Iubeşte-ţi clipa

Aparent volumul lunii
A crescut fenomenal,
Iară vorba-n cerul gurii
Mai cloceşte un scandal.
Unul vrea faimă mai mare,
Altul moare că-i flămând,
Eu visez mărgăritare,
Vin suinele pe rând.
Urcă-n stele tot suine,
Molfăie lumina-n dinţi,
Cred că nu mi-este prea bine
şi-am să-mi ies puţin din minţi.
Simt iubita cum priveşte
Trist, mă crede cam zurliu,
Am să fac scandal? Nici vorbă.
E târziu, foarte târziu.

Aş vrea să mă cunosc, nu pot,
Iar întrebările nu dau adesea rod,
Iubito, ne plimbăm pe bulevarde
şi nu ştim cine se va arde.
Călătorim prin biblioteci, muzee,
Deschid o carte sau privesc portretul,
tu ai trezit bărbatul şi poetul,
poate că mint, pe-o insulă pustie,
departe fiind, te-aştept de-o veşnicie.

Pe muchie de cuţit e viaţa noastră,
eşti liber să te-arunci pe o fereastră,
eşti liber să iubeşti, departe gândul
că-ţi aparţin şi cerul şi pământul.
Dar clipa ţi-este dăruită,
Iubeşte-o ca pe o iubită.

poezie de Boris Marian Mehr (29 septembrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Penitenţe...

Suspinele Magdalenei penitente,
Barocul raguzan, about what do they question?
Nu, eu am să aflu. Răceala semenului mă îngheaţă.
Dar nu mă ucide. Antidepresiv la purtător.
Eu ştiu, trupul nu ne aparţine, facă natura ce vrea.
Nu avem faimă, nici nu o vrem, oare? Nu.
Să-ncepem cu Jupiter. Nici el nu vrea nimic.
Nu lua niciodată o decizie pe care poate să o ia altul.
Nu eşti singur, deşi asta crezi acum. Niciodată nu eşti singur.
Scrie despre soare şi vară, despre tăcere şi luptă.
Tu nu eşti Faust. Ei şi?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ramai departe

Te-am ridicat pe culmi, spre stele
Şi te-am asemănat cu una dintre ele.
De-ai fi, Luceafărul de zi,
Mereu spre tine aş privi,
De-ai fi Luceafărul de seară
Ce-ncet spre mine se coboară,
Te-aş aştepta şi-o veşnicie,
Chiar dacă lumea-ar fi pustie.
Dar tu eşti Astrul luminos
Te-aştept, dar drumul e spinos
Şi dacă tu te-ndrepţi pe-o rază
Spre a pustiului meu oază
Toţi te privesc cu disperare
Crezând că Astrul lor cel mare
Îi părăseşte şi nu vor
Ca el să fie muritor.
De-aceea, tu rămâi departe,
Nu ai nici viaţă, dar nici moarte,
Ai ce-i mai trist şi mai amar,
„Crezi că e vis?” „-Nu! E coşmar!”

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn printre gene

Bate vântul în fereastră,
Parcă-i semnul tău discret,
Mă reped să deschid uşa,
Nu eşti tu, e alt poet.

Vrea şi el să mă sărute,
Să-mi închine rimele,
Îi spun că tu eşti pe valuri,
El îşi cară umbrele.

Dar în somnul printre gene
Şoaptele tale aud,
Te apleci, mă iei în braţe,
De mine iar eşti flămând.

Nu doarme sub noi nici patul,
Nici poetul, spun în gând,
Care a venit la mine
Să prindă-n iubire rând.

Dar nu-mi pasă, tu eşti dorul
Trupului, inimii mele,
Te cuprind cu visele
Şi ne-ncununăm cu stelele!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea – lumina mea albastră

Cu ce lumină-albastră cerul tău –
Cer presărat, intens, cu praf de stea –
Lin înveleşte-n doruri lutul meu
Ce-i rece şi sleit, iubirea mea.

Sclipesc în noaptea rece ochii tăi
Cu dulce şi aprins aleanul lor –
Stârnind în mine flăcări-vâlvătăi,
Ce fac să simt că sunt nemuritor.

Tu nici nu ştii, măcar, azurul meu,
Cum te privesc – şi obraznic şi curat..
Ce dulce paradox e-n mersul tău –
Lasciv şi inocent e, totodat'!

Când mă săruţi, gingaş, adeseori,
Cu buze moi, arzând catifelat,
Tu mă reînvii, fără să mă omori –
E-un simţământ neînţeles, ciudat.

Cum se revarsă-n noapte ploi de stele –
Din cerul de catran, cum se desprind!
Dar cea mai arzătoare dintre ele –
Eşti tu, iubito-n braţe când te prind.

Când trupurile noastre se despart,
E un dezastru în fiinţa mea –
De, parcă, ceru-ntregii lumi s-a spart
Şi mi-a căzut în cap un ciob de stea!

Atunci, buimac, privesc plecarea ta,
Printre copacii-abia îmbobociţi
Şi sunt cuprins de-o disperare grea –
Căci ani şi oameni ne ţin despărţiţi.

Deci, ce eşti tu? Lumina mea albastră!
Ce-mi curgi fierbinte-n sângele-ngroşat
Şi-mi luminează-a ochilor fereastră
Cu cer albastru – când nu e înstelat.

Iar gândurile tale trec prin mine –
Adesea pleacă, dar mai des rămân...
Şi –ntinerit, simt când îţi este bine –
Când nu ţi-e bine – mă simt trist, bătrân.

Iubirea mea, lumina mea albastră –
Noi, împreună, n-o să adăstăm...
Dar, undeva, unită-i soarta noastră
Şi nu ni-i interzis ca să visăm...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă eşti,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu ştii să rosteşti.

Iubito, spune-mi unde eşti,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ţi cer nimic, numai să-ţi dau
Alei de flori, ca să păşeşti.

Iubito, vino să-mi zâmbeşti,
Să-mi pierd vederea-n dinţi de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cereşti.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu eşti, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

Iubito, dă-mi dorinţa vie,
Din ochi, dă-mi roua dimineţii
S-o sorb, să-mi fie apa vieţii...
S-o răspândesc, lumea s-o ştie.

Iubito, te aştept în poartă;
Tot numărând, mii trecătoare,
Adulmec izul tău de floare...
Schimbă-mi destin, fi a mea soartă.

Iubita mea, ţi-nchin în plic
Romanele lumii, poeme,
Dorinţele mele boeme
Şi inima, să n-am nimic!...

... Să mă deschizi, să mă citeşti
Zilnic, să-mi rupi câte o foaie;
Să-mi tai din inima greoaie,
Să-ţi pui la sânii-ţi-ngereşti...

Să-ţi fiu zălog, să mă iubeşti,
Fă-mă, oglindei tale, ramă;
Să ştii că chip, timp nu-ţi destramă
Şi-s veşnic fan, când te priveşti...

Să vrei mereu să-ţi fiu pe-aproape,
Să îţi răspund, doar, când mă strigi;
Din spini, să-ţi iei roze, ferigi,
Din carnea mea... vis să te-adape.

... Să mă ţii minima rezervă,
Când nu mai ai pe nimeni altul.
Să-ţi fiu, de ai abis, eu saltul;
Ţine-mă-n suflet, mă conservă...

Să mă ai suflu-n prigonire
Când întâmplarea-ţi este dramă;
Mă răsădesc să-ţi vindec rană,
Că-ţi sunt sămânţă de iubire...

Să mor, când numai tu vei vrea,
Când nu-ţi mai sunt fior de bine;
Nici flacăra, să-ncing suspine,
Nici apa, să-ţi sting dragostea...

Să crezi în mine draga mea,
Că-ţi voi fi astru, meteor
Pe cer topit, de veşnic dor...
Iubita mea, frumoasa mea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Şi vreau să cred că eşti aici, iubito-
Un pas şi-o mână-ntinsă mai departe.
Şi te ghicesc, pe tine, negăsito
Într-un castel cu geamurile sparte,

Prin care te privesc uitând de vară,
Castelul cu răcoare mă îmbie.
Hai, vino în iluzia de-afară,
Chiar de eşti vis, eu încă te simt vie.

Să te-ncălzesc lipindu-te de mine
Şi să te gust cu buzele-mi flămânde.
Iubita mea, sunt doar un mărăcine
Dar pentru tine, spinii-i voi ascunde.

Tu vino pe cărarea dinspre vise,
Dar să nu calci pe-albastrul de cicoare!
De dorul tău şi cerul se-ofilise,
Uitase păpădia să mai zboare.

Iluzie îmi eşti de-o veşnicie,
Deşi te-aş prefera-n carne şi oase.
Rămâi, iubita mea şi numai mie,
Să-mi dai visele noastre de mătase!

Nemuritori în plăsmuiri astrale
Vom confisca iluziile vieţii,
Eu asfinţitul lacrimilor tale,
Tu, răsăritu-albastru-al dimineţii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri de mare

Cum pot să scriu dragostea pe un petec de cer
şi cerul să simtă şi cerul să-mi spună, sper,
cum să scriu iubirea şi să n-o pierd în eter,
să pot descoperii paşii spre al ei ungher.

Cum poate marea rosti cuvântul iubire
când valul mă-ntoarce iar într-o amintire
şi tulburată se-agaţă c-o rătăcire
de stâncile care rămân în nesimţire.

Nisipul mă arde mocnind jar sub picioare
şi stâncile se plâng devenind luptătoare
şi paşii mei străbat faleza fară soare
şi ce-a fost ieri, a fost o clipă-amăgitoare.

Încă mă simt şi simt durerile alpine
şi parcă mai ieri mă plimbam vesel cu tine,
acum cerul, marea, ar vrea să-mi facă bine
dar nisipul mă arde cu jarul din mine.

Nu mai sper ceva şi speranţa mi-e pe moarte
şi aş vrea să merg fără tine mai departe,
aş vrea să zbor lângă pescăruşul din zare
şi lângă el să-mi găsesc liniştea din mare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi, iubito...

auzi, iubito, florile pe câmp
cântă cu iarba şi pământul,
cântă şi pomii rând pe rând,
în frunza lor cântă şi vântul

pe cer aleargă printre nori
un stol de păsărele,
se prind de aripi, se cobor
şi urcă iar spre stele

dar cerul n-are nici o stea,
doar ele ştiu unde sunt ele,
la noapte noi le vom vedea
împresurate de inele

auzi iubito, greierii,
orchestră fac de dimineaţă,
dorinţele cu unduiri
ni se citesc, în ochi, pe faţă

eşti mai frumoasă ca oricând,
iubita mea cu buze coapte,
dă-mi mâna să cântăm râzând,
aceste clipe ale noastre

când te întinzi peste pământ
eşti floarea cea mai înflorită,
parfumul tău îl simt prin vânt,
vreau să-ţi respir clipa dorinţă

întinşi pe iarbă printre flori
îţi simt căldura, o chemare,
am ameţit de-atâtea ori
sub trupul tău uşor de floare.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te peţesc femeie

Să nu pleci aşa departe,
Nu ştiu cum să fac, să-ţi spun?
Îţi pot dărui o carte,
Dar nu pot acelaşi drum.

Am de dăruit cuvinte,
Poate par a fii puţine,
Dar, te rog, tu, ţine minte
E cam tot ce am la mine.

Nu pot ca să îţi promit,
Luna, stele de pe cer,
Aş minţi, nu vreau să mint
Şi apoi iertări să-mi cer.

Aş putea să spun nevrute
Şi apoi să fug cu tine,
Nici cuvinte n-am prea multe,
Şi tu ştii c-aşa-i mai bine.

Pot să îţi dau mii de flori
Să-ţi pun lumea la picioare
Şi să te ridic la nori,
Dar să nu-ţi iau ce te doare.

Nici măcar o veşnicie
N-am să pot să îţi ofer
Dacă tot îmi e să-mi fie,
Să nu-ţi dau, dar să îţi cer.

Îţi pot da a' mele mâini
Să te mângâie în noapte,
Capul să mi-l culci pe sâni
Şi să te dezmierd în şoapte.

Să m-abandonez cu totul
Tu, să faci ce vrei cu mine,
Să-mi plimb inima cu cortul,
Să o-adăpostesc în tine.

Mai pot face-o nebunie,
Numai eu aş fii in stare,
Să te cer, să-mi fii tu mie,
Uite aşa, o să vrei oare?

Vreau să te peţesc femeie
Cu ce am şi ce-mi rămâne,
Pune-mi inima sub cheie,
Nu pot astăzi, vreau de mâine.

Astăzi încă sunt hoinar,
Şi mă simt aşa de bine,
Port o zi în buzunar,
Şi-o petrec în ochi la tine.

Mă inundă a ta privire,
Nu ştiu ce să mă mai fac,
Lasă lumea, dă-mi de ştire,
Dacă ai liber un pat.

Nu cred c-ai inima rece,
Să mă laşi să dorm afară,
Nu ştii cine poate trece,
Şi mă fura, a câta oară?

Nu te las să pleci departe
Poate n-am să te găsesc,
Vreau să-ţi dăruiesc o parte,
Din preamultul te iubesc!

poezie de Mihail Coandă (12 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu

Noi ne iubim de mult, şi fără ură,
Chiar de scăpăram vreo vorbă rea din gură;
Nu ne-am făcut mult bine, nici mult rău,
Şi totuşi parcă ne desparte-un râu.

Ce ne desparte nici nu ştim prea bine,
Dar ştim de undeva că răul vine,
Ca de sub sol un gaz otrăvicios -
Se ofileşte tot ce-a fost frumos.

Io-s vinovat ori tu eşti vinovată?
Viaţa toată-i pată lânga pată.
E prea târziu să ne mai despărţim.
Nu mai e tare mult, mai stai. Murim.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară şi-nlăuntru

Stăm prea mult în afara noastră,
Singuri tragem obloanele, închidem uşile,
Umblăm bezmetici printre oameni,
Ne este team să intrăm
În interiorul nostru, preferăm ocolul,
Cercul perfect,
Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic
Dărâmă, rupe totul
În interiorul nostru
Până în ziua când cineva deschide
Uşile, ferestrele,
Bine ai venit, iubito.

Pământul nu arde, e rece,
Numai fiinţele vii ard
Ca nişte făclii,
Unele ascund focul lor interior,
Altele ard precum Hus ori Giordano,
Tu, iubito, găseşti în mine un rug,
Eu aud cum şopteşti,
Focul arde, el arde, va veni şi tăcerea
Pe-ntregul pământ,
Noi vom arde în stele,
Alături, pe rând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E târziu

poate prea târziu să cred
că îţi pui mâna sub cap
şi te rogi
să mă visezi
dansând
prin cameră
în timp
ce luna se aşază cuminte
pe podea

e târziu
poate prea târziu
să răsfoiesc prin cărţile tale
cu gândul că voi găsi
măcar un cuvânt
ce mă va învăţa
să te aştept
ca după orice vis

e târziu
poate prea târziu să cred
că dorm
lângă obrazul tău cald
şi din când în când
mă rosteşti
în şoaptă
odată cu Psalmii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

As vrea

As vrea sa zambesc sa pot iar sa plang
Si plina de vis amintiri iar sa strang.
As vrea ca sa cresc, batrana sa mor
Si sa ma gandesc, la mine cu dor.

As vrea sa am aripi si cerul s-ating
Sa simt in amurg cum vise se sting.
As vrea sa simt cerul, ca stele s-ard
Sa ma sting in tacere, umila sa cad.

As vrea sa pot crede in tot ce iubesc
Sa stiu ca pe lume am scop sa traiesc.
As vrea sa fiu "tu", un inger al vietii
S-apar ca o raza din spatele cetii.

poezie de Elena-Lăcrămioara Jascu (7 februarie 2009)
Adăugat de Elena-Lăcrămioara Jascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de paşi

Clampa uşii amorţită,
Doar ecou de paşi târzii...
Noaptea vine cu ispită:
Cine eşti? Te rog, să-mi spui!

Valuri de-ncercări coboară...
Frig. Revin de mii de ori,
Doar tăcerile-mi doboară
Umbra zilei fără zori...

Sfâşiată de-aşteptare
Inima din cuib sărea,
Paşii-mi cer să meargă iară,
Să te întâlnească ar vrea!

Dau să plec, dar, spune unde?
Vreau să stau, dar nu ştiu cum?
Geana cerul îmi cuprinde,
Eu îi mângâi chipul viu!

Îmi displace, revin iară,
Vin, te chem cu dor: sunt eu!..
Stă planeta din mişcare...
Gol sufletul trist al meu!

Umbre, umbre-n siluete
Vin pe rând, în rând plecând,
Tristă-i viaţa pe-ndelete,
Când iubeşti plângând!...

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reguli şi nereguli

Nu fă altuia, ce să nu-i faci?
Placi, nu placi. Pitpalaci.
Nu judeca pe aproapele tău, nu judeca nemic.
Chipul tău cu al cui seamănă. Eşti hun?
Ia de aici tutun. Să nu omori, oricum mori.
Cine fură un om să pună un pom.
Sapă o groapă, o să te-ncapă.
Nu minţi, deşi ai minte.
Mai bine puţine, decât multe bube.
Cui i se cuvine cinstea? Celui ce nu o are.
Supărarea din cuvinte este mai rea decât jocul la bursă.
Nici un cuvânt nu întrece o faptă, atunci de ce vorbim?
Darul nerăsplătit este sublim.
Limba vicleană departe ajunge. Unde?
Priveşte ochii şi nu mâinile femeii.
Să nu crezi că eşti sfânt, nu eşti.
Ş. a. m. d. Spune şi tu ceva.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Droguri

Trăim în epoca drogurilor
Mai ieftine, mai scumpe,
Iubirea e un drog suprem,
Nu e dat oricui să iubească,
Nu e târziu niciodată,
Pierde doar cine nu poate iubi,
Dincolo de moarte, drogurile
Sunt interzise, Dumnezeu e foarte sever,
Bate pendula în trupul meu obosit,
Mă tot sâcâie un idiot măscărici,
Seamănă mult cu corbul lui Poe,
Eu râd de acel Nevermore,
Never say never, rezist.
Iubito, tu eşti curată,
Ai un miros ameţitor, misterios,
Lasă-mă să intru în lumea ta,
Eşti o lume mirifică, elegant mă preumblu
În tine, mă-ntâmpină inima ta caldă,
Ea mă întreabă, cine eşti?
Sunt cel pe care-l aştepţi,
Renaştem ca doi siamezi inseparabili.
Cât te iubesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este uşor

Nu este uşor să nu scrii,
Grafomania salvează omenia,
Alegem un maestru şi scoatem untul din el,
Dar ocolim sofismul, solipsismul şi solariile,
Cu sfântul Socrate adesea m-am plimbat pe la Obregia,
Venea şi Holderlin cândva, dar dus a fost,
Luce intelletual piena d"amore,
Dar nu şi-e groază să vorbeşti despre orbire?
E crudă soarta pentru cei ce n-o cunosc,
Ne-nstrăinăm de multă suferinţă,
Se coace lumea-n lucruri fără multă viaţă,
Apoi revine mucegaiul victorios,
Lacrimi din ochii orbi, de ce, de ce?
Pe mână îmi alunecă petala unei roze,
Aud tot mai adânc, tot mai departe,
O văd pe mama cum mă-ntâmpină zâmbind din poartă,
Nu este beznă, o lumină calmă ca amurgul lunii iulie, iubit,
Devin şi eu o insulă, ca orice insulă pierdută,
Nici drumul către ţărmul mării nu-l mai ştiu,
ştiu totul şi citesc în stele, iar trupul meu se înfrăţeşte
cu amrgul veşnic cald, iubind.
Boris M. Marian

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!