Tablou de vis

Avem o ţară de poveste...
Farmecul e-n lumea ei.
Vântu-adie spre ferestre
Aroma silvică de tei.

O, Moldovă, ţară-mamă,
Tu eşti scumpul meu meleag
Simt mereu: un dor mă cheamă,
Aşteptându-mă în prag.

Moldova mea — ţară de vise,
Pământul meu — tu, plai creştin,
Faţa ta-i spre cer deschisă,
Precum faţa unui crin.

Râuri vii cu apă lină,
Codri seculari, giganţi...
Ce boltă caldă şi senină
Peste corpul tău înalţi!

Apele-ţi, ce curg alene
Până-n zori — cu glas de zeu,
Parcă-s sângele din vene,
Care trec prin corpul tău

Şi codrul chiar, cu frunza-i deasă..
De-asculţi în noapte şoapta lui,
O altă vorbă mai aleasă
Şi înţeleaptă parcă nu-i.

Şi soarele e mai fierbinte,
Şi norii par mai azurii.
Şi dragostea cea de părinte
E mai aproape de copii.

Şi totu-aici aşa-i de bine,
Că nici să crezi nu e uşor
Până şi zilele-s mai pline
Şi chiar mai lungi în felul lor

Şi-atât de veselă-i privirea
Când vezi doar zâmbete pe drum
Aicea pân' şi despărţirea
Este mai altfel nu ştiu cum

Un dor in inimi se trezeşte,
Când reasculţi acelaşi Imn.
Şi-aceeaşi limbă ne uneşte
Până şi azi, care-o vorbim.

Istoria ne tot adună,
Cu dor, de pragul părintesc,
De-aceeaşi datină străbună
Şi-acelaşi sânge creştinesc

De vin chiar alte vremi străine
Să ne lipsească de poveşti
Tu vei rămâne pentru mine
Moldova mea, aşa cum eşti

poezie de Diana Enachii din revista "Gazeta de Sud" (septembrie 2010)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triptic pentru România

I.
Vii din adânc de veacuri şi din adânc de fire,
Prin foşnetul seminţei ce-şi suie seva-n grâuri.
Pe fruntea ta, şi cerul se-opreşte să-ţi respire
Mireasma migratoare de arbori şi de râuri...

Şi nu ştim alte locuri mai pline de visare,
Şi nici nu vrem pe alţii pe-aici să mai cuteze,
Când infinitul nostru e-un petec sfânt de zare,
Sub care,-n loc de tunuri, ard crini pe metereze...

Un neam întreg aicea şi-a pus pecetea sfântă
Şi-a înălţat pridvoare, cu gândul să rămână,
Cât codrul încă-i verde şi mierlele mai cântă
O doină tânjitoare în Patria română,

Cât, din adânc de veacuri şi din adânc de fire,
Străbunii ne mai cheamă să le-ascultăm cuvântul,
Cât mai tresar de veghe martirii-n cimitire,
Iar lecţia lor aspră ne-o spune-ncet pământul...

II.
O, ninge peste lume şi doar aici e bine,
Mireasmă-i veşnicia cu numele de Ţară...
Cât sunt părinţi pe dealuri şi rouă pe coline,
Avem aici o rană care să ne mai doară...

Cât munţii leagă lutul de tremurul ceresc
Şi-n tulnice coboară sămânţa de lumină,
Cât pruncii, preacuraţii, la sânul mamei cresc
Şi-un schit adună mirii sub aură senină...

O, ninge peste lume şi-i o ninsoare sfântă,
Şi-o linişte se lasă din turla ei fierbinte...
Cât sunt stejari în codri şi mierle care cântă,
Avem aici o casă, un frate, un părinte...

III.
N-ai cum să ştii, străine, lumina ce ne doare
Şi ca un glonţ de aur ne caută şi ne scurmă,
Ori sacrele amurguri căzând peste izvoare,
Să ne rănească pleoapa cu ţipătul din urmă...

N-ai cum să vezi la praguri, în strai de rouă, pruncii
De mână duşi spre crânguri de-o cosmică visare,
Ori aripile mierlei lăsând în somnul luncii
Melancolii celeste de ploi izbăvitoare...

N-ai cum s-auzi cum cântă minunile sub pietre,
Căci toate-ţi par nimicuri în veac petrecătoare...
Doar noi simţim cum bate eternitatea-n vetre,
Precum în luturi pure o inimă de floare...

poezie de Geo Galetaru
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoie am de tine, tată

Îmi mai este dor de-o zi,
De-o zi ce-a fost, şi nu mai vine...
Şi ştiu c-aproape nu-mi poţi fi,
Şi ştiu c-aproape nu-s de tine.

M-ai părăsit de copiliţă...
Eram micuţă, te iubeam...
Şi nu credeam că-i cu putinţă
Peste-o zi să nu te am.

Aveam planuri performante
Ambii de realizat,
Însă tu-ai uitat de toate
Şi-n altă lume ai plecat.

Am nevoie-atât de mult
Să te am şi azi cu mine,
Să te văd, să te ascult
Şi să fiu mereu cu tine.

Cinci ani aştept doar să-ţi văd chipul
În zile mari şi-n nopţi târzii,
Dar am înţeles cu timpul
Că te-ai dus şi nu mai vii.

Ai lumea ta – eternitate,
Eu lumea noastră o mai am,
Dar inima în piept îmi bate
Când fulgii îmi lovesc în geam.

Ştiu că vin din cer, din zare,
Poate tu chiar mi-i adii...
Când simt pe creştet fulgul moale
Poate cu mâna mă mângâi...

Poate azi tu zbori prin stele,
Mă însoţeşti când îmi e greu,
Îmi împleteşti în drum mistere
Ce nu le înţeleg nici eu...

Mă ridici la culmi înalte
Şi-mi dictezi chiar orice pas,
Să deschid uşi neumblate
Pentru visul meu de azi...

Îţi mulţumesc că eşti cu mine
Şi mă-nchin spre-ntreaga soartă,
Dar nevoie am de tine,
Să fii şi azi cu mine, tată!

Să mă cuprinzi la piept fierbinte,
Să-mi oferi un sfat în dar,
Să mă alinţi ca un părinte
Şi să mă cerăi de-i necesar...

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2005)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Grigore Vieru

Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă şi nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă şi Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Ştii cum sunt necuminţii.
Cunoşti istoria bine.
Eşti lângă Dumnezeu şi le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinţii".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost şi eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Ştii, părinte, noi suntem c-am creduli
Şi sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
Şi suflet, şi ţară,
Suntem făcuţi de ocară
Prin fapte şi prin cuvinte.
Totul se vinde:
Floarea din coroană,
Ţărâna de pe morminte -
Totul se vinde!
Nedreptatea susură
... şi, totul se cumpără...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă te aştept...

Mă rog ca tu sa vii pe înserat,
Eu te aştept în suflet cu tandreţe.
Chiar dacă suntem la a doua tinereţe,
Eu te primesc necondiţionat.

Ca altă dată nu mai ştiu zâmbi
Şi, nu mai am nici pielea de mătase,
Doar veşnicele amintiri rămase...
Dar, nu-i nimic... Numai de vei veni...

Eu sunt în stare să te-aştept acasă,
În fiecare zi, din zori, în noapte,
Să simt cum mă-nveleşti, în dor şi-n şoapte
Cu gentileţea ta rămasă.

Şi, nu ai să te superi dacă obosită,
Aş adormi privind la mândra lună
Fără ca eu, să îţi spun "Noapte Bună"
Şi, fără să mă duci tu în ispită,

Ci, răbdător, tu ai rămâne treaz,
Să mă veghezi în somnul meu de zână.
Şi, nu mă vei trezi când, pe sub mână,
Sărutul dulce, să mi-l dai pe-obraz.

N-ai mai putea s-adormi nici o secundă
De frică să nu vezi, când te trezeşti,
C-a dispărut fără să-ţi lase veşti,
Iubita ta, ce-a chipeşă şi blândă.

Ai accepta chiar şi să te mai cert
Şi fără vre-o rezervă ţi-ai dori,
Să stăm de vorbă până a doua zi
Şi pentru ce-ai greşit, eu sa te iert.

Frumos, cum eu te ştiu... nu din poveşti,
De-aş şti că pe la mine ai să treci,
Fii sigur că nu te-oi lăsa să pleci.
Iubitul meu, hai, spune-mi, unde eşti?

Ţi-am spus că te primesc necondiţionat.
Mă rog ca tu, să vii la mine, pe-nserat.

poezie de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de Crăciun

deschid o fereastră spre cer
şi una spre lume.
oraşul pare adormint.
pe boltă este proiectată
o lună plină,
rotundă, tăcută, misterioasă.
încerc o conversaţie
-de unde vii? de ce eşti singură?
răspunde cu unduire în glas
-Pământul, soţ fidel,
nu m-a vrut decât pe mine
ruptă din trupul lui,
asemeni Evei din coasta lui Adam.
îi voi fi mereu aproape
chiar dacă vraja unei comete
îl ademeneşte cu trenă strălucitoare.

o frână bruscă de maşină
mă trezeşte la realitate
iau pulsul zilei.... Ajun de Crăciun.
steluţele de la ferestre şi cele de pe cer
dispar încet....
astrul zilei se instalează pe monitorul cerului
stăpân pe întreg mapamondul,
singurul stabil într-o existenţă efemeră
( şarpele îmi toarnă venin în urechi )
-până când?
- nu ştiu... poate fi o poveste de Crăciun!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zi de sărbătoare

Dacă eşti bărbat şi-ai sânge
Care clocoteşte-n vine,
Tu nu vezi că ţara plânge
Cu sughiţuri şi suspine?

Când urgia ne loveşte
Dinăuntru, din afară,
Nu simţi braţul cum zvâcneşte
Pentru glie, pentru ţară?

Şi-au dat viaţa înaintaşii
Pentru-aceste locuri sfinte
Tu de ce să stai ca laşii,
Ei să plângă în morminte?

Hai, ridică-te odată,
Chiar în zi de sărbătoare,
Ca să vadă lumea toată
Că virtutea ta e mare!

Mândra Ţară Românească
Şi Moldova şi Ardealul
Veşnic o să-ţi mulţumească,
Fă-ţi din asta idealul.

poezie de Octavian Cocoş (23 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi,
Ne mor oamenii, nevinovaţi,
Pentru o cruntă încăpăţânare,
Se varsă lacrimi arzătoare...

Sunt minţi bolnave, imbecili,
Făcând să sufere vlăstare de copii,
Nebuni ce vor să ne înjuge...
Pământul-i tot un lac de sânge!

Se înlocuiesc bomboane cu blindate,
Tancuri care zac pe catafalcuri,
Cu încrâncenare azi ne domină prostia...
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine,
Sau interese doar meschine,
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi,
Doar pe motivul că aţi vrut război!

Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă,
Aceleaşi sentimente avem de mame şi soţii
Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...

De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte,
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte,
Nu contează în faţa morţii statutul pe care-l ai,
În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt aproape

Te simt aproape, Domnul meu,
În orice împrejurare,
În bucurii şi când mi-e greu,
Tu eşti cu mine tot mereu,
Laud şi slăvesc Numele Tău,
Ce n-are asemănare.

Te simt aproape-n orice ceas,
În fiecare clipă,
Înalţ spre Tine al meu glas,
Şi merg cu Tine pas cu pas,
Înaintez şi nu mă las,
Spre culmi, Tu mă ridică.

Te simt aproape, drag Isus,
Şi îţi simt ajutorul,
Mă las de braţul Tău condus,
Din zori de zi până-n apus,
Te laud şi-Ţi mulţumesc nespus,
Tu-mi eşti Mântuitorul.

Te simt aproape, mulţumesc,
Mă-nchin, îţi dau onoare,
Spre cerul Tău cu drag privesc,
La toţi din jur mărturisesc,
Şi spun sincer căci: Te iubesc,
O, Doamne, Tu eşti mare.

Amin!

poezie de Ica Drăgoi (12 martie 2018)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt de pace

Se varsă lacrimi printre fraţi
Ne mor oamenii, nevinovaţi
Pentru o cruntă încăpăţânare
Se varsă lacrimi arzătoare

Sunt minţi bolnave, imbecili
Făcând să sufere vlăstare de copii
Nebuni ce vor să ne înjuge
Pământu-i tot un lac de sânge

Se înlocuiesc bomboane cu blindate
Tancuri care zac pe catafalcul urii
Cu încrâncenare azi ne domină prostia
Nu le furaţi, vă rog, copilăria!

Sunt semne apocaliptice, divine
Sau interese doar meschine
De ce ne transformaţi părinţii în eroi?
Lăsând copii flămânzi şi goi

Doar pe motivul că aţi vrut război
Chiar dacă ne desparte acea fâşie
Şi nu vorbim aceeaşi limbă
Aceleaşi sentimente avem, de mame şi soţii

Şi cu regret vă spun, aveţi şi voi copii...
De eşti un om de rând, un diplomat sau preşedinte
Cuvântul este acelaşi, de te numeşti părinte
Nu contează în faţa morţii statul pe care-l ai

În faţa lui Dumnezeu suntem egali!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Aşa-i mult mai bine.
Lucian: Desigur. Şi arăţi mult mai bine. Cu costumul ăla pe tine, nici nu-ţi distingeam chipul. Doar după glas am reuşit să te recunosc, să-mi dau seama că eşti tu. E chiar atât de incomod costumul protector, de nu-l poţi suporta pe tine?
Sonya: Nu chiar, dar nu mă simt bine încorsetată cu el; am impresia că aş fi privată de libertate. Mi-e mult mai bine fără el.
Lucian: Pricep. Deci, nu costumul e incomod, ci faptul că eşti obligată să-l porţi.
Sonya: Cam aşa. De ce nu încerci să porţi şi tu un costum din ăsta câtva timp, să vezi cum e? Poate aşa ai înţelege mai bine...
Lucian: Aş putea încerca, dar nu, mulţumesc, prefer să stau aşa, fără.
Sonya: Păi, vezi... Ce bine e de tine, de voi; voi sunteţi cu adevărat liberi, noi avem doar falsa impresie de libertate, când, de fapt, trăim mereu izolaţi de mediul extern, fie într-o lume artificială, fie în costume protectoare.
Lucian: Lasă, nu-i chiar atât de grav cum ţi se pare. Dar cum, n-aţi găsit o altă posibilitate de a supravieţui?
Sonya: Nu, pentru noi asta pare unica modalitate de supravieţuire.
Lucian: E bine că aţi găsit totuşi o soluţie.
Sonya: Care nu pare deloc a fi cea mai potrivită.
Lucian: Totuşi, e destul de bine. Dar să nu mai vorbim despre asta, dacă nu-ţi convine subiectul şi te indispune...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre vise

Privesc cum chipu-ţi blând,
E cufundat în vise
Mă-ntreb,
Oare alergi, prin câmpul cu narcise?

Tresari uşor, te-nvălui,
Cu-a mea îmbrăţişare
Te strâng, te-a aduc mai aproape de mine
Tu, fiinţa cea mai dragă mie.

Aş vrea să te cuprind arzând
Şi visele să-ţi fur îndată,
Spre mine să alergi mereu,
Crescând, uşor îmbujorată.

Să-ţi simt parfumu-n părul fin,
Şi buzele să-ţi musc alene,
Iar tu cuprinsă-n al tău vis,
Adânc, să-ţi curg, doar eu, prin vene.

poezie de Mincu Andreea (3 septembrie 2018)
Adăugat de Mincu Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândurile Domnului...

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
chiar de ţi-am dat, mii daruri pe pământ,
chiar de am pus, viaţa curgând în tine
şi-am pus-o peste tot, rânduri în rând

mă ocărăşti, cu vorbe reci şi grele,
când îţi e bine, nu îmi mai vorbeşti,
eu te privesc, de sus, din multe stele,
şi tot de sus, te iert, când îmi greşeşti

te îndoieşti, mereu, mereu, de mine,
îţi aminteşti, când nu ştii cine eşti,
când bolile de toamnă sunt în tine,
când eşti lovit de toate, vii şi-mi povesteşti

mă rogi în noapte, când eşti singuratic
şi tu femeie, tot la fel mă chemi,
of!, oameni!, oameni!, firi de neguratic,
urcaţi la mine temeri, crucile din vremi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună... poate

Mă urmăreşte gândul că poate tu nu crezi,
C-ai renunţat la mine şi astăzi nu mai vezi,
Cum mă topeşte frica că poate nu exişti
Şi mă chircesc în mine cu ochii foarte trişti.

Ne urmărim de veacuri, am fost, dar oare unde
Eu prea te simt aicea, am amintiri profunde,
Îmi eşti parcă alături... dar tare eşti departe,
Degeaba întind mâna, vecia ne desparte.

Noi doi, doar două vise, unite poate-n ceruri,
Am fost candva aproape, iubiţi în alte vremuri,
Te-mbrăţişez în rime în ritm de poezie,
Dansăm cumva în suflet, atunci când îţi scriu ţie.

Tu nu mai ştii de poate ne vom vedea vreodată,
Dar nu lăsa tristeţea în tine adunată,
Va fi ce va să fie, va exista o cale,
Ceva de sus ne-ajută... nu poate fi doar jale.

Să nu spui niciodată, să nu spun nicidecum,
Cărarea vieţii noastre e pe acelaşi drum,
Un drum umplut de lacrimi, de dor, pe veşnicie
Îţi sunt oricum aproape... la fel îmi eşti tu mie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea zboară, Floare-nfloare

Chipul tău m-a surprins,
M-a uimit privirea ta,
Nu pot uita chipul, când te uiţi la mine,
Te văd tot mereu zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Chiar şi când nu sunt îndrăgostit de tine.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Eşti un înger pentru mine,
Aş vrea să te am lângă mine,
Să îţi văd chipul zâmbind,
Când eşti lângă mine,
Simt fluturi în stomac,
Şi simt că am sa mor,
De dragostea şi iubirea ta,
Care o porţi mereu cu tine,
Simt o adiere în sufletul meu.

Refren:

Iubirea zboară,
Floare-n floare,
Câte o petală în zbor,
Parcă văd căzând pe obrazul meu,
Iubirea ne duce spre a ne iubi....
Dar mi-e teamă, să îţi răspund la întrebare...
"De ce eşti tot mereu lângă mine,
Te-ai îndrăgostit de mine?"

Şi simt că te doresc...
Şi aş vrea să fi a mea....
Pentru că Te iubesc,
Şi eşti totul pentru mine...
Şi nu pot să trăiesc fără tine,
Sunt singur fără apărare,
Când eşti lângă mine,
Simt că sunt apărat de iubirea ta...

Şi îţi spun....
Că.... Te iubesc.....

poezie de Mihaela Blars
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

E o întâmplare a fiinţei mele:
şi-atunci, fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece de delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt, şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se, amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte jos, întoarsă spre pământ,
una foarte sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kat Stratford: Urăsc felul în care vorbeşti cu mine şi felul în care te tunzi. Urăsc felul în care îmi conduci maşina. Urăsc atunci când te holbezi la mine. Urăsc ghetele tale de soldat şi felul în care îmi poţi ghici gândurile. Te urăsc atât de tare, încât mi se face rău; şi asta mă face chiar să vorbesc în rime. Urăsc faptul că tu ai mereu dreptate. Te urăsc atunci când minţi. Te urăsc până şi atunci când mă faci să râd şi e şi mai rău atunci când mă faci să plâng. Te urăsc atunci când nu eşti lângă mine şi urăsc faptul că nu m-ai sunat. Dar cel mai mult urăsc faptul că nu te urăsc. Nici măcar pe aproape, nici măcar puţin, chiar deloc.

replică din filmul artistic 10 lucruri nu-mi plac la tine
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mai eşti frumoasă!

- De când el a plecat şi singură-am rămas,
Am plâns atâta Adriana, că nu mai am nici glas.
Mi-e inima zdrobită şi azi, mă simt înfrântă;
Nu vezi că mintea asta, nu mă mai ascultă?

- Chiar dacă ziua trece şi soarele apune
Şi toate-acestea, tu nu le mai vezi,
Te rog, surioară, haide, nu mai spune,
Că în nimic, tu, astăzi nu mai crezi;

Ştiu, că nu te mai simţi, cea care ai fost,
Iar, drumul tău îţi pare pustiit.
Chiar dacă ai pierdut, pe cel ce te-a iubit,
Pe lumea asta, încă mai ai rost.

Se-ntâmplă... poate, fără să-ţi dai seama,
Să te-arunci plângând, în amăgire...
Te ştiu puternică, vreau să-nvingi teama,
Pentru că te cunosc. Îţi stă în fire!

- Aş vrea, dar fiecare sunet, e-un ţipăt de durere,
Ascuns atât de-adânc, în propria-mi tăcere...
-Hai, nu exagera, stai de vorbă cu tine
Şi, mai târziu, vei realiza că va fii bine.

Încă mai eşti frumoasă! Mai poţi să fii iubită;
Da, surioara mea, hai, nu te da bătută!
Te porţi ca o copilă, de ce să-ţi plîngi de milă?
Trezeşte-te la viaţă, râzi mereu şi cântă,
Viaţa-i frumoasă, dar... e foarte scurtă!

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (19 ianuarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!