, sufletul meu,
Să fim dincolo de viață și moarte,
Să avem doar de veșnicie parte.
poezie de Corneliu Culman
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere sau poezii despre astre
Peisaj diurn
în acestă zi primăvara s-a oprit
pe iarba vălurită
sub respirația unui vis,
un cer incendiar sub soarele
născut parcă a doua oară
răscolește mugurii prin pomi,
drumurile s-au înveselit,
sub roua proaspătă
care spală obraji îmbujorați
de fecioare,
mă neliniștește spaima de liniște,
acest alb de lasere,
lumină peste lumină,
care ne orbește cu strălucirea ei.
lunecă pe piele ca o reptilă,
într-o țară de basm,
cu cerbi și căprioare,
cu întrebări fără răspunsuri,
în nuditatea ei,
făcând ceruri din ape
și inele de argint
peste umbre de dor.
cîteodată verdele
se transformă în albastru
la distanță, pe orizont,
muntele pare un fruct strivit,
prăpăstiile cioburi de azur,
iar câmpia curge la vale
ca o pasăre dincolo de timp.
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (2 aprilie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre verde, poezii despre spaimă, poezii despre păsări, poezii despre prăpăstii sau poezii despre primăvară
Haina de blană
Două ființe s-au jertfit
Pentru hăinuța ta, iubito,
Vizonul ce-a fost jupuit
Și eu, cel care a plătit-o!
epigramă de Laurențiu Ghiță din Epigrame cu și despre femei (2010)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre jertfă