În zi de sărbătoare
Dacă ești bărbat și-ai sânge
Care clocotește-n vine,
Tu nu vezi că țara plânge
Cu sughițuri și suspine?
Când urgia ne lovește
Dinăuntru, din afară,
Nu simți brațul cum zvâcnește
Pentru glie, pentru țară?
Și-au dat viața înaintașii
Pentru-aceste locuri sfinte
Tu de ce să stai ca lașii,
Ei să plângă în morminte?
Hai, ridică-te odată,
Chiar în zi de sărbătoare,
Ca să vadă lumea toată
Că virtutea ta e mare!
Mândra Țară Românească
Și Moldova și Ardealul
Veșnic o să-ți mulțumească,
Fă-ți din asta idealul.
poezie de Octavian Cocoș (23 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre plâns
- poezii despre viață
- poezii despre sărbători
- poezii despre sânge
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre mândrie
- poezii despre mulțumire
- poezii despre lașitate
Citate similare
Imn lui Zamolxe
Aprindem rugul sacru, vorbim cu Dumnezeu.
La focul lui Zamolxe, s-or aduna mereu,
în nemurirea lor, străbunii daci eroi,
își vor găsi sălașuri de suflete în noi.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Stăpâne Doamne, stăpâne, noi ne gândim la tine,
punând la cruce soare, scăpat-am de suspine.
Și falnic stirpea noastră, așa o să rodească,
din rug sacru ne-ntoarcem la legea strămoșească.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Când soarele răsare pe creste în Carpați,
nemuritorii daci în noi sunt întrupați.
Avem inimi de foc căci stirpea strămoșească,
a înviat acuma în stirpea românească.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Dușmanii să se teamă de focul din cuvinte.
Cine suntem? Le spunem să ia acum aminte
că lunga asuprire de-acuma s-a-ncheiat,
străbunii daco-geți în noi au înviat.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Vom înălța altare și temple, sanctuare,
în cele patru colțuri, din munte pân-la mare.
Așa Îl vom cunoaște din nou pe Dumnezeu,
din ceruri ne-o privi bătrânul Deceneu.
(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, așa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.
Poporul nostru-i mândru, suntem un neam de soi,
cu toții luați aminte, e stirpe de eroi.
Zamolxe ține treaz al zeilor popor,
nemuritor ne este scutul Carpaților.
(Refren 2) Zamolxe-i Domnul nostru, așa a înviat
suflarea românească, din daci s-a întrupat.
(Refren 1) Zamolxe-i Domnul nostru, cu El o să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
(Refren 3) Zamolxe-i Domnul nostru, de-a pururi să renască
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
Ardealul, Moldova și Țara Românească.
cântec, versuri de Octavian Sărbătoare (2009)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Soare
- poezii despre Carpați
- poezii despre țări
- poezii despre Țara Românească
- poezii despre vorbire
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre munți
Ridică-te!
Ne-am săturat să fim o biată colonie,
Nu mai dorim stăpâni străini și cu fasoane,
Pentru a noastră preaiubită Românie,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru pădurea asta verde, strămoșească,
Tăiată nemilos și dusă în vagoane
Ca hoții ticăloși să se îmbogățească,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru preabunii sfinți năpăstuiți de soartă,
Pentru biserici și frumoasele icoane,
Să vadă lumea că credința nu e moartă,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Să ne mai strângem iar și s-alungăm dușmanii
Să-i scoatem chiar de s-ar ascunde în cotloane,
Fiindcă pe-acest meleag noi suntem suveranii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
poezie de Octavian Cocoș (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre verde, poezii despre trenuri, poezii despre păduri, poezii despre icoane, poezii despre frumusețe sau poezii despre dușmănie

Lucrează, Țară!
Ia mătura și-mbracă-ți salopeta,
S-a rezolvat un loc și pentru tine,
Dar vezi și tu, fă-ți datoria bine,
Respectă continentul și planeta.
E bună munca necalificată,
Stai în genunchi și șterge la podele,
Ești norocoasă că, în vremuri grele,
Ai un servici și loc pe-un ștat de plată.
Ia cârpa și ligheanul! Și la treabă!
E vremea ta, să te afirmi afară,
Fii liniștită și lucrează, Țară,
Trudește cu migală și cu grabă!
E șansa ta că-n lumea asta mare,
Ai locul tău frumos, de servitoare!
poezie celebră de Adrian Păunescu din Tragedia națională (1997)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre plată, citate de Adrian Păunescu despre plată, poezii despre planete, citate de Adrian Păunescu despre planete, poezii despre noroc, citate de Adrian Păunescu despre noroc, citate de Adrian Păunescu despre frumusețe, poezii despre continente sau citate de Adrian Păunescu despre continente
Săraca țară bogată
Săraca țară bogată,
În veci vrea să dăinuiască.
Să nu piară niciodată
Glia noastră românească.
Săracii români bogați,
În veci vor ca să trăiască
Bine, în munții Carpați.
După legea strămoșească.
Domnilor, conduceți țara,
Ori vă bateți joc de ea?
Nu cumva ați luat-o rara?
Sau aveți o boală rea.
Voi ne distrugeți acum.
Ne rămân copii pe drum.
Părinții ni-i dați afară.
Asta faceți voi din țară.
Dinozaurii din lume
Devorează astăzi țara.
Vor să șteargă-a noastre urme.
Vor să ne ia primăvara.
Vino iarăși, Țepeș-Doamne!
Să pui țepe pentru ei.
La români să le dai arme,
Să-i alunge pe mișei.
Ridică-te, popor român!
Și reaprinde făclia,
Dacă vrei să fii stăpân
Peste toată România.
poezie de Dumitru Delcă (17 octombrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre bogăție, poezii despre primăvară, poezii despre prezent, poezii despre medicină, poezii despre legi sau poezii despre boală
Pentru țară, pentru neam
De la daci, de la romani,
Am primit tot ce n-aveam.
Am primit glie și ram,
Și ne-am zămislit ca neam.
Ești dator să lupți, române,
Pentru țară, pentru neam.
Pentru glie, pentru grâne,
Pentru frunza de pe ram.
Să păstrezi țara și neamul!
Că sunt tot ce ai mai sfânt.
Aprig să înfrunți dușmanul,
Când calcă al tău pamânt.
poezie de Dumitru Delcă (30 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Dumitru Delcă despre sfinți, citate de Dumitru Delcă despre sfințenie, poezii despre frunze, citate de Dumitru Delcă despre frunze, citate de Dumitru Delcă despre dușmănie, poezii despre cereale, citate de Dumitru Delcă despre cereale sau citate de Dumitru Delcă despre România
Parodie
Am ajuns azi o biată colonie
Deci nu mai stați pasivi ca un chibiț
Pentru a noastră scumpă Românie,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!
Pentru pădurea noastră strămoșească
În care v-ați deschis mereu la șliț,
Ce-o taie hoții să se-mbogățească,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!
Pentru preabunii sfinți bătuți de soartă
În timp ce-aleșii noștri stau la șpriț,
Și ca să nu cerșim din poartă-n poartă,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!
Demni descendenți ai Daciei Romane,
(O, Doamne Sfinte, îmi vine să sughiț),
Voi ați răpus oștirile-otomane,
Ridică-te, Werner, ridică-te Fritz!
poezie de Octavian Cocoș (28 octombrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp sau poezii despre cerșetorie
Imn morților
Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un șuvoi subpământean!
Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde țara de morminte,
cum arde cerul de făclii.
Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
vă regăsim mereu în noi!
De vi s-au smuls și flori și cruce
și dacă locul, nu vi-l știm,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.
Morți sfinți în temniți și prigoane.
Morți sfinți în lupte și furtuni,
noi am făcut din voi icoane,
și vă purtăm pe frunți cununi.
Nu plângem lacrima de sânge,
ci ne mândrim cu-atâți eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plânge,
ci se cuminecă prin voi.
poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre lumină sau poezii despre jertfă
Rondelul lui Ștefan
Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
Ce-a fost abuziv despărțită,
Iar mii de familii separate.
Destine-ntregi rapid curmate
Și mândra sa țară asuprită.
Și plânge Ștefan la Cetate
Pentru Moldova lui iubită
A apărat-o pân' la moarte
N-a fost de rivali cotropită.
Noi nu i-am păstrat-o unită
Tot sperăm la o dreptate
Și plânge Ștefan la Cetate.
rondel de Alina-Georgiana Drosu (21 septembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre iubire, poezii despre familie, poezii despre dreptate, poezii despre Moldova sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Moartea ultima unire
Vine mama să mă-ntrebe
de Grigore cel Vier
țara asta iarăși fierbe
supărată-i pân-la cer
Basarabia e tristă
și Ardealul e tot trist
prostia din nou insistă
eu mă fac dar nu exist
Ce Moldovă și ce țară
ne înalță și doboară
Țara noastră Românească
fără noi dar să trăiască
Că murind prin alte părți
vom trăi cu-aceiași morți
poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (30 martie 2015)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre unire, poezii despre prostie, poezii despre mamă, poezii despre existență sau poezii despre Transilvania

În țara asta
Pe viața asta, noi suntem stăpâni!
Ne stau de veghe crucea și icoana
Și inimi-mame, clopot din străbuni,
Legea iubirii, tricolorul, țara.
Nebunul e pervers în legea lui...
Insistă să ne biruie. Și cuie
Ne bate-n tălpi, să nu putem fugi,
Dar lui, vă jur, această țară, nu e.
De-ar fi să mor, eu jur pe tricolor,
Să nu las portu-n mâinile dușmane,
Căci țara-ar fi de plâns în mâna lor.
Ne-ar risipi cenușa din osoare...
Și cum să-mi las și datini și români,
Când țara-mi este lacrimă de jale?!
S-o duc, o bucățică, la străbuni?!
Voi plânge în biserici și-n spitale...
De-ar fi să mor, mă plec în fața ta,
Prea Sfântă țară, scumpă Românie.
Străini, cu tălpi de ghimpi de te-ar călca,
Tot sânge de român curge din glie...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini sau poezii despre nebunie
Sfat pentru profesor
Hai, nu te mai plânge
De școala online,
Stai frumos acasă,
Că e mult mai fain.
Șezi pe un fotoliu,
Uită-te în ecran,
Spune-ți poezia
Și câștigi un ban.
Fii ca o vedetă
La televizor
Poți să pui în spate
Chiar și un decor.
Iar dacă elevii
Ți se par stupizi,
Nu e o problemă,
Camera o închizi.
Ei se fac că-nvață
Și tu că predai
Nu țipi ca la piață,
Ci grai dulce ai.
Și când vine vremea
Să-i evaluezi,
Dă-le notă mare
Să-i încurajezi.
Știu că-i o prostie
Însă, cum să-ți zic,
Dacă spargi ecranul
Nu rezolvi nimic.
poezie de Octavian Cocoș (20 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încurajare, poezii despre școală, poezii despre televiziune, poezii despre sfaturi, poezii despre profesori, poezii despre poezie sau poezii despre internet

Lacrima neamului
aveam aici, odată, o țară minunată
străini acum în propria casă
casa nu mai este casă și masa nu e masă
plâng la noi copiii în vatră
ne fug oameni de prin sate
plânge codru, latră câinii
nu e nimeni, doar jupânii
plâng orașele pustii
aici lacrima iar plânge
suferință e în toate
plâng și sufletele moarte din morminte despuiate
am ajuns neam uitat în pribegie
cine știe, de mai știe
vino Doamne să ne vezi
suntem morți, mai suntem trezi
plânge azi pământul tău
că'i e dor de neamul său
țipă în zadar Carpații
marea e azi lacrimă nestinsă
curg și gânduri și păcate
se revarsă peste toate
secole la rând am rezistat
în tăcere adâncă și durere multă
crede omule în tine
nu în vise inutile și sterile
dă-mi Doamne puterea
să pășesc la sânul tău
viața asta eu o dau la Dumnezeu
țara mea, unde este, mai este
asta întreb în drumul meu
drum croit în miii de ani
de oameni dârji, puternici cu credința sfântă în suflet
oameni mari ce au clădit odată
țara asta minunată
limba noastră'i o cetate
cerul mai albastru pare
vatra noastră este goală
pleacă copiii de la școală
unde'i mama, unde'i tata
unde ești tu, Românie
este plâns acum în țară
toți ne fac azi de ocară
plâng și oasele'n morminte
latră lupii în codrii iară
au ieșit iar la vânare
plânge Oltul, țipă Mureșul a jale
Dunărea se pierde în mare
de la Prut, Siret sau Tisa
este plânsul neamului dumnezeiesc
se adună strop de apă într-o lacrimă de sânge
vom avea și noi o zi
poate azi sau niciodată
când vom învia în toate
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre câini, poezii despre visare sau poezii despre tăcere
În trecerea grăbită
În trecerea grăbită prin lume, către veci,
Fă-ți timp, măcar o clipă, să vezi pe unde treci!
Fă-ți timp să vezi durerea și lacrima arzând,
Fă-ți timp să poți, cu mila, să le alini, trecând.
Fă-ți timp pentru-adevăruri și adânciri în vis,
Fă-ți timp pentru cântare cu sufletul deschis,
Fă-ți timp să vezi pădurea, s-asculți lâng-un izvor,
Fă-ți timp s-auzi ce spune o floare, un cocor.
Fă-ți timp s-aștepți din urmă când mergi cu slăbănogi,
Fă-ți timp pe-un munte, seara, stând singur să te rogi,
Fă-ți timp să stai cu mama și tatăl tău bătrâni,
Fă-ți timp de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini.
Fă-ți timp să stai aproape de cei iubiți, voios,
Fă-ți timp să fii și-al casei în slujba lui Hristos,
Fă-ți timp să guști frumusețea din tot ce e curat,
Fă-ți timp, căci ești de taine și lumi înconjurat.
Fă-ți timp de rugăciune, de post și meditări,
Fă-ți timp de cercetarea de frați și de-adunări,
Fă-ți timp și-adună-ți zilnic din toate câte-un pic,
Fă-ți timp, căci viața trece și când nu faci nimic.
Fă-ți timp lângă Cuvântul lui Dumnezeu să stai,
Fă-ți timp, căci toate-acestea au pentru tine-un grai,
Fă-ți timp s-asculți la toate, din toate să înveți,
Fă-ți timp să-i dai vieții și morții tale preț.
Fă-ți timp acum, că-n urmă zadarnic ai să plângi;
Comoara risipită a vieții, n-o mai strângi.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură sau poezii despre seară

Țara mea, cea mai frumoasă...
Spuneți, voi, români, de-i țară mai frumoasă ca a noastră,
Unde cântă ciocârlia pe sub bolta cea albastră,
Unde se aude naiul și viorile-n pădure,
Sub arcușul limbii noastre,-alungă hoții, să nu fure.
Spuneți voi, unde-s izvoare, care susură-a iubire,
Spărgând piatra cea mai dură, mirosind a nemurire?
Cine are munți și mare, Dunăre și locuri sfinte,
Unde se aude doina, așa dulce și cuminte?
Ca o ie înflorată, îmbrăcată-n sărbătoare,
Râde țara mea bogată, chiar și-atunci gând glia doare
Sub potopul de injurii ale hoardelor străine,
Care strigă-n gura mare, să nu-i fie țării bine.
Neamul, chiar de nu-i prea mare, e viteaz, la o adică
Și-o acoperă cu trupul și nu tremură de frică.
Că viteji ne-au fost eroii, s-or scula și din morminte,
Să ne fluture drapelul și să strige: Înaine!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre patrie sau poezii despre muzică
Sonetul 13
Iadul nu este chiar așa departe
Poți să ajungi în el într-o clipită
Chiar când trăiești, nu numai după moarte,
Atunci când inima nu mai palpită.
Și experiența e interesantă,
Că stai în beznă și zărești doar umbre,
Te plimbi prin atmosfera sufocantă
Înconjurat de gândurile sumbre.
Și Cel Viclean pândește la tot pasul
Nerăbdător să-ți vadă prăbușirea
Îi simți suflarea, îi auzi și glasul
Și te gândești c-acolo ți-e pieirea.
Cel slab în beznă plânge și suspină,
Dar cel puternic iese la lumină.
poezie de Octavian Cocoș (10 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare, poezii despre inimă, poezii despre iad, poezii despre gânduri sau poezii despre atmosferă
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Pentru sângele neamului tău curs prin șanțuri,
pentru cântecul tău țintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău, pus în lanțuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Nu pentru mânia scrâșnită-n măsele,
ci ca s-aduni chiuind pe tăpșane
o claie de cer și-o căciulă de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Așa, ca să bei libertatea din ciuturi
și-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
și zarzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Așa, ca să-ți pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uși, pe icoane,
pe toate ce slobote-ți ies înainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Ridică-te, Gheorghe, pe lanțuri și funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Și sus, ca lumina din urma furtunii,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!...
poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zarzări, poezii despre viitor, poezii despre sărut, poezii despre stele sau poezii despre pâine

În dar de ziua ta, erou născut de Românie
(Dedic acest poem Nanei Ileana Filip, născută în ziua de 1 Decembrie)
Sunt plămadă sfântă acestui pământ,
Mă înalță țara, țara m-a născut!
35 de stele, pe cer strălucesc,
Scumpă Românie, țară, te iubesc!
Învelit mi-e pieptul cu alai de grâne,
Soare blând și miere, dragule române...
Sângele se lasă în cascade calde,
Dragostea de țară, blând vulcan, mă arde.
Cerul ce se-ntinde ca un vis, e-al meu!
Țara mă iubește, țara sunt chiar eu.
Cântec de biserici către Dumnezeu,
Clopotul cântării e-n sufletul meu.
Pieptul scut îmi este - steagul tricolor.
Soră-s pentru oameni fără ajutor,
Horă a unirii, ie și ilic,
Un cuptor de pâine, din tot câte-un pic.
Cumpăna fântânii, sânge strămoșesc,
Viață, libertate, plai duhovnicesc.
Clopot de dreptate, spirit de dreptate,
Un petec de țară, un izvor în moarte,
Imn și dor de glie, graiul românesc.
De aceea țară, scumpă Românie,
Veșnic, ca pe-o fiică, am să te iubesc!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere sau poezii despre vulcani
Țara
în Moldova totul e arhaic
de la intelect pîn' la instincte
de la credincos la simplu laic
de la oamenii vii pîn' la morminte
nici politică ca lumea, nici alegeri
numai stat și numai ministere
țara-n care pîn' și vâra degeri
ce exportă oameni și importă mere
țara lui Ion și-a lui Vasile
a Ilenei țară și-a Mariei
țara-n care mita iau în chile
și întorc în tone sărăcie
țara fără de economie
țara existând din remitențe
c-o jumate de popor în begenie
și cu alta-n dură subzistență
a mai apucat o primăvară
ici colo și iarba verde apare
-mă sugruma-așa un dor de țară
între ștreang străin și depărtare...
poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre comerț exterior, poezii despre sărăcie, poezii despre politică, poezii despre ministere, poezii despre mere, poezii despre instinct sau poezii despre greutate
Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.
Regina Maria în testament
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Regina Maria despre viață, citate despre națiuni, citate despre iubire, citate despre inimă, citate despre frumusețe, citate despre durere sau citate despre bucurie
Cu brazdă proaspăt răsturnată
Nu mai este frig afară.
Vine primăvara-n țară.
Pe câmp, plugurile ară
De cu zori, până în seară.
Ară acum pentru noi,
Nu ca ieri pentru ciocoi,
Când eram ca vai de noi,
N-aveam car, n-aveam nici boi.
Acuma din zare-n zare
Duduie pe câmp tractoare,
Cu plug cu multe brăzdare,
Să crească recolta mare.
Să fie țara bogată,
Cu de toate-ndestulată.
Așa cum am fost odată,
Grânar în Europa toată.
Să nu umblăm ca altădată,
Să cerșim din poartă-n poartă.
O comoară nestemată
Este România toată.
Cu brazdă proaspăt răsturnată,
S-o facem tot mai bogată.
poezie de Dumitru Delcă (1986)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre recoltă, poezii despre arat, poezii despre trecut, poezii despre tractoare, poezii despre creștere sau poezii despre comori