Nu sunt poetul abisal
Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
și pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar ești poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceți-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde și Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supraviețuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viața, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nțelegem și cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alți ochi,
Eu mă scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braț, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au așezat.
Părintele meu, ești de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris și în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu știu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălțare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greșit, greșit-am și eu,
Dar mă înalț la Dumnezeu,
Vin generații, mă-ngroapă încet,
Ei vor greși, cum și eu mai greșesc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre greșeli
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre sâni
- poezii despre iubire
- poezii despre vorbire
- poezii despre uitare
- poezii despre trecut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
De fapt, nu sună întotdeauna de două ori
Îți scriu de-aici, dintre iluzii, îți scriu pe-o clipă, un minut,
Despre-ndoieli, despre confuzii și despre nodul desfăcut.
Îți scriu pe frunze de salată, pe coaja unui ou de struț,
Pe ambalaje de-nghețată, pe butelia din căruț.
Îți scriu pe zidurile ude, pe etichetele din mall,
Pe caserole cu agude, îți scriu pe paracetamol.
Îți scriu de ce, și cum, și unde, îți scriu pe binele din rău,
Despre-ntâmplările rotunde, despre-nălțimi și despre hău.
Îți scriu cu pana de benzină, îți scriu cu frâna de motor,
Cu mintea de nimicuri plină, cu răsuflatul "iar mi-e dor".
Îți desenez, pe gânduri, stele, pe pietre scrijelesc viori,
Nu-îmbrac destine paralele, îți scriu, doar ție, uneori.
Îți scriu cu tocul de la ușă, îți scriu pe umeri cu stilou,
Despre un drum, pictat c-o tușă inconfundabilă-n tablou.
Îți scriu, de azi, fără oprire, îți scriu de mâine până ieri,
De ieri, pe ochi, ți-am pus poprire și nu accept negocieri.
Îți scriu ce ți-am mai scris odată, îți scriu ce n-am mai scris nicicând,
Îți scriu scrisoare demodată, îți scriu vorbind, îți scriu tăcând.
Și dacă nu primești țidulă, nici telegramă, nici răvaș,
Fii, măcar azi, un pic credulă: vina e numai la poștaș.
poezie de Eduard Lupascu (22 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frânare
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre vioară
- poezii despre vinovăție
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre telegraf
- poezii despre stele
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
În singurătate se naște Narcis
"Oricine-ai fi, în seară vino afară,
Din camera în care totul știi",
Ne spune Rilke, cine-i Rilke,
Pe nici un site nu-l pot găsi.
Întreabă nea Caisă, câți pe lume
Mai scriu poeme, da, prea mulți nebuni,
unii scriu minunat, nu spun minciună,
ce mari poeți erau printre străbuni?
Atunci, mai bine vom sădi pomi, prunci, steluțe,
Să așteptăm ce vor ieși, trăim în Rai,
Dar au venit doi inși cu cămeșuțe,
Îmi spune unul, treci în dubă, hai.
Nu, nu-s nebun, dar am idee,
Nu port nici ochelari de cal
Se enervează slugile, stăpânii,
Zadarnic am ieșit din Neanderthal.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre nebunie, poezii despre singurătate, poezii despre seară, poezii despre naștere, poezii despre minciună, poezii despre copilărie sau poezii despre copaci
Hyperiubirea
Poetul s-a îndrăgostit de-o zână,
Avea poetul 88 de ani,
Iubirea nu este o glumă,
E amorală și nu costă bani.
Ebola a trecut pe-acolo,
Enola Gay a fost cândva ceva,
Eu scriu ceva cu aură creolă,
Tu nu mai ești nici cât un fulg de nea.
Eu nu mai sunt nimic fără de tine,
Cum nu mai e nici cerul fără sori,
Copiii au nevoie de titine,
Bătrânii - de fanfare și de flori.
Noi vom privi la poze luni și marțea,
Un veac va trece până-n miercuri, nu e bai,
Vom desena cu deștul cercuri-cercuri,
Joi nu vom ști de suntem trei sau doi.
De vineri nu vom mai fi tineri,
De sâmbătă se-amână orice post,
Duminică și prostul e un geniu,,
Noi vom pieri, iar tu nici nu ai fost.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre umor, poezii despre tinerețe, poezii despre prostie, poezii despre genialitate, poezii despre fotografie sau poezii despre desen
Uneori îmi este suficient să scriu în gând
Trec. Trece o dâră. Adorm.
Eu. Azi. Mă transform.
Uneori îmi este suficient să scriu în gând.
Scriu în somn. Rând după rând.
Scriu și rescriu (de parcă aș număra oi).
Pe mine mă scriu. Așa suntem doi.
Uneori găsesc versul perfect. Îl notez.
Mă bucur în sine mea. Jubilez.
Apoi trec mai departe.
Liniștit. Iată un sentiment aparte.
Apoi adorm. Brusc. Așa cred.
Visez. Mă reped.
Liniștit e somnul acela târziu,
presupun (eu altul nu știu).
Apoi suflă vântul (ar vrea să mă absoarbă).
Apoi foile se agață de iarbă.
poezie de Călin Hera (2010)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre vânt, poezii despre versuri, poezii despre perfecțiune, poezii despre gânduri sau poezii despre bucurie

Adorația poeților
Adoră ce scriu ceilalți
nu din simpatie și nici din povară
nu din fulgi de ploaie
pe la mijloc de vară.
Adoră ce scriu ceilalți
ce scriu după ochii tăi
nu trebuie să îi înalți și nici să-i cobori
să adori
ce...
când...
și cum scriu...
fiindcă scriu despre ei
bărbați sau femei
altruiști, aroganți
de staturi mijlocii
mult prea scunzi sau giganți
sunt cu toți în pustiu
Adoră-le scrisul
nu din bine-n mai rău sau din
rău în mai bine
după zilele goale
sau nopțile pline
Adoră-le scrisul
fiindcă prin scris
tu te scrii și te ștergi de ideea de tine
și te-adoră coșmarul
după ce te-ai trezit
că trăiești într-un vis...
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre zile, poezii despre ploaie, poezii despre ochi, poezii despre noapte sau poezii despre femei și bărbați

Nu scriu despre o inimă locuită
pentru că poezia mea
nu se îngrămădește
cu femeile ocazionale...
pe care le urmărești
nu scriu despre un suflet nehotărât
sau despre o carne străină
nici măcar despre ce te ține
între prăpastia trecutului
și prezentul pe care te încăpățânezi să nu-l guști
pentru că poezia mea nu e o păpușă de cârpă
ce trebuie aruncată în cutia cu vechituri
poezia mea e vie
respiră aerul nefericirilor
de care nu vrei să scapi
nu scriu despre o inimă locuită
și nici despre un suflet hoinar
eu scriu despre tine
că suntem legați
să trecem din război în război
până când
vom fi unul
deci
dragul meu
poezia te vrea așa cum ești
cuvânt al palmelor plânse
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încăpățânare, poezii despre suflet, poezii despre război, poezii despre păpuși, poezii despre prăpăstii, poezii despre prezent sau poezii despre plâns
Eu, una, nu scriu pentru recenzori. Cu siguranță, nu scriu pentru a-mi măsura puterile cu alți scriitori. Nu scriu nici pentru a eleva minți. La asta, se pricep toți ceilalți, mai citiți și mai aprigi decât mine. Eu scriu, ca să ajung la inimi.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre scriitori, citate despre minciună, citate despre lectură sau citate despre inimă
Ce-am vrut să fiu!
Te miști prea încet! Când timpul este prea rapid
Poate este adevărat, dar cred că ți se pare!
Doar când faci mai multe, simți că n-ai făcut nimic
Nu este așa! Doar că n-ai răbdare!
Ajung sa-mi vând și somnul pentr-o oră, două
Ca să scriu un vers și apoi, să vi-l dau vouă
Cei pentru mine o noapte, sau două, ca să pierd?
Sau versuri de stele, din cartea-mi să îmi sterg?
Daca-ș sta o viață, ca să vă tot scriu!
N-as ști eu niciodată, ce am vrut să fiu!
Să scriu pe veci într-una, să mă opresc nu pot!
Nu mă simt nici om, dar nu sunt nici robot.
V-aș dărui, eu vouă, toată libertatea
Din pământ ar curge, izvor de fericire
Aș pune înțelepciune, în a voastră minte
Dar tote sunt pe foiae!
Cum și lumea întreagă-i făcută din cuvinte.
poezie de Ilie Dragomir (8 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre viteză sau poezii despre roboți

Îți scriu în palmă
Îți scriu în palmă "te iubesc!"
Și trandafirii înfloresc.
Cu tine-n gând, un curcubeu
De dragoste, e visul meu.
Cu sufletul am scris pe cer...
Ești jumătate de mister
Ce viața mea a desenat...
Ești stea din Carul Mare luat.
Ești lacrima și visul meu.
Oh, eu te voi iubi mereu!
Ești pacea pietrelor de jad...
Foc de iubire,-n tine ard.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre pace sau poezii despre flori
Șapte ani deja
Aș vrea să-ți scriu o poezie, mamă
Dar simt că-mi sunt ideile de plumb,
În plus, când vreau să-ți scriu ceva simt teamă
Că toate literele lumii nu-mi ajung.
Nu pot deloc să mi te pun în rime
Și nici să îți vorbesc ca și cum nu ai fi,
Abia de scriu o slovă și mi-e dor de tine
Și mă opresc, oftez... Fac asta zi de zi.
Tu nu ești om de pus în poezie
Și nici o mamă lesne de descris rimat,
Când m-ai născut, asta mi-ai dat tu mie:
Iubire de nescris în suflet de băiat.
Probabil te întrebi ce fac la astă masă
De nici nu scriu și nici nu simt că-s viu,
Păi uite, îmi imaginez că ești și tu acasă,
Mă mângâi și îmi spui să dorm, că e târziu.
Și te ascult, te-mbrățișez de noapte bună,
Mă uit în urma ta cum mi te duci domol,
Nu vreau ca fără tine soarele s-apună
Și nici de dimineață fără tine să mă scol.
De ce să-ți scriu, atunci? Oricum nu pot,
Așa că stau emoționat și te cobor din vis,
Mă uit la un tablou cu tine, sprijinit în cot,
Întind o mână și îți mângâi părul nins,
M-apropii, mă fac mic, intru-n tablou de tot,
Iar tu-mi șoptești zâmbind, aproape stins:
"Să nu fi trist, sub crucea mea nu-i niciun mort".
poezie de Sorin Stoica
Adăugat de Sorin Stoica

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre păr alb, poezii despre păr sau poezii despre plumb
Sinceritate absolută
E trist când spui că orice om
Este înlocuibil,
Nici despre stele să nu vorbești astfel,
E trist când refuzi mâna unui prieten,
Mai bine îl pui la zid și-l execuți,
E trist când te afli în război cu lumea,
Nici câinii comunitari nu cunosc acest război,
Eu scriu aici fără floricele de stil,
Doar desenez o inimă
și nu aștept nici un transplant.
Înțelepciunea și lașitatea nu sunt rude,
Diavole, îți propun un pact,
sufletul meu pentru încă o viață,
știu, Faust dorea și el așa ceva,
dar eu sunt frate cu Prometeu,
cred că am să caut o altă cale.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre transplant sau poezii despre sinceritate
S-a înnoptat devreme
I
S-a înnoptat devreme și astăzi, și-i târziu,
Și nici un gând în cartea de piatră n-am să scriu;
De soare toată ziua m-am tot ținut, arând,
Și s-a trecut și ziua de azi, nici nu știu când
Lumina nu mai este demult precum era.
Mereu lăsat-am cartea s-o scriu când s-o-nsera.
poezie celebră de Eusebiu Camilar
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, citate de Eusebiu Camilar despre lumină, citate de Eusebiu Camilar despre noapte, poezii despre cărți, poezii despre Soare sau citate de Eusebiu Camilar despre Soare
Dincolo de Paradis
Dincolo de Paradis
Cerul pare mai închis,
Pe o coajă de banană
Poți ajunge pe-altă strană,
Dar odată, într-un râu
A fost agățat de brâu
Un cadavru uriaș,
Venit dincolo de Blaj,
Nimeni nu-l putea cunoaște,
Avea palme ca la broaște,
Ochi holbați, frunte îngustă,
La culoare, o langustă,
Nalt de circa metri doi,
Nici dihor și nici vulpoi,
Un artist? Era machiat?
Ași, uriașul s-a sculat,
A distrus uși, mese, scări
și s-a dus spre nicăieri.
Amintindu-l, am uitat
Să vă spun eram eu beat.
În filmul acela cu Stan și Bran,
Cu Brunhilda și cu Bostan,
Personajele coborau de pe pânză,
Îmi aruncau un colț de brânză,
Ni mic nu se naște fără durere,
Dar nici durerea nu-i o părere,
Iată cum se nasc axiomele,
Gnomii-și iubesc amantele, gnomele,
Naveta dintre Milano și Nisa
Nu ne-a adus averea, promisa,
Toți evadații caută o casă,
în filmul acela tu ești frumoasă,
dar la-mbulzeală îți fură poșeta,
bricheta, lanțeta și gata-i vendeta.
Sunt un biet scrib, îmi pun cenușă-n cap,
Umblu mereu cu jalba în proțap,
Nu o citește nimeni că nu e
Un interes pentru Cimabue,
Un ghiont acolo sau un sfat,
Eu le primesc, sunt Jean Marat,
Ucis de doamna de Corday,
Sunt Robespierre zvârlit pe chei,
Decapitat și totuși viu,
Respir și scriu, trăiesc și scriu.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre durere, poezii despre sfaturi, poezii despre rai, poezii despre metrologie, poezii despre machiaj, poezii despre lungime sau poezii despre lectură

Scriu
Scriu catrene, scriu într-una,
Am voință, ce să-i faci...
Chiar și-o epigramă, una,
Dar nici aia n-are "draci"!
epigramă de Cornelia Georgescu din Tăcere...
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre poezie, epigrame despre epigrame sau epigrame despre draci
Credo
Am ratat șansa de a lăsa o operă,
Dar eu am scris cu sufletul mereu,
Pe mine verbul mă descoperă, m-acoperă,
Uneori m-ajută Dumnezeu.
Nu-mi pasă de critici, nici aplauze,
Scrisul mă menține, nu mă-nec,
Pot muri din diferite cauze,
Dar în fața morții nu mă plec,
Scriu, precum respir, iubesc anume
O femeie și, de multe ori, o lume.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre verb, poezii despre religie, poezii despre femei sau poezii despre Dumnezeu

Îți scriu
știu că mă citești în fiecare zi
suntem legați prin fire nevăzute
ale sufletului
nu știu cum te numești
nu știu unde locuiești
dacă ai un iubit
sau o iubită
dar eu îți scriu
în fiecare seară și dimineață
dacă îți aduc un zâmbet
sunt împăcată
dacă îți aduc o lacrimă
înseamnă că în viața ta
ceva mai doare
poate ne vom cunoaște
într-o zi....
nu vreau să fii dezamăgit
sau dezamăgită
nu sunt o floare
nici privighetoare
sunt o poetă
care și-a găsit târziu vocația
am iubit,,, am plâns... am râs..
și încă trăiesc
cu intensitate maximă
fiecare clipă...
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre privighetori

Vreau să scriu o poezie
Vreau să scriu o poezie
Pe o frunză de copac.
Despre acest miez de toamnă
Cât de mult Îmi este drag.
Vreau să scriu o poezie
Pe un strop de ploaie rece.
Despre timp, care fără milă
Așa de repede trece!
Vreau să scriu o poezie
Pe palmele tale moi.
Care mă mângâie cu gingășie
Când suntem în doi!
Vreau să scriu o poezie
Pe o rază de soare.
Care din ce în ce de dupa nori,
Mai rar răsare.
Vreau să scriu o poezie.
Pe ceru-ncărcat de stele,
Să aducă bucurie
De ziua măicuței mele.
poezie de Vladimir Potlog (9 octombrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre nori sau poezii despre frunze

De ce?
De ce să scriu într-un roman ceva ce pot scrie într-o nuvelă?
De ce să scriu într-o nuvelă ceva ce pot scrie într-un eseu?
De ce să scriu într-un eseu ceva ce pot scrie într-o cugetare?
De ce să scriu într-o cugetare ceva ce destul de probabil s-a mai scris?
Mai bine scriu o poezie. Ideea s-o mai fi scris, dar îi dau o formă artistică, originală.
Dar de ce să scriu într-o poezie de n versuri ceva ce pot scrie într-un distih?
De ce să scriu un distih ceva ce pot scrie într-un poem de un vers?
De ce să scriu un poem într-un vers și să mi-l confunde unii cu o cugetare?
Mai bine scriu o epigramă, măcar "ne mai râdem".
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre epigrame sau poezii despre artă
Ah, filosofia
Ah, filosofia s-a ruginit,
Îmi spune silfida din vechiul Egipt,
Doar poesia, doar poesia,
Ne mai trezește melancholia,
Dar și seceta e foarte mare,
În poesie nu sunt motoare,
Nici motorele, nici motorete,
Dă din picioare și scrie, băiete,
La ce bun poeții în vremuri de crize?
Întreabă oricine, pipițe, marchize,
Poeții nici flori nu aduc și nici cecuri,
Zece fecioare în cer aprind becuri,
Poeții zac în beznă și scriu,
Nu au, săracii, bani de sicriu,
Fiul lui fiul, la nesfârșit,
Nu poți trăi doar cu un mit,
Cade Irod, rămâne ispita,
Nu-i Babilonul, dar e iubita,
Om din neom, antiom, paraom,
Doar din poem nu poți face un pom.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre picioare, poezii despre motoare sau poezii despre filozofie
Femeia
Și uneori mă-întreb de ce nu-ți scriu,
Că știu a scrie-n orișicare clipă
Ori despre lume, ori despre pustiu
Și orice gând în mintea-mi se-nfiripă.
M-am întrebat ce ești și ce-i cu mine,
Ce ai zidit și ce-am dărâmat eu,
Ce n-ai făcut și ce tu faci prea bine
Ca eu să stric și tu refaci mereu.
Când m-am uitat în urma mea, pe tine
Nu te-am văzut că-n față tu erai.
Cu faptele-mi stângace, tu în bine
Drumul din față drept mi-l construiai.
Și tot nu știu de ce cu-nviorare
Azi nu mai scriu și nici un semn nu dau,
Dar știu prea bine că o îmbrățișare
De suflete un tu și-un eu tânjeau.
M-am întrebat ce-s eu pe lângă tine
Și ce-am făcut de m-ai ales atunci,
Cum de Pământul pe-amândoi ne ține
Și cum s-or întâlni odată două stânci.
Nu scriu de frică, poate dintr-o dată
Am să-ți arăt ce moale sunt făcut ;
Te-am protejat de mine, dragă fată
Dar m-am legat de tine, renăscut.
Te-am cercetat și m-am găsit pe mine
Nu-întreg, ci-mprăștiat în mii de părți,
Că de-aș avea o lacrimă ca tine
Tot n-aș cuprinde-o-n orișicâte cărți.
Nu am mai scris de mult nici despre soare,
Nici despre dragoste nu am cuvinte,
Ori despre inimă sau despre-o floare...
Dar despre tine-am scris mereu în minte.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stângaci, poezii despre stânci, poezii despre protecție, poezii despre inimă sau poezii despre frică