Crucea morţii

Opaiţul pâlpâie-n tabloul
În care-un prinţ cu chip urât
Stropit de pete de lumină
Într-un întuneric mohorât,

Adună sfetnicii-n consiliu
Şi-aceştia-n mintea lor socot
Pe cine va sorti azi morţii,
Nesăbuitul lor despot

Un împărat al sărăcimii
Venit călare pe asin
Cu duhul binecuvântării
Şi blând ca ramul de măslin,

Purtat fără coroana Romei
Prin mândrele cetăţi de coastă
A sosit, zic ei, momentul
Să scape tronul de năpastă

Mort vacarmul. E tăcere
Şi pe cer s-a stins lumina
Doar Maria le citeşte
Jurilor pe frunte vina,

De-aşi fi-năbuşit căinţa
Care-n inima lor plânge
Pe când Ponţius îşi spală
Mâinile-ntr-un vas cu sânge;

Opaiţul pâlpâie-n tabloul
În care-un prinţ cu chip urât
Adună sfetnicii-n consiliu
Să hotărască doar atât:

Cu mâna lui plină de sânge
Va face astăzi jocul sorţii
Pe când în jur legionarii
Gătesc în tihnă, crucea morţii.

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici regele care stă pe tronul lui şi ţine coroana pe cap, nu poate să scrie cu litere de tipar hârtiile sale în Parlament, fără să fi început, pe când era doar un prinţ neîncoronat, cu alfabetul.

Charles Dickens în Marile speranţe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţ sau cerşetor?

Undeva, în astă lume,
Într-un loc, nu-I spun pe nume,
Un bufon a întâlnit
Un bărbat cam cătrănit.

Bărbatul, pentru-a-nţelege,
Se credea un fel de rege,
Un rege cam supărat,
Rege fără de regat!

Bufonul, un trecător,
Nicidecum nepăsător,
Când văzu regele jos
Îi vorbi, poate, tăios:

"-Dacă cazi, să te ridici,
De eşti rege, nu abdici,
Ridici ochii spre lumină,
Nu-i ţii în pământ, în tină!

Fă-ţi din viaţă un regat,
Iar din casă, un palat,
Din iubire, fă averi,
De eşti rege, tu oferi!

Dragostea n-o ţii sub cheie,
De-o împarţi cu o femeie,
Vor ţâşni din crisalidă
Fluturaşi dintr-o omidă.

Însă dacă nu-ţi dai seama
O să îţi cadă coroana
Când din prinţ eşti cerşetor
Sub lumina stelelor.

De eşti rece, egoist,
Vei fi doar un rege trist,
Un pom fără rădăcină,
Un rege fără regină.

Astăzi încă eşti voinic
Însă timpul, câte-un pic
O să-ţi fure din putinţă
Rege, dacă n-ai ştiinţă!

Când vei vrea să te ridici
Obligat vei fi s-abdici,
O să zaci într-un fotoliu,
Rege fără portofoliu! "

31.05.2020

poezie de Florentina Mitrică (31 mai 2020)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragul meu

Mi s-a stins din ochi făclia, sufletul mi s-a-nnoptat,
Inima în piept, mă doare, de când tu te-ai depărtat.
Cată lacrima izvorul, e pustiu aici, la mine
Şi pe pleoape grele, dorul, mai zvâcneşte sub ruine.
Am uitat să fiu copilă, m-a pătruns durerea vieţii,
Am uitat de floare, fluturi... şi de anii tinereţii.
Am o lacrimă sub pleoape, pe ascuns, mai curge-n mine...
Nu vorbesc de fericire, mi-e atâta de ruşine.
Masca de pe chip se frânge, sentimente se adună...
Tu, acelaşi gură-cască-n a destinului furtună,
Dai cu săbii ascuţite şi răzbeşti şi curge sânge
Peste gleznele-mi pătate. Doar sărutul tău mai plânge...
Am îngenunchiat, nătângă, la a timpului icoană.
A-nceput şi ea să plângă. În genunchi se vede-o rană.
A trecut pe lângă mine, o speranţă vai de ea.
Cu ce drept să mai rămână, când mi-i noapte chiar şi-aşa?!
Nu mai este-n mine soare, îmi plâng trecerea prin ploi
Şi biserica iubirii azi e-nchisă. Vai de noi!
Se împarte viaţa toată în fragmente de pustiu.
Se lărgesc şi se adună, unde oare pot să fiu?!
Cărui drum să dau crezare? Ce destin să se-mplinească?
Fără tine, mi-e frig, tare. Hai, întoarce-te acasă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A sosit Crăciunul

A sosit Crăciunul,
E praznic, e bucurie
Şi pentru aceasta, Doamne,
Îţi mulţumim doar Ţie.

Lumină, brazi împodobiţi,
Cadouri, forfotă multă;
Colindători voioşi, grăbiţi,
Gazde ce-a lor mesaj ascultă.

Dumnezeu Fiul s-a 'ntrupat
Prin Fecioara Maria,
Şi într-un chip minunat,
La noi a coborât Mesia.

El a venit să mântuiască,
Să pună răului hotar,
Cu Dumnezeu să-mpăciuască,
Omenirea; O, ce har!!!

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai urât

moto:
Domnişoară, eu n-aud ce zici
Că pe la noi plouă cu broaşte
Priveşte tabloul şi hai, recunoaşte
Că asta e coada altei pisici!
-------------------------------

Îmi pun cravata, îmi pun şi vesta
Şi ies seara să mă plimb
Cu bastonul prin olimp:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Eu ştiu ce înseamnă fiesta
Când taurul vieţii prins e de coarne
Şi spaimele ţipă să nu te răstoarne:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

Se uită nevestele lung după mine
Bărbaţii-nţelepţi le imită
Şi urbea cu toată se-agită
C-atunci hotărăsc: e mai bine,

Că cel care trece un test, a
Comis o dovadă în plus
Suport şi afrontul adus:
Sunt cel mai urât din oraşul acesta!

E drept că nu sunt cel mai deştept
Dar poate nu sunt nici cel mai prost
Când nu mă găseşte beleaua în post,
Ca omul onest, o aştept

Îmi place şi mie siesta:
Cafeaua, luleaua, nevasta
Dar mă deprimă ideea aceasta:
Să fiu cel mai urât din oraşul acesta!

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morpheus

Eu sunt cea din urmă care curmă lumina
Şi-aşază pe pleoape moartea şi vina,
Tu vii din întuneric, un mostru de aramă,
Şi le pătrunzi mintea superb ca o dramă.
Te simt, te aprind, te ucid şi te gust,
Şi-ţi adulmec pe gât parfumul ce frust,
Văd monstrul din tine cum musteşte de fiere,
Şi totuşi în suflet pentru tine-am doar miere.
Tu, zeu cu aripi de înger la tâmple,
Tu m-ai golit, tu mă seci, tu mă umple!
Visează-mi tu visul şi dă-mi doar un ciot,
Eu nu te visez, eu te văd peste tot.
Morpheus din vise morfeic seduce,
Morfina-mi din sânge, otrava mea dulce,
Lumina e slabă, durerea-o străpunge,
Mai vino o data şi gustă-mi din sânge.

poezie de Denisa-Maria Ilie
Adăugat de Denisa-Maria Ilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tabloul...

(lui Theodor Aman)

Privesc tabloul tău "Hora Unirii",
Din anu-acela cei cu el de-o seamă,
Când România, buna noastră mamă,
Purta pe frunte nimbul izbăvirii...

Mă răscoleşte umbra amintirii
Şi parcă-aud mulţimea cum aclamă,
Un Domnitor, doar unul se proclamă,
În ceasu-acela mare al înfrăţirii.

Tabloul tău cuvântă ca şi slova
Şi-atât de scumpă-mi este mie hora
Că cei de-aici, străbunii din Craiova,

De cum ştiură că sosise ora,
Cu Ţara Românească şi Moldova,
Un imn le înălţară, tuturora.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul sorţii...

Viaţa e un joc al sorţii,
poate-a cerului beţie,
care-ascunde astăzi morţii,
cu speranţa să re-nvie.

Şoapte multe strangulate,
stau în pietrele tăcerii,
doruri ce-au plecat departe,
rătăcite-n valul mării.

Câţi pierduţi în multe vise,
ori în jocurile minţii,
spală lacrimile-nvinse,
când se roagă la toţi sfinţii.

Se pornesc, scriind sfârsitul,
multe gânduri nerostite,
lasă-n urmă testamentul,
cu speranţe pregătite.

Curge beznă sau lumină,
vei pleca cu tot alaiul,
dar în liniştea deplină,
unde-i iadul, unde-i raiul!?

Dacă crezi în jocul sorţii,
ai un pas spre miluinţă,
iartă-i pe toţi vinovaţii,
care calcă pe credinţă...

poezie de Mihail Janto (17 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pretinsul prinţ Paul al României, condamnat definitiv în 2020 la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru corupţie, care a fugit din ţară ca să scape de pedeapsă, a fost prins astăzi la Paris

Ca să scape de-nchisoare,
A fugit peste hotare
Şi de-acolo, din Parnas,
Falsul ne râdea în nas.

Om corupt şi-n plus fugar,
Lacom, imoral, măgar,
Falsul "prinţ al României"
E, de fapt, al puşcăriei.

Prinţul cel închipuit
E-autentic necinstit;
Aşteptăm cu nerăbdare
Să-l vedem la închisoare.

Cu origini cu dispute,
Numele Lambrino-i pute;
Azi vrea Tronul României,
Dar ia drumul puşcăriei.

pamflet de George Budoi din Dicţionarul corupţiei (27 iunie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul literei...

Când urlă litera prin tine
Şi tâlcul crede amintiri visate,
Încearcă să răzbată către mine,
O carte despre literele toate.

Când joacă focu-n întuneric
Şi marea-n amintiri tăcute,
Încearcă să-mi trimiţi un feeric
De litere nemaivăzute.

Când scrie sunetul himere
Şi instrumentele se sting dezacordate,
Încearcă să renaşti plăcere,
Pe valul literei stigmate.

Când jocul mintii te condamnă
Şi doar instinctul plânge,
Încearca să aduni prin toamnă,
Iubirea literei ce fuge.

Când frica morţii te atinge
Şi golul abisal se-arată,
Încearcă ochiul care plânge,
Să nu-l închizi în poartă.

Când ai trecut hotarul veşnic
Şi doar lumina te-nconjoară,
Încearcă gândul să-ţi rămână sfetnic
Şi litera să nu o laşi să moară...

poezie de Liviu Reti (14 octombrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chip de zână

Nu-i niciunde a mă duce,
Dorul tău să nu m-apuce...
Pe-ntuneric sau lumină
Tu mi-apari în chip de zână.

Îţi spun "Stai şi nu te teme!",
Doar clipeşti ciudat din gene
Şi-ntinzi aripi de nălucă
Ce mereu te pun pe ducă.

Nu mă laşi pe multă vreme
Ca iar dorul să te cheme
Şi închipuind săruturi,
Din ochi lacrimile-mi scuturi.

Când răsari în fapt de seară
Purtând lumânări de ceară,
Îmi şopteşti cu voce joasă
"Nu pot să îţi fiu mireasă

Că un duh din altă lume,
Fără chip şi fără nume,
A jurat pedepse crunte
Celui ce-o să mă sărute

Şi de-o să-mi atingă mâna,
Va răpi din ceruri luna,
Iar soarele ce răsare
Îl va îneca în mare".

Inima-n coşciug tresare
Că nu sunt ca orişicare,
Să îţi dau să-mi dai iubire...
Mă voi duce morţii mire.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre morţi numai de bine

Orice mort ar trebui dezgropat uneori,
încercată resuscitarea lui
O respiraţie gură la gură,
cot la cot,
os la os,
până când, devenit una cu el, te ridici în capul oaselor şi respiri adânc
aer de dincolo
de aer

Orice mort ar trebui vizitat uneori
la cimitir,
întrebat de sănătate,
vaccinat
Fără bancuri proaste cu "noi vrem pământ",
fără cuvântul "pământ" de fapt,
doar despre lună şi stele se poate discuta,
câte în ele şi în Univers

Orice mort are nevoie de iubire,
nu e nicio diferenţă între ceea ce simte el şi ceea ce simţi tu pentru mine
Suntem tutankamonic de morţi, iubito,
învechiţi în meseria aceasta a nepăsării,
dar dependenţa de A FI,
e un puternic drog inoculat periodic
de către cei care ne mai vizitează din când în când

Locuiesc peste drum de cimitir,
văd zilnic morţi aduşi la groapă de către vii
şi nu pot să nu mă întreb cu ce i-au deranjat oare
de nu-i mai rabdă lângă dânşii?
Un mort stă doar cuminte la locul lui şi visează,
nu cere de mâncare, nu bea, nu fumează
în alte ţări, ei nici măcar să voteze nu mai vor

Iubiţi şi morţii,
nu sunt ei vinovaţi de a lor plecare,
i-a ucis plictisul zilnicităţii,
vor numai să doarmă un pic mai mult!
De ce să le tulburi somnul îngropându-i, incinerându-i? De ce?
Pe tine te îngroapă cineva când dormi?
Statul... a, statul... am uitat
Dar ei nu mai platesc taxe şi impozite, deşi dacă i-am ţine acasă, am plăti (probabil) taxa pe cap de mort,
O sumă modică la întreţinere şi un pic mai mult la curent...

Oboseala li se citeşte pe chip încă dinainte de plecare,
sub ochi li se adună pungi pelicanic de mari, de lacrimi neplânse,
iar mirosul... să trecem peste asta
Deschide geamul larg, să ştie lumea că în casa acestei familii iubitoare,
a rămas mortul la locul lui,
nemişcat şi fericit
Dacă îl pui în geam, primeşti chiar şi pensia cuvenită
lună de lună
Astfel m-am îmbogăţit iarna trecută,
am adunat toţi morţii din oraş, i-am aşezat frumos la ferestre
şi niciodată poştaşul nu a îndrăznit să mă întrebe de ce par atât de... morţi
Afară ningea
şi cu toată extenuarea ce li se citea pe chip, se străduiau să zâmbească frumos,
păreau fericiţi

Aproape orice mort ar trebui dezgropat uneori,
Doar cei foarte obraznici ar trebui abandonaţi de tot
Cei care îţi cer ca să-i înţelegi punându-te în locul lor
Pentru numele lui Dumnezeu, nu le da ascultare,
ei oricum sunt de neînţeles,
punându-te în locul lor s-ar putea să-ţi placă şi să nu te mai ridici
Ei sunt ca nişte copii nenăscuţi care nu ştiu ce vor
Nu te pune în locul lor, nu le face jocul!

poezie de Marcel Vişa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asasin în serie

Societatea care transformă
un înger de copil într-un asasin
în serie, este bolnavă!
-----------------------

Un copil a pus mâna pe-o armă
Şi-a-mpuşcat colegii lui de clasă
Răniţi şi morţi, poliţie, alarmă
Apoi s-a sinucis şi, nu-i mai pasă

Ce mai e în lume azi de preţ?
Armele se vând ca pâinea caldă
De sus şi până jos, doar un dispreţ,
Omenirea-n suferinţa ei se scaldă;

Filmele sunt pline de omoruri
Crimele au coborât în stradă
Se frâng în faşă neştiute zboruri
Şi curge sânge pe zăpadă

Ce-a văzut el la televizor,
A lucrat în mintea lui cu-ncetul
Şi-a pus la cale un omor,
Morţii devenind apologetul -

A văzut soldaţii cum împuşcă,
I-a văzut pe gangsteri cum ucid,
Cum gem prizonierii-n câte-o cuşcă
De toate astea, el era lucid

A desprins din cui o carabină
Şi-a luat încărcătoare de rezervă
Trăgând în cei ce n-aveau nici o vină
Şi zelul lui creştea în vervă

Trăim o perioadă de conflicte
Războiele vedeţi, se duc în lanţ
Cezarii Romei nu mai dau edicte
Câştigă numai moartea la bilanţ!

S-a umplut cu-ncetul de venin
Croindu-şi drum înspre cavou
În sinea lui, copilul asasin,
Considerând că este un erou!

S-a dus la şcoală-unde-avea colegi
Să arate ce e el în stare
Când tragi, tragi în grămadă şi n-alegi
Cine scapă scapă, cine moare moare!

Ieri poate-a fost cu ei prin parc
La jocuri pe calculator,
Astăzi se crede o Ioana d'Arc
Cu spiritu-i răzbunător

Trage-n profesori, trage-n paznic
Ucide peste tot cu sânge rece
Prieten al comunităţii, casnic
Pe lista asasinilor se trece;

Convins că a ucide-i o virtute,
Că a avea o armă e un drept
Conflictele fiind mereu acute
Apăs trăgaciul şi-o fi zis, şi-ndrept!

Dispreţul suveran când ai o armă
Cel mai tare face-ntruna legea
Principiile lui se sfarmă
Deşi nu-l cunoştea pe Sandu Blegea

Putea s-ajungă un savant de seamă
Sau vârf în cine ştie care parte
Pe fiecare cineva îl cheamă
Şi după merit, daruri îi împarte...

Geamuri sparte, ţipete şi sânge
Copiii împuşcaţi în gheara morţii
Destin sinistru care frânge
Şi trage-n jos, un dat al sorţii

America-i din ce în ce mai tare
Şi se află pururi în război
Acela care-i se opune, moare
Şi poate fi oricare dintre noi!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stafia Morţii...

În strălucirea neagră, inertă şi hidoasă,
Chiar unde niciodată o rază n-a pătruns
Aproape mi-e doar tihna, o ţâţă ticăloasă,
Din care storc cu sete pentru-al sorţii uns,
Să mă prefacă-n lume în fel şi chip ascuns...
În umbră albicioasă cu aura zdrelită,
În lacrimă de piatră, întindere de colb,
În teamă la vedere şi şoaptă ponegrită,
În cucuvea, păianjen, în liliac sau corb,
În cânt de despletire a unui glas de morb...

Şi cine sunt în faţa sorţii?...
Sunt nimeni sau sunt cineva,
Sunt peste tot şi nicăieri
Dar sunt Stafia Morţii!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 martie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a născut Pruncul cel Sfânt

Cerul este plin de stele
Strălucesc ca niciodată
Oi, cu păstori lângă ele
Stau în câmp, dar, deodată,

Îngeri urcă şi coboară
Cântând lin, cu glas duios
Şi pe a Cerului scară
Îl anunţă pe Hristos,

Fiul, cel născut de-ndată
De Maria, mama Lui,
Îngeri se adună roată
Şi se-nchină Pruncului.

Jos, în ieslea mititică
S-a născut un Prinţ Ceresc
Cu sfială şi cu frică
Părinţii Lui Îl privesc.

Pruncul lor, plin de lumină,
De îngeri e-nconjurat
E un Prinţ, cu faţa senină,
De toţi este admirat.

Păstorii-au venit degrabă
Cu mieluţi, în dar să-I dea,
Lor nu le venea să creadă
Minunea ce se arăta...

Magii de la răsărit
Toţi trei, s-au înfăţişat.
Steaua i-a călăuzit
Şi drumul le-a luminat.

Daruri scumpe, valoroase,
Pentru Prunc ei au adus
I-au făcut urări frumoase
Şi s-au închinat nespus

Pruncului cel minunat
Ce din Ceruri a venit
El, al lumii Împărat!
Şi vestea s-a răspândit

Tot Pământul a aflat
Despre Darul cel Ceresc
Şi cu toţi s-au bucurat
Tatălui, Îi mulţumesc.

Lumea întreagă Îl slăveşte
Şi Îi cântă cu iubire
A Lui naştere vesteşte
Prin El, avem mântuire.

Amin

poezie de Florenţa Sărmăşan din Voi merge pe urmele Tale (17 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea mulţumirii

Nu doar cuvântul are, de daltă, bunul rost,
cu sufletul la gură, cioplind cântări de pace,
nu doar lumina lui, cu bucurii, îmi coace
anafora-mpăcării în rugile de post.

Tăcerile-balsame îşi ung, pe suflet, rostul,
când gura jinduieşte a blestema smochinul,
ce spre îngenunchere roditu-şi-a preaplinul,
să-mi tulbure adâncimea, ce o colindă postul.

Ţi-am fost atât de oarbă a te vedea în cale
şi-atât de asurzită la şoapta de măslin,
Am fost-o pată a beznei pe Marele-ţi velin,
ce-mi lumina simţirea în răsărituri pale...

Dar crucea mulţumirii îşi urcă-n piept alaiul,
să calc prin suferinţă, întru-a simţi ce-i Raiul.

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără suflet

Am închis ochii în tăcere.
Nu pot să mă mişc.
Aud plânset şi oameni în durere,
Sunt mort şi trist.
Aud o voce care plânge,
Vrea să ies din cuşca morţii,
Dar frigul mă constrânge,
Căci aşa arată sorţii.
Şi trupul meu lipsit de nemurire,
A păstrat o lacrimă pe-obraz,
Căci poate-aşa e în iubire,
Să suferi mort, dar să fii treaz.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (16 iulie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şahul

Spun copiii şi părinţii
Că doar şahu'-i sportul minţii
Ce "trezeşte" chiar şi morţii
Când reflectă jocul sorţii!

epigramă de Mihai Enachi
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie roşu

Un vânt de libertate decembrie-aducea,
Junii României erau gladiatorii,
Speranţe-n loc de arme, duceau alăturea,
Păstrate cu sfinţenie-n antimemorii.

Dar cei făr'de credinţă cărţile-au măsluit,
Gloanţe ucigaşe lansară fără milă,
În sânge au îngropat visul nemiruit
Lăsând în întuneric blânda campanilă.

Decembrie ningea pe crucea catedralei
Fulgi roşii împărtăşiţi cu picuri de sânge,
Umplând o călimară pentru al meu condei
Cu care astăzi scriu, că inima îmi plânge.

Îmi plânge în surdină cu lacrimi vineţii
Căci jertfa fiilor noştri a fost în van,
Vise albe-n dimineţi pierdute-s în pustii,
Rătăcită-s în labirintul cartezian.

Rog Cerul pentr-un decembrie stelar şi bun,
Speranţele să înrămăm la loc de cinste,
Pe scările catedralei în noaptea de Crăciun
Lumina să se reverse dumnezeieşte.

Gladiatorii României să nu uităm,
Să-i pomenim cu flori de măr şi stele verzi,
Dorinţa lor de libertate să-mbrăţişăm,
De zori noi şi demnitate iar să fim flămânzi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!