Doar un joc
Să-ți pui în evidență lenea, blazarea, sila, chiar prostia,
Când te întreci s-ajungi un scop, ce e și altuia, același,
N-ai nici respect, nicio rușine, de așteptări, în bagaj ce lași...
Nu-i alt răspuns, mai idiot; "că-i doar un joc", acefalia!
Și când ești simbol de-o speranță și la mulțimi înflăcărate
Ce te adulă, îți cântă imn, își dau și pic ce au, un vis,
Nu-ți cer să lupți cu munți, cu mări, să te vinzi prin vreun compromis...
Iar tu lași baltă, fugi, te ascunzi, zici că nu poți... e-o lașitate!
Când oricine deasupra e, mai bun, înalt, deștept, frumos
Și nici ales de-un miliard, se luptă pentru-ai săi, o mână,
Iar tu, cu-ai tăi neisprăviți, te porți ca o lichea, n-ai vână...
Deși cei mulți, din sacrificiu te țin, s-ai... Puți, jegos!
Când n-ai mândrie să te arzi, de dor, de drag, cu ardoare, foc,
Să te emancipezi mereu, s-ai țel înalt, măreț să fii,
Să lași orice... un altruist să te dai tot, cu ce deții...
Nu meriți să mă reprezinți, pe mine, țară... "doar un joc"!
Nu știu nici Africa de are, arabii, triburi de Amazon,
Mai mult dezgust de muncă, trudă, de stăruință să învingă,
Decât o șleatcă de bețivi, putori, ce sticla știu să lingă...
Cu așa o lipsă de onoare, de cinste goi... cu prost blazon!
Speram să fiți mai mondiali, să-mi scrieți nume-n Pantheon...
PS
Dedicat unei adunături, la care minte-i e-un balon gol,
Conduși de laia eminență, țâfnos π... țurcă... Fanfaron!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Suferința
E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil și bine antrenat.
Traseul este scurt...
și-i totuși, mult, mult, chin...
din nu știu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.
Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ți fie lin,
norocul nu-ți surâde, de ești fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.
Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poți să te ajungi, la mult, la cantitate.
Balanță nu-i...
nu știu de este vreun criteriu;
când alții pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.
Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ție abisul... doar atât ți se arată.
Nu știu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
și cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o liniște, nici fericire... viața-i goală.
Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam și doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis și încercarea.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Până n-ai ajuns
Până n-ai ajuns la țintă,
Teme-te, și mergi mereu!
- Orice lene poate face
Să te pierzi de Dumnezeu.
Până n-ai sfârșit lucrarea
Câtă ți s-a rânduit
Teme-te de odihnire
Ea-ți dărâmă ced-ai zidit
Până n-ai învins în toate
Luptele pe-ai tăi vrășmași,
Teme-te ce-ți poate face
Chiar și cel mai slab ce-l lași.
Până nu ți-ai strâns tot rodul
Care-ți trebuia cules,
Teme-te căci lenevirea
Pierde chiar pe cel ales.
Până n-ai suit tot drumul
Crucii tale cu Hristos
Teme-te și mergi cu grijă:
- Orice pas e-alunecos!
Până n-ai trecut prin moarte
Fericit la sfinții drepți,
Teme-te mereu și luptă
- Poți cădea când nici te-aștepți.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești...
Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.
Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.
Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.
Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.
Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul celui lipsit de orice urmă de talent
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De ce să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să-nșiri pe foi, ecran, cuvinte,
Ca într-un nesfârșit bombardament?
Mai bine să mă doară orice dinte
Decât să dau de tine permanent!
Când vezi că n-ai nici urmă de talent,
De să scrii mereu, au n-ai nici minte?
De ce să nu te duci în Parlament,
Că merg destui acolo, la plăcinte,
Și nici acolo nu-i vreun competent?
Ți se deschid mașini, așezăminte
Și-ți iei, lunar, salariul aferent;
Sau, și mai bine, fă-te președinte,
Când vezi că n-ai nici urmă de talent...
(De-acu niște ani...)
rondel de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui oarecare...
Ce știu, nu vreau să țin secret,
Să-mi lași în pace demonia,
Căci tu ești cel mai prost schelet
Din România!
Greu să ții pasu-n română,
Să-mi înțelegi tu poezia,
Văd ca tu te ții de mână,
Doar cu prostia!
În capul tău anaerob
Ți-e mintea sexi-ntr-o manie,
Și la cultură te aprob,
Prezinți fobie!
Tu n-ai de lucru când vorbești,
Mai bine lasă-mă-n beție,
Și te mai rog să mă scutești
De curtoazie.
Ce mutră faci căzută-n vid
Uimit când afli de la mine,
Ești un pseudohominid,
Ești o rușine!
Ce-am spus, de-acum nu e secret,
Oricum, te știe omenirea,
Și într-un fund stă scris decret,
Asta ți-e firea!...
poezie de Vasile Zamolxeanu (13 septembrie 2007)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvășit de vânt...
Șoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...
Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ține incompletă.
Lasă-mi, dacă-mi lași ce vrei,
Și în toate mă ascunde,
Aș pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!
Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc și calc aiurea,
Fără tine..., nu știu cum...!!
Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!
Sarah Sarah blu
Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Șoapta Ta de rugăciune,
O să-ți fiu ultim cuvânt!
Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ține vie permanentă!
Am să-ți las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!
Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, știi Tu cum!
Unde poți să-ți vinzi durerea?
Când doar Eu îți sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-aș fi piatră de pe râu...
Spune-mi stâncă cum de poți să nu plângi când bate vântul și te calcă în picioare și zăpada și pământul?
Nu te-am auzit țipând, nici n-ai blestemat destinul, că n-ai lacrimă și gând și nu știi ce e veninul.
Nici iubirea nu o știi, nu o simți, când floarea stâncii își înfige rădăcini chiar în colții tăi, adâncii...
Ploile te spală-ades, vremea te mai șlefuiește, dar tu taci cu înțeles, cum, pe mal, tace un pește...
Nu te răzvrătești când pași te lovesc cu dușmănie, stai cuminte și ne lași să dăm drumul la furie...
Pe sub ape te răsfeți, când te mângâie izvorul, ai atât de multe vieți, dar nu știi ce-nseamnă dorul...
Știu, că în tăcerea ta, șisturi cristaline cântă și numai tăcerea mea, în tăcere îți cuvântă...
Noi ne-asemănăm cumva,-n miezul tău dospesc cuvinte, cum în poezia mea sunt tăceri ce știu s-alinte...
Și răbdăm orice sudalmă, orice gând de neiertare, doar că tu nu simți nimic și pe mine-orice mă doare...
De-aș fi piatră de pe râu, aș avea o veșnicie să-mi țin versurile-n frâu, să rămână-n poezie...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
Tu totdeauna, Doamne, ești cu mine
și nici o clipă singur nu mă lași.
Puterea Ta e taina ce mă ține
din cei dintâi la cei din urmă pași.
Tu nu lași, nici nu mă uiți vreodată.
Străbat cu Tine munți înalți și lunci.
Eu n-am să văd nici moartea niciodată,
ci eu voi fi ascuns în Tine-atunci.
Cu Tine-n rând străbat în zori cărarea,
cu Tine-n rând veghez în ceas târziu,
când Tu mă mustri, simt în piept mustrarea
și când Te bucuri, totdeauna știu.
Nu sunt decât un abur ce se-nalță,
un fir pe praf îndrăgostit de-o stea.
Dar tu mi-ai pus în suflet o speranță
ce nimeni altul nu mi-o poate da.
Au fost odată șiruri de păcate,
dar sângele salvării a spus: "NU".
Oricâte-au fost, eu le-am uitat pe toate,
și bine știu că le-ai uitat și Tu.
Sunt fericit, chiar dacă vrei să sufăr,
când valuri vin și vânturi grele bat.
Plutesc pe ape ca un fir de nufăr
pe care Tu-l păstrezi mereu curat.
Îți mulțumesc că ești cu mine-n lume,
Îți mulțumesc că mă iubești mereu,
Îți mulțumesc că Tu mi-ai dat un nume,
că sunt al Tău... și Tu ești Dumnezeu.
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ego risipit
Deși știi bine despre risipire
de timp,
despre amăgire,
crezând cuvintele din file
de cărți,
multe citite,
sau trăite...
nu poți să-nvingi
-cu nicio-mpotrivire-
treceri de multe zile
pierdute,
dând vina pe sorți...
ce-n timp ai vrea să stingi.
Ce scumpe știi că sunt
minutele
în scurgere definitivă
și te-ncânți
privindu-te-n oglindă,
tot crezând
că ești același,
-nevăzând trecutele
și dimpotrivă-
ca un vânt
viața-ți se perindă
într-un scufund,
înconjurat de-ai tăi,
la fel de lași
și tu te lași, te lași...
Cu câtă ușurință,
prin program
se pare,
suntem abili să ne mințim
făcându-ne din neputință
impresia că nu-i nimic,
nu ne-am schimbat c-un gram,
că nu îmbătrânim,
suntem aceeași ființă...
Dar nu -din întâmplare-
până la ziua de-un declic;
când frumusețea-i dusă,
nimeni nu te-ascultă,
nu te caută
sau te evită
sau devii o sursă
de pagubă...
sau nedorită,
sau prea multă...
Este malignul
presimțit
de care-ai frică
și-l ascunzi
-chiar dacă îl refuzi
nepregătit-
și-i zici "destinul",
ce nu te mai implică,
ești la asfințit...
Oh, ce păcat
de cum te-ai păcălit
să îți porți singur pică,
n-ai realizat
că trecerea-ți prin spațiul lumii nu t-explică,
-de timpul nu ți-ai luat,
și știi oricum că-i infinit-
să fi ieșit din raftu-ți prăfuit,
să te fi etalat!?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De e adio
Când nu o să mă mai iubești,
Mă voi fi răstignit 'n altar,
Că brațele-mi vor fi-n zadar
Și ochi sub spini, de mă privești.
Când îmi vei părăsi amor,
Voi fi găsit 'n deșert pierdut,
Nisip în boabe desfăcut,
Topit de doru-ți arzător.
Când n-o să vrei să știi de mine,
Mă voi topi litere-n plumb
Și-n pinteni, cu apăsat carâmb,
Mă las pătruns tatuu de tine.
Când vei decide ca să pleci
Și-mi desfaci piept să mi-l lași gol,
Voi fi milenar fulg la pol,
Pe o banchiză, în vise reci.
Când nu te voi putea găsi,
Nici plușul pielii, nici vreo șoaptă,
Nici lacrimă, zâmbet la poartă...
În drum, praf mă voi risipi.
Când o să mă lași nimănui,
Că tu-mi ești lumea ce o știu,
Mă poți găsi, de revii, viu...
Te așteptând pe-o stea, în sicriu.
Mă rog de-acum, implor, revi, ooo,
Că-s încă glas, de-mi spui... adiooo.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plictis
De câte ori n-ați obosit de silă
Când nu mai este țel, de tine nu ție milă
Ș-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă
Fără ambiții, sau valori, de sex ți se apleacă.
Când totu-i în zadar, la bine și la rău
Și viitor și muncă au destin de hău...
Furat d-agoniseală, de speranță
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanță.
Te pierzi printre străini - tu ce-ai crescut copii-
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu ești din cei vii,
Părinții te-au dezmoștenit pe vorbe ticluite...
Nici școala nu-ți servește-n diplome-nvechite.
Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut
Ești paria, refuz anticipat, un neștiut,
Trăiești înșelăciuni de la prieteni și hoție;
Nu vrei să mai exiști, vrei lenea-veșnicie.
Ești o depresie, o decădere de moral
Un inutil recunoscut, un nul universal
Și nu ai vină, e-un concurs de circumstanțe
De mii d-eșecuri, cu-nceputuri în speranțe.
Paradoxol nu ești nicicum sinucigaș
Ai doar simptom de emetic, nu ești un laș,
Ești un cobai al sorții, ocazional
În insuficiență, cu eventual sfârșit fatal.
Ești tare-n caracter de te-a menține
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine...
Cu multul stoicism, tot, poate să reînvie...
Rămâne sila.... Pentru altă dată, fă-o să se știe!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adun tăceri într-un album de toamnă...
Și de mă lași să te iubesc cum vreau, vei ști cum e iubirea... niciodată nu îți voi cere din căuș să-ți beau nici libertatea, nici iubirea toată...
Să-mi spui ce vrei, minciuni și vorbe goale, te-oi asculta ca pe o simfonie, nimic în mine n-o să se răscoale, te voi certa, cum știu, în poezie...
De îți pătrund în gânduri câteodată, e că mă lași sa te ghicesc din toane... și de intruzie nu-s vinovată, doar mă strecor subtil cu etimoane...
Adun tăceri într-un album de toamnă, doar în septembrie mai îndrăznesc să strig, când în covor de frunze se întoamnă poemele ce tremură de frig...
De mă auzi, să nu-mi răspunzi în grabă, e luna când am voie să vorbesc, tu poți să-mi dăruiești doar o silabă din care orice vreau să intuiesc...
Și chiar iluzii de-mi prepar la cină, desertul e ceva ce știu doar eu și tu când raiul nostru din grădină-mi oferă mărul dat de Dumnezeu...
În versul meu te am întreg și-ntreagă îți sunt și rimă și metaforă îți sunt... acolo știu că îți sunt cea mai dragă, și cel mai adorabil amănunt...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-mi spui
Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ți descui
din ceață, frigul să-ți răpui.
Să-mi spui când nimeni nu te-aude
și-ai vrea să strigi și lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ți fiu icoană, rugi să pui.
Să-mi spui de nu mai poți să zbori
de prinsă-n mreje... să-ți tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.
Să-mi spui când nu mai ai speranțe,
să-ți compun versuri la romanțe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ți... că-i al nimănui.
Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ți fiu
cum voal de păr, miresmi să-ți țiu
să nu se-mprăștie nu știu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.
Să-mi spui în gând -că tot voi ști
de-mi cauți suflet, dorinți vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum ești tu, să-mi spui, să-mi spui.
Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poți să spui;
că înger eu îți sunt, de-mi spui...
Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topești de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când
Când mi se face-n suflet dor
De cum erai și nu mi-e bine,
Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor
Să nu te picuri în suspine.
Când voi simți singurătate,
Așa cum mi-e de zi cu zi,
Să știi că-s marea-n val de ape
Să-ți scalde chip, să știi, să știi.
Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-ești vis,
Să știi susur îți voi fi, șoapte
De-un înger, păzitor trimis.
Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.
Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îți voi sclipi-n inel, brățară,
Diamant pur, din taciturn.
Când nu voi mai simți văpaie,
Că-n minte nu-ți voi fi făclie,
Să știi că mă-mpletesc din paie
Să mă porți bor de pălărie.
Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi ești tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.
Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să știi că-s tot ce-i împrejur
Să poți să calci, capul să-ți pui.
Când va pica o stea pe cer,
Ușoară, doar cât să te-atingă,
Să știi că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ți stingă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tată
Tată, îmi este dor de tine
Când nu ești lângă mine.
Dar știu... că lupți zi și noapte,
Ca oamenii să-i salvezi de la moarte.
Dar, te rog, să nu uiți de a ta sănătate
Și de inima care îți bate,
Căci moartea când vine,
Nu alege chiar pe nimeni.
Oamenii pe care i-ai ajutat,
Mulți din ei te-au uitat.
Tu ești bun, ai un suflet mare,
Dar n-ai sănătate pentru fiecare.
Bucuria ta cea mare
Suntem noi, copiii tăi.
Să n-ai nicio grijă, nicio mustrare,
Ca o să-ți fim sprijin la anii grei!
poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Balada prostului... fără sfârșit
Când prostului îi intinzi o mână,
Să nu te-aștepți la recompensă;
Nici cel puțin la "Ziua bună!"...
Te va-njura pentru ofensă!?
Când prostului îi dai dreptate,
Să nu te-aștepți să-l ai fidel;
Nici cel puțin că-i speli păcate...
Ce ți le pune-n cârcă... el!
Când prostului mai dai o șansă,
Să nu te-aștepți să recunoască
Nici cel puțin vina... în transă
Ce tu-i visai; onor să-l pască!?
Când prostului îi ridici slăvi,
Să nu te-aștepți să-și plece capul...
Nici cel puțin să-și ia pe tăvi
Lauri; de nu-s, tu ispășești... Țapul!
Când prostului tot îi dai ghes,
Să nu te-aștepți la modestie;
Nici cel puțin c-a înțeles
Că-i doar bun simț... nu măgărie!?!
Când prostului îi spui deștept,
Să nu te-aștepți la vreo favoare;
Nici cel puțin să-l ai adept...
Te dă afară-n gura mare!
Când prostului îi spui... "valoare",
Să nu te-aștepți s-o demonstreze...
Nici cel puțin să crezi c-o are;
Că te ia gaj... ca s-o probeze!?
Când prostului îi spui că-i prost
Să nu te-aștepți la argumente
Nici cel puțin... Nu-și are rost;
EL, umple săli de... parlamente!
... Și cum nu-i singur, are adepți;
Atunci cu prost, să nu te pui!...
Cât frunza și iarba-s, de inepți!
Cert; poți să te adresezi... oricui!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uitare
Nu vreau decât să te întorci, să reapari în viața mea,
Să mă alinți cu-n zâmbet blând și să mă țin de mâna ta,
Nu-ți cer decât o mângâiere și să mă lași să te iubesc
Când printre lacrimi de durere o lume-ntreaga-ți dăruiesc
Cu toate astea ești departe și nici nu vrei să mă privești
Când eu ador povesti uitate, tu nici nu vrei să-ți amintești
Și pentru ține-i doar un joc doar o dorință nebunească
Finalul trist și echivoc ce e menit să mă rănească
Oare greșesc când te ador și noaptea te găsesc în vise?
Din dorul meu nemuritor, rămân ușor doar vorbe stinse
TU nu mi-ai dat decât minciuni și o iluzie falsă
Nu ți-am cerut să readuni decât fărâme de speranță!
Și poate v-a veni o clipă când doar în gând te voi păstra
Tot construind o viață nouă când tu mereu vei regreta
Un zâmbet viu dar presărat cu dor și cu credință
Când astăzi știu: N-am meritat atâta suferință!
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de AndreeaPalasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În căutare de popor
... Oare de unde mi se trage neamul prost,
fără mândrie, nici morală, toate-n post,
ținute exces, nu-n folosință în orice zi;
eveniment doar, să se știe că ar fi...
cum și proverbul vechi, cu capra, se explică;
de n-o ai tu, e-a altuia, râioasă-i cică,
să o otrăvim, așa să moară și stăpân,
că Dumnezeu nu s-a uitat la cine-i bun
și, chiar de ești umflat de toate, nu se cade
să te arăți, cu mâini întinse... rău ți-ar șade,
nu mai poți cere vreo pomană să înfuleci,
nici de obraz, cu mort, ce n-ai, nu poți să-ntuneci,
iară să vrei să ai mai mulți nu-i o rușine,
chiar de-ai palat, ești plin de aur... ia ce-ți ține,
lasă-i pe proști, ce au muncit, să-ți dea mâncare,
doar tu "stăteai", 'n a lui cuptor, să-i ții pe-ogoare,
tu, plin de grade și ei arși și-acum, la bani,
ce-i meriți tu, cu haine gratis, ei ciobani...
e plină țara de valori, zise elite,
ce și-azi din vorbe în lozinci sunt poleite,
nu cei cu carte... cei ce-aveau odat' carnete
cu roș' ciocan și secera de epitete...
ce-ți țineau urma, să se știe tu ce faci,
ei doar contabili la ce zici, să știi să taci...
tot paraziți, cum tenia ce-n lung se-ntinde,
să-ți lase șansa să poți lua "ceva" merinde...
da-s mulți prostimea, ce-i hidoasa moștenită
și-i iar o Mare Adunare, Stat numită;
că-s parlament, guvern, de tineri tot din lepre,
născuți din ăi ce-au reînnoit moarte carnete!?!...
doar că furat e-acum virtute; ce pârnaie?...
școala-i, de azi, să te afirmi cum se jupoaie
și chiar de tot, se știe bine, nu e bai,
că neamu' dracu' nu va piere, mai rău, vai,
de încerci să spui că sunt o masă din prostie...
Dar nu mă doare, de vor proști, așa să fie!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdere de propriu
Cât n-ai pierdut părinți, bunici,
Ești răsfățat încă de soartă;
Singurătăți nu-ți bat la poartă...
Întreg ești încă tot, pe aici...
Nu știi ce-i încă suferință,
Când plaga, altora o credeai...
Ți-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credință...
... Ce-i caldul așteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!
Când pierzi alăturea de sânge,
Îți pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot și grup,
Mai puțin e... El, ce te-ar plânge!
Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în țarina fără vii,
Nu le mai au și-l simți... păcat!
Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauți parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i lași... La rând, toți pier!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.
Fii un luptător!
Copii-s mici, nu știu ce vor,
Dar pilde le dă mama lor.
Și nu vrea ca al ei fecior
S-ajungă un om tânguitor.
Doar mama îi oprește plânsul,
Și-i zice: "Tu de mine-ascultă,
Ia viața-n piept, cu ea te luptă
Și fii mereu învingător!
Nu vreau să crești ca un nemernic,
Vreau s-ai un țel hotărâtor.
Să fii ca mine, om puternic!
Ca să îmi fii de ajutor.
Dar nu-i tragedie mai mare,
Când oamenii, de tineri, mor.
Doamne, spune-mi, de ce mor oare?
Știu, omul c-o moarte-i dator!
Nu este om cel care plânge,
În viață toate trec. Dar dor!
Om este doar cel care-nvinge,
Și eu te vreau învingător!
Fii printre cei ce vor să lupte,
Cei lași sunt luați de val și mor.
Știu, viața dură te ascute,
Dar vei sfârși biruitor!"
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (12 martie 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!