Accident
Cu fiecare clipă dăruirea ți-e totală,
Ești propriilor vise un eșafodaj,
Ești zbuciumiul perpetuu, al destinului linșaj...
Pretinsa-ți nemurire o invoci normală.
Și trup și suflet ești un tot integru;
Echipamentul trofic "pic", sofisticat..
Te lupți o viață-ntr-un necunoscut tenebru,
Te-adori, te-aduni îmbogățit, ești unicat.
E-un paradox -cum o clipită de nimic
Din viața-ți o fărâmă infinitezimală-
Te pierzi, te rupi... Ce imprudet ești, doar un pic!...
Devii o simplă victimă-n hazard sau caz de boală.
Nimic nu e întâmplător, e-o consecință,
Scăpare-i; gând și suflet, lipsă... rațiune.
Balanța ți se înclină brusc înspre neființă;
E prea târziu, nu-ți mai servește nicio-nțelepciune.
Doar semenii ți-aleg formula de regret;
Finalul e d-un "nimeni" sau "păcat"...
Din chinul d-exilat al vieții ce sfârșești secret
Ești simplu obiect sau știri mondene, caz televizat.
În trecerea prin viață sigur e-o morală;
Garant la banca vieții e divinul!
Prudența ți-e asociata ocazională;
Un joc al întâmplării de-a fi tu, nu altu-n față cu... destinul!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.