Şi acum mă tem...

Şi acum mă tem că aura strălucitoare
a poeziei din jurul tău
este o misterioasă anvelopă cu totul imaginară
care de fapt nu prea am crezut să existe
şi de aceea m-am temut că nu o voi putea descifra niciodată,
fiindcă nu are încă un alfabet potrivit să o descrie.
Doar amplificările secrete din sufletul meu
mi-au dezvelit, pentru o fericită frântură de clipă,
tainele armoniilor tale angelice pulsând uneori în exterior
fără să ştii,
dar care repede îşi dizolvă în eter cele trei dimensiuni
pentru a deveni abia mai târziu vizibile mie,
chiar foarte vizibile,
dar numai în amintirile mele duioase despre tine,
aproape palpabile, dar totuşi târzii,
poate prea târzii...

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în tine

Am crezut în tine dar...
astăzi plec...
şi sunt mâhnită că
nu te cunosc încă...!
Sunt uimită, inutil vinovată şi,
mai ales, neadmis constrânsă
fiindcă tocmai începusem
să descopăr acolo,
în străfundul fiinţei tale,
o faţetă necunoscută,
bine conservată
şi special verosimilă
a sufletului tău şi...
era atât de frumoasă...!
Poate eu
nu m-am străduit îndeajuns
în căutările mele sau
n-am fost destul de eficientă
în estimarea personalităţii tale...!
Sau poate... tu n-ai vrut -de ce?-
să mi te dezvălui...!
Dar acum e târziu...
căci astăzi plec pentru totdeauna!
Totuşi, nu te-ntrista:
voi lua cu mine,
doar ceea ce am crezut mereu
despre tine!
Sau... nu... mai bine,
te voi lua cu totul în inima mea,
căci încă
mai cred în tine!

poezie de Iulia Mirancea din Du-mă cu tine la capătul lumii (23 ianuarie 2013)
Adăugat de Alisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spun "munţi" e prea lipsit de conţinut cuvântul "a plăcea". Dar acesta este începutul. Apoi " a plăcea" devine "a iubi" şi, parcă, nici acest verb nu e cel mai potrivit. Cert este că ei îţi învăluie la început sufletul, apoi pătrund în el şi începi să le simţi lipsa, îţi doreşti din nou, întâlnirea cu ei, vor deveni o chemare veşnică. Dacă există o îndoială, ea porneşte de la faptul că nu ne convine ideea de a fi înrobiţi de lucruri, numai că ei, munţii, nu sunt lucruri, ci un întreg univers a cărei frumuseţe omul o cucereşte cu efort şi, uneori, cu mai mult decât atât: ei sunt şi ştiinţă fiindcă avem nevoie de ea pentru a-i cunoaşte, pentru a-i înţelege, pentru a pătrunde în tainele lor. Între oamenii care îi colindă trebuie să existe relaţii de prietenie, de ajutorare, chiar de sacrificiu fiindcă, uneori eşti silit să-ţi rişti cel puţin sănătatea pentru a-ţi salva coechipierul. Acestea şi altele sunt munţii. Şi totuşi, în primul rând, ei sunt iubire."

Aurel Neron în Muntele şi iubirea, Capitolul al II-lea
Adăugat de Neron Aurel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoşteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ţi-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubeşti, chiar şi acum, după atâta timp?! Pentru că eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ţi-am spus, de atâtea ori... Şi dacă aş fi ştiut că şi tu... Uff... Totul este atât de greu şi nu ştiu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubeşti sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situaţia asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel că erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaşte personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că eşti minunată. Şi te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui să ştii că, odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Şi mă abţin să-ţi fac complimente, pentru că ştiu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aş înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că eşti... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea aşa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Şi nici n-aş fi crezut că vreo persoană ar putea deţine controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut nişte colegi care să te fi cunoscut din timp şi să mi te fi descris amănunţit, altminteri aş fi păţit acelaşi lucru ca şi tine. Adică, m-aş fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubeşti? Încă?! Şi acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deconspirare

prea repede iubim
(poate numai noi poeţii)
prea repede înşelăm
(femeia bărbatul cuvântul)
prea repede abandonăm
(când ne resping pe noi poeţii)
prea repede trecem
(toţi)
în spatele geamului
prea repede trece fiecare pas al nostru
(de fapt un pas pe gheaţă)
prea repede punem talpile
(feminine şi masculine)
pe geam.

pentru cei fără patine
lovitura este şi mai puternică

poezie de Jolanta Szymska-Wiercioch, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Ana Năgăra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Ştii, Luci, cred că şi tu eşti un tip bun, chiar foarte bun...
Lucian: Bun, eu?! Bun la ce?! Mersi pentru apreciere, blondo, dar nu sunt nici pe departe ca Nick. Eşti tare norocoasă că te-a ales tocmai pe tine.
Maria: Ah, Lucian, întotdeauna te-am admirat atât de mult, de la bun început... Eşti un tip grozav, deosebit, într-adevăr, cu totul deosebit! Ştii, Luci... Ţi-aş spune încă un lucru, dar mi-e teamă că ai să te superi pe mine după aceea.
Lucian: Nu-ţi fie teamă. N-am să mă supăr deloc. Poţi să-mi spui orice. Sunt aici; te ascult!
Maria: Ştii, de fapt, vreau să recunosc acum că mi-a plăcut de tine de la bun început, de cum te-am văzut. Nu numai că te admiram, dar şi simţeam ceva pentru tine, ceva puternic, special, nu pot să-mi explic ce anume, dar sigur era ceva, întotdeauna am simţit ceva pentru tine...
Lucian: Ce vrei să spui? Te rog, blondo, să nu mă dezamăgeşti! Ai grijă ce vorbeşti!
Maria: Nu, Luci, nu-ţi fie teamă. N-am de gând să te dezamăgesc. Vreau doar să-ţi spun adevărul. Cred că pot fi sinceră faţă de tine acum. Cred că pot să-mi dezvălui sentimentele pe care le-am avut pentru tine; repet: Le-am avut... Poate că n-aş fi renunţat la tine atât de uşor, aş fi luptat, aş fi încercat să te cuceresc, Lucian, poate că aveam totuşi ceva şanse de câştig, iar tu eşti de altfel atât de interesant, eşti, după cum am mai spus, un tip deosebit şi constitui o partidă bună pentru orice domnişoară. Dar tot de la bun început am observat şi atenţia deosebită pe care i-ai acordat-o mereu Liei, de aceea n-am insistat în privinţa ta, pentru că nu doream să par prea îndrăzneaţă, nici să mă pun între tine şi Lia, să stric relaţia dintre voi. Iar Lia e şi ea o persoană deosebită, îmi e o foarte bună prietenă, n-ar fi meritat să-i fac una ca asta. De aceea nu m-am amestecat niciodată între voi.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între târziu şi prea devreme

De-i prea târziu, sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea,
Chiar dacă nu-i simţi împlinirea,
Primeşte-o-n suflet, nu te teme!

Gustată ea se vrea pesemne
Şi –mpărtăşită cu simţirea,
De-i prea târziu sau prea devreme
Şi totuşi ai găsit iubirea.

Ea poate totul să însemne,
Poate fi însăşi fericirea,
Dar va rămâne în poeme
Doar chipul ei şi amintirea,

De-i prea târziu, sau prea devreme.

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii de Vânătoare nu e o constelaţie circumpolară, căci stelele ei, pentru noi, răsar şi apun, dar o amintim aci, deoarece se află prea aproape de Ursa Mare. Constelaţia aceasta e formată din stele prea puţin strălucitoare, afară de α şi β. Prima stea, α, e dublă, ba încă o dublă foarte frumoasă, ce se poate observa cu cea mai mică lunetă. Se poate găsi repede, căci formează un triunghi isoscel cu η şi ε din Ursa Mare. Tot în Câinii de vânătoare, aproape de η din Ursa Mare se găseşte o nebuloasă în spirală, care pentru lunetele mici apare doar ca un norişor luminos.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de bucuriile şi necazurile vieţii, ne trezim deseori bătrâni, prea bătrâni şi prea bolnavi pentru a ne putea bucura de realizări, prea bătrâni pentru a putea hrăni din înţelepciunea noastră generaţiile ce ne urmează. Ajungem, dacă ajungem... la vârsta la care timpul este adversarul cel mai de temut şi cel mai atroce, căci abia atât de târziu înţelegem cât de preţios este timpul şi cât de puţin mai avem din această comoară.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzie fără petale

ştii, într-o zi ai să fii şi tu un poem
şi vei sta cuminte-ntr-o carte,
orbit de cuvinte, ameţit de metafore
dar de inima mea deja desprins, din păcate.
într-o zi, mă voi tăia în marginile poveştii
şi-ai să-mi sângerezi şi tu într-un vers.
nici n-ai să ştii exact momentul în care
miracolul va deveni fapt divers.
acum, ca aerul mai curgi încă
în minunea că-ţi sunt şi că-mi eşti.
mâine ai putea să fii doar o amintire
din cartea altor o mie şi una de poveşti.
laşi umbrele să-mi macine lumina prea mult -
aşa, într-o zi vei ajunge şi tu un poem,
vor fi dimineţi în care-am să mă scutur de tine
şi zile-n care n-am să mai ştiu să te chem.
dar, pentru că sufletul meu
a căpătat deja forma mângâierilor tale,
vei fi cel mai frumos poem
născut dintr-o iluzie fără petale.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Totuşi, mă ierţi, cu adevărat?
Lucian: Sigur! N-ai înţeles încă? Te-am iertat deci, deşi ceea ce ai spus rămâne, nimic nu poate schimba acest lucru şi sper să înţelegi că m-a durut foarte mult. Încă mă doare, dar nu contează. Nu vreau să mă mai gândesc. Ce-a fost, a fost, trebuie să uităm. Timpul merge înainte, nu se opreşte-n loc, iar înapoi nu se întoarce. Trebuie să privim spre ce va fi de acum încolo.
Lia: Şi ce va fi? Vei reveni acum printre noi?
Lucian: Aşa, brusc?! Uff... Nu se poate. Mi-e greu, dar am să în-cerc. Cred că da, voi reveni în cele din urmă. De ajuns cu separările inutile! După şase luni, m-am săturat de singurătate!
Lia: Deci, chiar nu eşti supărat, deloc?
Lucian: Nu! Şi te rog să nu mai vorbim despre asta. Eu sunt dispus să uit totul. De fapt, am şi uitat deja. Putem pretinde că nu s-a întâmplat nimic, niciodată. Te-aş ruga să gândeşti şi tu la fel. Să ştergem totul cu buretele. S-o luăm de la început.
Lia: Am să încerc, dar nu-i aşa uşor. Rămân cele şase luni, care nu pot fi şterse cu buretele; e jumătate din perioada care a fost stabilită pentru această misiune pe planeta Proxima... În orice caz, îţi mulţumesc. Acum pot fi liniştită, dacă ştiu de la tine că m-ai iertat. Înseamnă foarte mult pentru mine. Dar eşti sigur că...
Lucian: Da, sunt foarte sigur. Te rog încă o dată, nu vreau să vorbim despre asta! Dacă tot ai venit până aici, să vorbim despre altceva, orice altceva. Ar fi mult mai plăcut.
Lia: Bine. Doream doar să mă asigur...
Lucian: Poţi fi foarte sigură! Te rog...
Lia: Da, bine. Am înţeles. Nu mai vorbim despre asta, pentru că nu-ţi face plăcere. Nici mie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Ah, cred că nu te-am înţeles niciodată; nici acum nu reuşesc să te înţeleg... De ce n-ai încercat să-ţi refaci viaţa?
Traian: Ce-ar mai fi fost de refăcut, după ce mi-ai distrus-o tu?!
Diana: Încă ţi-o poţi reface şi acum, doar n-ai nimic de pierdut, nu e deloc târziu; eşti tânăr... N-ai decât 39 de ani, eşti director, chipeş, înstărit... Ce aştepţi?
Traian: Chiar n-ai înţeles nimic! Niciodată... Cum crezi că aş putea manifesta interes pentru vreo altă femeie? N-ai priceput că tu ai fost totul pentru mine?
Diana: Traian, eram nişte copii pe atunci; mult prea tineri pentru a înţelege unele lucruri. Îţi puteai însă întemeia o familie, mai târziu...
Traian: Fără tine? Crezi că ar fi fost posibil?
Diana: Da; de ce nu? Meriţi să fii fericit.
Traian: Dar n-aş putea, pricepe odată!
Diana: Nu, nu pricep; ce te reţine?
Traian: Tu... Mă doare amintirea ta, răul pe care mi l-ai făcut... Cum crezi că aş mai putea avea vreodată încredere oarbă într-o altă fiinţă gingaşă, cu chip înşelător?! Ai ucis în mine totul! L-ai preferat pe blondul acela, cu care încă eşti şi acum...
Diana: Da, l-am preferat, pentru că-l iubeam şi încă îl iubesc. Eu eram prea mică, iar el... Era pentru mine omul ideal, mai mare, cu o situaţie stabilă; îmi putea oferi siguranţa materială şi liniştea unui cămin. Avea un serviciu bun, stabil...

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teama de eşec te împiedică să încerci. Aceasta se manifestă de obicei prin obiceiul de a amâna. În felul acesta, tu poţi vorbi la nesfârşit despre viaţa mai bună pe care ţi-o doreşti şi despre schimbările pe care te gândeşti să le faci, fără ca totuşi să mişti un deget pentru a realiza acele schimbări. Este fie prea târziu, fie prea devreme, fie pur şi simplu nu este timpul potrivit ca să acţionezi.

Herbert Harris în Cele 12 legi universale ale succesului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urechile mici, neobişnuit de mici şi aproape lipite de cap. Ochii mei nu sunt mai mari decât ochii altor oameni şi nici mai adânci. Totuşi, cu urechile mele, aşa cum sunt, aud nu numai sunetele din jurul meu, aud şi departe, în amintire, uneori chiar foarte departe, în amintirile altora. Totuşi, cu ochii mei, aşa cum sunt - uneori verzui, alteori albaştri, alteori spălăciţi - văd nu numai până unde văd ceilalţi oameni. Văd departe, în amintire, ba chiar foarte departe, în amintirile altora

citat celebru din Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, cel din depărtări

Uneori, am nevoie de liniştea ta,
Liniştea pe care mi-o inspiri tu,
Cel din depărtări, de mult prea departe,
Mai ales când plâng târziile toamne
Pe umerii-mi încovoiaţi de zboruri frânte
Şi tânguie noaptea a singurătate.
Uneori, cred că doar gândul la tine
Mă face să merg mai departe
Pentru că ţi-am dăruit parte din visele mele,
Parte din anii mei,
Pentru că te-am împodobit
Cu cele mai frumoase cuvinte de dragoste
În arămindă trecere.
Poate că nici nu eşti aşa cum mi te-am imaginat,
Poate că nici nu ai vrea să auzi de mine
Vreodată,
Doar că eu continui să cred în tine,
Omul depărtărilor
Şi totuşi atât de aproape,
Încât, atunci când respir
Îţi simt tremurul buzelor
Şi mâinile căutând azurul zilelor senine,
Îţi simt greutatea tăcerilor
În orele furtunoase
Şi mă doare dacă tu suferi.
Cea mai frumoasă muzică
E muzica sufletului tău
Şi visez, visez,
Un drept ce nu mi l-a luat încă
Nimeni!
Uneori, lacrimile vin nechemate,
Multe, ca într-o ploaie despletită
Şi mă dor absenţele tale,
Şi mă ard iluziile mele,
Dar mai tare simt că m-ar durea
Să nu mai visez măcar o zi la tine,
Să nu îţi mai pot auzi muzica înalturilor,
Tu, cel din depărtări
Şi totuşi atât de aproape.

poezie de Florina Sanda Cojocaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu la Labiş

Am ajuns prea târziu la Labiş
Uşor amurgeai când te-ai culcat
Pe-o jumătate-a feţii mele
Cealaltă jumătate de-atunci umblă singură
Şi de-atunci a tot murit
Şi-a înviat.

Prea târziu am ajuns la tine...
N-am mai găsit decât un astru
Şi-am căutat, şi caut încă-n mine
Atingerea-ţi fragilă de-alabastru.

Ce frumos dormi!
Şi moartea ţi-e frumoasă...!
Şi-n întunericul ce fără milă ne-a acoperit
Tu te-ai născut, nevinovat, o rază
Şi neştiind că doare, ai trăit.

Pe lespedea iubirii tale
Aş vrea s-apun întâmplător
Îmbobocind pe lacrimile tale
Aş vrea să urc şi să cobor.

Te las atât de cald
pe braţele înzăpezite
Ale-îngerilor blonzi - prime iubiri
Iar apele cele mai liniştite
Am să le tulbur, pentru tine - ştii!

Se scurge-n viaţa mea o clipă
Ce pentru Tine-i doar un vers,
Şi-obositor, cu tine mă întorc acasă
Ce-i un decembrie din univers...

Aşa m-a străpuns pe jumătate
Răzbunarea unei păsări cu clonţ de rubin
Lăsând, pe chipul meu, pe-o parte
Un chip brunet la care să mă-nchin.

poezie de Marieva A. Demetrescu
Adăugat de Marieva A. Demetrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbirea în dodii sau

sub scuza iubirii
ne rănim de moarte

acum, deocamdată
(un fel de niciodată)
nu mai ştim a cui inimă bate
totu-i sălbatic, totu-i aici
herghelii dezlegate, învrăjbite
tropăie pieptul secundei
şi tot ea, secunda
cu veşnicie cu tot
se prelinge de pe asfalt (tu îi spui cer)
în canalizări
ca un strop numitor comun de ploaie
rămâne ceva (un fel de nimic)
ca un parfum pe care nu ai vrea
să-l fi uitat dar
mai devreme decât mai târziu
absolut toate amintirile se pierd
într-o gaură neagră
(tu surâzi acum, gândind altceva, să-ţi fie ruşine!)
ei bine, nu am vorbit deloc despre
flora intestinală
referindu-mă (în
conferinţele mute ale dorului)
la fluturii din stomac
nici cum ciorpacul absenţelor
i-a vânat deja pe toţi
nici că nu ştii cum de eşti închis
(fiindcă atunci
când inima nu mai poate iubi
înalţă ziduri)
am vrut de fapt să scriu
un manifest pentru sănătatea ignoranţilor
(supravieţuitorii prezumţiei de iubire)
dar prea multe clişee
sufocă foaia
iar pixul meu (uite-l)
este precum bărbaţii ăia indecişi
de care parte a penisului să stea
şi e vorba de fapt, doar despre dubii
unica certitudine (filozofică aproape)
cea mai incredibilă certitudine
este doar moartea
iar asta ţie
nu are cum să ţi se întâmple
nu-i aşa?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze târzii

Frunzele cad; la fel şi eu;
Câteva flori târzii au ochii umezi, irizând violaceu;
Ochii mei la fel.
Prea rar se-aude-n vreun tufiş o şoaptă lirică,
Voios sau trist un tril de păsărică –
Întreaga pădure-aşteaptă-un cântecel.

Poate să vină iarna: ea aduce mai aproape
De foc cercul ( zi de zi mai mic) de priviri mioape,
Prieteni vechi care vorbesc despre zilele de-atunci.
Lăsaţi-o; acum cerul este înnorat şi ud,
Iar primăvara şi vara-s deja trecut –
La fel sunt şi toate lucrurile dulci.

poezie clasică de Walter Savage Landor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii şi femeile trăiesc în dimensiuni diferite ale timpului. Când un bărbat începe să realizeze abia ce a pierdut, o femeie deja începe o altă viaţă şi nu-l mai vrea înapoi, nu pentru că nu-l mai iubeşte, ştii? Până când el s-a trezit din amorţeală, ea a suferit cât pentru o viaţă, l-a asociat cu suferinţa şi nu mai vrea să o retrăiască niciodată. Când el revine, pentru ea este prea târziu, de aceea spun că bărbaţii şi femeile trăiesc în dimensiuni diferite ale timpului.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai era încă o singură cameră, a patra. Toate camerele erau foarte spaţioase, pentru a putea adăposti acele vietăţi. De cum intrară aici, fără Nero, care rămăsese în camera anterioară, să se cunoască cu alţi câini, Lucian privi încăperea cu şi mai multă uimire; nu părea deloc o cameră a unui apartament de bloc, ci mai curând, un mic colţişor desprins dintr-o junglă tropicală, mai ales că pereţii erau ingenios ascunşi de plante, ca şi tavanul, acoperit în întregime de acelaşi verde vegetal, ce invadase, pare-se, aproape totul. Doar prezenţa ferestrelor, deşi chiar şi acelea cât de cât camuflate, mai putea aminti de faptul că te aflai totuşi într-o încăpere. Lumina, deşi nu provenită doar din exterior (n-ar fi fost deloc suficientă), mai ales că la ora aceea era deja întuneric afară, părea totuşi foarte naturală.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!