Crez... laic
Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Și propriul viitor nu-l știm!
Nu cred în măști de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.
Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Și evitări sunt semn de furt!
Nu cred în false controverse
-Și, mai puțin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înțeles
De-a face "da"-urile inverse.
Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Și hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...
Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!
N-aștept și, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Și-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.
Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieții, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Și nu-l țin, returnez ce iau...
E-un pic din crezul meu, ce vreau!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.